ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


În a cincea duminică după Paști, în cadrul Sfintei Liturghii oficiate în Biserica Ortodoxă, se citește un fragment din Sfânta Evanghelie după Ioan, capitolul 4, versetele 5-42, în care este relatată întâlnirea Mântuitorului Iisus Hristos cu femeia samarineancă de la fântâna lui Iacov, dialogul purtat cu aceasta, minunea convertirii ei și a multor samarineni din cetate, socotiți a fi necredincioși.

„În vremea aceea a venit Iisus la o cetate a Samariei, numită Sihar, aproape de locul pe care Iacov l-a dat lui Iosif, fiul său. Și era acolo fântâna lui Iacov. Iar Iisus, fiind ostenit de călătorie, S-a așezat lângă fântână și era ca la al șaselea ceas. Atunci a venit o femeie din Samaria să scoată apă. Iisus i-a zis: Dă-Mi să beau!, fiindcă ucenicii Lui se duseseră în cetate ca să cumpere de mâncare. Femeia samarineancă I-a zis: Cum Tu, Care ești iudeu, ceri să bei apă, de la mine, care sunt femeie samarineancă? Pentru că iudeii nu au amestec cu samarinenii. Iisus a răspuns și i-a zis: Dacă ai fi știut darul lui Dumnezeu și Cine este Cel Ce-ți zice: Dă-Mi să beau, tu ai fi cerut de la El și ți-ar fi dat apă vie. Femeia I-a zis: Doamne, nici găleată nu ai și fântâna e adâncă; de unde, dar, ai apa cea vie? Nu cumva ești Tu mai mare decât părintele nostru Iacov, care ne-a dat această fântână și au băut din ea el însuși și fiii lui și turmele lui? Iisus a răspuns și i-a zis: Oricine bea din apa aceasta va înseta iarăși, dar cel ce va bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veac nu va mai înseta, căci apa pe care i-o voi da Eu se va face în el izvor de apă curgătoare, spre viață veșnică. Femeia a zis către El: Doamne, dă-mi această apă, ca să nu mai însetez, nici să mai vin aici să scot. Iisus i-a zis: Mergi și cheamă pe bărbatul tău și vino aici. Femeia a răspuns și a zis: N-am bărbat. Iisus i-a zis: Bine ai zis că nu ai bărbat, căci cinci bărbați ai avut și cel pe care îl ai acum nu-ți este bărbat. Aceasta adevărat ai spus. Femeia I-a zis: Doamne, văd că Tu ești Proroc. Părinții noștri s-au închinat pe acest munte, iar voi ziceți că în Ierusalim este locul unde trebuie să ne închinăm. Și Iisus i-a zis: Femeie, crede-Mă că vine ceasul când nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim nu vă veți închina Tatălui. Voi vă închinați căruia nu știți; noi ne închinăm Căruia știm, pentru că mântuirea din iudei este. Dar vine ceasul, și acum este, când adevărații închinători se vor închina Tatălui în duh și în adevăr, că și Tatăl astfel de închinători Își dorește. Duh este Dumnezeu, și cei ce I se închină trebuie să I se închine în duh și în adevăr. I-a zis femeia: Știm că va veni Mesia, Care Se cheamă Hristos; când va veni, Acela ne va vesti nouă toate. Iisus i-a zis: Eu sunt, Cel ce vorbesc cu tine. Dar atunci au sosit ucenicii Lui. Și se mirau că vorbea cu o femeie. Însă nimeni n-a zis: Ce o întrebi? sau: Ce vorbești cu ea? Iar femeia și-a lăsat găleata și s-a dus în cetate și a zis oamenilor: Veniți să vedeți un om care mi-a spus toate câte am făcut. Nu cumva Aceasta este Hristos? Și au ieșit din cetate și veneau către El. Între timp, ucenicii Lui Îl rugau, zicând: Învățătorule, mănâncă. Iar El le-a zis: Eu am de mâncat o mâncare pe care voi nu o știți. Ziceau, deci, ucenicii între ei: Nu cumva I-a adus cineva să mănânce? Iisus le-a zis: Mâncarea Mea este să fac voia Celui Care M-a trimis pe Mine și să săvârșesc lucrul Lui. Nu ziceți voi că mai sunt patru luni și vine secerișul? Iată, zic vouă: Ridicați ochii voștri și priviți holdele, că sunt albe pentru seceriș. Iar cel ce seceră primește plată și adună roade spre viață veșnică, pentru ca împreună să se bucure și cel ce seamănă și cel ce seceră. Căci în aceasta se adeverește cuvântul: Că unul este semănătorul și altul secerătorul. Eu v-am trimis să secerați ceea ce voi n-ați muncit; alții au muncit și voi ați intrat în munca lor. Și mulți samarineni din cetatea aceea au crezut în El, pentru cuvântul femeii care mărturisea: Mi-a spus toate câte am făcut. Deci, după ce au venit la El, samarinenii Îl rugau să rămână la ei. Și a rămas acolo două zile. Și mult mai mulți au crezut pentru cuvântul Lui. Iar femeii îi ziceau: Credem nu numai pentru cuvântul tău, căci noi înșine am auzit și știm că Acesta este cu adevărat Hristos, Mântuitorul lumii.” (Ev. Ioan 4, 5-42)

