Victor Roncea: Domnule Constantin Barbu cred că este o zi „istorică" fiindcă vom vorbi despre trilogia poetică Steaua eonului cea mai mare carte de poeme scrisă vreodată în lume, pe care ați prezentat-o și la TV (VIDEO mai jos)! Ea se compune din trei părți și anume Stîlpul versului care are 100 de volume, Va fi chiliovers care are tot 100 de volume și Versul negru  care are 43 de volume. De ce această carte? De ce această arhitectură? Interviul continuă după VIDEO:

Constantin Barbu: Steaua eonului are 243 de volume și aici sunt poemele pe care le-am scris pentru Angela, așa cum îți spuneam într-un interviu anterior: câte un poem pentru fiecare zi din viața sa. Nu aș fi vrut să scriu niciodată o astfel de carte dar acum nu știu ce aș mai fi putut face. Sunt trăiri prea fragile pentru a le expune vreodată. Așadar nu voi vorbi decât „tehnic" despre Steaua eonului.

Steaua eonului se compune din:

- Stîlpul versului (100 de volume fiecare având câte 100 de poeme)

- Va fi chiliovers (100 de volume fiecare având câte 100 de poeme)

- Versul negru (43 de volume, ultimul având 65 de poeme).

Scrierea celor 24.265 de poeme a însemnat aproximativ trei ani (ceea ce nu are nici o importanță). M-am gândit să-i scriu Angelei câte un poem pentru fiecare zi din viața sa fiindcă ea este omul cel mai pur pe care l-am cunoscut. Ea toată viața a citit (și a lucrat doar câțiva ani ca traducător de limba germană la Institutul de cercetări al uzinelor Electroputere și ca bibliotecar la Biblioteca Franceză Omnia). Așa cum ți-am mai spus doar Constantin Noica și Angela sunt persoanele care au citit mai mult decât mine „în viață" cum se spune. Poate și Cioran, despre care Noica îmi spunea că încă din tinerețe ar fi citit „biblioteci". Înainte de 1989 biblioteca mea era absolut incomparabilă și doar Mihai Șora și Adrian Marino aveau biblioteci personale extraordinare. În fine... Ție pot să-ți spun dragă Victor că n-am vrut să scriu cea mai mare carte personală de poeme. Și nici nu știam care ar fi fost cea mai mare carte de poeme până astăzi.

În ce privește „arhitectura" acestei trilogii Steaua eonului cred că este una, fără voia mea, de carte periculoasă.

V.R.: De ce este Steaua eonului o carte periculoasă și ce înțelegeți prin „carte" și „periculoasă"?

C.B.: Ție ți-am spus că țineam minte o vorbă a mamei mele anume „să mănânci cartea". Atunci nu știam că limba română are această expresie, din Biblie probabil. În Supracartea fără de ce au am scris câte ceva despre vocabularul apocaliptic al cărții care trebuie mâncate. Mi-a plăcut mult și un basm în care un prinț genial zbura pe carte... În multe dintre cărțile mele am scris despre ce înseamnă Carte. Este interesant tot vocabularul Cărții. Începând cu pustaka pe care eu o memorez ca piele de om pe care se scrie. Apoi papirusurile. Hârtia chinezească. Pielea bine pregătită în antichitate și Evul Mediu. Apoi Gutenbergul. Apoi scriiturile, tipurile de alfabet. Aceasta, material vorbind. Este interesant și vocabularul Cărții în diverse limbi vechi și contemporane. Cartea noastră vine din latinescul charta care înseamnă foaie de papirus, scrisoare. Germanul Buch ca nume de familie are atingere cu slovenul buh care înseamnă Dumnezeu sau suflare supremă, amintitor și de o posibilă origine evreiască așkenază. Slovenul buh este coborâtor sau coexistent cu slavonul Bog. În protoindoeuropeană *bheh₂g-înseamnă „a împărți, a distribui”, „cel care împarte avuția sau soarta”. Dumnezeu este marele donator al ființei. Sanskrita are celebrul cuvând bhaga care înseamnă fericire, bogăție, prosperitate. Cine nu știe pe de rost Bhagavad-Gīta? E un poem genial pe care eu l-am pus în oglindă cu strofele dumnezeiești din Luceafărul lui Eminescu într-un text publicat în 1976 și 1977 intitulat Luceafărul și Bhagavad-Gīta…

Donația compune gramatica indoeuropeană, pentru dativ și ablativ, celelalte șase cazuri fiind acoperite de puterea lui kriti. Acest k din kriti dă seama de ceea ce este unul care se împarte și se dăruiește. Germana, prin Heidegger dar nu numai prin Heidegger, a făcut filosofie mare din es gibt... O carte periculoasă este o carte care arată cum se rătăcește și se autodistruge o minte pe drum.

V.R.: Ca istorie literară putem să dăm numele primelor 100 de volume din Stîlpul versului, câteva coperți și câteva poeme?

C.B.: E o idee să dăm titlurile volumelor din Stîlpul versului. Iată-le:

