ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Victor Roncea: Știu că lucrați în fiecare zi și tipăriți cărți în fiecare zi la celebra editură Revers. Înțeleg că acum publicați poezie. Vă întreb, astăzi, 5 iulie, ce lucrați și ce tipăriți?

Constantin Barbu: Astăzi tipăresc volumele 61-70 din Supraviețuirea erotică. Colegul și prietenul meu Orlando Duinea le-a imaginat coperți pe care eu le calific drept superbe, apelând la citate din mari artiști celebri. Ți le arăt și ție și miilor de cititori care urmăresc interviurile noastre.

Iată-le:

V.R.: Aș vrea să cităm, la întâmplare, aproximativ din zece în zece, o serie de poeme din aceste volume care se compun din câte 100 de poeme fiecare, la fel ca toate celelalte volume trecute sau viitoare.

C.B.: Dacă tu zici, hai să cităm câteva poeme din această carte, Supraviețuirea erotică. Sunt poeme pentru o imaginație care poate să vadă, cu mintea, o femeie incomparabil de frumoasă care poate să scrie singură toate poemele...

 

Poemul 6210    

otrava nu se mai strămută

și eu o beau cu grecul din sîngele versului

cometa nu mai trece
am schimbat legile degeaba

tu însă răsari
fiind însăși răsărirea

sînt trist că nu
mai trăiesc
celelalte zece mii de vieți
ca să-ți scriu toate poemele

Poemul 6229   

în cărticică bîzîia albina
care-ntîrzia moartea

moartea era o hîrtie
cu miere albastră
și nu lăsa să se vadă
scrisul

eu știam tocirea
de la tocirea creierului meu
care avea mereu
hîrtia pe care eu pe mine mă iscăleam
că dacă nu m-aș iscăli
s-ar citi invers
și vidul n-are invers

Poemul 6230   

în locul meu menit din cer
schelălăiam
înconjurînd în zbor
stupa ta

dar tu apăreai goală
și-mi înmulțeai timpul de o mie de ori
și-mi ziceai
că trebuie
să nu pierd urma

„să nu pierzi urma
stupa e deschisă
mierea e neagră
tu ești genial”

Poemul 6240   

„sistemul cruzimii”
e o gaură-n vid
și vidul e-o gaură
în sistemul cruzimii
alte denumiri nemaifiind
în limbi pămîntești
decît revoltă cu negrăiri
în vers chinezesc
în care nu se înviază vreodată

Poemul 6250   

cînd a ajuns maestrul

cu marele vehicol
eu trecusem de mult de mine

dar nu trecusem
nici în loc și nici în timp
de mult de mine

nu era o depășire de conștiință
că eu n-avusesem conștiință

Poemul 6260    

autopsia de altădată

a fost perfectă
ea nu mi-a jefuit memoria
și eu rostesc timpul
pînă la desfigurare –
deci, exist
chiar într-o versiune fenomenală
cînd mi se uită
numele de transcriptor
imaginat de arta grea

oh, ely, și nu vreau să-ți spun
că tu ești bună
și-o să-mi astupi nebunia cu miere

Poemul 6283    

cînd leonardo a spart cartea

el n-a spart cartea
cum s-a crezut
leonardo a spart universul
cînd l-a spart
el avea căderea să-l decadă

el desenase gaura neagră
albă
care era un tunel
cu toate literele
și spirala lor

orice desena leonardo
deja exista într-o clipă
– era clipa lui leonardo

clipa lui leonardo
era în vremea stupei tale
cînd în oglindă
era o monedă
și eu doar scriam de-a-ndărătelea

Poemul 6292    

era și paragina-n paragină

cînd nu reușisem
să concentrez sistemul cruzimii
într-un singur vers

versul singur
îl scrisesem de multe ori
și era fiecare vers
că eu eram epuizat
și mîncam poezie
pe nihilie

Poemul 6300    

e primul sfîrșit

cînd cartea trece prin carte
în urmă la arte

pielea mea
e negativul
pe care arde creierul
cînd înnebunește
și poezisma re-nnoiește

V.R.: Aș vrea să recapitulăm în cât mai multe cuvinte, dacă se poate, marile proiecte la care lucrați în chip individual.

