De Ziua Internațională a Poeziei, Eugen Doga, declarat unul dintre cei mai mari compozitori ai secolului XX, va concerta la București

Miercuri, 21 martie, ora 18:00, de Ziua Internațională a Poeziei, Eugen Doga va cânta la pianul lui George Enescu, la Universitatea Populară „Ioan Dalles”.
Astfel, compozitorul Eugen Doga, declarat unul dintre cei mai mari compozitori ai secolului XX, va fi invitatul special al recitalului de poezie și muzică organizat de Editura Eikon, în partneriat cu Academia Română, FEACU, Muzeul Național al Literaturii Române și Fundația Dignitas.
Invitații evenimentului sunt: Iuliana Costin, Ambasador, Mihai Gribincea, Ambasador al Republicii Moldova în România, Rodica Precupețu, Federația Europeană a Asociațiilor, Centrelelor și Cluburilor UNESCO, Bart Lommon - Senior advisor european grant & project development in the domain of art and culture, Adina Rențea, Luiza Cristea, Fundația Dignitas, Christian Crăciun, scriitor, critic literar, poeții Mihaela Albu, Laura Dan, Eliza Macadan, Maria Timuc, Simona Lazăr, Alexandra Medaru, Dan Anghelescu, Gheorghe Iova, Gia Iova, Nicolae Oprișan, George V. Precup, Ion Țoanță.
Recitalul va fi moderat de Valentin Ajder, directorul Editurii Eikon.
În cadrul evenimentului se va lansa colecția de CD-uri Eterna.Ritmuri universale, vol.I.
Intrarea va fi liberă, în limita locurilor disponibile.
Rezervări se pot face la telefon 0733.131.145 sau la adresa de email contact@edituraeikon.ro.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

Mort subit după vaccin, în floarea vieții - a debutat post-mortem...

Av. Florentin Țuca: Roagă-te, mănâncă, luptă și repetă

Un Chip al Luminii : Nil Dorobanțu - De unde vii Sfinte Desculț? De la Hristos. Și unde te duci? La Hristos

Luminița Arhire: CAREU DE INTELECTUALI CU DANILEȚ ÎN COADĂ

REACȚIUNEA: Cenzura euro-bolșevicilor se ascute ca lupta de clasă. Vlad Pârău: O nouă dezinformare de la Context.ro. Să verificăm factual știrile false răspândite de foștii verificatori factuali împotriva folkiștilor!
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)