ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Motto: Te uita cum ninge decembre...
Spre geamuri, iubito, priveste..
Mai spune s-aduca jaratec
Si focul s-aud cum trosneste. 
(George Bacovia, poet român)

Prolog: Chișinău, anul 2286, în prezent
Biroul Președinției României

Doi bărbați se află la aceeași masă și beau cafea. Unul este Șeful Securității Statului, celălalt este Președintele. Într-un fel sau altul, ambii se disprețuiesc reciproc. Părerea bossului Serviciului Secret, Dorel Leonte, este bazată pe timpul prezent. "Președintele este un om slab și influențabil. Totuși, nu este nici prost, nici rău intenționat. De fapt, este portretul politicianului perfect. O cârpă politică și o mediocritate intelectuală. Dar, dacă n-ar fi omul americanilor, cred că ar fi chiar un tip de treabă. Trebuie să risc. De fapt, în afara jobului, nu am nimic de pierdut. Îi voi spune ce am de spus și asta e. Până la urmă, ca să fiu și eu un pic politician, pot pretinde că mi-am făcut doar datoria. N-are decât să mă demită, și așa stau numai pe drumuri, poate că Ioana și copiii ar merita mai mult decât ce le-am oferit până acum". 

Nici părerea șefului statului român nu este mult diferită, chiar dacă Președintele are alte motive de nemulțumire. "Dintotdeauna m-a enervat fața lui mirată și care dă impresia că nu înțelege nimic. Bine, e șmecher, asta o pot înțelege, dar mai e și prenumele ăsta... Dorel... Ce ridicol! Nu e corect să judeci oamenii după nume și după mutră, dar parcă prea îi face pantofii lui Marinescu. Și cum naiba a rămas căpitan și, totuși, ocupă o funcție atât de importantă? A refuzat toate avansările, inclusiv cele la care s-a gândit fostul președinte".

- Dorele, fii scurt. Știi că nu-mi plac frazele sforăitoare. Ia-le pe rând și vom vedea ce și cum. Începe cu Odesa, te rog. Dorel își drege glasul și începe să verse cuvintele, în stilul lui grăbit, inimitabil.
- Boss, în primul rând, e clar că printre noi există un trădător. După cum prea bine știți, în zilele noastre e cam greu să definești trădătorul. Ne trădează pe noi, trădează Imperiul sau dă impresia că trădează numai. Adică, e posibil să ne fi făcut un serviciu. Oricum, în orice situație, trebuie stopat. 
- Bănuieli? Dovezi? Ai ceva? 
- Bănuieli, da. Dar, atât. Am nevoie de ceva timp. Dați-mi o săptămână. Trebuie să aflu cine le-a dat pontul japonezilor. În mod logic, cel care a dat pontul este trădătorul. Evident, acesta e cel mai bun alibi posibil pentru cazul în care va fi demascat. Va spune că nu avea încredere în nimeni, că toți i se păreau implicați etc. A deconspirat un act de spionaj, deci trebuie promovat, în niciun caz anchetat. Menționez că deși întâlnirea cu Aliații a fost secretă, discuțiile nu erau foarte importante. După părerea mea, cel care se află în spatele afacerii încearcă să elimine niște concurenți sau niște dușmani. Nu mă întrebați acum pe cine anume, dar este clar că dorește mai multă putere în stat. Din punctul meu de vedere, nu pot fi decât trei sau patru persoane. Asta, v-o spun direct și sincer, în afara noastră. Nu vă pot exclude pe Dvs, după cum nici Dvs nu mă puteți exclude pe mine. Oricum, ca primă măsură am dispus schimbarea tuturor parolelor și a tuturor codurilor de securitate.

Intuiesc la ce vă gândiți acum. Da, acele trei sau patru persoane, cinci sau șase cu noi doi, cunosc deja noile parole și noile coduri. Dar, am redus numărul suspecților. Cam asta ar fi. Cel puțin, pentru moment. 
Președintele cade pe gânduri. Privește pe geam și nu zice nimic. Într-un final, redeschide discuția.
- Ce este cu acel document confiscat din lumea islamică? (Vezi Cap I n.n.)
- După părerea mea, este un avertisment. Sau un îndemn la acțiune. Depinde de felul în care vezi lucrurile. D-le Președinte, țineți minte filmul acela de cinematecă, american, cred... "Unul din doi"?
- Nu, nu mă uit la filme. Ce-i cu el?
- Ei bine, acolo doi bărbați concurează pentru dragostea unei femei. Dar, unul singur se va bucura de favorurile ei. Cu alte cuvinte, unul trebuie să moară. Însă, ceea ce este surprinzător pentru un film american, cel care își ucide adversarul este cel rău, nu cel bun. Și totuși, câștigă premiul. Se însoară cu fata.

