ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


În duminica a zecea după Rusalii, în cadrul Sfintei Liturghii oficiate în Biserica Ortodoxă este rânduit să se citească din Sfânta Evanghelie după Matei un fragment din capitolul al XVII-lea, versetele 14-23, în care Domnul Iisus Hristos mântuiește pe fiul demonizat al unui om, care pătimea cumplit și nu putuse fi vindecat nici chiar de ucenicii Domnului. Neînțelegând de ce ei nu au avut putere să scoată demonul, deși primiseră acest har, ucenicii Îl întreabă pe Iisus Hristos, Care le răspunde că puțina credință e sursa de neputință și că acel soi de demon nu iese decât numai cu rugăciune și cu post. 

„În vremea aceea s-a apropiat de Iisus un om, îngenunchind înaintea Lui și zicându-I: Doamne, miluiește pe fiul meu, că este lunatic și pătimește rău, căci adesea cade în foc și adesea în apă. Și l-am adus la ucenicii Tăi, însă ei n-au putut să-l vindece. Iar Iisus, răspunzând, a zis: O, neam necredincios și îndărătnic, până când voi fi cu voi? Până când vă voi răbda pe voi? Aduceți-l aici la Mine! Și Iisus l-a certat și demonul a ieșit din el și copilul s-a vindecat din ceasul acela. Atunci, apropiindu-se ucenicii de Iisus, I-au zis de o parte: De ce noi n-am putut să-l scoatem? Iar Iisus le-a răspuns: Pentru puțina voastră credință. Căci adevărat grăiesc vouă: Dacă veți avea credință cât un grăunte de muștar, veți zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo și se va muta; și nimic nu va fi vouă cu neputință. Dar acest neam de diavoli nu iese decât numai cu rugăciune și cu post. Pe când străbăteau Galileea, Iisus le-a spus: Fiul Omului va fi dat în mâinile oamenilor și-L vor omorî, dar a treia zi va învia” (Ev. Matei 17, 14-23)

În predica rostită la Duminica a zecea după Rusalii din anul 2001, vrednicul de pomenire mitropolit Bartolomeu Anania reamintește că diavolul este Răul personificat, cel care se opune lui Dumnezeu și oamenilor, făpturile lui Dumnezeu și purtători ai chipului Său. Cazuri de înrâurire demonică a omului sunt relatate în mai multe părți din Noul Testament. Ucenicii primesc putere de la Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, să scoată demoni și să vindece boli. Cu toate acestea, ei nu-l pot ajuta pe lunaticul posedat. Domnul le explică pricina: că nu au dobândit încă o credință neclintită și că nu se roagă îndeajuns de mult și de puternic și nu postesc îndeajuns de mult și de puternic, mai cu seamă când este vorba de a face o minune de acest fel. Iată armele cu care credincioșii pot alunga puterile întunericului: credința, smerenia, rugăciunea și golirea de sine (prin post și umilință).

„Iubiți credincioși, 

[…] Orice părinte își iubește copilul. Este normal să fie așa. Și, dacă îl iubește, are grijă de el. Este în firea lucrurilor. Așa se face că Sfânta Evanghelie care s-a citit astăzi ne istorisește despre un tată care își iubea copilul bolnav. Copilul se îmbolnăvise încă de mic de o boală ciudată, care se mai numește și cea a lunaticilor, care este un fel de demonizare. Asemenea cazuri avem mai multe istorisite în Noul Testament, unul mai dramatic decât celălalt, pentru că demonizarea presupunea intrarea și stăruința unui demon în ființa unui om, căutând să o distrugă și moral, și material. Omul se depersonaliza prin demonizare, nu mai era el cel care vorbea sau acționa, ci demonul din el. Este exact opusul a ceea ce se întâmplă cu cel care Îl are pe Hristos în el. Sfântul Apostol Pavel, în una din epistolele sale, spunea: „Nu mai trăiesc eu, ci Hristos este Cel Ce trăiește în mine”. Așa de mult era el „posedat”, în sensul bun al cuvântului, de prezența Mântuitorului Iisus Hristos. La polul opus, este Cel-Rău, este Satana, este vrăjmașul lui Iisus Hristos, și, în general, al lui Dumnezeu, care pune stăpânire, așa încât nu mai este omul care trăiește, ci Satana este cel care trăiește în el. 

Ei bine, Domnul Iisus Hristos, ca Dumnezeu, avea puterea de a alunga demonii, pentru că, iubiții mei, demonul luptă împotriva lui Dumnezeu, dar nu cu puteri egale. El este nu numai simbolul răului, este întruparea răului și răul însuși. Este motivul pentru care noi, în „Tatăl nostru”, nu zicem, așa cum zic unele traduceri occidentale: „ci ne izbăvește de rău”, adică de răul abstract, de orice întâmplare rea, ci spunem corect, în traducere exactă: „ci ne izbăvește de Cel-Rău”, adică Răul majusculat, Răul care nu este doar un principiu sau o anumită stare de fapt, ci este o persoană.

