În duminica a noua după Rusalii, în cadrul Sfintei Liturghii oficiate în Biserica Ortodoxă este rânduit să se citească din Sfânta Evanghelie după Matei un fragment din capitolul al XIV-lea, versetele 22-34, în care Domnul Iisus Hristos vine mergând pe apă la ucenicii săi aflați cu corabia pe mare, în mijlocul furtunii. Ispitit fiind de Petru dacă este chiar El sau vreo nălucă înșelătoare, ca să-i demonstreze, îi poruncește acestuia să vină la El pășind pe apă și, prin minune, Petru nu se scufundă decât în clipa în care începe să se teamă și să nu mai privească spre Fiul lui Dumnezeu, singura țintă a parcursului său. Văzându-și moartea cu ochii, omul strigă cu disperare spre Domnul, Care îl mântuiește din primejdie. 

„În vremea aceea Iisus a silit pe ucenici să intre în corabie și să treacă înaintea Lui pe țărmul celălalt, până ce va da drumul mulțimilor. Iar El, dând drumul mulțimilor, S-a suit în munte, ca să Se roage deosebi. Și făcându-se seară, era singur acolo. Iar corabia era deja în mijlocul mării, fiind învăluită de valuri, căci vântul era împotrivă. Iar la a patra strajă din noapte, a venit la ei Iisus, umblând pe mare. Văzându-L umblând pe mare, ucenicii s-au înspăimântat, zicând că e nălucă, și de frică au strigat. Dar El le-a vorbit îndată, zicându-le: Îndrăzniți, Eu sunt; nu vă temeți. Atunci Petru, răspunzând, a zis: Doamne, dacă ești Tu, poruncește să vin la Tine pe apă. El i-a zis: Vino! Iar Petru, coborându-se din corabie, a mers pe apă și a venit către Iisus. Dar văzând vântul, s-a temut și, începând să se scufunde, a strigat, zicând: Doamne, scapă-mă! Iar Iisus, întinzând îndată mâna, l-a apucat și i-a zis: Puțin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit? Și suindu-se ei în corabie, s-a potolit vântul. Iar cei din corabie I s-au închinat, zicând: Cu adevărat Tu ești Fiul lui Dumnezeu. Și, trecând marea, au venit în pământul Ghenizaretului” (Ev. Matei 14, 22-34).

În predica rostită la Duminica a noua după Rusalii din anul 2006, vrednicul de pomenire mitropolit Bartolomeu Anania atrage atenția că primejdia de moarte în care s-a aflat Petru nu este doar rodul necredinței sau al puținei credințe, de vreme ce apostolul era un om foarte credincios, ci este cauzată de pierderea concentrării asupra unicei ținte mântuitoare, atunci când privirea este îndreptată spre rațiuni și temeri lumești.

„Iubiți credincioși, de curând vi s-a vorbit despre minunea înmulțirii pâinilor în pustie. De îndată ce oamenii au mâncat și s-au săturat și au adunat coșurile cu fărâmituri ca probă materială a minuni care se săvârșise, Mântuitorul Hristos le-a poruncit ucenicilor: Voi intrați în corabie și mergeți în partea cealaltă a mării, până ce Eu mai rămân cu mulțimile și le voi da drumul să plece acasă. Ucenicii au ascultat, s-au urcat în corabie și au plecat. Iar Iisus a mai rămas până spre seară cu mulțimile, le-a mai vorbit și, apoi, le-a spus: De acum, mergeți la casele voastre! Ei au plecat într-o parte, iar El S-a urcat pe munte, pentru ca să se roage „îndeosebi”, adică în mod special. Ceea ce făcea Iisus în lume, ca să fie în permanentă comuniune cu Părintele Său Cel Ceresc, dar, pe de altă parte, să fie întărit și să fie asistat de Părintele Său într-o minune care urma, una mai puternică decât aceea a înmulțirii pâinilor. Și a rămas acolo în munte până s-a făcut deplin întuneric, și anume până târziu după miezul nopții. 