Stancu zâmbește. 
- E o fabulă. Dar, se precizează dacă cei doi au avut un mariaj lung și fericit?
- Nu, d-le. Asta nu se mai spune, încheie el cu un rictus.
- Fii mai concret. Ce crezi că înseamnă asta?
Leonte ezită. Își aprinde o țigară, o fumează până la jumătate și până la urmă se decide să vorbească.
- D-le Președinte, habar n-am dacă știți sau nu, dar pot să vă spun un secret. Secretul lui Polichinelle.
Stancu înalță din umeri. 
- Ei bine, zi mai departe. Mă fac că nu știu ce vrei să spui. Tu o spui, eu te ascult.
- Atunci când s-a creat noul sistem de conducere și control, cineva a venit cu ideea ca doi indivizi să nu încapă în aceeași teacă. Mai pe șleau, trebuia creată o concurență pe posturile extrem de sensibile. La un moment dat, cineva de sus decide schimbarea gărzii. Dar, nu impune pe cineva anume. Dacă cei doi se identifică unul pe celălalt, este foarte bine. Un mic duel personal și rămâne unul singur. Fără nicio intervenție din afară. Pasul următor: sistemul ia act de acest lucru și trimite un nou agent, care va prelua rețeaua celui decedat. Tot ca pereche. A supraviețuitorului. Pe care, din nou, nu îl cunoaște. După cum nici Supraviețuitorul nu știe cine este Înlocuitorul. Astfel, treaba merge mai departe. Dar, dacă cei doi nu se regăsesc în niciun fel sau, și mai rău, devin chiar amici, Sistemul, la un moment dat, îi va elimina pe amândoi. Și va numi ulterior o nouă Umbră și o nouă Fantomă.

- Hmmm... Dar, cei doi se cunosc între ei dinainte? 
- Nu. Germanii au impus Umbra. Americanii au plasat Fantoma. Evident, între ei există o diferență, dar nu este suficientă pentru ca respectivii să formeze perechea. Unul are un trecut perfect. Dar, poate că a fost legendat numai. Celălalt, nu are niciun trecut, nu poate fi regăsit nicăieri etc. Bine, de la un moment dat, apare în acte. Să zicem, spre exemplu, că a fost crescut într-un orfelinat. Brusc, la 20 ani, afli că era student nu știu pe unde. Înainte de asta, absolut nimic. Vid total. Atenție, însă, asta nu-l face neapărat o Fantomă. Poate fi doar o momeală. Înțelegeți, nu-i așa?

- Mda. Punctul trei, Revoluția din Croația.
- D-le Președinte, sincer, habar n-am. Dacă vreți o părere personală, cred că este un experiment politic. Yankeii sunt sătuli de scandalurile de corupție din Balcani, dar în Croația trebuie să admit că Regența a depășit orice așteptări. Principessa Cella este vedeta anului. Și asta nu o zic eu, o zice revista "Time". 
- În regulă. Alte schimbări?
- La nivel politic de sus, nu. Dar, intuiesc că au loc altele la niveluri inferioare. Demisii, promovări, numiri în alte posturi, rotații de cadre etc. Chestiile astea nu sunt neapărat vizibile. Dar, dacă doriți, le pot cere bulgarilor un raport pe această temă. Ei sunt experții pe "politic". 
- Bun. Merci, Dorel. Drum bun și salutări Ioanei. Dă-mi un apel când ajungi la București. Ia stai... Apropo, nu vrei să te avansez maior?

Leonte râde. 
- Nu, dle. Mă simt foarte bine în pielea mea de căpitan de plai. Am onoarea! 
Căpitanul salută regulamentar și părăsește încăperea. După ce își strigă aghiotantul, își aprinde o țigară și cade pe gânduri. 
- Președintele este orfan de ambii părinți. Orfan de război. A fost crescut de bunici. Bun, hai că înnebunesc în ritmul ăsta. Dă-l naibii de război invizibil. 