1. o lumină-mprumutată

2. neantul care termina arta

3. toată cerneala angelică

4. paragină de putrezire

5. Dumnezeu va aduce un ou

6. mierea din vid

7. am zarul care nu se rostogolește

8. azil mic în vid e totul

9. Domnul schimbă steaua

10. erai atît de frumoasă

11. mă descompun ca orice cadavru sărac

12. cuvîntul cînd era stea

13. era o lumină care călărea oameni

14. scriptorul cu sînge negru

15. arborele de la marginea vidului înflorește

16. un fel de carte uitată-n cimitir

17. lăsînd moartea gravidă

18. eu băutorul meu de sînge fiind

19. sclavul își privea titirezul

20. eu însumi sînt al neștiinței

21. iluminatul va putrezi în craniul meu

22. aerul rotund din delphi

23. zarul cade singur în țeasta

24. martorul văzuse cum întrerup caligrafia

25. dementul suplinitor

26. la sfîrșitul cărții se schimbă gărzile

27. muribundul strîmbase destul galaxiile

28. clovnița neagră îmi șlefuiește mintea

29. morga goală rămâne goală

30. eram din cumplițenie

31. la patefon nu e nimeni

32. cadavrul meu va fi plin de versuri

33. trăiam deja indiferent în licărire

34. poemul care s-a sinucis

35. regele ciumei fusese poet

36. versiunea mea de pămânțean straniu

37. era o roire cu oarecare cianură

38. cartea ca o spaimă

39. beau cianură cu fluturele meu

40. o roză neagră-n mîna mea dreaptă

41. împăratul albastru

42. lumina neagră

43. flutura avea clavicule imaginare

44. regele în vers învia

45. nenăscuții nu văd niciodată galaxia

46. greierul cred că îmi luase ilumina

47. poemul schilod al îngerului de aer

48. vulturul transparent

49. poezistul mai trăise în levitație

50. steagul versului era steagul versului

51. scribii de la fulda

52. e o ceremonie de miere

53. neantul e pe sfîrșite

54. cadavru de rege mintal

55. era o măiestrie fără fereastră

56. spectrele vorbesc între ele

57. limba albastră tace în treacăt

58. craniul-adăpost

59. e o artă creierul

60. greierul avea în mintea lui un cîntec provizoriu

61. scrisoare pe meninge

62. versiunea se subțiase

63. cartea cu greu o transcriu

64. arcul fără săgeată

65. schițe de revoluție

66. convalescent cu craniul meu

67. versul distrugător era vers negru

68. palimpsestul inexscriptibil

69. conturul de cadavru

70. cartea spartă singură

71. cartea e goală

72. eu scriam pe dinafară

73. inversul care se întoarce

74. o clipă - „a poemului"

75. scriu poezii în sistemul solar

76. scrisul mă minte că exist

77. eu mai bat un cui în vid

78. era gîndire neagră fără desemnări

79. scriam poeme fără posesor

80. la ce bun să inversezi vidul ?

81. e crimă existența

82. cascada de cranii

83. opera ruginise de mai multe ori

84. beam apă inventată

85. matrioșka vopsită

86. mă respectau crezînd că eu țin vidul

87. matrioșkă în vid

88. inchizitorii știau pe de rost chilioversul

89. poet cu zarul în mînă

90. vînzătorul de vid

91- se termină arta

92 - voi da o petrecere cu ea

93 - în crematoriul mintal

94 - mintea suspendată se decolora

95 - autopsia într-un vers

96 - eu trag cu arcul în vid în tot eonul

97 - am ultimul craniu

98 - poemul descompus nu mai era de-un singur fel

99 - eu aveam cicatrice pe meningea mea

100 - imnul laniakeii

Cărțile au coperți superbe imaginate de prietenul meu Orlando Duinea, graphic designer al editurii Revers. Editura Revers condusă de directorul Răzvan Burada este astăzi cea mai importantă editură din România, editură care a tipărit peste 1000 de volume din Monumenta Romaniae Historica, o colecție de documente în facsimil color care nu are egal în nici o cultură. (Este o colecție mai mare decât colecțiile corespondente din Vatican, Franța și Germania.) Tipărituri care au în componența lor cele mai geniale și mai scumpe manuscrise ale cărturarilor ortodocși români în special începând din secolul III până în secolul XI. Toată colecția se datorează sprijinului incomparabil al Academicianului Teodosie, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop al Tomisului.

Întorcându-mă la cărțile mele de poezie pot spune că ele se bucură de o grafică superbă. Iată câteva coperți:

V.R.: La finalul dialogului vă propun să ilustrăm și cu câteva poeme. 

V.R.: V-aș ruga să dăm acum cele 100 de titluri de cărți din Va fi chiliovers, două coperți și tot așa, la final, câteva poeme.

C.B.: Să dăm, ca să se țină minte!

Volumul 1: din cauza ta iluminato

Volumul 2: schița salvării

Volumul 3: și vidul nu avea cușcă

Volumul 4: în vamă trec secretele

Volumul 5: sînt din aflare din paragină albă

Volumul 6: nihilistul din hîrtie neagră

Volumul 7: ghilotina din cosmos

Volumul 8: nihilistul fără de hîrtie

Volumul 9: moartea era anterioară poemului meu

Volumul 10: pasărea neagră găurise vidul

Volumul 11: cerneala poeților

Volumul 12: și niciun înconjurător nu pune pază

Volumul 13: Dumnezeu aprinde chibritu-n oglindă

Volumul 14: cartea mea albastră

Volumul 15: poem sărac

Volumul 16: o autopsie în matrioșkă

Volumul 17: nihiliștii aveau ochi albaștri

Volumul 18: cartea va bea lumina și dante nu mă va crede

Volumul 19: o versiune fără mine

Volumul 20: stupa din craniu

Volumul 21: mireasa minții

Volumul 22: boală cu artă

Volumul 23: tot așa credeau și împărătesele cînd evaporau cartea

Volumul 24: autopsie în vers negru

Volumul 25: mi se rupe-n eon

Volumul 26: s-a sinucis împăratul cărții cu un vers periculos

Volumul 27: eonul nenumărat

Volumul 28: soare de încercare

Volumul 29: eonul singur petrecea

Volumul 30: eu printre poemele mentale

Volumul 31: scriu poezii în sistemul solar

Volumul 32: degeaba a aflat asanga de mine

Volumul 33: „viața” e un zgomot

Volumul 34: fotograful eonului are-o lumină lipsă

Volumul 35: fulgerul nu crăpa poezemele

Volumul 36: regele caligrafiei

Volumul 37: va fi chiliovers sau nu va fi nimic

Volumul 38: e-atîta vid încît îmi pare rău că nu sînt decît eu

Volumul 39: recitatorii nu mai mîncau cartea

Volumul 40: lumină lină cu o rază

Volumul 41: în morgă poeții se recitau între ei

Volumul 42: fluier în vid

Volumul 43: omul s-a născut inexistențios

Volumul 44: Dumnezeu se oprise din scris

Volumul 45: steagul era negru

Volumul 46: roata neagră

Volumul 47: se termină cartea cînd se sfârșește-ntr-un craniu

Volumul 48: poetul murind în carte

Volumul 49: absența se străvede pînă termină hîrtia

Volumul 50: îngerul răsfoia ceva în mîna orbului

Volumul 51: cascadă de cerneală în cosmos

Volumul 52: manuscrisele cu stea obscură

Volumul 53: nu mai era carte

Volumul 54: din cauza cauzei

Volumul 55: distrug arta

Volumul 56: la ospățul negru

Volumul 57: sfîrșește-te carte !