În acest timp, ucenicii călătoreau cu corabia pe mare, și iată că vânturi năprasnice s-au stârnit și au înfuriat marea într-o furtună înspăimântătoare. În acest context de furtună și de întuneric, ucenicii L-au văzut pe Iisus umblând pe mare. După toate probabilitățile, El era îmbrăcat într-o aură ușoară de lumină, încât putea să fie văzut. Iar ei, ucenicii, văzându-L, au crezut că este vorba de o nălucă, de o arătare, de o fantomă, de un duh necurat care are puterea și îngăduința de a împrumuta chipul cuiva cunoscut, că, deci, nu ar fi chiar Învățătorul umblând pe mare, ci ar fi o asemenea arătare, vedenie și, atunci, de frică au început să strige, tremurând de spaimă. Iar Iisus le-a spus: Nu vă temeți, Eu sunt! Cu alte cuvinte, dacă văzul putea să-i înșele, vocea Lui era o mărturie asupra autenticității viziunii lor: era chiar Iisus! 

După care Petru, care era mai bătrân și mai îndrăzneț decât ceilalți, I-a spus: Doamne, dacă ești Tu, poruncește să vin și eu la Tine pe mare. Iar Iisus i-a răspuns: Vino! Petru se dă jos de pe corabie, merge pe valuri, învingând prin puterea lui Iisus puterea de gravitație a pământului și devenit imponderabil, și ajunge până aproape de Iisus dar, deodată, se uită în jos, vede valurile zbătându-se amenințător și începe să se scufunde în apă. Atunci întinde mâinile și strigă cu disperare: Doamne, scapă-mă! Iisus îi întinde mâna, îl înalță la suprafața apei și îl dojenește dulce: Puțin credinciosule, de ce te-ai îndoit? Și s-au urcat amândoi în corabie și, deîndată, furtuna a încetat, iar ucenicii și-au dat seama, o dată mai mult, că Iisus este cu adevărat Fiul lui Dumnezeu, ceea ce I-au și mărturisit pe loc atunci.

Iubiții mei, se pune o întrebare: De ce Petru, care pornise cu atâta cutezanță și încredere, la un moment dat s-a clătinat? Pentru că credința lui era labilă, era schimbătoare, ca și a ucenicilor. Să nu uităm că el I s-a adresat lui Iisus cu particula DACĂ. DACĂ este întotdeauna dubitativ, este îndoielnic. DACĂ exprimă o jumătate de adevăr, dar nu adevărul întreg: dacă ești Tu, poruncește să vin la Tine pe apă!

Iisus îi spune: Vino! Petru pornește cu încredere și chiar cu credință că este Iisus, dar, când a ajuns aproape de El, a văzut valurile. Sigur, i-a fost frică atunci când a văzut spumele mării zbătându-se la picioarele lui. Dar, trebuie să bănuim că, în același timp, l-a fulderat un gând: dar dacă n-o fi El, ci o fi un demon, un duh necurat care I-a împrumutat chipul, și eu m-am lăsat prins în cursă? Voi merge la el, mă va apuca de mână și mă va duce undeva în iad. În clipa aceea a început să se scufunde. Și când a zis: Doamne, scapă-mă!, s-a adresat unui Iisus aproape impersonal, așa cum facem noi toți, sau aproape toți, atunci când ne găsim într-o mare primejdie. Chiar și ateul, când se găsește într-o primejdie mare, într-un război sau bombardamente, zice: Doamne, scapă-mă! N-are o idee foarte precisă cine este acest Doamne: Dumnezeu-Tatăl, Dumnezeu-Fiul, Duhul Sfânt? Este un Dumnezeu abstract, dar strigă: Doamne, ajută-mă! De aceea se spune că în camerele de reanimare nu există atei, fiindcă acolo omul este față în față cu moartea și, în fața morții, ți-aduci aminte și de Doamne-Doamne, ultima ta speranță, ultima ta șansă. Și poate că de-aceea este Dumnezeu Mare, pentru că El rămâne soluția disperării. Când simți că nu mai ai pe lume nici o șansă, atunci spui: Doamne, ajută-mă! Doamne, scapă-mă! 
În această situație se găsea Petru. În clipa când a zis: Doamne, scapă-mă!, se adresa unui Iisus Care era dincolo de el, nu mai era în fața lui. Dar Iisus era autentic în fața lui. De aceea Domnul Iisus, scoțându-l din apă, îl dojenește cu blândețe: Puțin credinciosule, de ce te-ai îndoit?

