În prima duminică după Rusalii, numită Duminica Tuturor Sfinților, în cadrul Sfintei Liturghii oficiate în Biserica Ortodoxă este rânduit să se citească din Sfânta Evanghelie după Matei, fragmente din capitolul X și din capitolul XIX, referitoare la curajul mărturisirii și urmării lui Iisus Hristos de către creștii prin asumarea Crucii de purtat. 
 
„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi și Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în Ceruri. Iar de cel care se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, și Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în Ceruri. Cel ce iubește pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; cel ce iubește pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; și cel ce nu-și ia crucea și nu-Mi urmează Mie, nu este vrednic de Mine. Atunci Petru, răspunzând, I-a zis: Iată, noi am lăsat toate și Ți-am urmat Ție. Cu noi, oare, ce va fi? Iar Iisus le-a zis: Adevărat zic vouă că voi, cei ce Mi-ați urmat Mie, la înnoirea lumii, când Fiul Omului va ședea pe tronul slavei Sale, veți ședea și voi pe douăsprezece tronuri, judecând cele douăsprezece seminții ale lui Israel. Și oricine a lăsat case, sau frați, sau surori, sau tată, sau mamă, sau femeie, sau copii, sau țarini, pentru numele Meu, înmulțit va lua înapoi și viață veșnică va moșteni. Și mulți dintâi vor fi pe urmă și cei de pe urmă vor fi întâi” (Ev. Matei 10, 32-33; 37-38; 19, 27-30)

În predica rostită la Duminica Tuturor Sfinților din anul 2001, vrednicul de pomenire mitropolit Bartolomeu Anania a subliniat importanța apartenenței la Biserica lui Hristos ca la o obște a credincioșilor și a sfinților, îndemnând la bucuria comuniunii: „să vă bucurați că aveți în cer prieteni, cum sunt sfinții pe care îi pomeniți și la care vă rugați, să vă bucurați de prietenii cu care vă veți întâlni în Împărăția lui Dumnezeu!”.

„Iubiți credincioși, duminica trecută, de Rusalii, vă spuneam că Mântuitorul Hristos, deși se înălțase la Cer, întorcându-Se lângă Părintele Său, nu-Și încheiase încă opera de pe pământ și le-a făgăduit ucenicilor că Îl va trimite pe Duhul Sfânt, Care a și venit în ziua Cincizecimii. Și vă spuneam, tot duminica trecută, că atunci, prin Duhul Sfânt și prin pogorârea Lui peste sfinții apostoli și, în consecință, prin botezarea primilor 3.000 de oameni care au devenit creștini, a fost întemeiată Biserica lui Hristos. Scopul pământesc acesta era: să înființeze Biserica, care nu ființa doar cu apostolii, ci trebuia să fie cu mulțimea de credincioși. Apostolii au fost învestiți cu poruncă de a merge, începând de  la Ierusalim, la toate neamurile pământului, spre a le vesti Evanghelia lui Hristos și spre a-i boteza pe oamenii nou-convertiți în numele Sfintei Treimi. Așa se face, deci, că sfinții apostoli, după aceasta, I-au ascultat porunca și așa s-a întemeiat Biserica lui Hristos. 

Iubiții mei, vă spuneam tot rândul trecut că Biserica înseamnă adunare, obște, pentru că nimeni nu se mântuiește singur, ci se mântuiește doar cu ajutorul lui Dumnezeu și împreună cu ceilalți și cu ajutorul celorlalți. Dacă omul este o ființă eminamente socială, atunci Biserica este instituția eminamente socială, care-și are rădăcinile în Cer, adică în Duhul Sfânt. Dar, îndată după întemeierea Bisericii și după apariția primilor creștini, pentru că îndată după cei 3.000 s-au mai botezat 2.000 – cu acești 5.000 a început, practic, Biserica – au început și diferențierile. Primii creștini erau înrumați de sfinții apostoli și duceau o viață curată, sfântă, fără prihană, se întâlneau duminica și se împărtășeau cu toții cu Sfintele Taine, după ce sfinții apostoli se rugau. Dar, ca orice societate omenească, și aceasta s-a dovedit imperfectă. Au început să apară și între ei buni și mai buni, răi și mai răi. Iar dacă citim sau recitim Epistolele Sf. Ap. Pavel, ne vom da seama că aproape în fiecare comunitate creștină se ivea câte o defecțiune. Pe de o parte, Pavel îi lăuda pentru viața lor de sfințenie, de curăție morală, de credință în Dumnezeu, de jertfelnicie, dar, pe de altă parte, îi dojenea pe cei care se abăteau de la morală sau de la credință. Și existau și din aceștia. Am să vă dau primele exemple din vremea sfinților apostoli, înainte de a apărea Pavel. 

