ascultă articolul

Crăciunul, cea mai cunoscută dintre sărbătorile creștine, care marchează nașterea lui Iisus Hristos, este celebrat în lumea întreagă în fiecare an pe 25 decembrie. Sărbătoarea există din secolul al III-lea, în timp ce Moș Crăciun, bătrânul bonom și bărbos, își face apariția în secolul XIX.

Crăciunului îi sunt asociate tradiții și ritualuri dintre cele mai diverse.

DE LA MOȘ NICOLAE LA MOȘ CRĂCIUN

De unde vine Moș Crăciun? Dar sfântul Nicolae? Personajul Moș Crăciun a apărut destul de târziu, la mijlocul secolului al XIX-lea, în Statele Unite, ca urmaș îndepărtat al sfântului Nicolae, care, deși mult mai bine atestat istoric, are în jurul său o legendă care depășește cu mult ceea ce istoricii știu cu certitudine despre el.

Sfântul Nicolae a fost episcop al orașului Mira din Asia Mică, în secolul al IV-lea e.n., și ar fi fost încarcerat în timpul persecuției lui Dioclețian – cea mai severă dintre persecuțiile împotriva creștinilor din timpul Imperiului Roman. Se pare că a participat la marele conciliu de la Niceea (în anul 325 e.n.), organizat pentru a stabili cu certitudine identitatea lui Iisus, ca fiu al lui Dumnezeu, cu scopul de a opri arianismului (învățătură creștină din secolul al IV-lea), care o punea sub semnul întrebării. Venerat în Orient (în special în Grecia și Rusia), a devenit venerat și în Occident începând din secolul al XI-lea, după ce orașul Mira a căzut în mâinile musulmanilor, iar relicvele sale au fost aduse la Bari. Cam acestea sunt faptele istorice cunoscute despre el.

Însă legenda care îl înconjoară pe sfântul Nicolae este mai mare. În Franța există și un cântec celebru, intitulat ”Legenda celor trei copii” – care au fost măcelăriți și puși la saramură de proprietarul unui han, pentru a servi apoi carnea lor în farfuriile clienților hanului. Sfântul Nicolae, care trecea din întâmplare pe acolo, i-a readus pe copii la viață. De atunci, a devenit patronul școlarilor. Este și patronul marinarilor, în virtutea altor miracole ce i-au fost atribuite.

Sfântul Nicolae și Moșul cu biciul

Iconografia religioasă este foarte bogată în reprezentări ale miracolului celor trei copii, care îl prezintă întotdeauna pe sfântul Nicolae cu o mitră pe cap și o cruce în mâna dreaptă. Însă imaginația populară a vrut ca el să fie mereu însoțit de un măgar, alb sau cenușiu, și aducând cadouri. Într-adevăr, în ziua sărbătoririi sale, pe 6 decembrie, în Marea Britanie, Olanda, Germania, Flandra, nordul și estul Franței, dar și în țările din Europa de Est, copiii își curăță cu mare atenție pantofii, îi dau cu lac și îi lasă la gura sobei, deoarece în acea noapte vine Moș Nicolae și le aduce cadouri. Însă el aduce daruri doar copiilor cuminți, iar bucuria copiilor este mereu asociată cu acest ”examen”, care îi face să fie foarte cuminți zilele ce preced sărbătoarea. Legenda nu se oprește aici, iar atunci când Moș Nicolae bate la ușa casei, el este mereu urmat de Moșul cu biciul, Knecht Ruprecht (numele său din Germania) sau Père Fouettard (numele său din Franța), un călugăr aspru, îmbrăcat în negru, care poartă sacul cu cadouri și un baston cu care îi pedepsește pe copiii răi.

