În duminica a treisprezecea după Rusalii, care în 2019 coincide cu Duminica de după Înălțarea Sfintei Cruci, în cadrul Sfintei Liturghii oficiate în Biserica Ortodoxă este rânduit să se citească din Sfânta Evanghelie după Marcu un fragment din capitolul al VIII-lea, versetele 34-38, în care Mântuitorul Iisus Hristos îi cheamă pe toți cei ce vor să-L urmeze să o facă golindu-se de sinele egoist și asumându-și Crucea Jertfei. Creștinul trebuie să fie conștient că valoarea mântuirii sufletului său este mai mare decât câștigarea întregii lumi și nu trebuie să se rușineze să-L mărturisească pe Adevăratul Dumnezeu în fața oamenilor.

„Zis-a Domnul: Oricine voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie. Căci cine va voi să-și scape viața și-o va pierde, iar cine își va pierde viața sa pentru Mine și pentru Evanghelie, acela și-o va mântui. Căci ce-i folosește omului să câștige lumea întreagă, dacă-și pierde sufletul? Sau ce ar putea să dea omul în schimb pentru sufletul său? Căci de cel ce se va rușina de Mine și de cuvintele Mele în neamul acesta desfrânat și păcătos, și Fiul Omului Se va rușina de el când va veni întru slava Tatălui Său, cu sfinții îngeri. Și le zicea lor: Adevărat grăiesc vouă că sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea Împărăția lui Dumnezeu venind întru putere” (Ev. Marcu 8, 34-38; 9, 1).

În predica rostită la Duminica de după Înălțarea Sfintei Cruci din anul 2001, vrednicul de pomenire mitropolit Bartolomeu Anania vorbește despre cele trei dimensiuni ale Sfintei Cruci: cea de semn, cea de simbol și cea de putere a lui Dumnezeu.

„Ca de obicei, mi-am început cuvântul cu semnul crucii, un semn la care răspundeți și frățiile voastre. Ne găsim în duminica de după Înălțarea Sfintei Cruci, adică spre sfârșitul acestui mare praznic din luna septembrie, început de an nou bisericesc. Și aceasta pentru că sfânta cruce se află în centrul vieții noastre creștine, datorită faptului că pe ea S-a jertfit Mântuitorul Hristos, El fiind centrul vieții noastre duhovnicești.

Vă voi vorbi și astăzi despre cele trei dimensiuni ale sfintei cruci […]: crucea ca semn, crucea ca simbol, crucea ca putere. Ca semn, este dimensiunea ei cea mai joasă, în sensul că sfânta cruce îl distinge pe un creștin de un necreștin. Dacă la o reuniune interconfesională anumite persoane poartă la gât crucea, sau la butonieră, la rever, înseamnă că sunt creștini, spre deosebire de alții, care pot fi musulmani sau mozaici. Pe turle există semnul crucii. De departe, oriunde vei merge în lume, dacă vei vedea o biserică având crucea deasupra, știi că este neapărat o biserică ortodoxă sau catolică. O femeie care poartă crucea la gât arată un semn că este o femeie credincioasă. Vă voi atrage atenția, însă, și acum, și mai departe în cuvântul meu, că sfânta cruce trebuie să aibă un conținut. Să nu fie goală de conținut. Pericolul pentru creștini acesta este: ca, chiar dacă o poartă, chiar dacă se închină, ea să rămână un semn doar pe dinafară, un semn superficial, dar gol pe dinăuntru. […] De aceea, este foarte important, iubite credincioase care purtați de obicei crucea ca podoabă, să nu o purtați doar ca podoabă. Dacă o purtați numai ca podoabă, fie ea din aur cel mai scump, ea constituie un păcat. Să o purtați cu credință și să fie o mărturie și o mărturisire a credinței voastre. Purtând-o, veți spune tuturor: „Eu sunt o creștină și, anume, o creștină adevărată.” Și dacă o poartă un bărbat, cu atât mai mult, el devine un mărturisitor al sfintei cruci. 

A doua dimensiune este crucea ca simbol. Este simbolul jertfei Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Iubiții mei, viața Mântuitorului a fost aceea a unui Dumnezeu și om în același timp. A suferit ca un om, a flămânzit ca un om, a însetat ca un om, a ostenit ca un om, dar ca Dumnezeu a făcut minuni. A deschis ochii orbilor, i-a făcut pe ciungi să umble, i-a curățit pe leproși și a înviat morți. Cele două dimensiuni ale Sale s-au desfășurat una prin cealaltă. Dar, iată, iubiții mei, că, spre sfîrșitul misiunii Sale, dumnezeirea a început să se retragă undeva în spatele omului și să rămână omul asemenea nouă, pentru că de aceea L-a trimis Dumnezeu-Tatăl pe pământ pe Fiul Său și de aceea S-a întrupat El de la Duhul Sfânt și din Sfânta Fecioară Maria pentru ca să fie asemenea nouă și să ne înțeleagă în toate virtuțile și în slăbiciunile noastre. De aceea, după Cina cea de Taină, a redevenit om. A mers în grădina Ghetsimani noaptea, S-a rugat Tatălui chiar cu tremurul și șovăielile unui om care se cutremură în fața crucii, în fața calvarului, în fața chinurilor. Ca un om S-a lăsat arestat, ca un om S-a lăsat judecat, ca un om S-a lăsat scuipat, batjocorit de către ostași și de către iudei și ca un om a luat drumul crucii. I S-a hotărât moartea prin răstignire, moarte rezervată de către romani numai marilor criminali. Și știm că împreună cu El au fost duși spre moarte pe cruce și doi tâlhari. Pentru ca să se plinească cuvintele Scripturii că „cu cei fărădelege a fost socotit”.