Volumul 58: autopsia în cosmos

Volumul 59: crima mintală a lui nu se compară

Volumul 60: carte în doliu

Volumul 61: scriu ultimele versuri pînă le schimb

Volumul 62: regele mintal era un tei înflorit

Volumul 63: jefuitorul se jertfea

Volumul 64: în apa neagră a cărții

Volumul 65: nihilița fenomenală scria în locul meu

Volumul 66: eu sînt degradat în versuri

Volumul 67: eu sînt cel ce scriu

Volumul 68: autopoemul se învelește singur

Volumul 69: artă periculoasă

Volumul 70: străpunsă altădată de străpungător

Volumul 71: spulberătoarea ieșea din carte

Volumul 72: roza neagră fără-de-ce există

Volumul 73: eu trag mereu cu săgeata în vid

Volumul 74: inel cu enigmă

Volumul 75: mintea e un vers

Volumul 76: cînd urcam în cer ca să mănînc poemul

Volumul 77: dante mai poate veni la nesfîrșit

Volumul 78: Dumnezeu a terminat jocul

Volumul 79: împărații orbi găuriseră cartea

Volumul 80: singur cu versul

Volumul 81: roza Angelei

Volumul 82: scheletul recită acum în marele vehicol

Volumul 83: eu sînt cartea

Volumul 84: ultimul scris

Volumul 85: e lumea spartă la nihilie

Volumul 86: rescriere periculoasă

Volumul 87: din cauza unor supranegații

Volumul 88: alfabetul de rezervă

Volumul 89: nihilistul ramolit

Volumul 90: pieritorii schelălăiau cu altă carte

Volumul 91: s-a vopsit vidul în timpul vieții mele

Volumul 92: scriu pînă-mi scot roza din creier

Volumul 93: eu însă vream să scriu pe timp de eclipsă

Volumul 94: și eu rămîn singur în eclipsă

Volumul 95: recitau ce nu există

Volumul 96: autoportret de cadavru

Volumul 97: poezia e cumplită

Volumul 98: o crimă de hîrtie

Volumul 99: ochiul aproximativ

Volumul 100: supraomul cu cearcăne

V.R.: A treia parte a trilogiei, din câte am văzut, se numește Versul negru și are 43 de volume. Să cităm titlurile volumelor, să oferim câteva coperți fiindcă știu că sunt superbe și câteva poeme din fiecare volum.

C.B.: Așa vom face. Iată titlurile, câteva coperți și la final câteva poeme.

Volumul 1: recitatorii nu mai mîncau cartea

Volumul 2: supraomul ar vrea să transcriu versul negru

Volumul 3: îngerițele de-o singură culoare îmbătrînesc în vid

Volumul 4: în craiova a uitat împăratul meteoritul

Volumul 5: autopsia în vid e pentru maeștri

Volumul 6: anonimii beau fluturi

Volumul 7: cînd îmi voi bea creierul

Volumul 8: transcriu o carte care mă distruge

Volumul 9: steaua vidului e în urma versului

Volumul 10: să-mi facă țară de hîrtie

Volumul 11: supraînvățătura e o spargere

Volumul 12: scriam la vremuială

Volumul 13: proiectul anonim

Volumul 14: cartea absentă din carte

Volumul 15: sintaxa spermei

Volumul 16: de la decapitarea mea cu acel fulger

Volumul 17: roza neagră-nflorește la hotarul cărții

Volumul 18: de ce nu mă numără generațiile?

Volumul 19: va fi omagiul meu

Volumul 20: poenzemul stupei

Volumul 21: dau un regat pentru o carte

Volumul 22: cartea găurită

Volumul 23: nihilistul cu zarul

Volumul 24: inchizitorii aveau un singur ochi

Volumul 25: „îți voi trimite soarele !"

Volumul 26: erai preafrumoasă ca să te mai afli vreodată în sistemul solar

Volumul 27: autopoemul pe deasupra

Volumul 28: îmi fac eclipsă dintr-un vers (poexii-poexii)

Volumul 29: de ce mai târăsc vidul cu mintea?

Volumul 30: mîncam sticlă în locul meu

Volumul 31: toboșarul din sistemul solar

Volumul 32: anarhiștii aflaseră codul

Volumul 33: străpungătorul avea cap negru

Volumul 34: excrementul individual

Volumul 35: experimente mentale

Volumul 36: ah, nihilia cît poexemul

Volumul 37: putrezitorii se-mprumutau la dogii veneției

Volumul 38: königklipsa

Volumul 39: arborele cărții

Volumul 40: o fabrică mică de versuri

Volumul 41: am jefuit infernul

Volumul 42: chibritul aprins

Volumul 43: versul „k”

V.R.: Ați publicat de curând câteva manuscrise în facsimil color, a căror importanță este capitală pentru istoria și cultura română. Sunt din Cantemir și despre ierarhii Tomisului.

