ACTUALIZARE: Evident, din cauza situației generale a țării, lansarea volumului a fost anulată. Cu toate acestea, vă putem oferi excelentul documentar realizat de Trinitas TV, cu același nume:





ȘTIREA INIȚIALĂ

Marți, 24 martie, în ajunul praznicului Bunei Vestiri, comisarul Florin Șinca lansează volumul „Neclintita credință a Poliției”, o carte despre legătura indestructibilă dintre lege și credința ortodoxă.

Evenimentul va avea loc la ora 14:00 în sala ,,Nichita Stănescu” a Centrului Cultural al M.A.I. și va include alocuțiuni, vizionarea filmului documentar cu același nume, și un cocktail. Accesul este liber, inclusiv pentru persoane din afara instituției. Vorbitori: Dan Puric, Mircea Tudor, PS Timotei Prahoveanu, Episcop vicar patriarhal.

Cartea prezintă, din vechime și până în prezent, existența de secole a Bisericii și Poliției, aspectele grăitoare, cu putere de exemplu, ale îngemănării și lucrării în folosul țării, pecetea creștină din poliție, contribuția poliției la protejarea patrimoniului cultural național, faptele de eroism și de mândrie profesională ale preoților și polițiștilor în primul război mondial, personalitățile istorice care au fost agi și polițiști, ctitori de locașuri ortodoxe din rândul poliției, mărturii ale credinței strămoșești, martirii deținuți politici, exemple de dăruire și milostenie, de jertfire, polițiști intrați în monahism.

 
De asemenea, sunt prezentate personalități istorice: vătaful de vânători Neagoe Basarab, aga Mihai Viteazul, aga Matei Basarab. Stoica Farcaș (cel care apare și în filmul Mihai Viteazul, a fost agă după ce fusese preot. Constantin Brâncoveanu, sfântul și martirul căruia ,,i s-a șters neamul cu satârul”, a fost agă. Cronicatul Ion Neculce și domnitorul Cuza au fost agă.
 
Un loc aparte îl ocupă considerațiile autorului despre cele două profesiuni de vocație, înțelesurile creștine din activitatea polițistului, o paralelă Poliție-Biserică.

„Cartea se impune nu numai ca un document de maximă importanță pentru refacerea sufletească a acestui popor, dar ea denunță o înaltă vibrație creștină ce se impune prin curajul unei mărturisiri fără precedent. 
Mă înclin în fața acestui om care de unul singur zgâlțâie inerția și uitarea sosite la ordin ca să ne cuprindă țara și ființa, fiind sigur că cel ce în bezna lumii se apucă să facă potecă pe cont propriu spre Dumnezeu, nu va fi învins nicicând”, a spus maestrul Dan Puric.

Autorul, comisarul Șinca, afirmă despre cartea sa că „înfățișează câteva aspecte ale îngemănării de secole dintre misiunea Poliției și lucrarea Bisericii, viața polițistului și lumea creștinului. În toată activitatea mea, eu n-am uitat că am o datorie de împlinit, o credință de străjuit, o onoare de respectat și că sunt fiul Bisericii Ortodoxe Române. Iar dacă părinții mei și satul natal mi-au arătat calea dreaptă a vieții, Poliția mi-a dat-o”.
 
Invitându-vă la lansarea volumului și a documentarului omonim, ActiveNews vă oferă, în exclusivitate, pasaje din „Neclintita credință a Poliției”. În pasajul intitulat „Polițistul nou”, autorul face o radiografie fără menajamente a „omului-nou” apărut în rândul apărătorilor legii din țara noastră.

Polițistul nou

,,Din studiul biografiei ucigașilor comuniști mi-am dat seama cât de dăunătoare e într-o instituție statală instrucția precară, dezumanizarea, grobianismul, lipsa culturii și a credinței în general, care creează monștri. În esență, erau niște proști cu bâte. Șireți, bazați pe puterea discreționară, lipsiți de carte și de experiență, având mână liberă la execuții, securiștii și milițienii de la 1948-1949 și de după erau idioți utili ai bolșevismului, primitivi și străini de neam și lege: executanți în uniformă. 

