ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


În Duminica a șasea din Postul Paștilor, de Florii, la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie oficiată în Biserica Ortodoxă, este rânduit să se citească din Evanghelia după Ioan, capitolul 12, versetele 1-18. 

"Înainte de Paști cu șase zile, Iisus a venit în Betania, unde era Lazăr, pe care îl înviase din morți. Și I-au făcut acolo cină și Marta slujea. Iar Lazăr era unul dintre cei ce ședeau cu El la masă. Deci Maria, luând o litră cu mir de nard curat, de mare preț, a uns picioarele lui Iisus și le-a șters cu părul capului ei, iar casa s-a umplut de mireasma mirului. Dar Iuda Iscarioteanul, unul dintre ucenicii Lui, care avea să-L vândă, a zis: Pentru ce nu s-a vândut mirul acesta cu trei sute de dinari și să-i fi dat săracilor? Însă el a zis aceasta nu pentru că îi era grijă de săraci, ci pentru că era fur și, având punga, lua din ce se punea în ea. A zis, deci, Iisus: Las-o, că pentru ziua îngropării Mele l-a păstrat. Că pe săraci totdeauna îi aveți cu voi, dar pe Mine nu Mă aveți totdeauna. Deci mulțime mare de iudei au aflat că este acolo și au venit nu numai pentru Iisus, ci să vadă și pe Lazăr, pe care-l înviase din morți. Și s-au sfătuit arhiereii ca și pe Lazăr să-l omoare, căci, din pricina lui, mulți dintre iudei mergeau și credeau în Iisus. A doua zi, mulțimea cea mare, care se adunase la sărbătoare, auzind că Iisus vine în Ierusalim, a luat ramuri de finic și a ieșit întru întâmpinarea Lui și striga: Osana! Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului, Împăratul lui Israel! Și Iisus, găsind un asin tânăr, a șezut pe el, precum este scris: «Nu te teme, fiica Sionului! Iată, Împăratul tău vine șezând pe mânzul asinei». Acestea nu le-au înțeles ucenicii Lui la început, dar, când S-a preaslăvit Iisus, atunci și-au adus aminte că acestea erau scrise despre El și că acestea I le-au făcut Lui. Așadar, dădea mărturie mulțimea care era cu El când l-a strigat pe Lazăr din mormânt și l-a înviat din morți. De aceea L-a și întâmpinat mulțimea, pentru că auzise că El a făcut minunea aceasta." (Ev. Ioan 12, 1-18)

Totodată, la Apostol se mai citește și câte un fragment din Epistola către Filipeni a Sfântului Apostol Pavel și unul din Faptele Sfinților Apostoli.

"Bucurați-vă pururea întru Domnul. Și iarăși zic: Bucurați-vă! Îngăduința voastră să se facă știută tuturor oamenilor. Domnul este aproape. Nu vă împovărați cu nici o grijă, ci întru toate, prin închinăciune și prin rugă cu mulțumire, cererile voastre să fie arătate lui Dumnezeu. Și pacea lui Dumnezeu, care covârșește orice minte, să păzească inimile voastre și cugetele voastre întru Hristos Iisus. Mai departe, fraților, câte sunt adevărate, câte sunt de cinste, câte sunt drepte, câte sunt curate, câte sunt vrednice de iubit, câte sunt cu nume bun, orice virtute și orice laudă, la acestea să vă fie gândul! Cele ce ați învățat și ați primit și ați văzut și ați auzit la mine, pe acestea să le faceți și Dumnezeul păcii va fi cu voi." (Filipeni 4, 4-9)