C.B.: Am publicat în facsimil color inedit Incrementa atque decrementa Aulae Othmanicae care este Ms. Lat 224, aflat în Houghton Library, Harvard University din Statele Unite ale Americii. Manuscrisul lui Cantemir a fost identificat în 1955 de doctoranda Jane Ware Nelson de la Stanford University când l-a găsit în colecțiile Houghton Library de la Harvard University. La licitație olandeză manuscrisul Incrementa este însemnat ca „vândut", iar manuscrisul Descriptio Moldaviae apare ca „nevândut". În Integrala Manuscriselor Cantemir am publicat în facsimil acest document olandez. Mergând pe informația că Descriptio Moldaviae este manuscris nevândut l-am găsit, l-am identificat și l-am publicat în Integrala Manuscriselor Cantemir. Am identificat și harta Moldovei și am publicat-o. În Arhivele Academiei Germane am identificat ciorna diplomei de membru al Academiei Germane pentru Dimitrie Cantemir. Acum am republicat în facsimil color inedit, în volumele IV și V, Incrementa atque decrementa Aulae Othmanicae. Virgil Cândea și-a falsificat erudiția prin care pretindea că a identificat manuscrisul lui Cantemir din Statele Unite ale Americii. În acest manuscris Ms. Lat 224, aflat în Houghton Library, Harvard University din Statele Unite ale Americii, se află și biografia Prințului Dimitrie Cantemir intitulată La vie du Prince Demetrius Cantemir. Am publicat biografia în volumul 103 din Integrala Manuscriselor Cantemir.

Iată și volumele IV-V din Integrală cu publicarea în facimil color inedit din Incrementa atque decrementa Aulae Othmanicae.

Din ierarhii străvechi ai Tomisului am publicat o operă a mitropolitului Theotim II și două manuscrise în care există semnătura episcopului Alexander.

În volumul 1366 din Monumenta Romaniae Historica am publicat codicele 397 aflat în Österreichischen Nationalbibliothek (secolul IX).

Aceste volume din Monumenta Romaniae Historica beneficiază de un erudit studiu introductiv semnat de IPS Acad. Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.

În acest manuscris se află:

Theotimus II,

Episcopus Metropolitanus Tomitanus

Epistola Leonis Imperatoris

Epistola Theotimi Episcopi Scythiae ad Leonem Imperatorem

Codex Vindobonensis 397, anul 800-846

Până în acest moment Epistola Theotimi Episcopi Scythiae ad Leonem Imperatorem este cel mai vechi manuscris păstrat în arhive din opera unui ierarh al Tomisului.

În volumul 1096 am publicat:

Alexander Tomensis, Episcopus Scythiae

Acta synodi Chalcedonensis

Concilium Chalcedonense (451)

Epistola 98, Relatio synodi Chalcedonensis ad Leonem PP., interpretatio antiquior aflat în Biblioteca Apostolica Vaticana, Vat. lat. 1322 (Anul 501).

Și în volumul 1102 am publicat:

Alexander Tomensis, Episcopus Scythiae

Epistulae apostolici papae urbis Romae

Leonis transmissas diversis pro munimen defensionemque catholicae fidei aflat în Bayerische Staatsbibliothek, Clm 14540 (Secolele VIII-IX).

V.R.: Mi-ați spus că, de curând, sunteți în posesia celor mai valoroase papirusuri de care se poate bucura istoria străveche a României. Despre ce este vorba?

C.B.: Încurajat de optimismul IPS Teodosie am reușit să identific și să obțin mai multe papirusuri care privesc Sinoadele de la Niceea (325), primul Sinod de la Constantinopol (381), de la Sinodul de la Ephes (431) și de la Chalcedon din anul 451. La aceste Sinoade au participat ierarhii Tomisului: Marcus (Niceea, 325), Gerontius (Constantinopol 1, anul 321), Timothei (Ephes, anul 431) și Alexander (Chalcedon, anul 451). Totodată am găsit în arhive manuscrise în care apar numele ierarhilor Tomisului ca participanți la aceste celebre Sinoade.

V.R.: Despre Conferința ținută la Maison de l’Europe în 5 iunie 2026, la Paris, înțeleg că vreți să vorbim într-un dialog aparte?

C.B.: În Maison de l’Europe din Paris IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, membru al Academiei de Științe, Arte și Litere din Paris a ținut o strălucită conferință despre Dobrogea – țară de Sfinți, Martiri și Cărturari. Participarea lui Marcus, Mitropolitul Tomisului, la primul Sinod ecumenic de la Niceea din anul 325.

 

Enea Dabija a prezentat un film documentar erudit și inspirat despre Dobrogea – țară de Sfinți, Martiri și Cărturari.

Mihai Dionis Barbu s-a autoprezentat într-o expoziție pe care îndrăznesc s-o numesc memorabilă.

Eu am ținut o conferință despre Sinodul de la Niceea și Ioan Cassian, sfânt francez și cărturar străromân.

V.R.: Aș vrea să-mi promiteți că vom vorbi odată despre ce înseamnă Arhivele Vaticanului pentru fundamentele istoriei și culturii României...

C.B.: Vom vorbi dar e foarte mult de vorbit. Pentru moment îți dau câteva fotografii din Vatican...

 

Și un papirus.

 

V.R.: Vă mulțumesc și vreau să anunț că va urma. Acum, din poemele amintite:

Stîlpul versului

(ultimul poem din fiecare carte)

100

îngerul cu iluminarea străină

lui și mie

nu mai zbura

cu nicio aripă

 

avusese patru aripi

arse la răsărit

din cauza apusului

înghețate în nord

din cauza sudului

 

și iluminarea străină

nu mai avea semne

în nicio limbă

nici sunet

nici „lumină” zisă tot „lumină”

încît îmi spărsese mintea

și mi-o lăsase s-atîrne singură

deasupra gropii care și ea era singură

și eu priveam tot îmbrăcat în pielea goală

 

 

1000

 

 

tu-n negrăirea neagră

orbit mă lași

în ilumină

ca o transcriere din versul negru

singuri în vid

trecînd unul pe lîngă altul

 

eu te recunosc după negrăirea din cutremur

tu mă recunoști după urletul negru

 

2000

 

 

s-a subțiat stăpînia

și se vede prin ea nimic

străveziu

 

dincolo trebuie să fie

eclipsă

în gaură neagră

sau o gaură neagră-n eclipsă

cine mai știe

cînd niciodată nu s-a știut nimic

și-a fost

numai batjocură...