Așadar, persoana este cea care pune stăpânire pe om, dar nu este mai puternică decât Dumnezeu, deși răul nu a fost creat de Dumnezeu. Așa cum se știe, Dumnezeu a creat toată lumea bună, dar înaintea de crearea lumii s-a întâmplat răzvrătirea îngerilor prin Lucifer, care, din invidie față de puterea lui Dumnezeu, a vrut să fie el însuși dumnezeu, tăgăduind unicitatea și atotputernicia Adevăratului Dumnezeu și, prin această răzvrătire, a căzut din poziția de înger, el și cei care l-au urmat, și a devenit opusul îngerilor, adică din înger luminat, înger întunecat, din exponent al binelui, exponent al răului, din cel care Îl lăuda pe Creator, cel care Îl blasfemiază și-L tăgăduiește pe Creator. Ei bine, diavolul rămâne pe totdeauna dușmanul lui Dumnezeu, dar, repet, nu este mai puternic decât Dumnezeu, deși Dumnezeu îi îngăduie să lupte și chiar să cucerească teritorii. Este și, poate, modalitatea pedagogică de a ne supune pe noi la încercări în lupta cu răul, pentru că Dumnezeu tot timpul vrea din partea noastră probe, dovezi, că noi credem în El și că-L iubim și că suntem în stare să ne jertfim pentru El.

Așadar, să nu vă mirați dacă ați auzit în Evanghelia de astăzi că tatăl acestui copil spunea: „De multe ori îl aruncă în foc și de multe ori îl aruncă în apă și-l trântește la pământ și vrea să-l piardă”. De ce? Pentru că demonul vrea să înspăimânte. Aceasta era arma lui, aceea de a înspăimânta, de a-i înspăimânta pe alții prin cel care era posedat de demon. În alte părți ale Sfintei Evanghelii, citim că demonizații nu mai locuiau printre oameni, ci locuiau în morminte goale, prin cimitir, și că insuflau spaimă față de oricine trecea pe aproape sau îi vedea. Și mai spune tatăl copilului: „Și, Învățătorule,” parcă scuzându-se că Îl deranjează, că Îl supără, „am fost la ucenicii Tăi și i-am rugat pe ei ca să-l scoată pe demon din copilul meu, dar n-au fost în stare. Așa că Te rog pe Tine să-l vindeci”. Și Domnul Iisus i-a poruncit demonului să iasă din copil și acesta a ieșit și s-a dus, iar copilul și-a revenit la normalitate în chiar clipa aceea.

Iubiții mei, nu este singura minune de acest fel pe care o face Mântuitorul Hristos – repet, cu această putere a lui Dumnezeu de a-i porunci diavolului, așa cum, tot prin puterea Lui, îi permite să lucreze. Și, am să fac o mică paranteză, veți spune: totuși, de ce-i permite și nu-l leagă? Va fi legat diavolul! Dacă citiți Apocalipsa Sfântului Ioan, cu care se încheie Noul Testament, veți afla că va fi o vreme în care diavolul va fi legat pentru vecie, dar nu înainte de a-și fi făcut mendrele prin lume până într-acolo încât va lua chiar chipul unui Antihrist, adică opusul lui Iisus Hristos, dar asemănat cu Iisus Hristos, venit să înșele lumea ca și cum el ar fi Iisus Hristos. De la a îngrozi va trece la a atrage, a încânta, a-și face prieteni. 

Iubiții mei, minunea s-a petrecut. Și, după ce s-a petrecut, Iisus a rămas împreună cu ucenicii Săi, iar aceștia L-au întrebat: „Învățătorule, spune-ne, l-a adus mai întâi la noi și noi am încercat să-l scoatem pe demon, dar n-am izbutit. De ce?”. Și Iisus răspunde: „Pentru puțina voastră credință. Că dacă ați avea credință cât un grăunte de muștar, acestui munte dacă-i veți spune: ‘Mută-te și aruncă-te în mare!’, o va face. Aceasta, pe de o parte, iar, pe de altă parte, acest soi de demoni nu iese decât cu rugăciune și cu post”. Cu alte cuvinte, observația că apostolii nu se roagă îndeajuns de mult și de puternic și nu postesc îndeajuns de mult și de puternic, mai cu seamă când este vorba de a face o minune de acest fel. […] 

Iubiții mei, voi reveni la tată: ceea ce impresionează este nefericirea acestui părinte, care avea copilul bolnav, și încă de-o boală considerată pe atunci incurabilă. […] Ce nu face un părinte pentru copilul său?!

V-aș îndemna să vă iubiți copiii și să vi-i îngrijiți, dar ar fi de prisos. Sunt convins că cei care credeți în Dumnezeu, aveți frica lui Dumnezeu, veniți la biserică și sunteți buni creștini, vă iubiți copiii și vi-i îngrijiți. […] Mai degrabă mă gândesc la acei părinți care nu-și iubesc copiii și nu-i îngrijesc și pe care nu i-am înțeles niciodată. Unii pun pe seama sărăciei. […]  Sărăcia nu explică beția, nu explică desfrâul, nu explică bătăile, nu explică înjurăturile, nu explică ceea ce se numește, în general, dezorganizarea sau destrămarea familiei. Nu explică doar sărăcia; sunt și alte cauze, de ordin moral, care trebuie combătute. […] 

Fie ca demonii să fie alungați prin sfintele noastre rugăciuni și fie ca Iisus Hristos să fie pururea biruitor!”, a îndemnat vrednicul de pomenire mitropolit Bartolomeu Anania în predica rostită la duminica a zecea după Rusalii din anul 2001.