Tranziția de la sfântul Nicolae la Moș Crăciun

Începând din secolul al XVI-lea, în Germania și în celelalte țări și regiuni menționate mai sus, se cultivă legenda și sărbătoarea lui Moș Nicolae care aduce cadouri. Însă, odată cu timpul și cu evoluția practicilor religioase de Crăciun, dar și sub efectul interdicției pe care Biserica a emis-o referitoare la deghizarea în episcop, sfântul Nicolae și-a pierdut puțin câte puțin atributele sale de episcop, pentru a deveni Weihnachtsmann – Moș Crăciun pe care îl cunoaștem în zilele noastre.

Moș Crăciun – un bătrân bonom, bucălat, burtos și bărbos

Nu sunt cunoscute data nașterii, nici originea exactă a lui Moș Crăciun. A apărut misterios în secolul al XIX-lea. Sfântul Nicolae, debarasat de mitră, de bastonul și de măgarul lui, apare în 1822 într-un poem pe care un teolog american l-a scris pentru copiii lui: ”Vizita sfântului Nicolae, în Ajunul Crăciunului”. În 1863, acel poem a fost ilustrat. Sfântul Nicolae a luat de atunci trăsăturile unui bonom zâmbitor, bucălat, burtos și bărbos, pe care îl cunoștem în zilele noastre, îmbrăcat cu o pelerină și o pălărie roșie și zburând prin aer în fruntea unei sănii trase de reni. Astfel s-a născut Moș Crăciun și i-a fost hărăzită o carieră îndelungată, apărând pe cărți poștale, în vitrine și în marile magazine, iar uneori pe coșurile caselor. Dar și în visele copiilor, care ezită să renunțe la legendă și să devină adulți, pentru că vor să creadă încă un an în povestea moșului aducător de cadouri.

SĂRBĂTOAREA CRĂCIUNULUI

Sărbătoarea nașterii lui Iisus Hristos există din secolul al III-lea în lumea creștină. Însă care a fost motivul care a stat în spatele alegerii datei de 25 decembrie? În realitate, primele sărbători de Crăciun se derulau nu doar pe parcursul unei zile, ci timp de mai multe zile, într-o perioadă care începea din luna noiembrie și dura până în ianuarie.

Alegerea acestei perioade a ținut de o strategie a Bisericii, ce a permis dispariția vechilor obiceiuri și tradiții păgâne, care au fost înlocuite cu una dintre cele mai importante sărbători ale creștinătății: nașterea Domnului.

Saturnaliile romane

Cu mult înainte de nașterea lui Hristos, romanii celebrau Saturnaliile din 17 până pe 24 decembrie. Saturnaliile erau sărbători care celebrau zeul Saturn, echivalentul roman al zeului grec Kronos. Înlănțuit de Zeus pentru că și-a devorat copiii, Kronos, eliberat, s-a refugiat în Italia, unde a adus prosperitate - ”Epoca de aur”. Pentru toți romanii, el a devenit Saturn, zeul semănăturilor și al agriculturii.

Saturnaliile au devenit sărbătoarea libertății redescoperite de către toți. În timpul Saturnaliilor, clivajele sociale dispăreau, iar rolurile puteau fi inversate. Sclavii luau locul stăpânilor pe care îi serveau. O amnistie judicară era declarată pe toată durata sărbătorii, fapt ce dădea naștere unor excese de tot felul. Casele erau decorate cu frunze și ramuri, în onoarea zeului agriculturii.
Biserica a combătut însă aceste sărbători și a sfârșit prin a le interzice la sfârșitul secolului al IV-lea. Epifania din zilele noastre este ”moștenitoarea” străvechilor Saturnalii.

Mithra, zeul luminii

Mithra este o divinitate de origine iraniană, fiind zeul luminii și al adevărului. Soldații romani convertiți la cultul lui Mithra l-au răspândit în întregul Imperiu Roman.
În 25 decembrie, care era și noaptea cea mai lungă din an, un taur era sacrificat în onoarea lui Mithra, iar acea sărbătoare purta numele ”Sol Invictus” (”Soare neînvins”). Timp de mai multe secole, cultul lui Mithra a opus o rezistență puternică creștinismului în întreaga Europă, din Marea Britanie și până la gurile Dunării.