În predica rostită în duminica a cinea după Paști din anul 2005, vrednicul de pomenire Mitropolit Bartolomeu Anania se oprește asupra detaliilor convertirii minunate a unei femei păcătoase, dar și a unei cetăți necredincioase, care împreună se întorc la dreapta credință din bucuria pe care le-o provoacă întâlnirea cu Hristos Cel mult așteptat.

„Iubiți credincioși, Hristos a înviat!

Cred că v-am vorbit și în alte rânduri despre Samaria: era provincia din partea de mijloc a Palestinei, așezată între Galileea, care se afla la nord, și între Iudeea, care se afla la sud. Trecerea dintr-o provincie într-alta, adică din Galileea în Iudeea și invers, ar fi trebuit să fie obligatoriu prin Samaria. Samaria era, însă, locuită de un popor care se născuse de-a lungul secolelor, și anume începând cu secolul VI înainte de Hristos, când împăratul Asiriei a cucerit Samaria, a deportat marea majoritate a populației, lăsând doar o mică parte într-însa, și a colonizat-o cu cinci triburi aduse din Asia. Aceste triburi s-au amestecat cu băștinașii care rămăseseră în țară și, mult mai târziu, după ce deportații s-au întors în țara lor de baștină, s-au amestecat cu cei pe care i-au găsit. Și, astfel, a rezultat un popor hibrid, care mai păstra ceva din tradiția iudaică, revendicându-și-l pe Iacob ca strămoș al lor, dar și din tradiția păgână din Asia.Își făcuseră un templu al lor, pe muntele Garizim, și acolo se închinau, socotindu-se că acest templu este rivalul celui din Ierusalim. Din această înstrăinare, samarinenii și iudeii se urau de moarte. Iudeii îi considerau ca pe niște trădători, ca pe niște renegați, și evitau orice fel de legătură cu ei. Preferau să ia drumul deșertului, să ocolească Samaria, înfruntând arșița și fiarele sălbatice, decât să traverseze această provincie pe care ei o considerau blestemată. Iar dacă se întâmpla ca un iudeu, din cauza grabei, trebuia neapărat să treacă prin Samaria ca să scurteze drumul, atunci când ajungea la hotarele ei își scutura sandalele de praf, pentru ca nimic să nu ducă spurcat din această provincie în țara lui. 

Mântuitorul Iisus Hristos a înfruntat prejudecățile și nu a ocolit niciodată Samaria. Mai târziu vom afla că samarinenii au fost primul popor convertit la creștinism, iar convertirea lor a început chiar din vremea Mântuitorului Iisus Hristos, prin istorisirea evanghelică pe care ați ascultat-o astăzi. Așadar, Iisus trece prin Samaria și Se oprește la poalele muntelui Garizim, în vârful căruia se afla cetatea Sichem, lângă o fântână zisă a lui Iacov, a patriarhului evreu. Ucenicii se duseseră să cumpere de-ale gurii. Era vremea prânzului. Iar acolo, la fântână, vine o femeie de sus, din cetate, să ia apă. Trebuie să precizez că era vorba nu de o fântână curgătoare, ci de un puț adânc săpat în pământ. Vă imaginați că apa era foarte scumpă și foarte rară, iar o fântână era foarte scumpă. Ni se vorbește că, încă din vremea patriarhului Avraam, păstorii se certau între ei și se băteau pentru accesul la una dintre fântâni ca să-și adape turmele. Așadar, și această fântână era bine păzită. Nu avea găleată, pentru ca nu oricine să se poată înfrupta din apă, ci fiecare își lua găleata de acasă, care de obicei era un burduf atârnat de o funie. Scotea apă cu burduful, își umplea cofa, și astfel mergea acasă cu apa. 

