În duminica a treia după Paști, a sfintelor femei mironosițe, în cadrul Sfintei Liturghii oficiate de Biserica Ortodoxă, se citește Evanghelia de la Marcu, capitolul al XV-lea, versetele 43-47 și capitolul al XVI-lea, versetele 1-8, care relatează punerea în mormânt și Învierea Domnului nostru Iisus Hristos, precum și felul în care au aflat vestea Învierii galileencele venite să împlinească rânduiala ungerii cu miresme a celui adormit. 

„În vremea aceea a venit Iosif cel din Arimateea, sfetnic ales, care aștepta și el Împărăția lui Dumnezeu, și, îndrăznind, a intrat la Pilat și a cerut trupul lui lisus. Iar Pilat s-a mirat că Iisus a murit așa curând și, chemând pe sutaș, l-a întrebat dacă a murit de mult. Deci, aflând de la sutaș, a dăruit lui Iosif trupul. Atunci Iosif, cumpărând giulgiu și coborându-L de pe cruce, L-a înfășurat în giulgiu și L-a pus într-un mormânt care era săpat în stâncă și a prăvălit o piatră la ușa mormântului. Iar Maria Magdalena și Maria, mama lui Iosi, priveau unde L-au pus. Și, după ce a trecut ziua sâmbetei, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov, și Salomeea au cumpărat miresme, ca să vină să-L ungă. Și dis-de-dimineață, în ziua cea dintâi a săptămânii, pe când răsărea soarele, au venit la mormânt; și ziceau între ele: Cine ne va prăvăli nouă piatra de la ușa mormântului? Dar, ridicându-și ochii, au văzut că piatra fusese răsturnată; căci era foarte mare. Și, intrând în mormânt, au văzut un tânăr șezând în partea dreaptă, îmbrăcat în veșmânt alb, și s-au spăimântat. Iar el le-a zis: Nu vă înspăimântați! Căutați pe Iisus Nazarineanul, Cel răstignit? A înviat! Nu este aici. Iată locul unde L-au pus. Dar mergeți și spuneți ucenicilor Lui și lui Petru că va merge în Galileea mai înainte de voi; acolo Îl veți vedea, după cum v-a spus vouă. Și, ieșind, au fugit de la mormânt, căci erau cuprinse de frică și de uimire, și nimănui nimic n-au spus, căci se temeau." (Ev. Marcu 15, 43-47; 16, 1-8)

În predica rostită cu prilejul duminicii a treia după Paști din anul 2005, vrednicul de pomenire Mitropolit Bartolomeu Anania vorbește despre puterea credinței izvorâte din iubire, care învinge îndoiala, frica și chiar moartea. Cu o asemenea mărinimie sunt înzestrate îndeosebi femeile, prin înclinația naturală spre devoțiune, jertfă și credincioșie.

„Iubiți credincioși, deși Mântuitorul Hristos, urmat de Sfântul Apostol Pavel, a statuat egalitatea de drepturi între bărbat și femeie, au trecut foarte multe secole până când femeile să-și capete un statut bine definit și demn. Foarte târziu, femeile și-au căpătat dreptul de vot, foarte târziu și-au căpătat dreptul de a face parte din corpurile legiuitoare și conducătoare, foarte târziu și-au căpătat dreptul de muncă la egalitate cu bărbații. Firește, fiecare își asumă partea sa de competență și responsabilitate, atât bărbații, cât și femeile, însă Sf. Ap. Pavel spune că toți sunt una, și parte bărbătească, și parte femeiască, întru Iisus Hristos Domnul nostru. Pe de altă parte, să nu uităm că femeia împreună cu bărbatul formează o familie, că femeia este mama copiilor și, de obicei, educatoarea lor – ea răspunde pentru formarea lor morală și pentru ceea ce vor deveni mai târziu. De aceea, dacă în ordinea laică s-a rânduit o zi internațională a femeilor sau a femeii, care este pe data de 8 martie, Biserica, încă din primele secole, a rânduit o duminică anume închinată femeii și care se numește Duminica Mironosițelor, a treia după Paști, care este astăzi. 

