ascultă articolul

Dacă Trupul lui Iisus nu s-ar frânge și Sângele Lui nu ar curge, zilele noastre ca umbra s-ar pleca și noi ca iarba ne-am usca. Domnul ne spune: „De nu veți mânca Trupul Meu și de nu veți bea Sângele Meu, nu veți avea viață întru voi” (In. 6, 53).

Dreptmăritori creștini,

În Evanghelia de astăzi, Îl vedem pe Mântuitorul nostru săvârșind minunea înmulțirii celor cinci pâini și doi pești, prin care a potolit foamea mulțimilor flămânde, în loc pustiu. După ce au mâncat și s-au săturat cinci mii de bărbați, afară de femei și copii, au mai rămas, spre uimirea tuturor, douăsprezece coșuri cu fărâmituri (Mt. 14, 17-21).

Această minune a fost o prevestire și o pregătire a ucenicilor pentru darul cel negrăit al „Pâinii Care S-a pogorât din cer” (In. 6, 58), dar pe care Domnul îl va face tuturor la Cina cea de Taină.

Acest dar dumnezeiesc este Sfânta Euharistie prin care Hristos, unindu-Se cu noi, ne hrănește și ne desăvârșește viața cea nouă începută în Botez.

Iubiți credincioși,

În seara dinaintea sângeroasei pătimiri, Domnul a stat la Cină cu ucenicii Săi. Atunci Iisus a luat pâinea și după ce a binecuvântat-o, a dat-o acestora, zicând: „Luați, mâncați, acesta este Trupul Meu”. Apoi, luând vinul, a mulțumit lui Dumnezeu și a zis: „Beți dintru acesta toți, acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru voi și pentru mulți se varsă spre iertarea păcatelor” (Mt. 26, 26-27). „Aceasta să faceți spre pomenirea Mea!” (Lc. 22, 19).

Când Domnul Hristos Se jertfea la Cina cea de Taină și oferea ucenicilor trupul Său spre mâncare și sângele Său spre băutură sub forma pâinii și a vinului, atunci El iniția un nou fel al prezenței Sale în lume, prezența tainică, prin care să vină în fiecare din noi și să ne mântuiască.

Poate am auzit pe cineva, ba poate am suspinat chiar noi: „Dacă Hristos ar veni iar pe pământ!”. Și ne gândeam și ne închipuiam cum ar fi slăvita Lui înfățișare și vedeam mulțimile clocotind în jurul Lui și eram și noi prin apropiere și simțeam, sub căldura imaginației, suprema sărbătoare sufletească revărsată, ca florile de mai, în toată conștiința noastră.

Cu cât înaintăm în credință, în curăție și în cunoaștere, cu atât înțelegem mai bine că aceste visuri și imaginații sunt o cerească realitate, ascunsă sub splendorile Sfintei Liturghii. Visul este miraculoasă înfăptuire! Dorul este îndeplinit dumnezeiește! Iisus Hristos este împreună cu noi în sfintele Altare, după cum ne-a promis: „Iată, Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârșitul veacului” (Mt. 28, 20).

Prin Euharistie, rămâne cu noi și ne face părtași la Paștele Său, precum Îl rugăm la fiecare Liturghie: „Cinei Tale celei de Taină, Fiul lui Dumnezeu, astăzi, părtaș mă primește”.

Tot conținutul credinței și al trăirii noastre creștinești este să ajungem să-L vedem și să-L adorăm pe Împăratul nostru Dumnezeu, tronând deasupra sfintelor Altare. La Dumnezeiasca Liturghie noi, preoții, ne rugăm astfel: „Ia aminte, Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, din sfânt locașul Tău și de pe tronul slavei Împărăției Tale și vino ca să ne sfințești pe noi, Cel Ce sus împreună cu Tatăl șezi și aici, în chip nevăzut, împreună cu noi ești”.