Jul

Sărbătorile închinate lui Jul reprezintă o foarte veche tradiție a popoarelor nordice. Acele sărbători se derulau în jurul solstițiului de iarnă și erau însoțite de sacrificii umane și mari petreceri bahice. Ele își au originile în tradițiile și mitologia germanică și au dat naștere următorilor zei: Odin (zeul morții), Thor (zeul tunetului), Idun (păzitorul merelor tinereții). Tradiția sărbătorii lui Jul a inspirat apariția lui Moș Nicolae, iar Jul-piticul stă la baza apariției lui Moș Crăciun.

Alegerea datei de 25 decembrie

Sărbătoarea Crăciunului nu exista la începutul creștinismului. Evangheliile nu menționau data nașterii lui Iisus Hristos, iar Biserica a trebuit să aleagă o dată. La început, nu toate bisericile creștine aveau aceeași dată pentru sărbătoarea Nașterii Domnului, până când data de 25 decembrie a fost aleasă în anul 354 e.n. de Biserica din Occident. Biserica din Orient a păstrat data de 6 ianuarie.

Origini diverse pentru cuvântul ”Crăciun”

Originile cuvântului ”Crăciun” sunt diverse, controversate și, adeseori, se întrepătrund. Origini latine ale sale se regăsesc în Italia, Portugalia, Spania, unde ”Crăciun” se spune ”Natale” (Italia), ”Natal” (Portugalia) și ”Natividad” (Spania).
Pentru alți istorici, originile cuvântului ”Crăciun” vin de la vechii gali din Franța, deoarece ”Crăciun” (”Noel” în franceză) ar proveni din două cuvinte ale galilor – ”noio” (”nou”) și ”hel” (”soare”). Această origine face referire la caracterul profan al sărbătorii și, în special, la celebrarea solstițiului de iarnă de către vechii gali. Întrucât marile sărbători religioase creștine și sărbătorile păgâne se suprapun și se întrepătrund, este dificilă descoperirea originilor exacte ale cuvântului ”Crăciun”.

În limba română, la fel ca în multe alte limbi regionale europene, originea latină a continuat să existe până în zilele noastre pentru a desemna sărbătoarea Crăciunului – ”creatio, - onis” însemnând ”naștere”.

În engleză se spune ”Christmas” (”Mesa de Crăciun”), în germană ”Weichnachten” (”Nopțile sfinte”), în olandeză ”Kerstmis”, iar în greacă ”Chrisstouyenna”.

BRADUL – SIMBOLUL CRĂCIUNULUI

Pentru sărbătorirea lui Jul, popoarele nordice plantau un brad în fața caselor lor. În secolul al XVIII-lea, pomul de Crăciun și-a făcut intrarea și în biserici. Înainte ca tradiția pomului de Crăciun să se răspândească în Germania, exista deja un obicei foarte vechi, ce consta în decorarea ferestrelor, geamurilor, porților și tavanelor cu ramuri de iederă.

În Franța, prima datare oficială a pomului de Crăciun a fost găsită în provincia Alsacia. În 1521, un edil municipal i-a autorizat pe paznicii forestieri să îi lase pe localnici să taie brazi de mici dimensiuni pentru a celebra Crăciunul. Primele descrieri ale bradului de Crăciun datează oficial din 1605. Este vorba de descrierile unor brazi de Crăcin din orașul Strasbourg. În acea epocă, bradul era decorat cu tradafiri din hârtie, figurine din hârtie colorată, mere roșii și diverse dulciuri. Tradiția bradului de Crăciun a fost introdusă pe scară largă în Franța de prințesa Hélène de Mecklembourg, care a adus-o la Paris în 1837, după căsătoria ei cu ducele de Orléans.

În 1841, prințul Albert (originar din Germania), soțul reginei Victoria a Marii Britanii, a ridicat un brad de Crăciun în fața castelului Windsor din Anglia și a instaurat astfel ceremonia decorării pomului de Crăciun.