Vorbim astăzi despre sfintele femei, care, în limbajul bisericesc,  poartă numele de mironosițe sau mironofore, adică „purtătoare de mir”. Trebuie să vă dau această explicație că mirul este ceva mai mult decât uleiul sau untdelemnul; este un ulei bine rafinat, dar îmbibat cu mirodenii, de unde vine mir, cu aromate, cu ingrediente bine mirositoare, unele foarte scumpe. Ni se spune că o femeie a venit la Mântuitorul Hristos cu mir de nard – nardul era o plantă aromatică care crește numai în India; de acolo era adusă, iar mirurile adevărate erau produse de către făcătorii de miruri.

Cu aceste miruri aromate se ungeau trupurile morților. Se spălau și după aceea erau unse cu aceste miruri și învelite în giulgiuri. Aceste sfinte femei erau din Galileea, la număr să fi fost șase, poate opt, poate zece; noi cunoaștem numele câtorva, din Sfintele Evanghelii, și anume erau femei bine înstărite, nu erau niște femei sărace, dar pe care Mântuitorul Hristos le vindecase în special de demonizare și care, în semn de recunoștință, I S-au alăturat Lui și apostolilor, pentru ca să facă ele treaba aceasta gospodărească – să nu uităm că sfinții apostoli și Iisus trăiau viață de obște: aveau pungă comună, aveau masa în comun și, deci, ele s-au alăturat pentru ca să le slujească, în sensul de a-i scuti de cumpărături, de gătit o mâncare, de spălatul vaselor, adică aceste treburi pe care, de obicei, într-o gospodărie le face femeia.

Așa încât sigur că Maica Domnului a fost împreună cu ele, dar ele erau femei care Îi datorau Mântuitorului Hristos o recunoștință pe care El, de altfel, nu o pretindea, pentru că totul făcea în mod gratuit, fără să aștepte vreo răsplată din partea cuiva. Dintre ele, cunoaștem pe una care se chema Suzana, pe o alta care se chema Salomeea, cunoaștem pe urmă o Ioana, care fusese soția unui demnitar de la curtea lui Irod Antipa, deci fusese soție de bărbat nobil, din clasa nobiliară, dar voi reține în special două nume: pe Maria Magdalena și o altă Marie […] - „cealaltă Marie” - Sfintele Scripturi o identifică cu soția unui oarecare Iosif și care era mamă a patru copii, patru băieți. Dintre aceștia, vom reține numele lui Iacob, care nu a fost apostol al Domnului, spre deosebire de Iacob al lui Alfeu, dar care, mai târziu, a devenit primul episcop al Ierusalimului și el este cel care a prezidat Sinodul Apostolic atunci când s-a dezbătut marea problemă dacă păgânii care trec la creștinism trebuie mai întâi să devină iudei și apoi din iudei să devină creștini, sau direct. Părerile erau împărțite și atunci sfinții apostoli s-au hotărât să stabilească în sinod. Și s-au adunat toți în Ierusalim, au dezbătut această problemă și au stabilit că păgânii care se convertesc la creștinism pot să fie botezați fără să mai primească circumcizia, adică fără să mai treacă prin legea veche iudaică. A fost un mare câștig pentru Biserică.

Ei bine, acest sinod a fost prezidat de acest Iacob, căruia i se spunea – știm tot din Sfintele Scripturi – „fratele Domnului”. De ce? Pentru că mama lui, această Maria, era vară primară cu Maica Domnului, cu Sfânta Fecioară Maria. Maria era un nume foarte comun în vremea veche, cum este și la noi astăzi. Așadar, acest Iacob, fiul ei, era văr de-al doilea cu Mântuitorul Hristos. Și pentru că atât în limba ebraică, cât și în limba greacă, există un singur cuvânt care să desemneze și pe frate, și pe văr primar sau rudă apropiată, atunci i se spunea „fratele Domnului”, în realitate fiind văr de-al doilea. Repet, se obișnuia – să nu uităm că în Vechiul Testament erau Avraam și Lot – Avraam îl numește pe Lot „fratele meu”, dar, în realitate, Lot era nepotul său de frate, așa încât, dacă mai auziți că se spune și în vremurile noastre de către rău-credincioșii de care v-am vorbit altădată că frații Domnului ar însemna niște copii pe care Sfânta Feciară i-a avut după nașterea lui Iisus, să știți că este o pură invenție și bazaconie a unor ignoranți care habar n-au de lingvistică și de teologia filologică, care ne descoperă și ne lămurește foarte multe lucruri. Când se vorbește de „frații Domnului” se vorbește de rudele lui apropiate, veri primari, veri de-al doilea sau de acest grad, care, repet, erau desemnați prin cuvântul grecesc adelphos, care înseamnă și farte, și văr, și rudă apropiată. 