Un exemplu de sfințenie: Sfântul Ștefan, care cu atâta curaj a mărturisit pe Iisus Hristos și i-a mustrat pe cei care nu primeau învățătura cea nouă, încât a fost omorât cu pietre în afara cetății, ca un dușman al societății. El a fost întâiul mucenic sau martir al Bisericii lui Hristos și cu el a început șirul imens al nenumăraților ucenici care aveau să-și dea viața pentru credința în Iisus Hristos, chiar până în zilele noastre. Dar a apărut și polul celălalt: dacă a apărut un sfânt, au apărut doi păcătoși. Sfinții apostoli conveniseră cu obștea ca nimeni să nu aibă bunuri comune, ci toți să își pună bunurile la mijloc, fiecare bun să fie al comunității. Să nu se creadă că era un fel de comunism, ci era comunitarism, în sensul că fiecare, de îndată ce se convertea și primea botezul, accepta aceasta, ca să pună totul la picioarele apostolilor și totul era distribuit în funcție de trebuințele fiecăruia. Printre aceștia se găseau și doi soți, care se numeau Anania și Safira. Ei, atunci când s-au hotărât să-și aducă bunurile în fața apostolilor, și-au păstrat pe ascuns o parte din ele pentru ei. Și au zis: „De ce să dăm noi chiar tot? Mai păstrăm și pentru noi.” Și, când au ajuns în fața lui Petru, acesta, prin puterea lui Dumnezeu, a cunoscut ce făcuseră ei și ei au fost pedepsiți cu moarte, nu pentru că-și opriseră ceva ce era al lor, că era legitim să-și oprească, ci pentru că – ne spune Sfânta Carte – mințiseră Duhului Sfânt. Trebuia să spună de la început: „Iată, am adus o parte din bunurile noastre și o parte ne-am păstrat pentru, pentru bătrânețe, că nu știm ce va fi.” Dar pentru că n-au spus acest lucru, ci au pretins în fața sfinților apostoli că au depus totul, acesta a fost păcatul cel mare, minciuna, și anume minciuna împotriva Duhului Sfânt, nu împotriva oamenilor. 

Iată, deci, iubiții mei, că au început diferențierile între sfinți, asemenea lui Ștefan, și între păcătoși, mincinoși, asemenea acestor doi soți, și mijlocul – cei care n-au ajuns nici sfinți, deasupra nivelului comun, și nici păcătoși, ci s-au menținut pe o linie mediană. Așa, iubiții mei, au început diferențierile în Biserica lui Hristos, care se mențin până în ziua de astăzi. Este asemenea unei clase de elevi, care încep e otova – la început, toți copiii sunt la fel, se deosebesc doar prin nume, și vârsta este aceeași, dar, cu vremea, unii dintre ei se dovedesc mai buni și devin premianți, alții se dovedesc răi, leneși, și rămân repetenți, iar alții, de mijloc, trec clasa; cu notă mai mare sau mică, dar o trec, sunt promovați. Așa este și în societatea creștină și, de fapt, în orice societate, iubiții mei. Să zicem, în societatea civilă, în afara Bisericii, cei mai buni, mai cărturari, se disting și ajung profesori universitari și ajung academicieni, să zicem, sau cu premiul Nobel – aceștia alcătuiesc elita societății, cei mai buni din societate, atât din punct de vedere intelectual, cât și din punct de vedere gospodăresc și moral. Așa s-a creat elita Bisericii creștine, iar această elită a alcătuit ceata sfinților.