"Și în vremea aceea, regele Irod (Agripa) a pus mâna pe unii din Biserică, ca să-i piardă. Și a ucis cu sabia pe Iacov, fratele lui Ioan. Și văzând că este pe placul iudeilor, a mai luat și pe Petru, (și erau zilele Azimelor). Pe care și prinzându-l l-a băgat în temniță, dându-l la patru străji de câte patru ostași, ca să-l păzească, vrând să-l scoată la popor după Paști. Deci Petru era păzit în temniță și se făcea necontenit rugăciune către Dumnezeu pentru el, de către Biserică. Dar când Irod era să-l scoată afară, în noaptea aceea, Petru dormea între doi ostași, legat cu două lanțuri, iar înaintea ușii paznicii păzeau temnița. Și iată un înger al Domnului a venit deodată, iar în cameră a strălucit lumină. Și lovind pe Petru în coastă, îngerul l-a deșteptat, zicând: Scoală-te degrabă! Și lanțurile i-au căzut de la mâini. Și a zis îngerul către el: Încinge-te și încalță-te cu sandalele. Și el a făcut așa. Și i-a zis lui: Pune haina pe tine și vino după mine. Și, ieșind, mergea după înger, dar nu știa că ceea ce s-a făcut prin înger este adevărat, ci i se părea că vede vedenie. Și trecând de straja întâi și de a doua, au ajuns la poarta cea de fier care duce în cetate, și poarta s-a deschis singură. Și ieșind, au trecut o uliță și îndată îngerul s-a depărtat de la el. Și Petru, venindu-și în sine, a zis: Acum știu cu adevărat că Domnul a trimis pe îngerul Său și m-a scos din mâna lui Irod și din toate câte aștepta poporul iudeilor." (F.A. 12, 1-11)
 
În cadrul unei predici rostite de vrednicul de pomenire Mitropolit Bartolomeu Anania în duminica Floriilor din anul 2001, ierarhul atrăgea atenția asupra semnificației zilei, care marchează Intrarea Domnului Iisus Hristos în Ierusalim, dar nu pentru a obține slavă lumească, ci pentru a fi proslăvit prin Patimile și Jertfa Sa Mântuitoare, pregătind Învierea Sa și a întregului neam omenesc.
 
"Totul fusese gândit dinainte, fusese acceptat. Și-atunci ne punem întrebarea, totuși: de ce Domnul a acceptat – mai mult decât a acceptat – a pus la cale această intrare triumfală, când știa că El nu merge la triumf, ci merge la înfrângere și la moarte? Iubiții mei, pentru ca noi, cei de astăzi, să înțelegem ceea ce nu pricepeau cei de atunci – misterul creștinismului. Totul trebuie citit pe dinăuntru, nu pe dinafară. Dacă citim evangheliile doar la suprafață […], nu vom înțelege nimic. Sfânta Scriptură trebuie citită lăuntric și pe dinăuntru.

Putem vedea această imensă discrepanță între ceea ce oamenii de atunci nu erau capabili să priceapă – mesajul adevărat al lui Iisus Hristos. Ei, ca niște oameni, priveau la El ca la un om foarte puternic, înzestrat cu puteri extraordinare, dar ca la un om. Să nu uităm un lucru: vechiul mesaj mesianic al profeților Vechiului Testament se transformase într-unul politic. Evreii de atunci nu mai așteptau un Mesia care să-i dezrobească din sclavia păcatului, ci așteptau un erou, un conducător care să-i elibereze de sub robia romanilor. Erau un popor cucerit. Și stăpânit. Și asuprit. Un ideal național, ceea ce e foarte frumos. Dar Iisus nu pentru aceasta venise și o spusese în atâtea și atâtea rânduri. O va spune și ceva mai târziu, în fața lui Pilat. „Tu ești regele iudeilor, împăratul iudeilor?,” l-a întrebat Pilat. Și Iisus i-a răspuns: „Împărăția Mea nu e din lumea aceasta.”
 
Ei, cum să priceapă păgânul Pilat și cum să priceapă evreii că e o altă împărăție? Ori este aici, ori nu este. Vrem să o vedem, pentru că ne trebuie. Așadar, iubiții mei, cei care-L aclamau în intrarea Sa triumfală în Ierusalim cu ramuri de finic și cu hainele așternute pe jos Îl aclamau ca pe un rege. Și ne spune sfântul evanghelist Ioan, dacă ați reținut din textul de astăzi: „Osana, Cel Ce vine întru numele Domnului, binecuvântat este Cel Ce vine întru numele Domnului, Împăratul lui Israel!” E clar. Și evanghelistul Marcu adaugă: „Împărăția care urmează să o întemeieze și care este împărăția părintelui nostru David,” adică pe linia davidică.
 