Așadar, revenim la această admirabilă femeie, care era mama a patru bărbați, dintre care unul a devenit episcop. Maria Magdalena este impresionantă prin biografia ei și care arată extraordinara putere de transformare pe care o are credința creștină. Maria Magdalena fusese, să-i spunem pe nume, prostituată, deci femeie de moravuri ușoare, și pe care întâlnirea cu Iisus a vindecat-o de acest păcat și de acest viciu, pentru ca să-și transforme întreaga senzualitate în iubire adevărată, în afecțiune, devoțiune pentru Mântuitorul Hristos. Nu știm dacă trebuie să o identificăm sau nu cu femeia păcătoasă care a intrat în casa în care se afla și Mântuitorul Iisus Hristos împreună cu ucenicii ca oaspete în casa unui om bogat. În timpul mesei, a venit această femeie păcătoasă – repet, era de notorietate, toată cetatea o știa ce profesie are – și a venit cu un alabastru cu mir de nard, s-a așternut la picioarele lui Iisus, a început să plângă, le-a spălat cu lacrimi, le-a uns cu mir prețios și le-a șters cu pletele capului ei. Și ucenicii s-au mirat. Era și Iuda printre ei – de ce se face atâta risipă?! – dar nu insist acum asupra acestui element. 

Cert este că gazda și-a zis în sine: „Dacă ăsta e Iisus, dacă ăsta ar fi profet, așa cum pretinde că știe, cunoaște oamenii și lăuntrurile lor, El ar ști ce fel de femeie este asta care a venit și nu i-ar fi permis să se apropie de El și, mai cu seamă, să-I spele picioarele cu lacrimi și să le ungă cu mir.” Pentru că, sigur,  o asemenea ființă păcătoasă era ținută departe de societate. Și atunci Iisus, care i-a cunoscut gândul, i-a spus așa: „Iată, Simone, am venit în casa ta și nu mi-ai pus un lighean ca să-mi speli picioarele, dar femeia aceasta mi le-a spălat cu lacrimile ochilor ei. Tu cu untdelemn nu mi-ai uns părul, dar ea a venit cu acest mir de mare preț și mi-a uns picioarele. Simone”, a continuat Iisus, „vreau să te întreb, să-ți spun ceva: Un om îi datora unui bogat cincizeci de talanți, iar altul îi datora cinci sute de talanți, o sumă foarte mare. Și el, la un moment dat, i-a chemat și le-a zis: <V-am iertat toată datoria, și ție, și ție. Nu mai datorați nimic.> Te întreb: care dintre aceștia doi îl va iubi mai mult?”. Și i-a răspuns: „Firește, cel căruia i s-a iertat mai mult, cel cu cinci sute de talanți datorie”. „Păi așa și cu ea. Ei i-am iertat mult și de aceea iubește mult, pentru că cui i se iartă mult iubește mult, cantitatea iubirii este incomparabil mai mare dacă a avut păcate grele care i s-au iertat. Iar eu i-am iertat aceste păcate, îndemnând-o ca de acum să nu mai greșească și s-a îndreptat și a venit să-și arate recunoștința. Asta este una. Pe de altă parte, ziua pătimirii mele și a morții mele s-a apropiat. Această femeie mi-a uns picioarele ca și când mi-ar unge întregul trup. A făcut-o spre îngroparea mea.”