Însă, de câțiva ani am observat că se poate să existe o specie mult mai periculoasă: polițistul nou. A apărut deja, ici și colo, virusat și contagios, iar după el au băut apă și alții. Știință fără credință e în zadar. Cari apă în putina spartă, cum îmi spunea mie tata, fie-i țărâna ușoară! Polițistul nou e român doar cu numele, dar e doar vorbitor de limba română, e străin de neam și credință, e omul căruia țara îi pute. S-ar vinde pentru orice înseamnă confort pentru el, își execută colegul și are mare plăcere să-și linșeze comandantul, e cel care lovește în aproapele său fără strângere de inimă și care batjocorește credința strămoșilor fără să clipească, în glumă chiar. Se declară pragmatic și practic: crede doar în ce vede. Rânjește superior, are idei fixe și puține despre religie, poate să aibă de la o brumă, până la multă știință de carte, dar e ignorant. Nu rezonează la nimic românesc, e imun la argumente. Uneori e perfect indiferent. Unul se declară credincios, e doar o spoială, el fiind critic la adresa preoților; are rezultatul vacii care dă un hârdău de lapte la mulsoare, iar la final îi dă cu piciorul și-l varsă. Lipsa de trăire creștinească e mult mai păgubitoare, rea și demolatoare de suflet. Calcă pe memoria înaintașilor săi ca pe un preș murdar. El se dă modern, însă e doar un batal mai tânăr. Schimbă mașina la un an, își cumpără galoși de firmă, dar nu cumpără o carte! E un autodidact. A văzut că merge și fără carte, dacă se gudură pe lângă șefi.
Polițistul nou nu are vreun atașament față de poliție, vine la slujbă mai mult în silă doar pentru soldă, se plictisește cu el însuși, n-are subiecte spirituale ci numai materiale, să dă ,,flexibil” dar e doar mlădios față de verticalitatea morală, a reușit în sistem prin mijloace neortodoxe, a ars etapele, nu zidește nimic, manifestă oportunism, modernitate, neapărat șiretenie, trăiește binișor, ia șpagă, a fuzionat cu interlopii. El poate influența și contamina pe alții, a văzut că se poate. E trândav, nu se bagă, a văzut că șeful va lovi tot în boul care trage. 
Mai e o inerție a binelui, scadența încă nu a venit în toată grozăvia ei. Să ne ferească Dumnezeu! Slujbașul polițienesc din vechime, când n-avea lege scrisă, avea obicei din bătrâni și avea cuviință, când n-avea limită, avea părinți să-i bată obrazul, iar când avea Pravilă, pe ea era și o Sf. Cruce. 

Azi nu mai avem legi cu cruci și nu mai avem pravile în numele Sf.Cruci. 

Asta nu mai avem noi astăzi și de aia suntem aproape biruiți sufletește: cărțile noastre și legile noastre de poliție nu mai au spiritul Crucii pe ele, că ne-am ,,modernizat”, ne-am integrat în absolut. 

Prea slabi și comozi ca să înțeleagă lumea, li s-a sudat un neg pe creier, unii colegi din M.A.I. s-au făcut cozi de topor în mâinile inamicului, au lansat atacuri batjocoritoare la adresa istoriei noastre, a Poliției, a Bisericii Ortodoxe Române și a credinței strămoșilor noștri, a instituției în care mănâncă pâinea cea de toate zilele. Vigilenții de serviciu, sclavii manipulărilor de pe ,,rețele sociale” au introdus ideea că sunt credincios ,,doar” lui Dumnezeu, dar fără preoți, fără Biserică. Mulți colegi nu realizează că prin spălarea rufelor murdare în public, prin denigrarea conducerii M.A.I. și Poliției, prin atacul la credință, prin jocul de glezne (politice) al unor sindicaliști, ei sunt transformați în propagandiști. 

Am auzit într-o zi un berbec de la noi din poliție spunând că lui i-e clar că și dacă ar fi credincios, oricum n-are nevoie de intermediari între el și Dumnezeu. Ce grozăvie! Ce incultură! Sau unii care zic: eu sunt credincios, dar fără biserici și preoți. Cum ar spune: îmi iubesc familia, dar tata e hoț, mama e leneșă, nevastă-mea e o nespălată, copiii sunt proști, soră-mea e o depravată… Sau îmi place poliția, dar fără polițiști. Prin urmare, nu-mi iubesc familia. 

Așa a fost lucrătura ca, pe lângă polițistul nou să apară și polițistul-piesă de schimb.  El poate să aplice ,,legea” în orice loc dictat de interes, în orice misiune internațională, în ,,teatre de operații”, el are în cap doar ,,să aplice” pentru o plecare în afară, face parte din poliția turistică, are verticalitatea moluștei, este obedient puternicului, dă mită pentru asta, e descreștinat, nestatornic, modern, musai luptător progresist, este orientat, cu convingeri fluide, tranzacționează tot, e așa și așa, preparat zilnic pentru cădere în păcat, pentru a se dezice de ai lui, este interschimbabil cu orice altă armă/breaslă. El pleacă oricând din poliție fără vreun regret. Banii să meargă, gradul să vină, funcția să crească! Nu mai avem oameni care să moară într-o specialitate din poliție, cum era pe vremuri.
Polițistul nou și polițistul piesă de schimb confundă tupeul cu curajul; își dobândește cultura generală între o reclamă și mângâierea permanentă a telefonului neapărat scump. Nu ia seama la îndatoririle de cetățean, are galoși de firmă care valorează mai mult decât toate cărțile citite. Crede doar în ce vede. Pentru el nu mai există taine, mistere. Blazat și prost, nici măcar meseria nu și-o face dumnezeiește. Din fericire, acest gen de polițist apare doar ici și colo.”