E clar. Ei gândeau pământește, ca niște pământeni, Iisus gândea dumnezeiește, ca un Dumnezeu. Iar fariseii gândeau mai omenește decât toți. Și ei se temeau că va fi proclamat împărat, nu pentru că apoi vor fi dezrobiți de romani, că asta își doreau și ei, ci pentru că nu era omul lor. Era adversarul lor. Și atunci când ești egoist și interesat politic nu te mai interesează binele comun al patriei, ci interesele partidului din care faci parte. Și ei, fariseii și saducheii, erau partide politice. Și se gândeau: „Nu este de-al nostru, nu ne trebuie, chiar dacă va fi să ne dezrobească.”

Iubiții mei, știm ce s-a întâmplat peste numai câteva zile: Iisus arestat, judecat, osândit. Nu voi insista asupra faptului că a rămas singur, că ucenicii îl părăsiseră, ci doar că El își asumase această suferință. Nimic nu a fost surpriză în aceasta. El și-o vestise față de ucenicii Săi în repetate rânduri: Fiul Omului va fi prins și va fi dat în mâinile oamenilor și va fi judecat și va fi scuipat și pălmuit și batjocorit și răstignit, dar a treia zi va învia. Nimeni n-a priceput o iotă din tot acest mesaj. Au socotit că s-ar putea să fie o metaforă.
 
Imaginați-vă ce gândea poporul despre El atunci când Îl aclamau pe străzile Ierusalimului. Omul acesta n-are armată. Dar dacă este în stare să învie pe un om din morți, păi El își face o armată din cimitir. Se duce în cimitir, cum a făcut-o cu Lazăr, cheamă morții, ies de-acolo două-trei mii de oameni înarmați și El se pune în fruntea lor și îi biruie pe romani. Era foarte simplu. În logica minunii, totul era posibil. Nici nu are nevoie de armată. Și-o face singur.

Ni se spune că nici ucenicii nu pricepeau ce se întâmplă atunci. S-au dezmeticit mult mai târziu, după ce Domnul a înviat din morți și toate tâlcurile ascunse au ieșit la lumină. Cu Iisus știm ce s-a întâmplat. Ce s-a întâmplat cu mulțimile? Ne vom întâlni cu ele în piața pretoriului, acolo unde guvernatorul Pilat Îl va judeca pe Iisus, la incitarea cărturarilor și fariseilor. Și când a întrebat: „Ce trebuie să fac cu omul acesta, că nu găsesc nicio vină?”, atunci mulțimile, incitate de farisei și saduchei, au strigat într-un glas: „Răstignește-L! Răstignește-L!”, adică „omoară-L”. Aceiași oameni. Nu s-a găsit nimeni să-I ia apărarea. Aceiași oameni care-L aclamaseră pe ulițele Ierusalimului acum îi cer condamnarea la moarte, într-un glas. Și o obțin.

Iubiții mei, când au fost sinceri? Atunci când L-au aclamat, sau acum, când Îl osândeau? Și într-un caz, și într-altul. Este psihologia mulțimilor, a gloatelor, pe care psihologii o știu foarte bine. Psihologia turmei, care se ia după un singur semnal. Atunci erau de partea lui Iisus, acum sunt de partea adversarilor săi.

Ni se spune într-un verset din Înțelepciunea lui Sirah, din Vechiul Testament, o carte plină de înțelepciune practică: „Fiule, nu te pune rău cu obștea cetății și nu te umili în fața mulțimilor.” Ei bine, Iisus a avut o înțelepciune nu practică, ci înțelepciunea cea ascunsă dedesubt. S-a pus rău cu obștea cetății, adică cu cărturarii și fariseii, și s-a umilit în fața mulțimilor. Mulțimile nu admit ca liderul lor să se umilească. Poate să fie umilit de alții, dar nu să se umilească el.
 
Una este când ești victimă și călăii te biciuiesc și alta este când tu singur ai întins mâinile să-ți fie legate, tu singur te-ai lăsat prins, tu singur rabzi, fără să protestezi nici cu un gest. Mulțimile nu admit o asemenea umilință, pentru că înseamnă prăbușirea idealului lor. „Tu ești acela în care am crezut? Tu ești acela pe care te-am aclamat? Tu ești acela care trebuia să ne duci la victorie? Și acum tu ni te arăți ca un slab, ca ultimul dintre cei slabi. Te-am aclamat ca pe un rege, iar tu acum ne apari ca un rob.”