Aceasta este minunea euharistică, aceasta este credința euharistică, aceasta este poarta cerurilor și a vieții veșnice! Nicolae Cabasila ne arată lămurit că prin cuvintele „Luați, mâncați” și „Beți dintru acesta toți”, Domnul ne invită la o Cină în timpul căreia, într-adevăr, Îl primim pe Hristos în mâinile noastre, Îl punem la gură, Îl amestecăm cu toată ființa noastră, Îl împrăștiem în tot trupul nostru și-L golim apoi în venele noastre.

Prin aceasta, devenim os din oasele Lui și trup din trupul Lui. Trăim prin același Sânge care vine din inima lui Hristos, avem același Sânge cu Hristos.

Dreptmăritorii creștini sunt convinși de acest lucru și, tocmai de aceea, în cadrul cultului liturgic, ei cântă: „O, Iisuse, Bune, Miel însângerat,/Spală al meu suflet de orice păcat,/Căci din al Tău Sânge chiar un singur strop/Poate ca să spele-al relelor potop”.

Împărtășirea noastră cu Trupul lui Hristos înviat, însuflețit de Duhul Sfânt, păstrează, sporește și reînnoiește viața de har primită la Botez. Această dezvoltare a vieții creștine are nevoie să fie întreținută prin împărtășirea euharistică, pâinea pelerinajului nostru până în clipa morții, când ni se va da ca merinde pentru viața veșnică.

Prin primirea acestei Sfinte Taine, noi ne curățim de păcatele săvârșite și primim puterea să ne ferim de păcatele viitoare. Dacă n-am avea valurile Sângelui divin care să curgă neîncetat pe Altare, lumea, care-L rănește pe Iisus cu trădările și nelegiuirile ei, ar fi transformată într-o Sodomă pe care ar consuma-o deodată flăcările mâniei dumnezeiești.

Dacă Trupul lui Iisus nu s-ar frânge și Sângele Lui nu ar curge, zilele noastre ca umbra s-ar pleca și noi ca iarba ne-am usca. Domnul ne spune: „De nu veți mânca Trupul Meu și de nu veți bea Sângele Meu, nu veți avea viață întru voi” (In. 6, 53).

Prin unire cu Hristos Euharisticul, mintea noastră devine tot mai luminată, voința noastră este absorbită tot mai mult de voința Sa, pentru că ajungem să gândim cum gândește El, să vrem ceea ce vrea El și astfel, să trăim într-o intimitate de viață cu Hristos și să intrăm tot mai profund în vârtejul minunat al iubirii Sale divine desăvârșite.

Sfântul Chiril al Ierusalimului zice: „Dacă te umflă otrava mândriei, ia această Taină, fiindcă această pâine umilă te face umil. Dacă te stăpânește zgârcenia, hrănește-o cu pâinea cerească și această pâine atât de mică, te face mărinimos. Dacă bate spre tine vântul invidiei, ia pâinea îngerilor, care îți va împărtăși adevărata iubire. Dacă te paște lenea și te face rece ca gheața, încât nu te mai poți ruga, întărește-te cu Trupul lui Hristos și te vei umple de pietate și zel. Dacă, în sfârșit, te ispitește necurăția, atunci Trupul preacurat al lui Hristos te va face fără prihană și curat”.

Într-adevăr, prin Sfânta Euharistie credința creștinului se întărește, dragostea de Dumnezeu se aprinde, răbdarea se oțelește, demonii se alungă, patimile se potolesc, păcatele se iartă și lumea se sfințește.

Despre un dregător din Pont, pe nume Mitridat, se spune că lua zilnic un medicament care-l făcea imun la încercările dușmanilor de a-i lua viața și-i întărea atât de mult trupul, încât încercând odată să se sinucidă, n-a reușit.

O tărie similară asigură Sfânta Cuminecătură sufletelor creștinilor, în lupta pe care ei trebuie să o ducă cu ispitele diavolești. Concomitent cu sporul în virtute ce rezultă din împărtășirea cu Trupul și Sângele Domnului, se realizează îndumnezeirea sufletului.

