Anul 2017. România a fost adusă acolo unde s-a dorit. La zero. Nu mai avem ce vinde, nu mai avem nimic de luat. Grașii pământului s-au săturat din plin de ogorul roditor și bun al României. Și-au rotunjit burțile și conturile, iar acum privesc cu dispreț spre ceea ce a mai rămas. Un schelet în agonie.

Sângele cald al României se prelinge peste rănile ei adânci, în timp ce ochii ei cu sclipiri de credință au început să se stingă. România este ca un muribund pe patul de moarte, cu mintea ușor rătăcită.

Țară dragă, cine te-a trădat? Românie naivă și frumoasă, cui i-ai cedat puterea și drepturile asupra Ta? N-ai bănuit, Românie dragă, că fiii tăi te vor vinde, că toți curtezanii tăi lacomi te vor deposeda de neprețuita ta avere? N-ai știut, Românie, să crezi în tine, în valoarea ta. Prea ieftin te-ai vândut, Românie, prea ușor! Ce vei face acum? Cine îți va acoperi rușinea? Cine îți va aduce alinare și îți va reda demnitatea? Cui îi pasă de Tine, Românie? Mai știu fiii Tăi să îți spună „mamă”?

Grașii pământului ți-au răpit tot ceea ce TU aveai curat și de valoare, pentru că nu ai știut să te aperi. Plângi, Românie, cu lacrimi de sânge.

Cine va ridica rugăciuni pentru Tine, țară dragă? Beția puterii îți conduce fiii peste tot, iar ei nu se mai pot ruga pentru tine. Ei sunt ai tăi, Românie, crescuți la pieptul tău și hrăniți din pământul tău, dar nu te iubesc. Cum să te iubească, dacă ei au acceptat compromisul? Dorința de putere a învins dorința de a face binele și, rând pe rând, toți au căzut în păcat. Dar toți am greșit față de tine, Românie. Toți ne-am pervertit mintea. Rugăciunile noastre nu mai au putere, pentru că am uitat să îngenunchem și să plângem pentru Tine. Am uitat să mai fim frați, să ne sprijinim unii pe alții, să te facem să fii mândră de noi.

Fiii Tăi, Românie, vor toți să fie stăpâni, să conducă, să fie mari, dar au ajuns slugi și iobagi. S-au grăbit să te vândă, bucată cu bucată. Cine te mai poate răscumpăra, Românie?

În adâncul Tău, mai crezi că există oameni cu viață sfântă care te vor salva, nu-i așa? Așa slăbită, plină de răni cum ești, mai speri asta. Unde sunt ei, Românie? De ce nu vin? De ce nu se ridică în picioare să dea piept cu dușmanul? De ce nu se scutură de tot ceea ce nu reprezintă Lumina?

Mulți au trecut pe lângă tine. Te-au văzut căzută, lovită, sângerând, dar au trecut mai departe. Unii s-au oprit doar ca să te lovească și ei. Ți-au smuls cerceii din urechi, ți-au scotocit prin buzunare și ți-au luat tot ceea ce se mai putea lua de la tine. Alții s-au temut să se oprească și să-ți cerceteze rana. Ah, cât de lași suntem! Puțini, foarte puțini au venit să te ridice, dar sunt lipsiți de putere. Copiii Tăi, Românie, slăbesc pe zi ce trece. Credința lor e pusă crunt la încercare. Românie ortodoxă spre ce te îndrepți? Spre ce drum tenebros și lipsit de Hristos ai pornit?

Românie dragă, gura flămândă a Europei te înghite cu nesaț. Te mai poți oare împotrivi? Prea ușor, prea ieftin, te-au vândut, Românie. Și-au înfipt colții în carnea ta și au tras fără milă, te-au jupuit până la oase. Ce hiene ai crescut, Românie, de nu te mai recunosc de ”mamă”? Ei, fiii tăi și frații noștri, ți-au făcut asta.

A cui ești tu, Românie, acum? Cine te va salva? Unde sunt fiii tăi curați și buni? De ce nu vin? Strigă-I, Românie, pe nume. Amintește-le că sunt români, trezește-i din somnul cel de moarte, scutură-i de praful lumii acesteia. Încă respiri, Românie, așa sugrumată de fel de fel de interese și de dorințe meschine. Încă trăiești… în noi. 

Articol publicat inițial pe blogul autoarei.