ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


În duminica a douăzecișitreia după Rusalii, în cadrul Sfintei Liturghii oficiate în Biserica Ortodoxă este rânduit să se citească din Sfânta Evanghelie după Luca, un fragment din capitolul al VIII-lea, versetele 26-39, în care este relatată vizita Mântuitorului Iisus Hristos în ținutul Gherghesenilor, unde Acesta face minunea izbăvirii unui om posedat de o mulțime mare de demoni. Evenimentul nu este perceput ca unul fericit decât de omul asupra căruia a lucrat harul lui Dumnezeu. Concetățenii lui se supără și îl alungă pe Iisus Hristos, din cauză că le-a permis duhurilor necurate să intre într-o turmă de porci, care s-a aruncat în lac și a pierit, o dată cu avutul celor care, încălcând prescripțiile legii vechi, prosperau din vânzarea cărnii unor animale considerate impure. Singurul care îl imporă pe Iisus să rămână este fostul demonizat, căruia Hristos îi încredințează sarcina să vestească Mântuirea în casa, neamul și cetatea din care se trăgea.

„În vremea aceea a venit Iisus cu corabia în ținutul Gherghesenilor, care este în fața Galileei. Și, ieșind pe uscat, L-a întâmpinat un bărbat din cetate, care avea demon și care de multă vreme nu mai punea haină pe el și în casă nu mai locuia, ci prin morminte. Văzându-L pe Iisus, a strigat, a căzut înaintea Lui și cu glas mare a zis: Ce ai cu mine, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu Celui Preaînalt? Rogu-Te, nu mă chinui!, fiindcă poruncea duhului necurat să iasă din om, pentru că de mulți ani îl stăpânea; și era legat în lanțuri și în obezi, păzindu-l, dar el, sfărâmând legăturile, era dus de demon în pustie. Și l-a întrebat Iisus, zicând: Care-ți este numele? Iar el a zis: Legiune. Căci demoni mulți intraseră în el. Și-L rugau să nu le poruncească să meargă în adânc. Și era acolo o turmă mare de porci, care pășteau pe munte. Și L-au rugat să le îngăduie să intre în ei; iar El le-a îngăduit. Și, ieșind demonii din om, au intrat în porci, iar turma s-a aruncat de pe țărm în lac și s-a înecat. Iar păzitorii, văzând ce s-a întâmplat, au fugit și au vestit în cetate și prin sate. Atunci au ieșit locuitorii să vadă ce s-a întâmplat și au venit la Iisus și au găsit pe omul din care ieșiseră demonii, îmbrăcat și întreg la minte, șezând jos, la picioarele lui Iisus, și s-au înfricoșat. Iar cei ce văzuseră le-au spus cum a fost izbăvit demonizatul. Și L-a rugat pe El toată mulțimea din ținutul Gherghesenilor să plece de la ei, căci erau cuprinși de frică mare. Atunci El, intrând în corabie, S-a întors înapoi. Iar bărbatul din care ieșiseră demonii îl ruga să rămână cu El. Iisus însă i-a dat drumul, zicând: Întoarce-te la casa ta și spune cât bine ți-a făcut ție Dumnezeu! Și el a plecat, vestind în toată cetatea cât bine i-a făcut Iisus” (Ev. Luca 8, 26-39).

În predica rostită la Duminica a douăzecișitreia după Rusalii din anul 2001, vrednicul de pomenire mitropolit Bartolomeu Anania a atras atenția asupra faptului că demonizarea nu este un fenomen circumscris trecutului, ci continuă să se manifeste până în zilele noastre, cu metode mai elaborate, dar care produc aceleași efecte, atât la nivel personal, cât și la nivel colectiv. VIDEO: 

„Iubiți credincioși, pe vremea Mântuitorului, Palestina era locuită de evrei. Cu toate acestea, în mijlocul Palestinei, între Galileea și Iudeea, cele două importante provincii, se găsea un ținut care era locuit de neiudei, și anume, de greci. Urmașii lui Alexandru cel Mare avuseseră grijă să planteze cetăți grecești în mai toată zona imperiului creat de către marele Alexandru. Așa se face că și în Palestina au plantat zece cetăți cu locuitori greci, deci neevrei, care alcătuiau o federație numită Decapole – în limba greacă, Decapole înseamnă „zece cetăți” sau „zece orașe”.  Unul din aceste zece orașe ale Decapolei se numea Gadara și era situat pe malul de sud al lacului Ghenizaret – să nu uităm că în partea cealaltă a lacului Ghenizaret se găsea Capernaum, orașul de reședință al Mântuitorului Iisus Hristos.

