ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Astăzi, 23 aprilie, în Joia Săptămânii Luminate și de praznicul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, la Sfânta Liturghie s-au citit două pericope evanghelice.

Prima dintre ele, închinată Învierii (In. 3, 1-15), face trimitere în mod direct la mântuirea subiectivă: „de nu se va naște cineva din apă și din Duh, nu va putea să intre în împărăția lui Dumnezeu” (v.3). Cea de a doua (In. 15, 17-27; 16, 1-2), rânduită întru cinstirea pomenirii Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, arată datoria noastră jertfelnică de a-L mărturisi pe Hristos în orice timp și în orice loc: „Aduceți-vă aminte de cuvântul pe care vi l-am spus: Nu este sluga mai mare decât stăpânul ei. Dacă M-au prigonit pe Mine, și pe voi vă vor prigoni; dacă au păzit cuvântul Meu, și pe al vostru îl vor păzi” (In. 15, 20). 

I. Evanghelia Praznicului Învierii:

Mântuitorul face trimitere aici în mod clar la Taina Sfântului Botez, condiția primordială a intrării noastre în Biserică și a începutului mântuirii noastre personale, sau a mântuirii subiective, cum este numită în limbajul teologic. Apa se găsește întotdeauna în legătură cu capacitatea ei curățitoare și purificatoare. Ea este întărită și mai mult prin prezența Sfântului Duh, care se pogoară în apa botezului, aducând într-însa Focul cel Dumnezeiesc. Proorocul Malehi, anunțând venirea lui Mesia, a vorbit cu mult timp înainte despre botezul prin apă și prin foc: „Și cine va putea îndura ziua venirii Lui și cine se va putea ține bine când el se va arăta? Căci El este ca focul topitorului și ca leșia nălbitorului” (Maleahi 3, 2). Același caracter radical al curățirii prin apă îl exprimă și profetul Iezechil. El explică modul în care Domnul va spăla necurăția poporului ales, pregătindu-l pentru o reînnoirea eshatologică: „Și vă voi stropi cu apă și vă veți curăți de toate întinăciunile voastre și de toți idoli voștri vă voi curăți. Vă voi da inimă nouă și duh nou vă voi da; voi lua din trupul vostru inima cea de piatră și vă voi da inimă de carne” (Iezechil 36, 25-26).

În tradiția Bisericii Siriene, legătura Sfântului Duh și apa botezului îmbracă o dimensiune incandescentă. „Împăratul Constantin a văzut foc arzând peste apa baptismală, după cum a scris în poemul despre botezul său Iacob de Sarug. Adesea, apa este descrisă ca arzând în flăcări, acest simbol aparține unei vechi tradiții după care Iordanul a izbucnit în flăcări atunci când Mântuitorul Hristos a fost botezat într-însul. În cazul botezului lui Hristos, El Însuși este cauza acestei incandescențe (căci Iacob de Sarug vorbește despre Duhul lui Hristos care merge înainte și încălzește apa), în botezul creștin Duhul Sfânt este Cel care aprinde apa”. În acest fel, pogorârea Sfântului Duh în apa baptismală, împlinită prin rugăciunea de sfințire a acesteia citită de preotul slujitor (care rostește cu glas mare formula „Tu Însuți, dar, iubitorule de oameni Împărate, vino și acum cu pogorârea Preasfântului Tău Duh, care sfințește toate, și sfințește și apa aceasta”), această tainică „pogorâre” se aseamănă Dumnezeieștii Epicleze, căci „focul Duhului Sfânt este de asemenea împărtășit celui botezat  în Taina Sfintei Împărtășanii, împlinind un continuu proces de sfințire în el” (Sebastian Brock, The Holy Spirit in the Syrian Baptismal Tradition, Gorgias Liturgical Studies, p. 28-29).

Prin această Sfântă Taină, cei botezați ies de sub incidența Legii Vechi și intră pe traiectoria vieții duhovnicești, în căutarea mântuirii. De aceea, putem spune că Taina Botezului este: făclie ce luminează în întuneric, poartă spre Împărăția cea Cerească, dovadă a credinței, sprijin neclintit în lupta împotriva păcatului și „Paște al mântuirii noastre”.    

I.1. Botezul creștin, moarte și înviere

În tradiția primelor veacuri creștine, Taina Sfântului Botez a fost înțeleasă în două feluri: ca moarte și ca înviere. Prima abordare, pornind de la cuvintele Sfântului Apostol Pavel: „Au nu știți că toți câți în Hristos ne-a, botezat, întru moartea Lui ne-am botezat?” (Rm. 6, 3), își concentrează justificarea în actul dumnezeiesc al Jertfei Mântuitorului pe Sfânta Cruce. Cea de a doua, inspirându-se din citatul ioaneic: „De nu se va naște cineva de sus, nu va putea să vadă împărăția lui Dumnezeu(In. 3, 3), așează Taina Sfântului Botez în legătură cu Învierea din morți. Tradiția siriacă îmbrățișează în mod egal ambele perspective, conturând în jurul lor o frumoasă teologie baptismală. „Cu toate că moartea și învierea Domnului sunt atât de departe din punct de vedere istoric de orice botez care se săvârșește astăzi, cu toate acestea, ca rezultat a binecuvântării și izbăvirii noastre, în apa baptismală toate aceste evenimente sunt așezate laolaltă. De aceea fundamentul acestei taine este asemănat cu Iordanul, și de ce uneori se leagă de apa care a țâșnit din coasta cea împunsă a Mântuitorului Hristos” (Sebastian Brock, Spirituality in Syriac Tradition, SEERI, 1989, p. 61).