Iată de ce, iubiții mei, la numai o săptămână după Duminica Rusaliilor, deci după întemeierea Bisericii creștine, în calendarul nostru există Duminica Tuturor Sfinților, care este cea de astăzi. Iar aceasta are două dimensiuni: una, în mod firesc, este de trebuință să ne aducem aminte de sfinții care formează elita Bisericii, iar, pe de altă parte, pentru că în calendarul nostru nu toate numele sfinților ne sunt cunoscute. Sunt foarte mulți martiri care au căzut în diferite părți ale lumii antice ale căror nume nu s-au păstrat. Pentru unii există documente, de pildă, pentru primii martiri, care erau judecați în tribunale, din care au rămas arhive. Și pe baza acestor arhive cunoaștem arestările, interogatoriile care li s-au luat și pedepsele care le-au fost aplicate. Și pe baza acestora există o colecție care se numește Actele Martirice, păstrată până în ziua de astăzi, publicată și la noi, în limba română. Dar pentru foarte multe cazuri nu ni s-au păstrat niciun fel de urme, dar știm că ei au existat, din anumite mărturii. Și știm că fiecare zi de peste an are pomenirea unuia, a doi sau mai multor sfinți, pe numele lor. Că e Sf. Gheorghe, Sf. Dumitru, Sf. Ecaterina ș.a.m.d. Dar există nume de acestea care nu sunt în calendar, dar care nu trebuiesc neglijate, de aceea s-a hotărât ca această primă duminică de după Rusalii să se numească Duminica Tuturor Sfinților, a celor cunoscuți și a celor necunoscuți.

Așa după cum noi, în Biserică, când pomenim pe cineva mort, îl pomenim cu tot neamul lui, adică cu părinții, cu moșii, cu strămoșii și cu cei de dinaintea lui. Pentru că, cu foarte puține excepții, niciun om nu-și cunoaște ascendenții, decât cel mult până la bunici sau străbunici. Știi, în mod normal, cine ți-au fost părinții, știi cine au fost bunicii, după tată, după mamă, și, eventual, străbunicii, dar, dincolo de străbunici, sunt foarte rare cazurile în care cineva își cunoaște înaintașii. Acest înaintaș, până la ultimul, formează tot neamul. Așadar, este pomenit un mort cu tot neamul lui, sau niște morți, cu tot neamul lor, pentru că ideea de obște nu trebuie să dispară niciodată din Biserică. Ca obște a fost întemeiată Biserica și tot ca obște va intra în Împărăția lui Dumnezeu. Împărăția lui Dumnezeu este prin sine o obște, învierea cea din urmă o numim Învierea cea de Obște, iar pentru aceasta există sfinții lui Dumnezeu.

Primii sfinți pe care-i cunoaștem sunt sfinții apostoli, cei care, după Cincizecime, și-au împărțit lunea cunoscută pe atunci pe anumite sectoare și au mers să propovăduiască Evanghelia și toți, fără excepție, au murit cu moarte martirică. Celor doisprezece li s-a adăugat și Sf. Pavel, care și-a luat greaua misiune de a converti în special pe păgâni, pe neevrei. Era și un om foarte învățat – cunoștea bine de tot nu numai ebraica, fiindcă era evreu, dar cunoștea limba greacă foarte bine, în care limbă și-a scris și epistolele. Or limba greacă era limba universală a imperiului lui Alexandru cel Mare, care era vorbită practic de toată lumea cultă din vremea aceea. 

După sfinții apostoli îi avem pe sfinții mucenici, și v-am amintit pe primul dintre ei, pe Sf. Arhid. Ștefan. A fost un șir foarte, foarte lung, mai cu seaamă timp de primele trei secole au fost zeci de mii și sute de mii de creștini care au căzut pradă mâniei împăraților păgâni din Imperiul Romei și care au refuzat să se lepede de Hristos, preferând să moară pentru credința lor, pe care o mărturiseau în mod public. Creștinii, însă, nu se ofereau să fie martiri, pentru că aceasta ar fi fost echivalentă cu sinuciderea. Pe cât era cu putință, evitau martirajul, dar atunci când era situația să spună „da” sau „nu”, „cred în Hristos” sau „mă lepăd de El”, era clipa hotărâtoare în care el mărturisea pe Hristos și accepta martiriul.