Iubiții mei, după două mii de ani de creștinism, fiecare creștin își are credința lui proprie, personală. Noi ne adunăm cel puțin duminica și în sărbători în biserică, ne rugăm împreună, dar credința și evlavia sunt bunuri personale ale fiecărui ins în parte. Ele nu se dobândesc prin contaminare. Că dacă s-ar dobândi prin contaminare le-ați pierde la câteva minute după ce ați ieșit din biserică. Dar credința se câștigă din copilărie, prin tata, prin mama, prin bunica, la școală, la lecții, mai târziu, prin lecturi, la biserică, prin sfintele slujbe și prin predică.
 
Credința este un bun personal al fiecăruia. El știe în ce crede, de ce crede și cât de tare sau cât de slabă este credința lui. De aceea, relația noastră cu Dumnezeu este o relație personală. Relația noastră cu Iisus Hristos este o relație personală. De la persoană la persoană, de la inimă la inimă, de la inteligență la inteligență, de la bunătate la bunătate. De aceea avem și spoveditul personal, nu spovedirea în comun. Și, personal, se duce fiecare la duhovnic și Îi spune lui Dumnezeu, lui Iisus Hristos, ce are el de spus pe inimă. Și este convins că prin duhovnic Iisus Hristos îl ascultă. Și poate îl dojenește și, în cele din urmă, îl iartă, pentru că l-a înțeles. Dar faptul că merge individual la Iisus Hristos, să-și spună ce are de spus pe inimă, înseamnă suprema relație personală dintre om și Dumnezeu.

De aceea, iubiții mei, noi sărbătorim această duminică a stâlpărilor, aducând în biserică și sfințind ramuri de salcie, care sunt ale zonei noastre geografice. Și cu această salcie sfințită plecăm din biserică și ne îndreptăm către casele noastre și-o punem la icoană, unde va sta până târziu, când se usucă. De obicei, facem din ea o coroniță și așa o punem acolo. 

Iubiții mei, cei de atunci, din vremea Mântuitorului, L-au aclamat cu ramuri de finic, dar peste numai câteva zile ramurile lor de finic aveau să se prefacă în bicele cu care trupul lui Iisus avea să fie torturat. Plecăm și noi cu ramurile noastre de finic, pe care le vom păstra ca ramuri de finic și nu vom îngădui ca prin păcatele sau necredința noastră ele să se prefacă în câteva zile în bice cu care noi îl vom supune pe Iisus patimii. De ce? Pentru că noi avem credință personală și pentru că Îl iubim pe Hristos și Îl înțelegem în toată jertfelnicia Lui. Durerea Lui a fost o durere asumată, de aceea mergea către ea ca un triumfător, pentru că știa că la capătul acestei suferințe urmează Învierea, deci biruința definitivă, și nu numai a Lui, învierea noastră a celor pentru care venise din cer, de la Tatăl Său.

Păstrați-vă fiecare credința puternică personală și în rugăciune și în toate meditațiile voastre comunicați cu Iisus Hristos ca de la persoană la Persoană, să vi-L faceți prieten apropiat. El vă va înțelege, dar și voi să-L înțelegeți pe El!
 
Și-așa veți știi că îi veți cânta și astăzi, și întotdeauna, lui Iisus: „Osana, Cel Ce vine întru numele Domnului! Binecuvântat este Împăratul lui Israel,” adică Împăratului lui Israel cel Nou, care este Biserica lui Iisus Hristos și care este Împărăția lui Dumnezeu către care nădăjduim toți. Așadar, iubiții mei, ziua de astăzi, înaintea Patimilor Domnului, este o zi de bucurie, de lumină, pentru că este luminată pe dinăuntru de credința noastră în Învierea care stă la capătul Patimilor lui Iisus. Așa să ne ajute Dumnezeu! Amin." (fragmente din predica Mitropolitului Bartolomeu Anania, Duminica Floriilor, Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, 2001).