Își scoate mobilul și formează un număr de telefon.
- Ioana, ajung în câteva ore. Nu, iubito, vin cu mașina. Am chef să conduc, ce vrei? Te rog frumos, am poftă de niște sărmăluțe. Și de un vin roșu, așa, între noi... Fără copii, du-i la mama și spune-le că în we mergem la Predeal cu toții Vreau să te plimb cu telefericul cel nou, care ajunge până la Bran. Te pup!

Securistul-șef se urcă la volanul unui Audi ultimul răcnet și demarează în viteză. 
- Ce naiba, vin de atâtea ori aici și nici acum nu am avut timp să văd Chișinăul. Poate data viitoare...
Intră pe autobahn, aprinde farurile și apasă accelerația la maximum. Din boxe se aude muzică de Mozart.

Timpul trecut, undeva în capitala Japoniei, Tokyo

O cameră luxoasă, mobilată în stil european. Agentul Mariko se ridică din pat, aruncă o privire către bărbatul adormit și intră la duș. Partida de sex a fost mulțumitoare, dar femeia se aștepta la mai mult. Dușul călduț o revigorează. Iese, îmbracă un capot elegant și trece în cealaltă cameră. Începe o percheziție minuțioasă. Acordă o atenție specială pantalonilor lui Oda, cărora le întoarce buzunarele pe dos și le miroase cu profesionalism. De undeva, de sus, camerele de supraveghere îi înregistrează toate mișcările feline pe care le face în mod ostentativ. Klara ȘTIE că este filmată. 

Trei ore mai târziu

Un bărbat și o femeie cu trăsături asiatice beau limonadă și se prefac a fi îndrăgostiți. Deși restaurantul este SIGUR, cei doi știu că nu au dreptul la nicio greșeală.
Komura vorbește în șoaptă în limba coreeană, idiom pe care, se pare, ambii îl stăpânesc la perfecție.
- Klara, ai făcut o treabă bună. De acum înainte, vei fi amanta ideală. La un moment dat, mirat că nu împingi curiozitățile mai departe, vei fi "scuturată" de gorilele uzbece ale lui Oda. Scuza e clară. Căutai droguri. În acel moment, el va fi știut că ești dependentă de hașiș, că ești o damă de lux în căutarea unui nou protector și că, la un moment dat, ai fost amanta mea. În mod normal, se va mulțumi cu raportul spitalului și cu datele despre bărbații însurați și cu parale multe care au trecut prin patul tău. Logic, nu va extinde cercetările la felul în care ai ajuns în Japonia. Oricum, chiar dacă o va face, nu va descoperi nimic. Eventual, și asta va fi tot în avantajul nostru, faptul că te-am salvat de la moarte din incendiul de la Hotelul Radisson și că te-am adus în Japonia pe post de sclavă sexuală. Oricum, tu vei recunoaște tot ce-ți va arunca boul ăla în față. Nu ai nimic de ascuns, doar îi vei spune că, pe drept cuvânt, nu e normal ca toți iubiții tăi de o noapte să cunoască trecutul tău. Ai venit în Țara Soarelui-Răsare pentru a avea a new life. Că prin new life tu ai înțeles că trebuie să fii o femeie dependentă de lumini, mașini, lux și bijuterii, asta e o chestie pe care o s-o înțeleagă și chiar o s-o aprecieze. Lui Oda îi plac femeile cu inițiativă. Acesta este punctul lui slab. Haide, puțin curaj, Oda e tare-n gură doar cu subordonații și cu nevastă-sa, dar, dacă-l vrăjești puțin, o să fie mielușelul tău. 

