Cine poate deveni sfânt? Orice creștin, care este angajat și implicat în mod conștient și responsabil în planul mântuirii personale, este chemat la sfințenie. Dar pentru a ajunge la sfințenie e nevoie de multă lucrare, multă osteneală, multă rugăciune, multă pocăință... Sfințenia se poate dobândi în toate felurile de viață care sunt la îndemâna omului. Nu numai cei care se duc zilnic la Biserică, nu numai cei care spun rugăciuni și acatiste în fiecare zi, nu numai cei care merg la mănăstiri, nu numai cei care intră în cler și devin episcopi, preoți sau diaconi, ci fiecare om are chemarea lui la sfințenie. Toți credincioșii au deschisă calea spre sfințenie.

De pildă Sfântul Antonie cel Mare, spre sfârșitul vieții, când ajunsese la o sfințenie de toți recunoscută, a pus o întrebare lui Dumnezeu, care ar putea părea nesăbuită și cam lipsită de smerenie, dacă n-ar fi o introducere pioasă la o povestire care vrea să ilustreze tocmai această idee a accesibilității tuturor oamenilor la sfințenie. L-ar fi întrebat: „Doamne, mai este vreunul pe lumea aceasta mai bun decât mine?" Putem însă să înțelegem întrebarea și ca izvorâtă din smerenie, dorind să știe dacă e vreunul mai bun decât dânsul ca să-l imite, să-i slujească de model, să încerce să devină și el pe măsura lui.

Dumnezeu i-a trimis un înger care l-a povățuit așa: „Du-te în orașul Alexandria și primul om pe care-l vei întâlni, să știi că e mai bun decât tine". S-a dus. Și a întâlnit pe un om oarecare, curelar și l-a urmat până la locuința lui. Lucra obiecte din piele, cârpea încălțăminte, hamuri de cai și atât. N-a văzut nimic deosebit la dânsul. Ba mai avea și o familie grea. A crezut că s-a înșelat. L-a întrebat pe om: „Ce faci tu în mod deosebit în fața lui Dumnezeu?" Omul i-a spus: „Nu fac absolut nimic deosebit. Mă scol dimineața și-mi fac rugăciunea și trec la lucru, în atelier. La amiază îmi fac rugăciunea, mănânc împreună cu familia și mulțumim toți lui Dumnezeu, după obicei. Seara nu mă culc înainte de a-mi face din nou rugăciunea. Mă port bine cu soția și am grijă de copii să aibă cele de trebuință: hrană și îmbrăcăminte. Nu iau mai mult decât mi se cuvine pentru lucru pe care îl fac altora și, după cum se cuvine, nu fac rău nimănui. Atât".

Iată, bunăoară, că Dumnezeu nu cere mult pentru sfințenie, ci o inimă curată, sinceră, iubitoare, milostivă și bun simț duhovnicesc. Fiecare dintre noi îl poartă în sine pe Adam cel izgonit din Rai pentru neînfrânare și neascultare de Dumnezeu. Fiecare din noi, experimentăm prin propria viață sentimentul izgonirii din Rai. Și aceasta o face, zi de zi și ceas de ceas, fie prin îndulcirea cu feluritele păcate lumești, fie prin îndeplinirea permanentă a voii noastre fără a ține cont de glasul vocii interioare prin care ne vorbește Dumnezeu, fie prin întinarea cugetărilor, sentimentelor și a faptelor noastre.

Orice om de pe această planetă, își pune problema sfințeniei cel puțin o dată în viață. Cum este să devii sfânt? Omul poate ajunge la sfințenie? Sfințenia e o cale frumoasă, dar ca orice lucru de pe această lume, sunt oameni care ajung ușor la sfințenie, dar sunt și oameni care ajung destul de greu la sfințenie. Totul depinde de fiecare în parte. Dumnezeu are un plan cu fiecare om.

Coborârea omului sub toată zidirea lui Dumnezeu - aceasta este cheia de descifrare a sensului vieții, de înțelegere a principiilor existențiale și de viață ale omului. Acesta este Hristos! Omul care își plânge păcatele în fiecare zi, care moare și înviază zilnic, care știe să se bucure de lucrurile cele mici și fără importanță, care se bucură cu cel ce se bucură și care plânge cu cel ce plânge, care se consideră sub toată zidirea lui Dumnezeu, unul ca acesta a ajuns la maturitatea duhovnicească deplină.

Chemarea omului la sfințenie, la îndumnezeire este cel mai firesc dintre lucruri, el înseamnă o revenire la sine și totodată la rațiunile lui Dumnezeu. Omul se întoarce la autenticul său sens, renunțând la dependențele care îl țin departe de el. Fiindcă Adam a fost creat altfel, și natura de asemenea, dar o dată cu evenimentul tragic al căderii în păcatul strămoșesc, totul s-a modificat.

Prin Hristos, Dumnezeul-Om, oricine este chemat să redobândească starea paradisiacă de dinainte de cădere, și chiar mai mult decât atât, îndumnezeirea.