Coregraful Cornel Patrichi a murit

Reputatul coregraf Cornel Patrichi a decedat marți la vârsta de 72 de ani, în urma unui cancer la plămâni, de care suferea de aproximativ cinci ani.
"Regele dansului în comunism", care s-a bucurat de un succes enorm pe scenele teatrelor din țară și străinătate, în televiziune, dar și în film, își serbase ziua de naștere pe data de 1 aprilie
S-a născut la București, în 1944, a urmat apoi cursurile Liceului de coregrafie, pe care l-a absolvit în 1962 și a fost angajat prim-balerin la Teatrul "Constantin Tănase" de însuși unchiul său, Nicolae Patrichi, care avea funcția de director muzical. Din 1972, a fost prim-balerin la Teatrul "Fantasio", din Constanța, oraș în care a făcut naveta, din București.
A avut o contribuție importantă la numeroase spectacole înregistrate la Televiziunea Română, unde a colaborat cu Valeriu Lazarov, Ovidiu Dumitru ori Alexandru Bocăneț. Cornel Patrichi a afirmat că a colaborat cel mai bine cu acesta din urmă, pe care l-a cunoscut prin intermediul Doinei Levintza, soția regizorului care și-a pierdut viața la cutremurul din 1977.
S-a stabilit în Italia din 1987, unde a locuit până în 1999, când a revenit în România, în urma invitației realizatorului emisiunii "Vineri seara cu Florin Călinescu".
În ceea ce privește producția cinematografică, a contribuit la filmele ''Pădurea pierdută'', ''Pentru că se iubesc'', ''Cântecele mării'' (1971), ''Veronica'' (1972), ''Un august în flăcări'' (1974), ''Bună seara, domnule Wilde'', ''Actorul și sălbaticii'', ''Alexandra și infernul'' (1975), ''Gloria nu cântă'' (1976), ''Eu, tu și Ovidiu'' (1977), ''Melodii, melodii'' (1978), ''Sfârșitul nopții'' (1982), ''Viraj periculos'' (1983), ''The King of Communism: The Pomp and Pageantry of Nicolae Ceaușescu'' (2002).
Cornel Patrichi, căsătorit de 37 de ani cu soția sa, Cornelia, care i-a dăruit un fiu, a fost decorat cu Ordinul "Meritul Cultural" în grad de Cavaler de către președintele României, la 23 februarie 2004.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

Mort subit după vaccin, în floarea vieții - a debutat post-mortem...

Av. Florentin Țuca: Roagă-te, mănâncă, luptă și repetă

Un Chip al Luminii : Nil Dorobanțu - De unde vii Sfinte Desculț? De la Hristos. Și unde te duci? La Hristos

Luminița Arhire: CAREU DE INTELECTUALI CU DANILEȚ ÎN COADĂ

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)