Unii fugeau prin pustii și nu se mai întorceau de frica păgânilor. Și, dacă s-au învățat cu deșertul, au rămas acolo, în rugăciune și în post. Așa s-au născut primii pustnici, primii călugări, primii sihaștri, care au întemeiat clasa cuvioșilor și a preacuvioșilor, cei care n-au murit cu moarte martirică, dar care prin înfrânare, prin priveghere, prin rugăciune și prin facere de minuni i-au plăcut lui Dumnezeu prin viața lor curată și foarte curată.

Cei care au fost prigoniți, dar care n-au apucat să fie omorâți din cauza credinței, ci doar au suferit răni în trupurile lor, au alcătuit tagma mărturisitorilor. Ne aducem aminte din calendar de Sf. Maxim Mărturisitorul, care a suferit pentru credința lui, dar nu a ajuns să fie martirizat. De asemenea, avem pe aceea a ierarhilor, și v-am amintit cândva de Sfinții Trei Ierarhi – Vasile cel Mare, Grigore de Dumnezeu Cuvântătorul și Ioan Gură de Aur, marele predicator al cetății Constantinopolului – și, cu ei, o mulțime de alți învățați care au avut și demnități în Biserică și care au dus o viață de sfinți. Sunt numiți și „mari dascăli” sau „doctori” ai lui Dumnezeu.

Avem și categoria sfinților fărăr de arginți – cunoaștem pe Sf. Pantelimon, pe Chir și Ermolae și pe alții. Așadar, care aveau o viață curată și au închinat-o suferinței omului, celor bolnavi, fiind medici de profesie. Iar martirii, așa cum vă spuneam, au existat până în zilele noastre, pentru că, sub dominația comunismului, au căzut foarte, foarte mulți, și preoți, și nepreoți, care, mărturisindu-și credința, începând cu Rusia sovietică și terminând cu țara noastră chiar, care au murit de moarte martirică, în închisori sau în libertate, numai din cauză că și-au mărturisit credința și că nu s-au lepădat de Iisus Hristos. Pentru aceștia va veni vremea canonizărilor, când și poporul, și Biserica îi va recunoaște, dar pentru aceasta, Biserica, în general, nu se grăbește, ci are o atitudine de așteptare, pentru ca sfințenia să fie confirmată din toate punctele de vedere, prin așezarea timpului. Dar ei nu sunt uitați, nu îi uităm nici noi pe care pe care i-am cunoscut și sunt foarte convins că printre sfinții care vor fi în calendarul nostru de mâine va fi, să zicem, cel care îmi vine în minte acum, călugărul Gherasim Iscu, fostul stareț al mănăstirii Tismana, care a murit în închisoare ca un sfânt, în stare de extaz, după ce își epuizase trupul mergând până la tuberculoză, ajutându-i pe deținuții care erau mai slabi și mai nevoiași decât el. 

Iată, iubiții mei, că, pe lângă cei păcătoși, pe lângă cei de mijloc, așa cum suntem noi, există această uriașă armată a sfinților care, repet, formează elita Bisericii. Ei vor fi aceia cu care ne vom întâlni – nădăjduim și îl rugăm pe Dumnezeu să ne întâlnim – în viața viitoare. Ei vor sta strălucind lângă tronul imperial al lui Iisus Hristos, iar noi le vom fi recunoscători, pentru că, pe de o parte, s-au rugat pentru noi, că, devenind prietenii lui Dumnezeu, au devenit și prietenii noștri și că, prin rugăciunile lor, au mijlocit și ne-au ajutat pe noi să ne ridicăm din neputințele noastre. […] În afară de aceasta, ne sunt modele. […] 