Așadar, vine această femeie să ia apă, scoate din fântână și Iisus îi spune: Dă-mi să beau! Ea Îl măsoară: El Se cunoștea după haine, după port, că era iudeu. Și se miră: Cum tu, iudeu, îmi ceri apă mie, care sunt o samarineancă? La care, Domnul îi răspunde: Dacă ai cunoaște tu Harul lui Dumnezeu și Cine este Cel Care îți zice „dă-Mi să beau”, tu I-ai cere Lui apă și El ți-ar da ție apă vie! Femeia știa ce înseamnă apă vie – apa din fundul fântânii – și îi spune: „Văd, călătorule, că Tu nu ai găleată, iar fântâna e adâncă. Nu știu de unde ai scoate Tu apă vie. Ești Tu mai mare decât cel care a săpat această fântână, Iacob, strămoșul nostru?” La care îi răspunde: „Cel care bea din apa aceasta din nou va înseta, dar cel care va bea din apa pe care Eu i-o voi da nu va înseta niciodată. Și apa aceasta se va preface într-însul în izvor de apă curgătoare spre viața veșnică.” Atunci ea, crezând că se află în fața unui vraci, cu puteri miraculoase, Îi spune: „Dă-mi, dă-mi din apa aceasta!” La care Iisus îi răspunde: „Bine, du-te și întoarce-te cu bărbatu-tău.” La care ea, puțin încurcată, Îi răspunde: „N-am bărbat.” „Bine ai zis,” îi spune Iisus, „căci cinci bărbați ai avut, iar acesta pe care îl ai acum nu-ți este soț.” Femeia s-a cutremurat, convinsă că are în față un profet. Profetul însemna în vremea aceea, și mai târziu, nu doar cel care prezice viitorul, care profețește, ci cel care vorbește în numele lui Dumnezeu, învață și cunoaște lăuntrul omului. Așadar, pesemne că ceea ce era doar o taină a vieții ei, această multiplă căsătorie succesivă, bineînțeles, o vedea ieșind din gura unui străin. Și atunci Îi spune: „Noi știm că trebuie să vină Mesia și El atunci ni le va spune pe toate.” La care Domnul se descoperă și îi spune: „Eu sunt, Cel Care îți vorbește.” Femeia aleargă repede sus în cetate și le spune: „Veniți, veniți jos să vedeți că Îl avem lângă noi pe Mesia!” 

Între timp, ucenicii se întorseseră, Îl văzuseră că stă de vorbă cu o femeie, s-au mirat puțin, dar nu L-au întrebat nimic. Și au deschis merindea pe care o cumpăraseră și au spus: „Mănâncă, Învățătorule!” La care Iisus răspunde: „Eu am a mânca o altă mâncare, pe care voi nu o știți.” Este ceea ce a putea numi un metalimbaj, adică Iisus vorbește despre una și interlocutorul înțelege alta. Așa se întâmplase și cu apa vie – vom vedea că El vorbise despre apa vie spirituală și ea înțelesese apa-apă, ca materie. Nici ucenicii nu au înțeles că e vorba despre o altă mâncare și și-au șoptit: „Nu cumva I-a adus cineva să mănânce între timp?!” Dar Iisus dă adevărata explicație: „Adevărata Mea mâncare este aceea de a face voia Tatălui Meu.”

Și, la auzul femeii, locuitorii cetății au dat buzna pe porțile ei și se revărsau către vale, ca să-L vadă pe Profetul extraordinar Care afirma că e Mesia. În acest timp, Iisus le spune ucenicilor: „Voi ziceți că mai sunt patru luni până vine secerișul, și așa este. Iată, însă, că holdele sunt albe, gata pentru secerat. Iar secerătorii sunt puțini. Rugați-vă la Domnul să dea secerători mulți.” Și iar n-au priceput ucenicii, pentru că cu patru luni înainte de seceriș grâul de-abia e mic și verde. În realitate au priceput ceva mai târziu, atunci când Iisus spuse: „Iată, holdele sunt albe, gata de seceriș”, arăta cu mâna spre valurile de cetățeni ai Siharului, care se revărsau la poalele muntelui ca să asculte cuvântul lui Iisus. Au venit la El, L-au rugat să rămână la ei, ceea ce era cu totul neobișnuit pentru relația dintre samarineni și iudei, El a acceptat, a rămas acolo două zile, iar ei au crezut că El este Mesia. Atunci a început convertirea samarinenilor și, practic, convertirea păgânilor, cu mult înainte de Sf. Ap. Pavel și de Petru. Iar ei îi spuneau: „Întâi am crezut fiindcă ne-ai spus tu, dar acum credem pentru că L-am ascultat pe El de-a dreptul și cuvintele Lui au rămas în noi.” (Fragmente din predica Mitropolitului Bartolomeu Anania la duminica a cinea după Paști din anul 2005)