 

 

3000

 

 

palimpsestul cu nihilii

avea argint

pe deasupra

și era al poetului din vid

care-l primise

la decapitare

 

 

4000

 

 

eu singur în vid

singură vremea în creier

 

stăpînița neagră

peste oasele-mpărăției

 

acum

rar se mai excită

arborele vieții

în ultima lui versiune

cînd eu încă-???

colecții de paragină

 

goale vor rămîne

prea multe pagini

și nenăscuții le vor

recita

pe-ntuneric –

cînd iluminatul

va-napoia

tot întunericul

 

 

5000

 

 

sînt o absență

și trec prin mine

crezînd că sînt o carte

 

scriu doar ca să-ți mîngîi

craniul tău frumos

 

craniul tău va fi

în biserica

de pe malul mării negre

acolo unde

și viața e neagră

și timpul negru

îmi crapă

craniul și intră în el

 

 

6000

 

 

poate că și cartea

e o versiune

de decapitare a vidului

 

și cînd cascada putrezește

apare supraomul

mai nou

și-l zugrăvește pe domnul

pe ape

 

 

 

7000

 

 

cartea spartă

singură se-nchide-n agonie

unde e artă

de nihilie

 

căzuți din fiime

săraci în albăstrime

omuleții așteptau supraomul

ca să le vopsească eonul

 

dar cartea spartă

singură se-nchide-n agonie

unde e artă

de nihilie

 

 

8000

 

cine mai descompune

în decompoziții

oare și

de ce

 

margine nu e

nici cauză

 

în cubul negru

eu am halucinații

care sînt

deja ale mele

 

acum am gardă

pentru totdeauna

și nu se vede deloc

ca o carte

 

hîrtia arde mereu

zboară nihilia

eu m-am smintit cu vremea destul

 

cartea e goală

și se golește

 

trăiască vidul !

9000

 

 

de cîtăva vreme

scriu numai

pe piele

și țip

 

penița are

călimară cu cianură

–

cerneala s-a

terminat

cînd s-a

terminat nihileala

 

acum e cianureală

fără

zugrăveală

pe dinafară

și e cianureală

și-n lăuntreală

că e invers

orice metavers

 

10000       

 

 

eu scriu pe dinafară

din cauza cauzei

dar

cînd smintitoarea măsoară lumină

nu există

decît săracul stăpîn al demenței

care înnebunește

în locul lui constantin

în vremea

cînd eu mă numeam „constantin”

și credeam că exist 

Va fi chilovers

 

(câteva poeme) 

100  

lumina neagră

se vede pînă-n creier –

dar ilumina –

de unde ?

 

ziceai să nu mai închid cartea

 

vor veni împărătesele

să muște din mărul tău roșu

tu

ești geloasă și vei otrăvi mărul

 

eu știu

și mă voi retrage

în luntrea de lemn

care zboară ca o cometă

 

să nu privești

 

200  

 

 

cartea e grea

mai grea ca neantul

în care n-am găsit nimic

 

stele fără semințe

sori fără popoare

cu glorii oarbe

și muritoare

și înafara ființei

numai etcaetera

 

300  

 

 

e un sfîrșit întotdeauna

și tot atîtea lumini

 

hîrtia oricum

o-nghit obscurii

chiar dacă sînt zgomote

multe

și palavre paralizînd

măiestriile

care-au vegheat prea mult timp

calvarul

în care tu-nchideai

această carte

iubita mea

care-mi ascunzi numele

de-atîtea ori

de-atîtea ori

 

400  

 

 

cartea în formă de vid

n-am luminat-o niciodată

ea zace și-acum

la iluminați

 

e cartea mea

ei

mi-o rod

 

500  

 

 

sfîrșitul cărții

nu-l scriu eu însumi

niciodată

dar îmi e frică

să mărturisesc

 

aici e vidul

și latră hotarul

în locul meu

 

eu iubesc vidul

de aceea

 

el este singurul

care îmi ia cauza

pînă acum

 

tu însă dragă frumoasă

să nu te schimbi

să ții în mînă

roza

 

numai roza e fără de ce –

tu ești roza

și se va ține minte

600  

 

 

mi-e frică mereu

de poezemul

care-nchide cartea

fiindcă n-o-nchide

 

eu totdeauna

cad din care

din cauza ultimului poezem

 

eu totdeauna

cad din carte

 

700  

 

 

scrisesem singur

cartea

pe pielea de om

de-atîtea ori

 

era o carte periculoasă

și

numai nihiliștii-

ndrăzniseră

să se lege cu o sfoară

de cartea periculoasă

 

ei zburau cu cartea periculoasă

ca să cadă

 

 

800  

 

 

cartea e goală

și se închide în jurul ei

 

înăuntru

imaginarii n-au transcris nimic

fiindcă

li s-a părut

că e mai mare decît cartea

pasărea care zbura cu vidul violent în plisc

și de frică

nu recita nimic

care să difere de vid

 

900  

 

 

venise prea tîrziu supraomul

nu mai era

nici zgomot în vid

 

că nu se terminase vidul de pictat

nu

se știe de ce

și nici dacă-ar fi avut loc în vreo carte

cu toate catastrofele-n versuri

ca să nu se

mai audă nici el însuși

 

1000

 

 

cu muribunzii

goleam vidul degeaba

ei nu zburau

din scriptoriu

 

eu aruncam în vid

hîrtiile goale

ca să le mîzgălească

altcineva

 

eu nu existam

niciodată

în mintea mea

și mă decapitam la repetiții

 

supraomul c-o carte-n mînă

repetînd acest poem

 

numai acest pom

repetînd

 

2000

 

 

cartea salvată

era neiscălită

 

eu

în depozitul de chilioversuri

și eonul

nu mai trecea

 

supraomul

înflorea roza

ca să-mi miroase

craniul meu frumos

 