C.B.: Dragă Victor, aștept „aranjarea" tehnică a volumului V din Supracartea fără de ce. Apoi, având o viziune mai lucidă și mai clară, voi da versiunea penultimă a Supracărții. Versiunea ultimă a Supracărții va veni cândva. Fiindcă această Supracarte va avea înfățișarea celei mai violente cărți care s-a scris vreodată în „filosofie". Eu scriu „filosofie" fiindcă nu există așa ceva și disprețuiesc obrăznicia teoretică a câtorva mari minți care s-au înecat în neagră ignoranță. Să nu se înțeleagă că nu i-am iubit, că nu i-am studiat și că nu-i știu, pe de rost, pe câțiva dintre ei, prietenii mei străini și stranii (Nagarjuna, Asanga, Chandrakirti și alți maeștri ai Marelui Vehicul, Nietzsche, Rosenzweig, Heidegger...). Nu pot avea „încredere" și nu mă pot „supune" unor omenești care sunt prizonieri în sistemul nostratic inventat din zgomote, acum 200.000 de ani. Nici în „meditatorii" indoeuropeni care n-au mai mult de 7000 de ani de meditație. Așadar mi se pare de bun simț să-i spun Planetei: „Hai să începem ceea ce nimeni n-a îndrăznit să înceapă! Tot felul de împărați și regi, și președinți, și dictatori își bat joc de popoarele singurei planete pe care trăiesc niște oameni, ființe atât de fragile, cu o viață atât de scurtă: o clipită." Pentru că este incredibil că zece miliarde de minți și de vieți permit unor analfabeți indescriptibili să facă pe nebunii în anul 2024 ucigând, înnebunind, distrugând omenirea unei Planete geniale, pe care nici zece mii de „dumnezei” de-ai lor n-ar mai putea s-o creeze sau s-o inventeze vreodată. Astăzi nu mai există pe planetă minți care pot fi ascultate. Trebuie să le spunem odată acestor derbedei infatuați: ajunge! Plecați cu moartea voastră unde meritați! Cum este cu putință ca Europa, acest lucru mare și sfânt, să nu fie și să nu existe în lumină și pace?

Dar să nu deviem de la întrebarea privitoare la proiectele personale. Îmi trebuie mult timp să tipăresc toate cărțile mele de poeme. Voi continua să tipăresc Stîlpul versului din care sunt culese peste 70 de volume (de câte 100 de poeme fiecare). Stîlpul versului va avea în final peste 240 de volume și am spus de ce. Mai am câteva zeci de cărți de poeme de publicat, unele fiind compuse din câte 100 de cărți.

V.R.: Știu că tipăriți încă zece volume de poeme din Stîlpul versului, anume volumele 11-20. V-aș ruga, conform obiceiului nostru amical, să prezentăm coperțile și să dăm câte un poem din fiecare volum, chiar la întâmplare de data aceasta, fiindcă vă știu „un anarhist iubitor de anarhie”...

C.B.: Fiindcă știi bine că nu te pot refuza, iată coperțile, cu ochi din Picasso... Apoi prietenul nostru domnul Orlando Duinea ne va da, prin hazard, câte un poem din fiecare carte.


1102

cuvîntul poate va mai fi
stea
dar nu a mea
nu a ta
că stelele a mea și a ta
au zburat sus
și-n chiliocosmi s-au dus

dar cuvîntul
cînd era stea
cine-l rostea ?

acum
eu mai am
numai toate colecțiile de neanturi
și-un singur creier
– cel dator și datorat ție
e creierul angelicat
rotitor
destrămat

1209

am spart cifrul
și zburam singur în vid

zburam pe-un cal de lemn
prin lumea de foc
și de piatră
fără trecut prezent și viitor

ce-am văzut
era o lumină
care călărea oameni

1309

scrisesem mult
cu aripa de înger

aripa nu se mai
tocise
fiindcă luase foc
și focul ei –
evaporare de purpură
și-n patru labe
scriptorul cu sînge negru
privind totuși în sus
să nu se stingă
focul

1413

tot așa scheletul meu
rătăcit în toată pulberea
deja imaginară
dinaintea lui
că toate-s mai bătrîne
decît moartea

și totuși
de ce mai înflorește
arborele la marginea vidului ?

nici vidul măcar
nu știe

poate versul
„arborele de la marginea vidului
înflorește fiindcă
înflorește”