Domnul Iisus Hristos vine la un moment dat lângă această cetate Gadara, în ținutul gadarenilor, sau, cum se spune în alt termen, al gherghesenilor. Și acolo, în afara cetății, se găsea un demonizat, adică un îndrăcit, un posedat de diavol, unul din locuitorii acelei cetăți, așadar, nu un evreu, ci un păgân. De ce S-a dus Mântuitorul acolo? Ni se spune în Evanghelia după Matei că, la începutul propovăduirii Sale, Mântuitorul Hristos era urmat de mulțimi din ce în ce mai numeroase din părțile Palestinei – din Galileea, din Iudeea, din Samaria, dar și din Decapole, ceea ce înseamnă că și grecii, păgânii, începuseră să fie interesați de predica lui Iisus. Așadar, și Iisus urma să fie interesat de existența lor. În marginea acestui oraș locuia, însă, un demonizat. Și Iisus către el se îndreaptă. De ce? Pentru că doctorul merge întotdeauna către cei bolnavi, nu către cei sănătoși. Iar acesta era bolnav de o boală psihică.

Demonizarea este altceva decât epilepsia. Epilepsia este o boală care se vindecă sau poate să fie vindecată prin mijloace medicale. Demonizarea este o boală eminamente a sufletului și constă din aceea că diavolul, ca entitate, ca persoană, se instalează în omul demonizat și i se substituie. Acela își schimbă personalitatea. Devine altcineva decât este el. El judecă cu mintea demonului, vorbește cu graiul demonului și, în genere, este rupt de societate. Un asemenea demonizat, deci, nu mai e el: trăia în afara societății, nu se mai purta ca toți oamenii, nu mai avea straie pe el, se hrănea cu ce se nimerea și prefer să doarmă în morminte părăsite, în cimitire, acolo unde este împărăția spaimei, a întunericului, a fricii. Mai mult decât atât, un demonizat - și știm, pentru că fenomenul există, mai rar, dar există și în vremurile noastre, este înzestrat de către demon cu o putere formidabilă, o putere fizică extraordinară, așa încât, chiar dacă locuitorii cetății izbuteau să-l lege cu lanțuri, demonul avea puterea să rupă lanțurile și să-l gonească prin pustiu. 

Mântuitorul Hristos se apropie de el și le poruncește demonilor să iasă – și zic pluralul, pentru că era posedat de mai mulți demoni – le poruncea să iasă din el. Și, atunci, demonii au început să-L roage mieros, recunoscându-I calitatea de Fiul al lui Dumenzeu: Fiule al lui Dumnezeu, Iisuse, ce ai Tu cu noi de vii să ne superi, să ne strici treburile? Lasă-ne în pacea noastră și Tu vezi-Ți de treburile Tale. Iisus, însă, insista. Se apropie de demonizat și întreabă: „Care îți este numele?” Iar demonizatul, în ghilimele, pentru că nu el vorbea, răspunde: „Legiune” – și, ne spune evanghelistul, pentru că mulți demoni se cuibăriseră într-însul. Legiunea era o armată întreagă romană. Dacă o cohortă era alcătuită din 1.000 de ostași, legiunea era alcătuită din foarte multe mii de ostași. Așadar, acest nume presupunea existența unui număr nemăsurat de demoni care îl posedau pe acest om. Iisus, totuși, le poruncește demonilor să iasă afară - și avea puterea, pentru că era Dumnezeu – și atunci demonii, ca să nu rămână păgubași de tot, pentru că să știți că cuibul lor preferat este sufletul omului, ființa omului, Îl roagă să le dea voie să intre într-o turmă de porci care păștea în apropiere, pe malul lacului. Și Iisus le-a dat voie, demonii au ieșit din om, au intrat în porcii din turmă, iar aceștia, dintr-odată prinși de frisonul demoniac, au fugit în apă și s-au înecat. Porcarii s-au repezit în oraș și le-au spus locuitorilor ce se întâmplase. Și aceștia, când s-au văzut sărăciți de averea lor […], I-au cerut lui Iisus să plece din ținutul lor. L-au alungat pe Dumnezeu, Care le făcuse un bine. Recucerise un om. Dar ei au ținut mai mult la porcii lor, la banii lor, la câștigurile lor, la negoțul lor decât la un semen care era om. Aceasta a vrut Mântuitorul să ne arate atunci când le-a dat voie demonilor să intre în turma de porci. 

