Revista Gazeta Ilustrată, în numărul din 25 ianuarie 1914, dedică pagini întregi celei de-a 55 Aniversări a Unirii Principatelor.

„Ȋn ziua de 24 Ianuarie s’au împlinit 55 de ani dela alegerea lui Cuza, - Domn al Moldovei dela 5 ianuarie 1859 – ca Domn al Munteniei și prin această îndoită alegere s’a săvârșit marele act al Unirii Pricipatelor, întemeierea unui Stat român unitar, dela Tr. Severin la Dorohoiu.

ImunoMedica


Unirea, realizarea acestui ideal scump generațiilor trecute de bărbați patrioți și luminați, a fost opera personală a lui Cuza-Vodă, căci numai mulțumită stăruinții lui a fost dat Românilor de dincoace și dincolo de Milcov să-și întindă mâna spre a rămânea în veci înfrățiți, nedespărțiți, contopiți într’unul și același neam, cu aceleași năzuințe, aceleași bucurii și aceleași necazuri.

Cuza, personal, nu avea nici o ambiție: era fericit că a putut servi de prilej pentru întruparea marelui vis românesc.
Ȋn nota sa către marile Puteri, prin care le vestia înfăptuirea Unirii, primul Domn al României scria:

«Lipsit de ambiție personală și nedorind alia decât binele Țării mele, așa precum ea-l înțelege și-l cere, nu am trebuință de a declara că voiu fi totdeauna gata de a mă întoarce la viața privată, și că nu voiu considera retragerea mea ca un sacrificiu, dacă Marile Puteri, luând în băgare de seamă dorințele legitime a unei nații ce aspiră a se desvolta și care vede dinaintea sa deschizându-se calea unui nou viitor, ar consfinți prin a lor hotărâri o combinație ce pentru această nație ar îndeplini toate sperările ei.»

Și declarația aceasta de abnegațiune o făcea un om tânăr de 38 de ani, vârstă la care firesc era să se manifeste ambiția personală, un sentiment de trufie egoistă.

Cât despre faptele domniei lui – atât de mari, hotărâtoare pentru soarta României unite – astăzi nu mai e nimeni să clevetească, să încerce de a întuneca amintirea scumpă a Domnitorului care în șapte ani numai a isbutit să puie temelia noului așezământ politic, economic și social al țării. 

Domnia lui Cuza-Vodă - constata mult regretatul profesor universitar și istoric P. Rășcanu, în conferința ținută la Universitatea din Iași, cu prilejul cincantenarului Unirii – domnia aceasta a fost o epocă necesară, introducătoare la regimul pe care toți îl doreau.

Un domnitor catolic nu ar fi putut face secularizarea averilor Mitropoliilor și Episcopiilor, închinate și neînchinate.
Un domnitor catolic nu ar fi putut scrie Patriarhului din Constantinopole acea scrisoare care a răpit de entusiasm  țara întreagă.
Un principe străin, întemeietor de dinastie, nu intra în luptă cu țara legală, cu oligarhia, pentru a da dreptul de vot și altor clase sociale, și nu putea intra în luptă cu proprietarii, rezolvind cestiunea țărănească în felul cum a făcut-o Vodă-Cuza.
Toate aceste cestiuni trebuiau rezolvite înainte de instituirea Dinastiei. 
Și pentru acestea era nevoie de un om cu o voință de fier, punând în primejdie în tot momentul și coroana, și persoana sa, neavând în vedere altceva decât reformele democratice de cari era setoasă nația română.
Acest om a fost Cuza-Vodă.

Și acest mare patriot, care n’a voit nimic pentru el, ci totul pentru națiune, pentru țară, a murit pe pământ străin – el care a dat pământ la sute de mii de țărani!

*
Tot din conferința regretatului Petru Rășcanu împrumutăm următoarea inimoasă protestare contra încercărilor ce s’a făcut pentru întunecarea memoriei lui Cuza, pe tema vieții sale private:
S’a susținut și sunt unii care zic și astăzi: Cuza-Vodă a fost imoral.
Are istoria dreptul de a se ocupa cu viața privată a unui cap încoronat?
Când capul Statului se folosește de banul public pentru a-și satisface josnicele lui patimi; când femei imorale și bărbați cari le seamănă, conduc Statul; numind și depunând pe miniștri, declarând răsboiu și încheind pace; când asemenea mâni infame vând justiția, atunci Istoria are dreptul să ceară socoteală nemernicilor pe cari mânia Celui-de-Sus i-a pus în fruntea popoarelor; atunci, negreșit, viața privată a acestor păcătoși trebuie descusută până în cele mai ascunse încrețituri, pentru ca totul să fie scos la iveală, totul să fie înfierat spre pilda urmașilor.
Dar să vedem dacă a fost așa cu Vodă-Cuza.

De o probitate mai presus de orice laudă; sobru în mâncare și în băutură; petrecând foarte modest cu câțiva intimi, Cuza-Vodă a murit sărac. Avea venit de 3.000 de galbeni când s’a ales Domn și a lăsat, la moarte, un venit de 5.000 și oarecare bani în numerar.     
     
I s’a adus acuzația că ar fi iubit o femeie.
Dar în toate actele domniei Lui de șapte ani nu se vede nici odată ca să fi avut vre-o influență o mână de femeie.
«Nici un bărbat nu s’a plâns, zice Bolintineanu, că Cuza i-ar fi furat soția, și nici un părinte nu s’a plâns că Cuza i-a necinstit copila.»
Atunci rămâne numai faptul că, în afară de soția sa legitimă, Vodă-Cuza a mai iubit și altă femeie.
Istoria nu are dreptul de a se amesteca aicea.
Numai o ființă pe lume a avut dreptul a mustra, a face observațiuni. Acea ființă este sfânta femeie care se chiamă Principesa Elena Cuza.
Dar Domința Elena l-a iertat de mult. Ea l-a plâns mult.
Noi, toți ceilalți, să medităm cuvintele Evangheliei: «Cine este fără păcat, să arunce cu piatra».

Isus a zis femeiei păcătoase: «Mergi în pace. Ți se va ierta mult, căci mult ai iubit».
Așa și istoria poate zice lui Cuza-Vodă: «Dormi în pace, Măria Ta. Ți se va ierta mult, căci mult ți-ai iubit Țara, mult ai iubit pe Țăran, mult ai iubit întreg neamul Românesc».”
 



2% din impozitul pe salariu
Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 2% să meargă către articolele noastre și sprijinirea directă a siteului ActiveNews România, nu către stat. Companiile de publicitate și multinaționalele nu ne iubesc. Ajută-ne să luptăm în continuare pentru cele ce-ți sunt dragi: Familia, Credința și Țara.

Descarcă formularul și depune-l la agenția ANAF de care aparții până pe 31 iulie.