- Komura, ai grijă. În felul acesta, îl pui pe Oda pe urmele tale. 
- Așa e, dar altfel nu pot avea nimic de la el. Dacă vine după mine, trebuie să se descopere. Dosarul lui e perfect. Poate chiar prea perfect. Asta, de la colegiu încoace. Înainte de asta, nada de nada. Totul este parolat sau clasificat. Omul acesta este o fantomă.
- Sau o "Fantomă", gândește Klara. Nu-mi place acest Oda, dar Komura riscă prea mult. Nu e operațiunea mea, dar am primit ordinul să îl ajut. Va trebui să cer instrucțiuni mai departe, nu pot merge orbește pe mâna lui Komura. Pe urmă, cu glas tare:

- Dacă vrei sfatul meu, al unei tinere femei fără nicio apărare în această lume rea și misogină... Propun eliminarea fizică a lui Oda. Găsim noi cum s-o facem să pară accident sau jaf. 
Komura o privește lung pe femeia cu care lucrează de atâția ani, dar pe care o vede doar foarte rar. O dată pe an sau poate chiar și mai rar. În toate operațunile în care l-a secondat nu a avut nimic de comentat. Acum dorește să fie independentă sau face pe șefa?
- Klara, nu faci nimic fără consimțământul meu. La ce ne-ar folosi moartea lui Oda? Nu ne are cu nimic la mână. Fără inițiative personale, te rog. Oamenii ăștia nu se joacă. Oricât de mult aș ține la tine, și chiar țin, mă voi da la o parte dacă faci vreo greșeală. Ai înțeles?
Klara pleacă fruntea. Komura se ridică în picioare. 
- Plec, am o ședință la Amiralitate. Mai stai 10 minute și ieși prin spate. 
Șeful Serviciului Militar de Constraspionaj al Marinei Imperiale iese grăbit pe ușă. Klara așteaptă.
- Komura crede și acum că el este șeful. Așa și trebuie. De fapt, eu l-am racolat pe el, nu el pe mine. Bărbații ăștia sunt chiar simpatici. 
După care, se aranjează puțin în oglindă și se ridică. 
- Totuși, nu sunt perfectă, așa cum a crezut Maestrul. Am și eu un defect, dar e un defect pe care îl știu numai eu. 
Klara îl iubește pe Komura. 

Taiwan. De fapt, strâmtoarea Taiwanului

Un vas de croazieră olandez. Căpitanul, Rinus Michels, a primit vești despre un posibil taifun în formare. Privește, îngrijorat, puntea. 
- Matelot, vino încoace!, strigă el. 
Un individ lățos se prezintă la el și salută regulamentar. 
- Trimite și tu telegrama asta, te rog! Cu mentiunea "Urgent". 
Matelotul salută, face stânga-mprejur și pleacă în pas alergător. Ajunge la telex și începe să transmită telegrama căpitanului. La celălalt capăt al firului, cineva decodifică textul mesajului care, aparent, reprezintă o alertă anti-tsunami. Privește lung bucățica de hârtie, după care îi dă foc și așteaptă pâna ce aceasta arde complet. Zdrobește resturile și le aruncă pe fereastră. Apoi, se așează la masă și începe să servească porția de sushi pe care și-o comandase puțin mai devreme. Acel cineva este o femeie care zâmbește foarte rar. Și atunci, doar într-un fel specific. Este ceea ce se întâmplă acum. Klara a primit permisiunea de a-l elimina pe Oda. Dar, având în vedere statutul său de agent ultra-secret, are dreptul să-și aleagă cum, unde și când. Klara știe deja cum o va face. 

Acum 11 ani, Ungaria, baza aeriana de la Miskolc

Un individ brunet, poate chiar prea brunet. Altfel, bărbat bine. Este pilot în aviația de vânătoare ungară, dar a fost promovat rapid în Gardă pentru că este nepotul comandantului de unitate. "Porcul", așa cum i se spune șefului, a consimțit să-și numească nepotul în brigadă doar la insistențele surorii sale. A făcut-o în scârbă, dar a avut grijă să nu dea prea des cu ochii de băiatul lui Agnes din prima căsătorie. Tipul se numește Andrei și tocmai servește o porție de gulaș. Se scoală și se duce să-și mai ia o porție. Piloții au dreptul la mâncare pe săturate. Odată cu castronul, bucătarul i-a înmânat și un bilet. Andrei îl desface, convins fiind că este o glumă. Citește biletul și rămâne dus pe gănduri. Pe urmă, îl citește iarăși.

- Zboară, Țigane, zboară! 
Andrei a primit ordinul de a trece la acțiune.