Cu ajutorul coloniștilor, bradul de Crăciun a ajuns și în Statele Unite ale Americii la sfârșitul secolului al XVIII-lea. Tradiția a fost instaurată și la Casa Albă, în 1840.

În Canada, bradul de Crăciun a fost impodobit prima dată în interiorul bisericilor, înainte de a ajunge în casele tuturor localnicilor.

Bradul de Crăciun a ajuns și în Rusia în 1852, iar primul brad de Crăciun a fost plantat și iluminat în Sankt Petersburg.

Originile păgâne și religioase ale bradului de Crăciun

Bradul de Crăciun este unul dintre cele mai răspândite simboluri ale sărbătorii Crăciunului. Spre deosebire de tradiționala iesle, el nu este recunoscut ca un simbol specific catolic, ci s-a răspândit și în țările creștine protestante și în cele ortodoxe. Pe 24 decembrie, seara, bradul se regăsește în toate casele creștinilor din lumea întreagă.

Originile bradului de Crăciun se pierd în negura vremurilor și combină elemente păgâne, protestante și catolice. Înainte de nașterea lui Iisus, romanii își împodobeau casele cu frunze și crenguțe de laur, iederă și brad, cu ocazia sărbătorii Saturnaliilor. De altfel, cultul ”arborelui sacru” există în mai multe culturi și tradiții din lumea întreagă.

TRADIȚII ȘI OBICEIURI DIN MAI MULTE ȚĂRI ALE LUMII

În fiecare an, pe tot Globul, cuvântul ”Crăciun” aduce multă bucurie în sufletele creștinilor. Familia, decorațiunile, cina de Crăciun, cadourile, bradul și Moș Crăciun sunt familiare tuturor și se înscriu în ritualul acestei sărbători, care este celebrată atât de catolici, cât și de protestanți și de ortodocși la aceeași dată – 25 decembrie. Cu toate acestea, anumite țări păstrează și anumite tradiții specifice.

Marea Britanie

Pe parcursul întregii luni decembrie, englezii își trimit cărți poștale cu urări tradiționale, frumos decorate, pe care le afișează apoi în casele lor până în luna ianuarie. O altă tradiție britanică constă în ”crakers” de Crăciun – bomboane mari din hârtie strălucitoare, care ascund mici cadouri și o coroniță care este spartă (”crack) în timpul cinei de Crăciun. Tot în Marea Britanie a debutat și tradiția ”Secret Santa”. Prin tragere la sorți, fiecare membru al unei familii, dintr-un mediu profesional sau dintr-o comunitate devine un Moș Crăciun secret pentru o altă persoană, oferindu-i mici cadouri. În fiecare an, fundația When You Wish Upon A Star organizează în scopuri caritabile o cursă specială, iar participanții sunt deghizați în Moș Crăciun.

Germania

Germania este țara din care provine tradiția Crăciunului și în care există cele mai bune piețe de Crăciun din lume. Germanii sărbătoresc Crăciunul începând din 6 decembrie, odată cu Moș Nicolae, care vine să le aducă cadouri într-o sanie. Nemții au și o prăjitură tradițională, ”casa vrăjitoarei”, ce include pastă de migdale, pască și fructe confiate.

Portugalia

În Ajunul Crăciunului, toată lumea participă la ”slujba cocoșului” (”missa do galo”) și fiecărui invitat la cină îi este oferită o portocală, în plus față de cadourile tradiționale. În sobă sau în șemineu arde un trunchi de măslin sau de castan, iar toți invitații mănâncă ”Bacahlau Cozido”, batog cu varză, cartofi și ulei de măsline. Urmează apoi 13 tipuri de desert, simboluri ale lui Iisus și cei 12 apostoli.

Catalonia (Spania)

În regiunea spaniolă Catalonia, pe 24 decembrie, ”la nocha buena”, seara de sărbătoare, este momentul în care regii-magi aduc cadouri copiilor. Nuga este cea mai apreciată prăjitură de întreaga familie.

