ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Victor Roncea: Așadar, în continuarea interviului nostru, vă întreb cum vedeți acest mare proiect Eminescu?

Constantin Barbu: Marele proiect Eminescu ar trebui lucrat astfel:

1. Facsimilarea color a tuturor manuscriselor, în format 1/1 (Caietele lui Eminescu au dimensiuni diferite). Eu am găsit câteva manuscrise care nu există în ediția ratată a lui Eugen Simion (unde, în tipografie, au „dispărut" pagini din vreo 32 de volume din cele 39; așadar în ediția lui „Eugen Simion" manuscrisele lui Eminescu sunt incomplete, ediția − inutilizabilă. Păcat de munca ireproșabilă a doamnei Gabriela Dumitrescu și a echipei conduse de domnul Mircia Dumitrescu).

2. Manuscrisele trebuie transcrise filă cu filă. Ceea ce este infernal de greu. Academia Română cu toate miile ei de cercetători nu poate executa această transcriere niciodată. Pentru că Eminescu este extrem de dificil. Eu pot face acest lucru fiindcă în 30 de ani de studiu am identificat toate textele germane (în afară de două care sunt cursuri de la Viena). Pentru această muncă și știință cer statului român (dacă mai există!) o sumă destul de importantă de bani. Cum statul român nu este interesat de Eminescu și nici de transcrierea manuscriselor sale, nu voi publica transcrierea manuscriselor lui Eminescu niciodată.

3. Este necesară o ediție științifică a Operelor lui Eminescu. Ediția Perpessicius – Creția – Vatamaniuc este un dezastru. Sunt cumplit de multe greșeli de transcriere, există chiar comentarii sau identificări de texte plagiate de Creția, există poezii „inventate" de Creția (chiar versuri!). Există în ediție texte lipsă ș.a.m.d.

4. Sunt necesare comentarii inteligente la Operele lui Eminescu (comentariile Amitei Bhose sunt de un amatorism ridicol, eminescologii români fiind complet neinițiați în buddhism, în traducerile din Rig-Veda, în Nagarjuna și Mahayana...).

5. Este necesară o selecție a traducerilor bune din Eminescu, traduceri care ar aduce o lumină meritată geniului său. Chiar culturii române care, așa minoră cum este, agonizează într-o obscuritate deja destul de îndelungată.

V. R.: În ultimii ani, ați publicat foarte multe cărți. Tradiția spune că Iorga ar fi publicat 2000 de cărți, fiind autorul cel mai harnic din lume. Și dumneavoastră ați publicat peste 2000 de cărți, activitate despre care nu ați spus nimic până acum. De ce?

C.B.: Dragă Victor, ție pot să îți mărturisesc de ce: nu am timp. Eu lucrez în fiecare zi 10-12 ore cel puțin. Nu spun asta ca să mă „laud", eu muncesc mult fiindcă îmi place teribil de mult ceea ce fac. Îmi place Cartea. Când tipăresc, împreună cu Academia Tomitană și IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, manuscrise superbe în colecția Monumenta Romaniae Historicasunt foarte bucuros că pot vedea manuscrise din secolele IV, V, VI în care apar numele Dacia, Burebista, Decebal, Ioan Cassian, Dionysius Exiguus, Aethicus Histricus, Ovidius, Marcus, Mitropolitul Tomisului de la Niceea, prezent la Sinodul din anul 325, mitropoliții, arhiepiscopii și episcopii Tomisului (din 298 până în 1359), Niceta de Remesiana, Martinus Bracarensis. Manuscrise cu expedițiile lui Darius sau Alexandru cel Mare, cu Idantirsus (la care face trimitere Eminescu într-o Scrisoare)...

Aceste manuscrise, a căror publicare o înlesnește numai IPS Teodosie, cel mai strălucit ierarh de astăzi, acoperă cea mai grea mie de ani din istoria poporului român, fiindcă actele și documentele și manuscrisele sunt greu de găsit în 74 de arhive, în 24 de limbi...

Sunt bucuros că am tipărit peste 700 de cărți din Biblioteca de 1250 a lui Eminescu. Sper să tipăresc toată această bibliotecă. Am început, tot cu sprijinul IPS Teodosie, să tipăresc manuscrisele esențiale și vechi ale Bizanțului, tipărind până acum peste 300 de manuscrise (din cele peste 22.000 pe care le avem în arhivele noastre personale). Vreau să produc multă bucurie Patriarhului Bartholomeu I și Arhiepiscopului Teodosie: am ajuns cu tipărirea manuscriselor până prin anul 1000.

