Caseta care a purtat inima Reginei Maria, expusă la bordul fregatei care îi poartă numele

O casetă de argint în care a fost transportată inima Reginei Maria a României de la Constanţa la reşedinţa din Balcic, Bulgaria, va fi expusă astăzi la bordul fregatei care poartă numele reginei.
Evenimentul va avea loc în Portul Militar din Constanţa, acolo unde marinarii din Forţele Navale aniversează 85 de ani de când distrugătoarele Regina Maria şi regele Ferdinand au intrat in serviciul Marinei Militare.
Ceremonia militară şi religioasă, organizată de Forţele Navale Române în Portul Militar Constanţa, a reunit, printre alţii, şi şefii promoţiei de absolvenţi de la toate instituţiile de învăţământ militar din anul 2015, promoţie care poartă denumirea onorifică Regele Ferdinand - 150.
Atât distrugătoarele Regele Ferdinand şi Regina Maria, cât şi actualele fregate care le poartă numele, au scris pagini importante în istoria poporului român, de-a lungul zecilor de ani în care s-au aflat în serviciul Marinei Militare Române. Vorbim de misiunile executate în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial, dar şi de cele executate după anul 2005, sub comanda NATO şi UE.
Aşadar, tot astăzi vom asista la un eveniment important: caseta de argint în care, în 1940, a fost transportată inima Reginei Maria de la Constanţa la Balcic va fi expusă la bordul Fregatei Regina Maria.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

Mort subit după vaccin, în floarea vieții - a debutat post-mortem...

Av. Florentin Țuca: Roagă-te, mănâncă, luptă și repetă

Un Chip al Luminii : Nil Dorobanțu - De unde vii Sfinte Desculț? De la Hristos. Și unde te duci? La Hristos

Luminița Arhire: CAREU DE INTELECTUALI CU DANILEȚ ÎN COADĂ

REACȚIUNEA: Cenzura euro-bolșevicilor se ascute ca lupta de clasă. Vlad Pârău: O nouă dezinformare de la Context.ro. Să verificăm factual știrile false răspândite de foștii verificatori factuali împotriva folkiștilor!
Recomandările noastre
Secțiuni: Cultură
Persoane: Regina Maria
Locații: Constanţa
Subiecte: Flotă Marea Neagră
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)