Spania

Ce fac milioane de spanioli în seara de 22 decembrie? Urmăresc cu sufletul la gură numerele extrase la Loteria De Navidad, celebra și extrem de populara loterie spaniolă de Crăciun. Fiecare participant are o șansă din șapte pentru a câștiga un mic premiu, însă lozul cel mare conține unul dintre cele mai consistente premii din lume – 2,24 miliarde de euro. Această loterie de Crăciun – denumită și ”Gordo de Navidad” și ”Sorteo de Navidad” – este organizată în fiecare an din 1812.

Grecia

Cu ocazia Crăciunului, grecii își decorează casele cu o mică barcă, emblema lor națională. Pe 24 decembrie, oamenii merg la slujbă și apoi mănâncă fructe uscate. Pe 25 decembrie ei sărbătoresc și ziua morților. Cu această ocazie, familiile merg la cimitir pentru a aduce omagii celor dispăruți. Cadourile sunt aduse pe 1 ianuarie de sfântul Vasile.

Estonia

În fiecare an, de peste 350 de ani încoace, președintele estonian declară ”Armistițiul de Crăciun”. Apoi, toată lumea merge la saună înainte de seara de Crăciun, când se mănâncă porc cu varză, pâine și se bea bere. Apoi, pentru a îmbuna spiritele, se lasă mâncare pe masă și foc în vatră până dimineață.

Polonia

În Polonia, se sărbătorește sfântul Andrei (Andrzejki) cu o zi înainte de prima duminică a Adventului. Unele familii continuă ritualuri tradiționale, precum umplerea cu ceară a broaștei unei uși sau punerea de paie sub fața de masă. Copiii cântă colinde de Crăciun pe străzi, unde sunt amplasate iesle ale Mântuitorului, construite pentru a avea două etaje: unul pentru nașterea lui Iisus, altul pentru eroii naționali.

Italia

În Italia, Crăciunul durează trei zile – din 24 decembrie până pe 26 decembrie. În această perioadă, italienii oferă dulciuri membrilor familiilor, dar și vecinilor, colegilor și prietenilor. Cadourile sunt aduse de Moș Crăciun, Bobo Natale sau Gesy Bambino. La Befana, o vrăjitoare emblematică, preia ștafeta pe 6 ianuarie – de sărbătoarea Regilor - și vine să distribuie bomboane copiilor cuminți și bucăți de cărbune celor ștrengari.

Suedia

Suedezii își decorează ferestrele cu sfeșnice multicolore. Pe 13 decembrie, de Sfânta Lucia, se defilează pe străzi și se mănâncă Lussekatter, brioșe cu șofran. Sfânta Lucia este patroana luminii. Sunt organizate procesiuni, în timpul cărora participanții, îmbrăcați în alb, țin în mâini lumânări și defilează în jurul școlilor și bisericilor. Potrivit legendei, sfânta Lucia purta pe cap o coroană de lumânări, care îi permitea să continue să îi hrănească pe creștinii ascunși în catacombele Romei antice.

În seara de Crăciun, fiecare cadou este însoțit de un mic sonet sau o strofă în versuri – o veche tradiție suedeză.

Japonia

În Japonia, rezidenții nu celebrează Crăciunul, ci Anul Nou. Cu această ocazie, o masă foarte rafinată este organizată în casa șefului familiei. Ingredintele, alese cu mare atenție, sunt în general următoarele: homar, vin de orez, pâine cu pește, portocale, castane coapte. Mesele sunt decorate cu flori de crizanteme și frunze de ferigă.

Canada

În Canada, are loc în fiecare an marea paradă de Crăciun, în timpul căreia copiii pot să se întâlnească cu Moș Crăciun, căruia îi scriu din timp foarte multe scrisori. În seara de Crăciun, canadienii păstrează lapte și biscuiți pentru Moș Crăciun, atunci când acesta trece pe la casele lor.