Iubiții mei, ca om, Și-a dus calvarul până la capăt. Nu a acceptat ca Dumnezeirea să intervină câtuși de puțin. Nici nu L-a rugat să trimită câteva legiuni de îngeri care să-L scoată din mâinile călăilor. Și nici El nu Și-a exercitat propria putere. Îngenuncheat, sleit, cu sudori de sânge, S-a lăsat umilit până la capăt. În mod conștient și deliberat, Și-a oferit trupul să-I fie pironit pe cruce în cuie de fier. Sus pe cruce, femeilor miloase li s-a făcut milă de El și au pregătit un fel de băutură anestezică pe care au pus-o într-un burete și-n vârful unei sulițe I-au întins-o ca să guste din ea, pentru că această băutură, repet, pregătită și adusă de femeile miloase, avea darul de mai îndulci durerile, care vă închipuiți că erau cumplite. Iisus a refuzat să guste din această băutură, a refuzat să-Și îndulcească durerile, pentru că Și-a asumat jertfa și a vrut să o ducă până la capăt. Așa a suferit, așa S-a zvârcolit, așa S-a simțit părăsit, așa a strigat cu disperare către Tatăl Său. […]

Lui Iisus I S-a cerut să facă pe cruce o minune. Cine I-o cereau? Călăii! „Dacă ești Dumnezeu, coboară-Te de pe cruce, să Te vedem și noi! Și, dacă faci minunea asta, o să credem în Tine!” Dar Iisus nu S-a coborât de pe cruce, nu a săvârșit minunea, nu le-a oferit călăilor prilejul de a se converti, de a crede în El, poate pentru că știa că le sunt inimile împietrite șă nimic nu-i mai poate aduce spre Dumnezeu. Și, totuși, pe cruce, Iisus a făcut o minune extraordinară. V-am spus că în dreapta și în stânga erau doi tâlhari, mari făcători de rele osândiți la moarte. Atunci, pe cruce, a avut loc un scurt dialog între tâlhari, unul defăimându-L pe Iisus, făcând voce comună cu cei de jos, cu călăii, cu ideii care-L batjocoreau. El S-a arătat alăturat acestui cor și L-a disprețuit și L-a batjocorit. Dar cel din dreapta, devenit deodată conștient, a recunoscut că el fusese un mare păcătos și că din cauza păcatelor lui a fost osândit la moarte. Și l-a înfruntat pe celălalt: „Nu te temi tu de Dumnezeu? Tu nu știi că noi doi pentru păcatele noastre am fost osândiți și ne găsim aici?! Dar Omul acesta e nevinovat.” Și, rostind aceste cuvinte, și-a capul către Iisus și I-a spus: „Pomenește-mă, Doamne, când vei veni întru Împărăția Ta.” L-a recunoscut pe Iisus ca Dumnezeu, prin iluminare. L-a recunoscut ca pe un Împărat Care va întemeia o Înpărăție. Iar Iisus i-a răspuns: „Adevăr îți spun că astăzi vei fi cu Mine în Rai.”

Iubiții mei, aceasta este uriașa minune. Acolo, pe cruce, Iisus nu a vindecat ochii orbilor, nu a curățit leproși, nu a înviat morți. Dar a făcut altceva: a redeschis Raiul, pentru noi toți! Raiul care fusese închis în urma păcatului strămoșilor noștri Adam și Eva. Închis și păzit de arhanghel cu sabie de foc. Iisus, de pe cruce, redeschide Paradisul închis odinioară. Și nu numai că îl redeschide, dar îl și populează cu cei care cred în El și Îl mărturisesc, începând cu tâlharul de alături. Tâlharul a fost primul beneficiar al Raiului redeschis de Iisus pe cruce. Așadar, iubiții mei, iată două cruci, în dreapta și-n stânga lui Iisus. Pe ele doi oameni. Dar conținutul? Pe una din ele, cel care nu-și recunoștea niciun fel de vinovăție și credea că Cel din mijloc este un răufăcător asemenea lui, iar celălalt un iluminat. Un om rău și un om bun. […]