Din nou în prezent

Undeva, pe malul Adriaticii. Un bărbat solid, ușor trecut de 40 ani privește către fundul sălii. Acolo, într-o canapea, stă o femeie de o rară frumusețe. Are ochelarii de soare pe ochi și citește "Scrisori de la Cicero". Bărbatul cu trăsături meridionale este fascinat de această femeie, căreia îi admiră picioarele lungi și bronzate. A făcut totul pentru ea, o adoră și s-ar lăsa căsăpit dacă ea i-ar face acest semn. Și totuși, nimic nu a început încă între ei. Ea simte că este privită. Îi face plăcere, dar se simte oarecum rușinată de privirile lui un pic cam prea lacome.

- Vino, Marco, apropie-te. După care îi întinde mâinile pentru a-i fi sărutate. Dar, Marco face mai mult decât atât. Îngenunchează lângă sofaua de piele și îi sărută căușul palmelor cu nesaț. Femeia se ridică brusc în picioare.
- Termină, omule! Știi doar că mă faci să sufăr. Nu trebuie să stai îngenuncheat în fața mea. Nu merit asta și nici tu nu meriți asta.
Îngenunchează lângă el și îi cuprinde gâtul cu brațele.
- Uită-te la mine, Marco. Știu că mă iubești și mă adori, știu că ai face orice pentru mine, dar nu-ți pot da ceea ce îți dorești tu atât de mult. Nu acum. Suntem atât de aproape! Nu ne putem permite nicio greșeală, nici nu avem dreptul la greșeală. Dușmanii noștri atâta așteaptă. Dacă devenim amanți, nu vom mai putea niciodată să vedem lucrurile din jurul nostru în mod drept și obiectiv. Mai ai puțină răbdare, te rog! Marele Vis începe să se contureze. Simt asta! Pe urmă, întâmplă-se ce s-o-ntâmpla, voi considera că mi-am făcut datoria față de Umanitate și voi fi doar cu tine și pentru tine. Îți voi răsplăti înzecit anii în care mi-ai fost fidel ca un cățel. Este jurământul unei Regine!

Marco nu zice nimic. Lacrimile îi îneacă cuvintele. 
- Bărbații pe care i-am avut au fost doar niște simple aventuri de care aveam nevoie, iar tu ești primul și singurul care știi aceste lucruri. Am fost un obiect, am fost chiar și o târfă, dar ei nu au fost nimic altceva decât o plăcere trecătoare de care aveam nevoie. Ce am pățit în copilărie m-a marcat pe viață. Cu tine este alteva. Uită-te la mine, Marco! Te-am dezamăgit vreodată? Mi-am încălcat vreodată cuvântul? Am dat mereu lumii doar ceea ce a fost bun din mine? Îți cer prea mult dacă vreau încă puțină înțelegere de la tine? Și noi doi tot oameni suntem, doar că suntem un pic mai speciali. Și noi doi avem dreptul la fericirea noastră, dar într-un fel mai altfel. Te rog, spune-mi că mă ierți și că mă înțelegi. 

Brusc, se ridică și își pune o mână în șold. E poza ei preferată, cea care îi place atât de mult lui Marco.
- Uite, Regina ta îți oferă o mică plăcere. Știi tu care, iubitul meu...
Marco începe să-i sărute genunchii, după care începe să urce... 
- Gata, nebunule, ajunge, mă gâdili! E vina ta că nu-ți razi mustața aia oribilă. Marco se oprește. Regina se așează înapoi pe sofa. 
- Adevărul este, Marco, că încă nu sunt regină. Pe urmă, tot la fel de drept este că sunt înnebunită de dorință. Dar, fii sincer cu mine... Dacă tot nu m-ai avut când am fost Prințesă, nu vrei să fiu a ta atunci când voi fi regină?
Marco zâmbește și își șterge lacrimile.
- Da, Măria-Ta. Cred că va fi o experiență de neuitat și de nedescris în cuvinte. Nici cronicarii, care sunt primii în a consemna astfel de lucruri, nu ar fi în stare să exprime exact ceea ce simte ființa umană atunci când este în extaz.
- Haide, ieși afară, măgarule ce ești. Măria-Mea trebuie să se schimbe și să se machieze. Avem un tron de cucerit tomorrow morning!
Marco încuviințează și se retrage. Pentru a mia oară își spune în barbă.
- Țara asta nu merită o femeie cum este Cella!
                                                          - Va urma -