La Patriarhia din Constantinopol, împreună cu Preafericitul Patriarh al Constantinopolului Bartolomeu I, Arhiepiscop de Constantinopol, Noua Romă și Patriarh Ecumenic

 

Scrisoarea Eminenței Sale Preafericitul Patriarh al Constantinopolului Bartolomeu I, Arhiepiscop de Constantinopol, Noua Romă și Patriarh Ecumenic


Eu însumi, am scris mult. Am tipărit câteva sute de cărți, de colecții de documente; arhive, dosare, Codul invers... Am scris 10-15 cărți care sunt mai mari de 1000 de pagini. Trei dintre ele trec de 2500 de pagini. Stîlpul versului a trecut deja de 4000 de poeme. Nu îți spun aceste lucruri ca să mă laud. Este un „defect" de istoric literar (încă am sechele!). Cea mai teribilă lucrare a mea este însă Supracartea fără de ce,din care am publicat cinci volume „de probă". Până la sfârșitul acestui an voi publica toate tomurile Supracărții. Această Supracartefără de ce va schimba, în timp, tot ceea ce a fost gândire preaomenească. Fiindcă, vorba lui Dostoievski : „Omul e prost, fenomenal de prost.". Vedem și astăzi, cum ierarhiile mondiale sunt supuse gândirii arheale: ai împărați (care vor să depășească limita), ai regi care vor să origineze viața, ai președinți care vor să domine lumea cu țările lor. Este o gigantomahie analfabetă pentru supremație. Lumea trăiește în mari ficțiuni și imbecilități: matematicienii cred că există zero (vidul, zic alții), fizicienii cred că ecuația lui Einstein: E=mc2există. Nimeni nu observă că energia este „grecească", meste latinesc iar viteza luminii este o ficțiune fiindcă nu are nici o raportare la nimic, iar cifrele vitezei sunt, iarăși, niște ficțiuni. Există tot felul de sateliți care fotografiază Laniakea, dar nu știu unde se află și cum se învârt. Calea Lactee zboară și se pertransversează cu cine vrea ea și omul nu înțelege că nu poate fotografia Laniakea (de afară!), el fiind înăuntru și fără nici o adresă. Având minte de sclav omul este un obraznic, dar laureații Premiului Nobel pentru Fizică, Chimie și alte științe sunt și ei simpli omuleți.

Dar să nu uit întrebarea ta și să delirez mai obraznic decât toți pe care i-am „certat"... Eu sunt un simplu scriitor care a scris poezie și „filosofie" (pentru mine nu există nici o filosofie). Și nu îmi place să spun că nu am rival nici în poezie nici în „filosofie", cel puțin în Europa care, acum, e țărișoara noastră. Dar eu sunt un ins rușinos și, din păcate, cu prea mult bun-simț.

V.R.:Este și aceasta o problemă! Cărțile dumneavoastră, fără nici un sprijin financiar din partea României, au fost traduse în peste zece limbi iar numărul traducerilor cred că trece de cifra 40. Mi-ați promis că veți face un mic „inventar" când veți avea timp liber...

C.B.: România prin ICR investește în tot felul de scrietori sfertodocți, gen cărtărescu, blandiana, adameșteanu fiindcă încă există tot felul de secreți ruginiți și analfabeți care finanțează aceste caricaturi culturale. Nu ar fi o problemă banii risipiți cu sfertodocții ci faptul că imaginea pe care o creează aceste caricaturi culturale este catastrofală: străinii vor putea crede, eronat, că literatura română de astăzi este un bordel populat de niște ipochimeni. Ca să fiu foarte clar: nu mă interesează nici o finanțare, nici un ICR. Ziceam și eu...

Cărțile mele de poeme au fost traduse în franceză, engleză, germană, italiană, spaniolă, rusă, albaneză, sârbă, maghiară și urmează alte două traduceri strălucite în suedeză și mongolă. Aș putea spune că am avut noroc de traducători chiar mai talentați decât mine.