Sfântul Efrem Sirul socotește că după cum s-a așezat peste firea Sa dumnezeiască trup omenesc în pântecele Sfintei Fecioare, „în același fel Hristos se îmbracă cu apa botezului” (H.Nat. 12, 2). Așa se face că, „râul în care a intrat Domnul s-a umplut de lumină” (Eccl. 36, 6), toate „mările, râurile, izvoarele, fântânile și sursele de apă, fiind sfințite la botezul Său” (H. Epiph). Mai departe, Sfântul Părinte, folosindu-se de cunoscuta sa expresivitate simbolică, reușește să aduce laolaltă cele două fundamente ale teologiei Sfântului Botez: moartea și învierea. El afirmă că Mântuitorul și-a primit botezul, pășind în Iordan „ca într-un pântece de viață dătător”. „La botezul Tău, Doamne, izvoarele cu apă au fost sfințite, făcându-se pântece duhovnicești neamului omenesc” (Breviarul Caldean I,  p. 421). 

II. Evanghelia sfântului:

Reiterează un permanent îndemn la mărturisire, pe care îl regăsim și de această dată atașat de Persoana Mântuitorului Hristos: Aduceți-vă aminte de cuvântul pe care vi l-am spus: Nu este sluga mai mare decât stăpânul ei. Dacă M-au prigonit pe Mine, și pe voi vă vor prigoni; dacă au păzit cuvântul Meu, și pe al vostru îl vor păzi (In. 15, 20). Înainte de dumnezeieștile Sale Patimi, Mântuitorul i-a întărit în mai multe rânduri pe Ucenicii Săi, îmbărbătându-i pentru încercările care aveau să-i aștepte. De fiecare dată, mesajul Său a fost predilect: „dacă M-au prigonit pe Mine, și pe voi vă vor prigoni”; „Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi și Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în Ceruri. Iar de cel care se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, și Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în Ceruri” (Mt. 10, 32-33).

 Văzând Partimile, Crucea, Răstignirea și Moartea Învățătorului, Ucenicii s-au cutremurat și, de frica iudeilor, s-au ascuns în spatele ușilor încuiate. În cea de a treia zi, întristarea și teama lor s-a prefăcut în bucurie și curaj. Domul intră la ei prin ușile încuiate și-i binecuvintează cu salutul înveșnicirii: „Pace vouă!” și „Nu vă temeți!”. Din acest moment, inimile celor ce mai înainte fuseseră slabi se întăresc, lăsându-se pătrunse de Lumina Învierii lui Hristos. Cuvintele de mai înainte prind rădăcini adânci și cei ce mai înainte fuseseră temători se transformă în Ucenici mărturisitori și jertfelnici.

 Între acești bărbați curajoși ai credinței noastre ortodoxe se numără și Sfântul Gheorghe, purtătorul de biruință. Fost general în armata romană, mucenicul lui Hristos s-a arătat pe sine „ca un izbăvitor al celor robiți și celor săraci ajutotor, neputincioșiulor doctor și împăraților ajutător”. Sfântul scrie o pagină importantă de Sinaxar, fiind martirizat în vremea împăratului Dioclețian. După vrednicia pătimirii sale, Biserica îl încununează cu cântări de laudă, arătându-l cu adevărat următor al Domnului în Patima și Învierea Sa. Prin credință și mărturisire, mintea sa se face una cu mintea lui Hristos: „De dragostea Stăpânului, cea fierbinte fiind aprins” – spune cântarea – „prin bărbătească înțelepție cămările înșelăciunii le-ai surpat și în priveliște, pre Hristos ai mărturisit, de biruință purtătorule, fericite Gheorghe Mucenice slăvite” (Sedelna, după Polieleu, Slujba Utreniei).

Ziua de pomenire a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe este întotdeauna legată de Luminatul Praznic al Învierii Mântuitorului Hristos. Ridicându-se prin patimă la slava cea cerească și din mâna lui Hristos primind cununa muceniciei sale, sfântul înflorește duhovnicește odată cu primăvara învierii noastre: „Răsărit-a primăvara, veniți să ne desfătăm! Strălucit-a Învierea lui Hristos, veniți să ne veselim! Arătatu-s-a pomenirea purtătorului de chinuri, care luminează pe cei credincioși. Pentru aceasta, iubitorilor de prăznuire, veniți cu taină să o prăznuim. Că acesta ca un bun ostaș s-a luptat împotriva tiranilor, și pe aceia i-a rușinat, următor făcându-se patimii Mântuitorului Hristos. Nu și-a miluit vasul cel de lut al său, ci gol l-a strujit cu chinurile, schimbându-l. Aceluia să strigăm: Purtătorule de lupte, roagă-te să se mântuiască sufletele noastre!”(Slavă ..., la Laude, Utrenia sfântului).

Faptele de vitejie duhovnciească și cuvântul cel neînfrânt al mărturisirii lui Hristos înaintea persecutorilor, îl îndreptățesc pe Sfântul Mucenic de îmreună șederea cu Stăpânul, după dreapta și nemincinoasa făgăduință: „Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi și Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în Ceruri”. Se cuvine așadar ca, privind cu luare aminte la pilda de mărturisire a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, care a putut răbda până la capăt prigoana, bucurându-se mai apoi de darul cel neîmpuținat al dragostei dumnezeiești, și noi să ne încununăm cu răbdare și să sporim duhovnicește dreapta credință!