 

3000

 

 

acopăr pămîntul

cu craniul meu

transparent

și nu mai folosește la nimic

himera

 

am perfecționat descompunerea

 

vidul are deja altă calitate

în urma mea

 

 

4000

 

 

din epopee

a mai rămas el

scriind pe gard

 

e gardul din jurul cuștii

de îngerițe

care se numără

și pe dinăuntru

și pe dinafară

pînă cînd e cifra mai identică

 

tu te declari regină rară

și îți spargi craniul

ca să aibă loc în el

această carte

cu care tu crezi că zbori

 

5000

 

 

dacă dai foc

vidului

din roza mentală

se dă

peste cap laniakea

și n-are rost

să pronunți singur

„chiliocosm”

 

n obscurul său

mă descreierează

și zboară fără-asemănare

moartea singură

care e stîlp invizibil

în piramida de cranii

a nimănui

 

6000

 

 

cartea spulberătoare

învîrte gaura neagră

unde

muribunzii și-au unit craniile

ca să coboare

cometa în vid

ca să atingă dezvățătura

 

acolo

se moare de măiestrie

cu mințile-n neant

 

și roza neagră înflorește

floarea rozei negre

și roza neagră înflorește

cartea spulberătoarei

de existare

 

7000

 

 

la ce bun altceva

decît cartea inexistențioasă

unde

scrisul se termină

înainte

de vreo ilumină

în chiliovers

 

se termină scrisul negru

Angela

odată cu eonul

 

eu nu mai rămîn

cît o hîrtie

pe nihileală

 

 

8000

 

 

se termină toate

ca o

poenzie genială

pe care nu-ndrăznește

nimeni

s-o transcrie

din creierul meu

 

eu am creier periculos

cel mai periculos

 

acolo steaua

nu

scrie nimeni

și-mi ia semnătura

 

 

9000

 

 

cînd am înconjurat

cu cartea mea

ce mai rămăsese din univers

eram eu

un cui care se bătea singur în vid

zgomot nu era

era liniște fără nume

ca să se-arate cadavrul meu

 

 

10000       

 

 

ilumina din mintea obscură

arde ca o carte genială

 

nelucrul în sine

din sinea sa cade

pînă cînd se începe

ca poenzem

cu iscălire-n adăpost

pînă

se repetă iar invizibilul

pînă se arată

ca o piatră albă

regele minții

care mă salută pînă mor

Versul negru

(câteva poeme)

 

100  

 

 

versul negru

se scrie fără dâră

el e

versul fără autor

 

el micșorează

chilioversul

–

e vid în vid

sparge cartea

termină arta

 

vidul se absoarbe

 

maestru zen

vede-n creierul său

și nu-nțelege

și tac

pentru ultima dată

 

 

200  

 

 

cel ce rupe cartea-

ncontinuu

n-are vreun nume

e anonimul

cu poezeaua

și se suprimă

cu nihileaua

 

se-ntorc împărații

din crematoriu

să răsfoiască

vechi catagrafe

uitate-n scriptoriu

 

deasupra

omul lunii

în versuri negre

îl repetă muribunzii

și retranscriu poezeaua

pînă uită nihileaua

 

300  

 

 

nu există carte

e o eclipsă de hîrtie

care-nvelește

un creier de poet

mort

 

 

400  

 

 

au aflat neanții

că am fanfară

ca să cînte din alămuri

unii

exact

cînd alchimiștii îmi dădeau foc la carte

– să fie !

să fie inobiect pentru regi

să bea ei singuri

mercurul

pînă să vină

transmutanții care credeau că-ngălbenesc

vidul fără stăpîn

 

ei știu că eu

sînt acolo

și citesc o singură foaie

unde e versul negru

al mîinii mele

 

 

500  

 

 

închide-te carte

să nu mori neterminată

niciodată

 

chilioversule !

chiliocosmule !

 

eu sînt aici

ca să-i scriu Angelei

ce nu s-a mai scris

pe pămîntul care nu mai există

 

e doar o stea mică

în lumină obscură

rotindu-se

ca să se termine

cuvintele dintr-un poem

pe care nu mai vrea nimeni

să-l scrie-n locul meu

 

 

600  

 

 

cartea zboară

cu himenul pe aripa stîngă

pe aripa dreaptă

e altă carte

– o nenăscută !

 

va fi decreație

cu zburări

 

păsări inverse

în contrasimetrie

cu păsările inverse

 

e pericol cu flăcări

fără vid

așa

va-ncremeni zborul

care se zboară-n el însuși

 

ah, însușimea

și vidul ei dispărut

absoarbe cartea

 

 

700  

 

 

cartea era deja

în formă de lună

 

s-a stins existența mea

și mă veghează

numai regina

care-mi

ține craniul în mînă

și se uită

la el ca la un ceasornic

cînd e vesel

e secolul 15

cînd e puternic

și luminos

e secolul 16

cînd e trist

e secolul 17

cînd e melancolic

e secolul 18

cînd e bătrîn

e secolul 19

cînd e speriat și stins

e secolul 20

cînd e mort excitat

e secolul 21

doamne

ce repede-au mai trecut

șapte secole

și eu n-am terminat

nicio carte !