1504

planeta pămînțenilor
era ca un fel de carte uitată-n cimitir

eu primisem o sabie de lemn
cu care să-mi tai capul
ca să însemn solstițiul
de care nimeni nu știa

atunci ziua și noaptea
erau noapte și zi
și nebunii scriau poezii
și le recitau cît îi
învîrtea soarele
pînă cînd se-atingeau
de neantul de mai jos

1608

poezemul nescris
țipă ca o lume moartă
în care s-au excitat chiliocosmii
lăsînd moartea gravidă

1720

credeam că mă numesc constantin
și sînt dintre
locțiitorii împăratului
care recita cel mai bine
în îngerească

credeam că golisem
versurile dintr-un vid într-altul
lovindu-mă
pe mine însumi
pînă la sînge
eu băutorul meu de sînge fiind

V.R.: Interesant. Ne mai puteți spune câteva cuvinte despre proiectele care se arată în acest an?

C.B.: Aș vrea să-mi stabilizez în cinci volume plus o cărticică introductivă și o cărticică „de după carte" Supracartea fără de ce. Această Supracarte în formulă prefinală va fi gata până în 10 octombrie. În această vară vom tipări primele 100 de volume din manuscrisele celebre ale Sinodului I de la Niceea, din anul 325. Apoi 100-200 de volume din Biblioteca lui Eminescu care a rămas pe la volumul 735. Am pregătite deja pentru tipar primele 100 de volume din Monumenta Mongoliae Historica, un monument proiectat în 1000 de volume (plus vreo 2000 de hărți și documente, picturi etc.). Și să vedem dacă putem obține o recuperare fabuloasă a unuia dintre cele mai valoroase manuscrise ale poporului român. Deocamdată, nu dau nici o informație despre acest manuscris fundamental. Așa cum știi, dragă Victor, prin cele peste 1300 de volume din Monumenta Romaniae Historica am acoperit, în principal, mileniul de la anul 298 până la anul 1359. Avem și papirus de la anul 106, cu Traian, împărat al Daciei. Am descoperit două manuscrise originale ale lui Ioan Cassian. Plus un manuscris original al lui Dionysius Exiguus. După cum bine știi, am întregit mai multe manuscrise Cantemir, am găsit ciorna de membru al Academiei din Berlin. Actele de student la Universitatea din Berlin ale lui Eminescu (1872-1875, cu scrisul poetului). Am găsit în Vatican rezumatul (contemporan) al discursului de unire a celor trei țări române, discurs ținut de Mihai Viteazul în catedrala din Alba-Iulia. Am publicat actul de cumpărare a Transnistriei de către mai mulți boieri moldoveni. Harta care arată că Insula Șerpilor (Leuke) este insula străromânilor și a românilor. Manuscris din secolul V privitor la proprietatea străveche asupra Basarabiei. Manuscrise necunoscute, secolele V-XV pentru diverse regiuni ale Transilvaniei.

Și să-ți spun ceva, dragă Victor: nici o instituție oficială a statului român nu a dat nici un cent pentru obținerea unor copii în facsimil color sau pentru tipărirea acestor documente fundamentale. Nici o instituție de onoare a statului român (Academia Română, Uniunea Scriitorilor din România, dacă mai există...) nu a avut inspirația să devină celebră premiind vreuna dintre colecții. Colecții care, nu au comparație cu nici o publicație din întreaga lume. În nici o țară nu există o colecție de documente în facsimil color care să fi atins cifra de 1000 de volume. Și nu cantitatea contează. Nu e simplu să cauți în 74 de arhive din întreaga lume (America, Europa, Asia, Africa), documente rămase în vreo 24 de limbi. Și aici, știi proverbul: „Cartea-i grea, omătu-i mare"...

Dar cum tu bine știi, eu public aceste cărți cu o mare bucurie. Și lucrez, cu drag, în fiecare zi și în fiecare noapte. Nu cer nimic nimănui, fiindcă structura mea de nihilist adevărat are mai multă putere într-o lume negativă, analfabetă, obscură, aproape postumă... Dar, de ținut minte: toate volumele cu documente Monumenta Romaniae Istorica și Biblioteca Eminescu văd lumina numai datorită IPS Teodosie. Arhiepiscopul Tomisului este, pentru mine, și pentru România, instituție fundamentală a Statului.