Academicianul Ioan-Aurel Pop, rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj, a lansat marți la Chișinău a doua ediție a lucrării „Istoria, adevărul și miturile”, un volum, care potrivit autorului, este un răspuns științific la încercările de a falsifica Istoria românilor, informează siteul Academiei de Științe a Moldovei.

În ziua în care și-a lansat la Chișinău acest volum, profesorul Ioan-Aurel Pop urma să devină membru al Academiei de Științe a Moldovei.

„E o emoție pe care nu am simțit-o nici când am fost ales membru al Academiei la București pentru că Chișinăul este celălalt mare centru cultural, spiritual al poporului nostru, al limbii române. Și astăzi am pomenit că un popor care are sărbătoare națională închinată limbii nu moare niciodată. Pentru mine, a veni la Chișinău să primesc această mare onoare este a veni într-un loc etern al culturii noastre românești”, a declarat academicianul Ioan-Aurel Pop, potrivit Radio Chișinău.

 

Directorul Institutului de Istorie al AȘM, conf.dr.hab. Gheorghe Cojocaru, a menționat că acest eveniment cultural-științific are menirea de a promova și valorifica această lucrare de o mare anvergură istoriografică. „Istoria, adevărul și miturile” este o lucrare care abordează problemele de istorie națională din cele mai vechi timpuri și până în zilele de astăzi, spuse din punctul de vedere al specialistului, cel care a digerat în cariera sa munți de documente din arhivele din România, dar și de peste hotarele ei. Scriitorul Nicolae Dabija, directorul publicației „Literatura și Arta” și Valeriu Matei, directorul Institutului Cultural Român „M. Eminescu” la Chișinău, au ținut să menționeze că lucrarea lui Ioan Aurel Pop, este o lucrare care reacționează la impunerea unor concepte prin demolarea anumitor mituri și falsificări despre neamul românesc.

Titlul volumului face referire la cartea „Istorie și mit în conștiința românească”, semnată de Lucian Boia. Iată cum argumenta prof Ioan-Aurel Pop necesitatea apariției acestei lucrări:

„Desigur, critica dlui Boia, îndreptățită în principiu, poate presupune o discuție extrem deutilă, mai întâi între istorici. Inițial, am intenționat să alcătuim doar o recenzie, în care să dezvoltăm câteva idei și să formulăm anumite concluzii. Pe parcursul adâncirii lecturii și mai ales după o seamă de reflecții asupra conținutului, ne

- am dat seama că ar fi nevoie de o recenzie ceva mai detaliată. Redactarea propriu - zisă a textului a pretins însă, pe nesimțite, o dezvoltare și mai mare. Lucrarea profesorului Boia se preta unei analize detaliate, din mai multe puncte de vedere. Cu tot caracterul său neobișnuit,interdisciplinar și nu numai , am fi preferat să încadrăm cartea în domeniul istoriei istoriografiei, în linii mari, dl Boia procedează la o critică necruțătoare a scrisului istoric românesc din ultimele două secole. O recenzie de tip clasic pentru o astfel de lucrare ar fi trebuit să ia în discuție, poate, concepția despre trecut a autorului, metoda sa istorică, ideile social-politice vehiculate, stilul abordat în vederea receptării mesajului de către cititori. Aceasta ar fi însemnat să facem abstracție de arhitectura lucrării, de planul gândit de autor și să discutăm numai concepte, noțiuni, probleme de genul: definirea de către autor a istoriei, definirea istoriei ca reflectare, chestiunea adevărului istoric, cauzalitatea faptelor (proceselor) istorice, rolul istoricului, metodele de accedere la trecut ale istoricilor, metoda de accedere la trecut a dlui Boia, rolul mediului familial și social în formarea istoricului, influența societății contemporane în reconstituirea trecutului de către istoric etc., etc.

 

O asemenea abordare a fost împiedicată de o seamă de factori: 1) ar fi fost în totală distonantă, mai ales ca formă, dar și ca fond, cu spiritul lucrării profesorului Boia, care nu se vrea deloc „științifică" și „rațională"; 2) s

-ar fi adresat unui cu totul alt segment de public, specializat în istorie și familiarizat cu teoria istoriei, și nu publicului mai larg, pentru care pare să fi fost scrisă cartea aflată în atenție; 3) s-ar fi referit prioritar la istorie, la istorici și la istoriografie, când, de fapt, dl Boia a avut în atenție deopotrivă cultura și conștiința românească mo

-dernă și contemporană; 4) ar fi fost un fel de răspuns abstract la mulțimea de probleme concrete ridicate de

Istorie și mit...; 5) ar fi trebuit să ignore foarte multe nuanțe cuprinse în carte, ceea ce ar fi limitat forța de argumentare a mesajului nostru critic. Cel puțin din aceste motive, am preferat o cale mai puțin obișnuită, adică am urmat firul logicii dlui Boia, am respectat structura discursului propus în Istorie și mit..., mergând exact pe

calea de analiză stabilită de autor. Am reluat pe scurt, la fiecare capitol și subcapitol,ideile susținute și argumentele aduse în favoarea lor, spre a analiza pe larg valoarea fiecărui argument și gradul de consistență a concluziilor reieșite. Firește, deși, spre deosebire de profesorul Boia, noi credem în menirea istoricului de a tinde spre descoperirea adevărului și relevarea lui (chiar dacă nu reușește niciodată să ajungă pe deplin la acesta), am fi naivi să pretindem că analiza noastră critică este infailibilă.

 

Nu am făcut decât să comunicăm cititorilor și o altă opinie decât a profesorului Boia. Și am voit ca această opinie să fie argumentată. Calea aleasă de noi nu este lipsită de riscuri și poate stârni nedumeriri și critici. Unora li se va părea, poate, „plictisitor" să vadă cuprinsul cărții dlui Boia reluat aici; alții ar putea fi agasați de o seamă de repetiții de pe parcursul lecturii, deși ele urmează adesea repetițiile făcute de dl Boia (de exemplu,„mitul" lui Mihai Viteazul este menționat la fiecare capitol și chiar în mai multe subcapitole ale aceluiași capitol, iar numele domnului și voievodului apare pe circa 60 de pagini din cele cam 360 ale textului integral; Mihai Viteazul este „bun" de demonstrat „mitizarea"fiecărui curent cultural); pe unii i-ar putea nemulțumi anumite comentarii ale noastre mai dezvoltate, în jurul unor idei aparent „clare". Am insistat totuși, fiindcă „claritatea" acestor idei este înțeleasă adesea diametral opus de către diferiți cititori și am decis să ne susținem cât mai solid punctul de vedere”( citat din Explicația preliminară a primei ediții)