Și aici, frații mei, […] această extraordinară femeie, prin inspirație divină sau prin nu știm ce intuiție, a prefigurat faptul că Iisus Mântuitorul nu va avea parte de ritualul normal al înmormântării. Ați auzit în evanghelia de astăzi că Iisus a murit vineri spre seară și că Iosif din Arimateea i-a cerut lui Pilat să-i dea drumul, să-i dea voie să-L îngroape. Îngroparea s-a făcut în mare grabă, pentru că s-a lăsat seara și începea ziua de sâmbătă, când evreii nu mai aveau voie să facă niciun fel de mișcare, niciun fel de muncă, nici măcar să-și îngroape morții. Iar, pe de altă parte, s-a făcut și cu foarte mare emfază, pentru ca să evite vreo reacție a populației. De aceea i se spune, și ați auzit în evanghelia de astăzi, Iosif și Nicodim, doi bărbați, L-au pogorât pe Iisus de pe cruce și trupul gol I-a fost înfășurat în giulgiuri pe care atunci le-a cumpărat. Și L-a îngropat într-un mormânt nou, săpat în stâncă. […]

Și ni se spune că în timp ce Iosif și Nicodim așezau pe Iisus în mormânt femeile ședeau deoparte și doar priveau unde îl pun. Or, de obicei, ca și în ziua de astăzi, femeii îi revine rolul și rostul de a îngriji de mort, cu delicatețea ei și cu grija ei. Și, mai mult decât atâta, admirația noastră față de femeie se îndreaptă și pentru faptul că ea și după ce moare omul are grijă de el să-i perpetueze amintirea. Oare cine merg în cimitire ca să îngrijească florile, iarba, să curețe, să aprindă tămâie, să aprindă o lumânare și să-și jelească morții în anumite zile din an, cel puțin?! Femeile! Foarte puțini bărbați. […] Și, veți vedea, femeile sunt acelea care, cu sensibilitatea lor, îngrijesc morții și ne fac legătura cu trecutul și cu propria noastră istorie! Ele sunt purtătoare de istorie națională. 

Așadar, iubiții mei, ele nu au putut să ia parte la ritualul normal de înmormântare a Mântuitorului. Iar această admirabilă femeie, în care o putem bănui pe Maria Magdalena, căreia i se iertaseră păcatele atât de multe, a intuit și și-a asumat rolul de mironosiță sau de mironoforă. Și I-a uns picioarele lui Iisus ca și când ar fi uns un mort. Se poate o iubire mai înaltă și mai curată decât aceea de jeli și de a unge un mort?! […] Poate nu degeaba prima ființă omenească căreia i s-a arătat Domnul după Înviere a fost tocmai Maria Magdalena. 

Dragii mei, rolul lor de mironosițe și l-au luat îndată după ce Domnul a fost înmormântat. Pentru că sâmbătă era zi de sărbătoare obligatorie pentru evrei […], în care prăvăliile erau închise, ele încă de vineri seara au alergat și au cumpărat miresme, ca să aibă duminică dimineața. Iar duminică, dis-de-dimineață, ele s-au dus la mormânt. Și […], mergând ele spre mormânt – era foarte de dimineață, când se îngâna ziua cu noaptea – se întrebau: „Oare cine o să ne prăvălească nouă piatra de pe ușa mormântului?” […] Dar, ajungând la mormânt cu această întrebare, au rămas uimite văzând că piatra era deja rostogolită de pe ușa mormântului. Atunci au îndrăznit să intre în mormânt, au văzut un înger care le-a arătat că numai giulgiurile sunt jos și că Iisus înviase. S-au înspăimântat cu sfântă spaimă, dar și cu bucurie, au alergat în cetate să le vestească ucenicilor, dar pe drum Însuși Domnul li s-a arătat, salutându-le cu cuvântul: „Bucurați-vă!” și ele s-au așternut la pământ și I S-au închinat. 

Iubiții mei, […] Mântuitorul a fost foarte singur în timpul Patimilor Sale, pentru că ucenicii, văzându-L arestat, cu mâinile legate și arătând ca un neputincios, pentru că El nu și-a pus în mișcare dumnezeirea Sa și a rămas doar om, asemenea nouă, s-au înspăimântat, au fugit și L-au lăsat singur. Nu au fost alături de El decât Sf. Ap. Ioan, care […] avea o relație specială cu arhiereul și avea un acces în zona aceasta a chinurilor pe drumul Golgotei și la locul Răstignirii, și sfintele femei; ele nu L-au părăsit niciodată. Și mergeau, Îl urmau și știm că lângă cruce se afla Maica Domnului, se afla și Maria Magdalena și sfintele femei și atunci, pe cruce, înainte de a muri, Domnul Iisus Hristos i-a încredințat-o pe Maica Sa ucenicului Său cel mai iubit, Ioan […]. 

