Astăzi, 3 decembrie, d-l Demostene Andronescu, ultimul mare poet în viață al temnițelor comuniste, împlinește 90 de ani. 2017 este anul în care i-a apărut a patra ediție a volumului de versuri „Peisaj lăuntric” și urmează să-i apară, pînă la Crăciun, a doua ediție a memorialului „Reeducarea de la Aiud” (ambele la Editura Manuscris din Pitești).

Tot în acest „An comemorativ al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului” a fost decorat cu Crucea Patriarhală. Dumnezeu să-l țină sănătos, iar pe noi să ne facă vrednici de a-i fi contemporani.

ÎNDOIALĂ
-----------------------
lui V. Voiculescu
-----------------------
Mai este, Doamne, pînă-n cer? Mai este
Pîn’ să mă faci părtaș luminii Tale?
Sau poate tot n-a fost decît poveste
Și-am colbăit degeaba-atîta cale...
De-atîta vreme urc tîrîș, pe coate
Și-am smuls în cățărare-atîți luceferi
Că de-o mai ține mult urcușul, poate
Doar cei prea-nalți să mai rămînă teferi.
Și-am risipit atîta suflet, Tată,
În rîvna mea neasemuit de mare
Că de-o mai fi s-ajung în cer vreodată
N-o să mai am ce-Ți pune la picioare.
L-am dat tribut la fiecare vamă,
L-am așternut pe fiecare treaptă,
Și-l risipesc-ntruna, dar mi-e teamă
Că la sosire nimeni nu m-așteaptă...
Tîrîș, pe brînci, cu sufletul la gură,
Urc muntele cu-nchipuite creste;
Din tot ce-am fost mai sînt o picătură...
Mai este, Doamne, pînă-n pisc, mai este?!

Demostene ANDRONESCU