Rusia

În Rusia, Crăciunul e sărbătorit pe 7 ianuarie. Cu o zi înainte, oamenii merg la slujbă la biserică, apoi servesc o masă tradițională, din care nu lipsesc gâsca umplută cu mere, votca și ceaiul. Apoi, sunt lăsate firimituri de pâine pe masă, pe timpul nopții, în memoria defuncților. Copiii primesc cadouri în noaptea de 31 decembrie spre 1 ianuarie, care le sunt aduse de Moș Gerilă.

Statele Unite

Deși Ziua Recunoștinței (Thanksgiving) este cea mai importantă sărbătoare națională în Statele Unite, Crăciunul are la rândul lui un loc extrem de important. Cu această ocazie, americanii își decorează casele și cutiile pentru scrisori cu mici acadele în culorile alb și roșu. Apoi, ei degustă o specialitate ancestrală, celebrul ”Egg Nog”, un lichior cu ouă bătute, scorțișoară și nucșoară, simbol al convivialității.

Finlanda

În Finlanda, Crăciunul se celebrează de mai multe ori. Într-adevăr, înainte de data de 25 decembrie, tradiția cere ca familiile, comunitățile religioase, sportive, companiile și grupurile de prieteni să organizeze mici petreceri împreună. Finlandezii beau ”Glog”, un vin fiert tradițional, aromat cu diverse condimente, iar tinerii dansează și se distrează. De Crăciun, Moșul, venind din Laponia, trece pe la fiecare casă, cu sania trasă de reni, pentru a lăsa cadouri pentru copii.

Mexic

Din 16 până pe 24 decembrie, în sate, este organizată sărbătoarea Posada. Organizați în grupuri mici, sătenii trec de la o casă la alta pentru a cere ospitalitate. Este o modalitate de a recrea călătoria lui Iosif și a Mariei din Nazareth până în Beetlem. În timpul festivităților, oamenii se roagă, reconstituie scena Nașterii Domnului, cântă, iar copiii sunt invitați să deșire celebrele ”pinata” cu lovituri de bâtă, pentru a mânca apoi dulciurile din interiorul acelor marionete.

Filipine

Filipine reprezintă una dintre cele mai însemnate țări catolice din Asia. În fiecare dimineață, în cele nouă zile care preced Crăciunul, credincioșii celebrează mesa cocoșului, denumită astfel pentru că începe la ora 04.00. În fiecare seară, în fața fiecărei case este aprins un ”parol”, un felinar în formă de stea, ce reamintește de David, care i-a ghidat pe regii-magi.

Irlanda

În Irlanda, Moș Crăciun primește o bere Guinness, un pahar de whisky sau pateu cu carne. Irlandezii au sărbătoarea în sânge: festivitățile încep în barurile locale încă din seara de 24 decembrie, până când se face ora pentru slujba de la miezul nopții. Sărbătorile continuă până pe 26 decembrie inclusiv, care este la rândul ei o zi de sărbătoare - Stephen’s Day. Irlandezii petrec acea ultimă zi liberă luând cina în familie, asistând la curse hipice sau continuând distracția în cluburi și baruri.

Franța

Celebra ruladă ”Bûche de Noël” (”Buturuga de Crăciun”) ar proveni din Franța. Însă, timp de mai multe secole, francezii foloseau o altfel de buturugă, pe care nu o mâncau. Ei puneau o buturugă veritabilă în vatră, la întoarcerea de la slujba de la miezul nopții, alături de resturile celei pe care au ars-o cu un an în urmă. Era o modalitate de a marca trecerea într-un nou an. Cenușa acelei buturugi speciale era păstrată, adeseori presărată cu sare, vin, aghiasmă și chiar miere – pentru a fi dispersată apoi în diverse locuri din gospodărie, pentru a apăra familia și a-i aduce prosperitate. În schimb, celebra ruladă este o prăjitură delicioasă în forma unei buturugi tradiționale, ornată cu mici decorațiuni de Crăciun. Se spune că a fost preparată pentru prima dată de un cofetar francez la Paris în anul 1834.