Petru nu era un necredincios, ci doar credința lui se clătinase, așa cum deseori se clatină credința noastră, a fiecăruia. Nu întotdeauna suntem îndeajuns de puternici, credința noastră nu este întotdeauna îndeajuns de dârză, de neclintită, ca o stâncă, încât să nu șovăie.

Și, dragii mei, mai este un lucru: când Petru s-a coborât din corabie, își avea privirea îndreptată spre Iisus; El era ținta la care trebuia să ajungă. Dar, în clipa în care, aproape fiind de Iisus, își ia privirea de pe El, de pe țintă, și se uită împrejur, adică în realitatea imediată, deodată credința lui se clatină și începe să se scufunde. Așa se întâmplă și cu viața fiecăruia dintre noi. (...)

Idealul suprem al creștinului este Viața de veci. Țărmul acela la care va ajunge Corabia universală a Bisericii lui Hristos. Aceasta este ținta noastră supremă, dincolo de țintele omenești, personale, practice, de care vi-am vorbit la început. Să avem ochii ațintiți către această țintă a Mântuirii noastre, a limanului nostru, care este dincolo de mormânt. Și, atunci, grijile vieții mărunte, care există și care deseori ne tulbură chiar până la deznădejde, grijile acestea nu ne vor mai stăpâni, pentru că stăpână ne este ținta la care trebuie să ajungem: Împărăția lui Dumnezeu.

Cu această credință și credincioșie vă îndemn, dragii mei, să străbată fiecare dintre noi acest ocean al vieții noastre mai întâi, și, apoi, al istoriei, pentru ca să ne regăsim cu toții în ampla și sfânta comuniune a Împărăției lui Dumnezeu!”, a îndemnat vrednicul de pomenire mitropolit Bartolomeu Anania în predica rostită la duminica a noua după Rusalii din anul 2006. 

 

Dragă cititorule,
dacă ți-a plăcut acest articol, te rugăm ceva.

De peste 5 ani, ActiveNews este vocea pe care sute de mii de români o primesc în fiecare zi, dar care în același timp fisurează stabilimentul politic și economic care dorește să supună și România.

ActiveNews este un site independent din punct de vedere editorial, ceea ce înseamnă că ne stabilim singuri prioritățile și strategia. Jurnalismul nostru este liber de influențe comerciale și nu este influențat de către moguli, milionari sau acționari.

Nimeni nu-l editează pe editorul nostru. Nimeni nu ne direcționează opiniile.

Aceste aspecte sunt de o importanță critică într-o țară în care mass-media corporatistă face legea. Într-o Românie în care interesele economice ale marilor jucători dictează reacția presei, și nu interesul pe termen lung al acestui popor.

ActiveNews este singurul loc din .ro unde ați putut citi despre fapte și oameni care altfel nu ar fi apărut niciodată pe piața media din România. Știi bine asta.

Am câștigat împreună multe bătălii, văzute și nevăzute, dar Țara are nevoie de mai mult decât simpla noastră supraviețuire. Țara Noastră are nevoie de jurnalism curat, scris cu gândul la valorile pe care le-am primit de la înaintașii noștri. Țara noastră are nevoie de curaj pentru a expune impostura și trădarea, iar pentru asta e nevoie de informație. Informație, nu diversiune sau divertisment.

Implică-te Susține ActiveNews