De aceea, iubiții mei, în încheiere, vreau să vă subliniez importanța acestei duminici a Tuturor Sfinților – este și hramul Mănăstirii Antim din București, întemeiată de Sfântul Martir Antim Ivireanul, mitropolitul Țării Românești. Nu am decât să vă îndemn să vă bucurați. Să vă bucurați că faceți parte din Biserica lui Hristos, să vă bucurați că faceți parte din obștea mare a sfinților, să vă bucurați că aveți în cer prieteni, cum sunt sfinții pe care îi pomeniți și la care vă rugați, să vă bucurați de prietenii cu care vă veți întâlni în Împărăția lui Dumnezeu. Și, pentru că noi nu suntem sfinți, așa cum primii creșinii – cunoaștem din Faptele Apostolilor – erau numiți sfinți, pentru că duceau o viață curată, sfântă, noi purtăm în noi modestia și smerenia omului care știe că nu este sfânt, deși Biserica îl numește astfel.

Cunoașteți din Sf. Liturghie, pe care o auziți duminică de duminică și sărbătoare de sărbătoare, spre sfârșitul Liturghiei, expresia „Să luăm aminte! Sfintele, sfinților!” Poate nu v-ați întrebat niciodată, sau poate nu știți ce înseamnă aceasta. În acea clipă, arhiereul sau preotul ridică Sfântul Agneț, care este deja sfințit, adică Sfântul Trupl Domnului, îl ridică lângă potir. Și în clipa în care îl ridică, diaconul spune: „Să luăm aminte!”, iar el rostește: „Sfintele, sfinților!”. „Sfintele” sunt sfintele taine, pe care el, arhiereul sau preotul, le ține în mâinile lui și care, praactic, sunt Cuminecătura – Trupul și Sângele Domnului; acestea sunte „Sfintele” sau „Sfintele Taine.” Iar „sfinților” sunteți voi, cei din biserică. „Să luăm aminte!”, adică „Atenție!”, „Sfintele, sfinților!” Prin aceasta, prin gura preotului, Biserica vă numește pe toți sfinți. Dar, în virtutea smereniei, răspunsul credincioșilor este următorul: „(Nu noi suntem sfinți), Unul Sfânt, Unul Domn, Iisus Hristos, întru mărirea lui DumnezeuTatăl. Amin.” Acesta este tâlcul acestei ziceri. Așadar, Biserica vă numește sfinți, noi știm că nu suntem sfinți, că Unul e sfânt cu adevărat, Domnul nostru Iisus Hristos, dar mai știm că noi suntem mădularele Lui, prin Biserica Lui și că ne împărtășim pururea de propria Sa sfințenie”, a explicat vrednicul de pomenire mitropolit Bartolomeu Anania în predica rostită la Duminica Tuturor Sfinților din anul 2001.

Dragă cititorule,
dacă ți-a plăcut acest articol, te rugăm ceva.

De peste 5 ani, ActiveNews este vocea pe care sute de mii de români o primesc în fiecare zi, dar care în același timp fisurează stabilimentul politic și economic care dorește să supună și România.

ActiveNews este un site independent din punct de vedere editorial, ceea ce înseamnă că ne stabilim singuri prioritățile și strategia. Jurnalismul nostru este liber de influențe comerciale și nu este influențat de către moguli, milionari sau acționari.

Nimeni nu-l editează pe editorul nostru. Nimeni nu ne direcționează opiniile.

Aceste aspecte sunt de o importanță critică într-o țară în care mass-media corporatistă face legea. Într-o Românie în care interesele economice ale marilor jucători dictează reacția presei, și nu interesul pe termen lung al acestui popor.

ActiveNews este singurul loc din .ro unde ați putut citi despre fapte și oameni care altfel nu ar fi apărut niciodată pe piața media din România. Știi bine asta.

Am câștigat împreună multe bătălii, văzute și nevăzute, dar Țara are nevoie de mai mult decât simpla noastră supraviețuire. Țara Noastră are nevoie de jurnalism curat, scris cu gândul la valorile pe care le-am primit de la înaintașii noștri. Țara noastră are nevoie de curaj pentru a expune impostura și trădarea, iar pentru asta e nevoie de informație. Informație, nu diversiune sau divertisment.

Implică-te Susține ActiveNews