 

800  

 

 

cartea închisă

ascunde lumea

e fără stea

cartea închisă

 

vremea cu secol

n-are vehicol

scîrțîie patefonul

pînă termină eonul

 

tu-mi iei aripa

unde era clipa

să nu mai zbor

fără ocol

 

ca să-nchid cartea

pe unde e moartea

și fără stea

care ilumina

 

900  

 

 

e numai artă

în viața spartă

și-n întregime

nicio fiime

 

mai am univers

pentru un vers

pînă o să fie

o nihilie

 

și nedescrisă

cartea e-nchisă

că nu e carte

decît în moarte

 

și nicio fiime

n-are-ntregime

că viața-i spartă

să pară artă

 

1000

 

 

am vîndut vid

pînă s-a terminat

 

doar vînzătoarea

de deasupra canalului colectiv

n-a terminat

de vîndut tot vidul ei

fiindcă se zice că mirosea canalul colectiv

care nu mai colecta nimic

eu însă am vîndut

vid

pînă s-a terminat

 

acum scriu cartea

 

 

1100

 

 

sfîrșitul cu vers negru

este omagiul angelic

cel mai violent

 

tu ești aceea

cea din însușime

 

mierea ta din stupă

e mierea mea

din creier

 

Angela

tu ești cartea

 

1200

 

 

se termină cartea

fără să fie

doar preafrumoasa există

cînd

ține în mînă

roza-fără-de-ce

 

eu doar golesc vidul

altfel și invers

și tu auzi ilumina

și nu știi

și nu-mi spui

că eu deja

îmi mănînc cadavrul

 

oh, da !

 

 

1300

 

 

nu mai întreb pe nimeni

de ce mai exist

și parc-aud din carte

că n-am terminat

nimic

 

știu

zic în gînd

toate le-am găsit neterminate

și le las neterminat

–

asta înseamnă

că vor mai fi oameni

niște pămînțeni cu pămînt de pămînt

un fel

de argilă luminînd

neluminîndu-le

 

 

1400

 

 

cartea termină sfîrșitul

cînd eu

mănînc argila

și însușimea

e cascada mea

 

și-ntotdeauna

gîndul îngîndibil

îmi sparge imperiul adunat

 

și ca să nu cad

din cauza morții

îmi fac scriptoriu în creier

ca să nu cad

iar în tot sistemul solar

de care-mi e drag

 

 

1500

 

 

cartea începe sfîrșitul

care e un ziar

pe dinafară nescris

ca pe dinăuntru

 

e din hîrtie

care provine din craniul smintiților proprii

e os rafinat

în toți eonii

și nu s-a știut

 

acum începe sfîrșitul

în formă de ziar

din hîrtie

pe dinafară

 

 

1600

 

 

recit în vid

ca nimeni altcineva

 

sînt singur în vid

și recit

 

vidul meu

trece pe lîngă vidul tău

și tu îl deschizi

ca pe o carte

cartea înviază

 

noi plîngem Angela

și plînsul nu se mai aude

 

 

1700

 

 

cartea-i grea

fără stea

poetul moare

ca un soare

unde e

nihilie

groasă

ca arta arsă

unde era rămasă

fără stea

cartea grea

 

 

1800

 

 

împăratul cel tînăr

din sistemul solar

avea craniul fără soț

și nu mușca din el

ca să nu termine lumina

 

sfinții îl amenințau

cu straniul pentru prima dată

și împăratul tînăr

încă nu știa ce e straniul

și el

de frică se ascunse

în cartea din jurul lui

fără să-i fie teamă

ce va crește

și va ieși din carte

ca mine

 

 

1900

 

 

carte fără rost

cu orice-nceput

și orice sfîrșit

 

se vede că poetul

n-a mai mîncat

vreun fluture

din coroana împărăteselor din bizanț

 

era

ca o metastază în toată arta

și nimeni nu mai scria

nimeni nu mai picta

nimeni nu mai cînta

și nimeni nu mai exista

că ajunsese existența o artă

 

oh, ce artă !

 

 

2000

 

 

anonimul indescifrabil

sînt eu

 

n-am vid

 

vidul sînt eu

 

cartea indescifrabilă

e de scris

cu vopsea din moarte

 

 

2100

 

 

inexistibila

lăsa bestia neagră

în creier

fără să știe

că mai am o mie de ani de trăit

 

îngerii

veneau cu pasărea fenix

ca s-o transcriu în carte

pînă începe

să-și dea foc la aripi

ca să fie lumină

să vadă îngerii ce scriu

 

 

2200

 

 

scriam mereu

pentru ultima dată

ca să-nțeleagă împăratul

din cer

ce e revoluția argilaților

în care lumina albă

există

și i s-a dat creier

cînd s-a rotunjit

oul

și nu era de față

nici regele sfinților

 

în abator poeții

pregăteau zugrăveala

și inchizitorul k.

se-nchina la mine în genunchi

că adusese cerneala

 

sfințește-te carte-

n cerneala

din creierul meu !

 

 

 

2300

 

 

carte care nu exiști

sfîrșește-te

eu

îți voi da definitiv

regatul descompus

ca să-l aprinzi

și să-l stingi

timp de-o eclipsă

 

eu

voi orbi

în scriptoriu

încercînd s-o văd pe Angela

în sistemul solar

în clipa

cînd Dumnezeu aplaudă moartea cu o singură mînă

 

 

2400

 

 

e o sfîrșire cu obscuri

în sistemul cruzimii

eu din cumplițenie simplă

îi voi spînzura

de vacuitate

ca să urle

cînd sorb lumină

subțire dintr-o

singură rază

unde

ghionoaia și-a așezat

cuibul de cranii

 

acolo e poate

adăpost

pentru o singură carte

 

 

2500

 

carte, tu

dă-mi foile-napoi

să le așez în copacul

lor

să le plouă

apa de cer pînă

se disolvă

și intră în ramurile

și trunchiul de lemn

ce atîta timp

a așteptat

carte, tu

nu-mi da foile-napoi

hîrtie sînt eu

și am în mine

pe pielea mea

cu tot creierul din craniu

acum craniul meu nu e gol

acolo e vidul

acolo e stupa ta

și mai e și toată mierea ta neagră

neagră

cu melancolia minții noastre

Angela !

Angela !