De aceea, vă spuneam, sfânta cruce uneori este suficientă prin ea însăși, dar în măsura în care tu, omule, te angajezi. Tu trebuie s-o umpli de conținut, fiindcă acesta a fost conținutul cu care a sfințit-o Iisus Hristos. Drumul către Înviere trebuia să treacă neapărat prin cruce. De ce? Pentru că Iisus Hristos a venit să Se jertfească pentru noi și să stârpească pe cruce propriile noastre păcate, pe care El nu le avea. Și le-a luat asupră-Și, asemenea unui preot care aduce jertfe pentru păcatele poporului. Și pentru că pe cruce nu a adus un animal de jertfă, cum se obișnuia în cultul iudaic, S-a adus pe Sine, El fiind în același timp și preot, și victimă, iar crucea devenind altar, altar sfințit cu sfântul sânge care a curs din Trupul Dumnezeiesc al Mântuitorului Iisus Hristos. Iată, deci, că în clipa Lui de totală aparentă neputință, în clipa în care se părea că Dumnezeu S-a ascuns cu desăvârșire în spatele omului neputincios, sleit și descurajat, Dumnezeu lucrează și săvârșește această minune pe care o însemnează sfinții evangheliști. Vrem o deschidere mai mare decât aceasta?! Și vrem un semn mai mare decât acesta?!

Și, în sfârșit, iubiții mei, a treia dimensiune a sfintei cruci este aceea a puterii. Crucea, cu conținutul ei de credință, de speranță și de iubire, cu conținutul ei de jertfă, devine puternică prin ea însăși. […] Puterea ei se exercită, în primă și-n ultimă instanță, asupra răului din lume, pe care noi îl numim, eufemistic, „rău”, dar care, în realitate, este diavolul, Satana. […]

Țineți minte de la mine […]: credeți în cruce, credeți în sfințenia ei și credeți în puterea ei! Fiecare creștin adevărat să țină în casă o sfântă cruce și un vas cu Aghiasmă Mare. Și atunci când i se pare că este bântuit sufletul sau ființa sa de pustiu, când i se face urât, când începe să-i fie frică, nici măcar să nu aștepte preotul. Să pună mâna pe cruce, să deschidă vasul cu Aghiasmă și să stropească locuința el, închinându-se. Și îndată după aceea va fi un altul.  […] În vremurile de demult, arma diavolului era aceea de a îngrozi pe oameni. Un demonizat trăia prin morminte și-i făcea pe toți să-l ocolească de frică, de spaimă, îl visau și noaptea. Mai târziu, și-a modernizat mijloacele și a devenit atrăgător, parfumat, pentru ca să ne atragă în cursele lui. Se pare că, în ultima vreme, fără să renunțe la mijloacele moderne, a revenit la vechiul său sistem, acela de a îngrozi, de a teroriza, de a băga spaima în oameni. […] Dacă, cumva, frate creștine, ești cuprins de spaimă, de teroare, […] apelează la puterea sfintei cruci, pentru că ea te va liniști și te va izbăvi. Este motivul pentru care viața creștinului, de la naștere, de la botez, unde este botezat sub semnul sfintei cruci, și până la moarte și după moarte, având în mormânt sfânta cruce, se desfășoară sub acest semn binecuvântat.

Și, în încheiere, mai este o putere: Omul-Iisus, sleit de suferință, de bice, de foame, de sete, de slăbiciune, aflându-Se pe la mijlocul drumului Golgotei, nu a fost în stare să mai ducă povara crucii și S-a poticnit și S-a prăvălit sub propria sa povară. Atunci ostașii au ales din mulțime... l-au chemat pe unul care se numea Simon și l-au silit să ducă crucea lui Iisus. Și acesta, un om, I-a dus-o până sus. Când Iisus n-a mai fost în stare să-Și ducă crucea, a venit un semen de-al nostru și I-a dus-o el. Fiecare din noi poartă în viața lui o cruce, mai curând sau mai târziu, prin suferință, prin boală, prin deznădejde și prin alte rele care vin asupra omului. Un sfat: atunci când simți că nu mai poți să-ți duci crucea suferinței tale trupești sau sufletești, gândește-te la Iisus și spune-I: „Doamne, când Tu, urcând pe Golgota, Te-ai prăbușit sub povara crucii, a venit un frate de-al meu, om, acel Simon, și te-a ajutat ca s-o duci până la capăt. Acum eu sunt în locul Tău. Eu sunt împovărat peste puterile mele de crucea pe care o duc. Vino și mă ajută! Ia tu locul lui Simon și ajută-mă s-o duc până la capăt.” Și Iisus, Care niciodată nu-și uită datoriile, te va ajuta”, a subliniat vrednicul de pomenire mitropolit Bartolomeu Anania în predica rostită la Duminica de după Înălțarea Sfintei Cruci din anul 2001.