Zece elegii care sfârșesc poezieeste o carte tradusă în franceză, germană, spaniolă, italiană, rusă, albaneză și aștept încă trei traduceri superbe în suedeză, mongolă și engleză.

Supremele Angeleieste tradusă în franceză, spaniolă, italiană și aștept traducerea în germană. Așa cum ți-am mai spus, Supremele Angelei este o carte concepută ca fiind o carte transfinită, având zece mii de miliarde de miliarde de miliarde de miliarde de miliarde de variante. Dacă un cititor, să zicem Dumnezeu, va citit Suprem eleîn ritmul unui vers pe oră, va avea nevoie de un timp mai îndelungat decât viața oricărui chiliocosm. Cartea are 24 de versuri pe fiecare pagină din cele 365, iar în pagina 366 numai șase versuri. Desigur, trebuie să iei acest proiect ca pe o „aroganță" lirică!

Timp de „inventar" nu am nici acum, doar îți mai spun că și Divina tragediea fost tradusă în franceză, italiană, spaniolă...

V.R.: Am înțeles că nu aveți timp de „inventar", dar vreau să-mi spuneți măcar câteva cuvinte despre premiile internaționale primite pentru cărțile dumneavoastră, de la Premiul Fundației Maurice Carême (primit la Bruxelles în anul 1992) până la Premiul Senghor (primit, de curând, la Milano).

C.B.: Premiul Fundației Maurice Carême l-am primit pentru lucrarea L’UniVers et le Vers (un eseu despre poezia lui Maurice Carême).

Premiul pentru Poezie (pentru poeme din Divina tragedie), oferit de Académie Européenne des Sciences, des Arts et des Lettres, la Paris, în 2020.

Premio internazionale di poesia e narrativa Europa in versi. Premio Dante Alighieri, Como 2017.

Premiului oferit de International Writers Association Pjëter Bogdani, Bruxelles, Prishtina, 2019.

Am primit Medalia Centrului budiștilor mongoli oferită de însuși Șeful Centrului buddhiștilor mongoli și stareț al mănăstirii Gandantegchenling, Gabji Demberel Choijamts, 2022. Sunt extrem de emoționat și acum de întâlnirea cu marele stareț al mânăstirii buddhiste Gandantegchenling, Gabji Demberel Choijamts. Iată o imagine cu momentul în care i-am oferit manuscrisele Prajnaparamita-sutra și Vajracchedikā Prajñāpāramitā Sūtra.


 

Cu marele stareț al mănăstirii buddhiste Gandantegchenling, Gabji Demberel Choijamts și eminenta profesoară, doamna Sangidkhorloo Bulgantamir

Am primit Medalia de Aur Alexandru cel Mare, la Salamina, Grecia, 2022.

În Grecia m-am bucurat de prietenia marelui poet Dinos Koubatis. Grecii sunt într-adevăr un neam divin! Îți voi povesti, în chip mai bogat, altădată. Acum să publicăm doar câteva fotografii cu oameni pe care îi admir și i-am îndrăgit.

Cu Dinos Koubatis, la el acasă, într-un superb „muzeu poetic"

Un moment de neuitat : primirea Diplomei și a Medaliei Alexandru cel Mare.

V.R.: Vreau ca în episodul următor să vorbim, în mai multe cuvinte, despre Premiului Internațional de Poezie „Léopold Sédar Senghor”, fiindcă acest premiu a fost obținut pentru unul din cele zece volume de poezie care alcătuiesc una dintre marile dumneavoastră cărți intitulată Paragină-n vid.Și aș vrea să fiți mai generos și cu imaginile de la eveniment. Eu îmi permit să citez în avanpremieră motivația juriului: „Poetul nostru este pragmatic, prezentându-ne o compoziție care depășește aspectul biografic. Paragină-n în vid este o poezie nudă și crudă, filosofică; un tip de scriitură poetică ce invita poeții să îmbrățișeze un nou sens stilistic, să aleagă alte căi, să exploreze frumusețea poetică. Cu o mare eleganță și o cercetare profundă în compunerea versurilor sale, Constantin Barbu a reușit să spargă tiparele trecutului. Poezia să oferă un nou suflu, o nouă formă”.

C.B.: Bine, dragă Victor, vom vorbi mai mult. Cred că ai dreptate că vorbesc prea puțin despre ceea ce se întâmplă, în chip frumos, cu cărțile mele.