Ei bine, dragii mei, nici femeile nu au crezut că Iisus va învia, atât era de cumplită și incredibilă această veste. […] Că dacă ar fi crezut că Iisus va învia nu s-ar mai fi dus să jelească mortul, dar ele dus duminică dis-de-dimineață la mormânt ca să-L tămâieze și cu aromate și să-L jelească. Nici chiar Maria Magdalena nu a crezut că va învia. A trebuit să i se arate Iisus și să-i vorbească pentru ca să recunoască Învierea și să I se închine. Dar este o mare deosebire între necredința ucenicilor și necredința femeilor și, mai cu seamă, între bucuria și credința ucenicilor și credința femeilor. În cele din urmă, apostolii au crezut, dar au crezut ca niște bărbați, prin raționament, și încă nu de tot. Când femeile s-au dus în cetate și au spus apostolilor, care erau încuiați de frică, că au văzut mormântul gol, ei n-au crezut. Și ne spune Sfântul Evanghelist că li s-a părut că este o scrânteală, adică au avut halucinații. […] Și, ca să se convingă că cele ce spusereră ele sunt adevărate, doi dintre ei au avut curajul să iasă din casă și să alerge în grădina unde se afla mormântul, Petru și Ioan. […] Petru și Ioan și apostolii au ajuns la credință, dar trecând prin aceste hățișuri ale intelectului, care își pune întrebări și care se îndoiește înainte de a ajunge la certitudine. […]

Dragii mei, și femeile au crezut, dar ele au avut alt argument, care nu a fost rațiunea și nici experimentul. A fost iubirea. Ele de la început L-au iubit pe Iisus, iar iubirea lor a fost aceea care a oferit argumentul că Iisus Cel înviat era real. De această iubire nu este capabilă decât femeia, incomparabil mai mult decât bărbatul, prin natura ei. Așa a făcut-o Dumnezeu. 

De aceea, iubiții mei, purtăm recunoștință acestor sfinte femei și, prin ele, purtăm recunoștință celor ce ne sunt mame, sau ne-au fost mame, ne sunt soții, ne sunt fiice, ne sunt surori. Pentru că împreună formăm societatea umană. […]

Cu acestea, rugând-o pe Maica Domnului și pe sfintele femei pe care le sărbătorim astăzi să ne ocrotească pe noi, pe neamul nostru și fiecare familie în parte, Dumnezeu, cu binecuvântarea Lui, acum și pururea și în veci. Amin" (fragmente din predica Mitropolitului Barolomeu Anania de la Duminica Mironosițelor, 2005).

Dragă cititorule,
dacă ți-a plăcut acest articol, te rugăm ceva.

De peste 5 ani, ActiveNews este vocea pe care sute de mii de români o primesc în fiecare zi, dar care în același timp fisurează stabilimentul politic și economic care dorește să supună și România.

ActiveNews este un site independent din punct de vedere editorial, ceea ce înseamnă că ne stabilim singuri prioritățile și strategia. Jurnalismul nostru este liber de influențe comerciale și nu este influențat de către moguli, milionari sau acționari.

Nimeni nu-l editează pe editorul nostru. Nimeni nu ne direcționează opiniile.

Aceste aspecte sunt de o importanță critică într-o țară în care mass-media corporatistă face legea. Într-o Românie în care interesele economice ale marilor jucători dictează reacția presei, și nu interesul pe termen lung al acestui popor.

ActiveNews este singurul loc din .ro unde ați putut citi despre fapte și oameni care altfel nu ar fi apărut niciodată pe piața media din România. Știi bine asta.

Am câștigat împreună multe bătălii, văzute și nevăzute, dar Țara are nevoie de mai mult decât simpla noastră supraviețuire. Țara Noastră are nevoie de jurnalism curat, scris cu gândul la valorile pe care le-am primit de la înaintașii noștri. Țara noastră are nevoie de curaj pentru a expune impostura și trădarea, iar pentru asta e nevoie de informație. Informație, nu diversiune sau divertisment.

Implică-te Susține ActiveNews