 

2600

 

 

el însuși

se absorbea în miere

ca să aibă

absență

 

era miere neagră

din stupa

înnebunitoarei

și-acolo în stupă

cartea cea mare

se ardea singură

foaie cu foaie

și cartea lumina

și ea însăși

se autointitula

„cartea iluminării”

aia nu se arde lumina

și-l ajută pe Dumnezeu

să numere cifra pînă la sfîrșit

 

 

2700

 

 

din azil ieșeau poexi

cu cap mic

și se țineau cu toții

de o carte

 

cartea avea

numai foi din piele de om

era cartea pustaka

și omul

nu știa să scrie

 

atunci acela

a arătat vidul

și scrierea pe vid

 

în mijlocul vidului

era loc

pentru cel ce bătea un cui în vid

 

acolo-ncepea cartea

inchizitorul 

 

2800

 

 

cartea e-nchisă

e grea eclipsă

n-am zugrăveală

la nihileală

 

eu zbor în cușcă

pînă mă mușcă

vidul din vid

 

e vid în vid

eu cartea o-nchid

 

cartea închisă

e grea eclipsă

 

2900

 

 

în centrul iluziei

era centrul lumii

acolo căzînd diamantul din minte

era gaura neagră a cărții

unde încă

n-am scris nimic

 

o scrijeleală pe vid tot se vede

și are spaimă-n ea

și tremură cel mai încet

și n-are niciun zgomot

sau altceva

 

 

3000

 

 

cerneala cărții

e scumpă

nu oricine are sfîrșitul scris în versuri

 

craniul meu

e tunel

și vidul mă obligă

să privesc pînă la el

și-acolo

să vomit moartea

pe care am căpătat-o

în mahala

unde foloseam litere și cifre

și

dădeam peste cap sfinții

fără să-i rănesc

 

la sfîrșit clopot

omagiu

ei îmi spuneau cine sînt

și-mi uitau numele

 

 

3100

 

 

cartea se-nchide-

n singurătatea ei otrăvită

ea n-are răsfoire

în creierii descreierați

unde îngerii

șterg drumurile

pe care au mers

două mii de ani

împărații romani

în memorie

 

așa e

dar cine știe ?

cui îi pasă ?

 

sînt prea multe distrugeri

și paznicii n-au învățat pe de rost

versurile

și le-au uitat

ei sînt dinainte de naștere

și șterg versurile din cale cu o cîrpă

 

 

3200

 

 

uite cartea-nvelitoare

pînză neagră-n fiecare

 

țesătură și magie

să țină de nihilie

pînă urlă versul

s-audă chilioversul

c-a zis poezist

că și eu exist

și-a avut iubită

frumoasa nefericită

cînd scriau grifonii

să treacă eonii

 

 

3300

 

 

cărturarii mănîncă prăpastia

fără să vadă

că prăpastia e o carte dulce ca mierea

 

e miere neagră

din fabrica de nebuni

unde-am uitat

poexemul necompus

în care greierul

ejacula un cîntec trist

cu

un singur inchizitor

 

eu dezorientat

mîncam hîrtie

și-o mestecam cu lumina ce mai rămăsese

 

 

3400

 

 

liliacul a-nflorit

în sminteala din vid

tu știai

și erai liliachie

și cînd te-ai întors

rescriai cartea

cu soarele tău

direct pe ilumină

 

deodată

unii orbeau

alții orbeau

ceilalți orbeau

și mai era nevoie de carte

 

3500

 

 

cartea se-nchide

și explodează

e supernova din mintea cea mai mare

în care cartea

are adăpost

și adăpostul e o carte

mai mare decît cartea

care e mai mare decît cartea

și explodează vidul cu care se-nghite

pînă cînd

se va lovi de ea însăși

încă o dată

 

 

3600

 

 

dezastrele

astrele

cărțile

părțile

cuburi în vid

în care se-nchide

vidul rămas

de parastas

ah, părțile

din toate cărțile

ca astrele

peste dezastrele

 

 

3700

 

 

e greu sfîrșitul

e gaură neagră

orice carte

și vidul e mai mare

și mintea –

vers nescris

 

cartea e periculoasă

și o scrie

gîndul negru

 

 

3800

 

 

închiderea cărții

e o

moarte subtilă

abia nihiliștii

au pecete

 

eu o văd cartea

în ochiul meu drept

scriind nimic acolo

nihilistul ramolit

 

dar ce știe el să scrie ?

niște semne

netransparente

din cauza

sîngelui roșu negru

 

e sîngele din constantinopol

cînd mă rătăcisem

de mie cu inexistibilii

și nu mai știam cum să zbor

înapoi

unde se-nchide vidul

și plouă cu nefiinzi

ca la muribunzi

cînd ard cartea-n mînă

și-aruncă cerneală

peste nihileală

să le fie-acopereală

 

 

3900

 

 

carte neagră

arzi în versul negru

și orbește-mă

în levitația mortului

 

tu ești steaua mea obscură

și eu scriu

steaua aceasta

unde fluturii au carbonizat sistemul solar

și i-au lăsat

aripile

ca să fie ținut minte

 

să mai rămînă măcar

un suprapoem

din atîta iluminanță

draga mea

 

 

4000

 

 

carte sfîrșită

de ce mai exiști

tu știai Angela

de ce vine

Dumnezeu și se-ntoarce

pe loc

pînă se golește

poemul mental

de care mie mi-e frică să-l scriu

 

și tu repeți

singura repetiție :

„singură-n vid

treceam pe lîngă mine”

 

 

4100

 

 

nihiliștii găuresc cartea

pînă se vede paragina

ca un copac verde

 

pe crengi obscurii

scriu cu ochii-nchiși

 

sînt orbii cărții

cei care iubesc cartea

fără s-o vadă

 

 

4200

 

 

a murit cartea

acum vidul se excrie

în imaginarii din spatele vidului

 

eu încă exist

draga mea

ca să termin scrisul

 

vers negru

cu ilumini obscure

orbitoare

 

se schimbă toate

cum vrea schimbătoarea

care e și ea

a nimănui

 

 

4265

 

 

tu, Angela iubita mea din stea

scrie-mi tu versul negru

 

„versul negru

nu e versul negru

 

tu nu vezi

că eu singură în vid

trec pe lîngă mine

și nu te înviez

că știu că-nnebunești”