Iubiții mei, […] la vremea aceea, demonul avea o singură țintă, o singură metodă: să-i înspăimânte pe oameni, să creeze un gol în jurul demonizatului, să nu se apropie nimeni de el, să-i fie teamă să-i dea măcar o bucată de pâine. I-o arunca de departe, dacă i-o arunca. Dar, de apropiat, nu se apropia. Așadar, era un fel de teorie a vidului pe care se sprijinea acțiunea diavolului.

În vremile din urmă, […] diavolul și-a schimbat metoda: contează mai puțin pe spaimă și mai mult pe atracție. Capătă forme atrăgătoare, frumoase, parfumate, plăcute la vedere, plăcute la gust, plăcute auzului. Așadar, este procedeul exact invers: nu vrea să îndepărteze, ci vrea să atragă. Iar aceasta se face prin toate aceste mijloace moderne care atrag oamenii, în special tineretul, și care sunt vicii. E plăcut să bei, e plăcut să fumezi, e plăcut, la început, să consume droguri, e plăcut să joci cărți și e plăcut să faci o seamă de lucruri, inclusive desfrâul, libertinajul ș.a.m.d. Toate sunt de natură să ofere satisfacții immediate insului, să nu caute prea mult, să nu alerge prea mult după ele, pentru că îi vin singure, i se îmbie. Cârciuma e deschisă la orice colț de stradă, drogurile se vând acum pe stradă, de asemenea, tutunul, nu mai vorbesc, și toate celelalte. De când cu legile din ce în ce mai permisive ale Europei și ale statului nostru, libertinajul devine aproape o doctrină socială – îmbiere la destrămarea familiei, amorul liber al tinerilor, în care nu mai intră criteriul suprem, iubirea, adică mișcarea aceea nobilă a sufletului care apropie pe un bărbat de o femeie sau pe o femeie de un bărbat și care stă la baza unirii și a căsătoriei. Nu. Ci pasiunea, carnea, carnalul, pofta trecătoare, care vine și se duce, se fumează repede, ca o țigară sau ca un pahar de vin. Toate acestea sunt menite să atragă, dar toate acestea sunt manifestări ale demonizării în lume, ale demonului. Sunt forme de demonizare. […] El n-au dispărut. Dar, […] diavolul, fără să renunțe la aceste strategii de a atrage, revine la vechile lui strategii de a înspăimânta. […] 

Iubiții mei, […] trăim o formă de demonizare a lumii. Aș vrea să atrag atenția, însă, că nu trebuie să gândim maniheic – răul este numai într-o parte, a ceea ce vedem cu ochii, și binele este de cealaltă parte; sunt amestecate, binele și răul. […] Și noi suntem amestecați, și buni, și răi, mai buni și mai puțin buni. Dumnezeu ne tolerează pe toți, pentru că aceasta este „politica” lui Dumnezeu până la Judecata de Apoi. Așadar, răul se găsește și-ntr-o parte, și-n alta. […] 

Iată, deci, iubiții mei, eu cred că, în ultimă instanță, trebuie să facem apel la conștiința și trăirea noastră creștină, pentru ca să nu ne lăsăm pradă demonizării universale, care pare-se uneori că prefigurează Apocalipsa. Avem un singur sprijin: în Iisus Hristos. Avem o singură nădejde: în Iisus Hristos. Avem o singură tărie în interiorul nostru: Iisus Hristos. […] 

Fericiți suntem noi, ca popor român, atâta vreme cât vom rămâne un popor creștin. Și vă îndemn din toată inima și cu tot simțul responsabilității: cultivați sentimentul creștin, credința în Dumnezeu și rugăciunea. Rugăciunea zilnică vă va da echilibrul zilnic. Nu vă lăsați stresați! Nu vă lăsați înspăimântați! […] Să fim fericiți atâta vreme cât suntem realmente un popor creștin, cu o credință pe care am moștenit-o de la strămoșii noștri și pe care sunte, gata s-o transmitem urmașilor noștri. Câtă vreme Îl avem cu noi pe Iisus Hristos și o avem pe Sfânta Sa Maică și avem pe sfinții îngeri și pe sfinții martiri și mărturisitori, nu avem să ne temem de niciun fel de teroare pe care diavolul, în diferite forme, o aduce în lume. Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, fii cu noi, cu toți!”, a subliniat vrednicul de pomenire mitropolit Bartolomeu Anania în predica rostită la Duminica a douăzecișitreia după Rusalii din anul 2001.