Dumnezeiasca Euharistie este Taina cea mare, pentru că mai încolo de ea nu se poate merge, nici nu se poate adăuga ceva. Împărtășindu-ne, „Îl avem în noi întreg pe Iisus Hristos, pe Însuși Fiul lui Dumnezeu și Fiul Fecioarei Maria, Care șade de-a dreapta lui Dumnezeu-Tatăl” (Sfântul Simeon Noul Teolog) și cum afirmă Sfântul Apostol Pavel, „noi suntem mădulare ale trupului Său, din carnea Lui și din oasele Lui” (Efes. 5, 30).

Sfinții Părinți și scriitorii bisericești, ca de pildă Ciprian, Clement de Alexandria, Origen, Ambrozie, Chiril al Ierusalimului, Vasile cel Mare, Ioan Gură de Aur, învață că împărtășirea credincioșilor ține de însuși faptul apartenenței lor la Biserică, fiind privilegiul lor sacru de a se uni cât mai des cu Hristos, fie atunci când participă la slujbă, fie acasă, când sunt bolnavi.

De altfel, în primele trei secole, Biserica a practicat chiar împărtășirea zilnică. Potrivit Regulilor apostolice (8 și 9), împărtășirea preoților și a credincioșilor care iau parte la Liturghie, este obligatorie.

Desigur că există o atitudine spirituală unică în care credinciosul se apropie de Altar și de potir, după ce, în prealabil și-a mărturisit păcatele. Sfântul Apostol Pavel îi avertizează pe corinteni astfel: „Oricine va mânca pâinea aceasta sau va bea paharul Domnului cu nevrednicie, va fi vinovat față de Trupul și de Sângele Domnului” (I Cor. 11, 27).

Sfântul Ioan Gură de Aur zice: „Vino cu bucurie, dar și cu teamă. Cu bucurie pentru darul de mare preț pe care-l primești, cu teamă din cauza nevredniciei tale”.

Sfântul Ioan Damaschin adaugă: „Să ne apropiem de Dânsul cu dragoste fierbinte, cu dumnezeiescul cărbune să ne împărtășim, ca focul dragostei primit în noi să ardă păcatele noastre și să lumineze inimile noastre”.

Prin ospățul euharistic, Dumnezeu coboară la om și omul se înalță către Dumnezeu. Prin aceasta, Dumnezeu și omul se întâlnesc într-o unire în care sunt depășite toate așteptările omului și în care este împlinită întreaga dragoste a lui Dumnezeu.

Primind Sfintele Taine, noi devenim una cu Hristos, mai înrudiți cu El chiar decât suntem cu părinții noștri care ne-au născut trupește. Când va veni a doua oară pe pământ, Mântuitorul îi va recunoaște pe toți care L-au primit aici și-i va lua cu Sine la cer.

Iubiții mei,

Să-I mulțumim Mântuitorului nostru că a întemeiat Biserica, în care și prin care se prelungește, se comemorează Jertfa Sa de pe Cruce. Aici, Darurile aduse pe Altar se prefac, prin lucrarea Duhului Sfânt, în Trupul și Sângele Său din care, gustând, primim iertarea păcatelor și merinde pentru eternitate.

Cel Care a înmulțit pâinea în „loc pustiu” ni Se oferă și nouă până la sfârșitul lumii ca „Pâine a vieții”, Care Se mănâncă pururea și niciodată nu Se sfârșește.

Împărtășindu-ne cu sfintele, preacuratele și nemuritoarele Taine ale lui Hristos, ne purificăm, ne sfințim și dobândim, totodată, arvuna nemuririi noastre (cf. In. 6, 51).

Primind frecvent Sfânta Împărtășanie, putem avea o viață cu alese roade duhovnicești, iar la capătul luptei celei bune, Hristos ne va dărui cununa mântuirii. El ne promite aceasta, prin cuvintele: „Cel ce mănâncă Trupul Meu și bea Sângele Meu are viață veșnică” (In. 6, 54). Amin.