În duminica de după Sărbătoarea Nașterii Domnului, în cadrul Sfintei Liturghii oficiate în Biserica Ortodoxă este rânduit să se citească din Sfânta Evanghelie după Matei, un fragment din capitolul al II-lea, versetele 13-23, în care este relatată fuga în Egipt a Sfintei Familii a Domnului Iisus Hristos, cauzată de genocidul provocat de Irod asupra copiilor mai mici de 2 ani din hotarele Betleemului.

„După plecarea magilor, iată îngerul Domnului se arătă în vis lui Iosif, zicând: Scoală-te, ia Pruncul și pe Mama Sa, fugi în Egipt și stai acolo până ce-ți voi spune, fiindcă Irod va căuta Pruncul ca să-L omoare. Iar el, sculându-se, a luat noaptea Pruncul și pe Mama Sa și au plecat în Egipt. Și au stat acolo până la moartea lui Irod, ca să se împlinească cuvântul spus de Domnul prin prorocul: «Din Egipt am chemat pe Fiul Meu». Iar când Irod a văzut că a fost amăgit de magi, s-a mâniat foarte tare și, trimițând, a ucis pe toți pruncii care erau în Betleem și în toate hotarele lui, de doi ani și mai în jos, după timpul pe care îl aflase de la magi. Atunci s-a împlinit ceea ce se spusese prin Ieremia Prorocul: «Glas în Rama s-a auzit, plângere și tânguire multă; Rahela își plânge copiii și nu voiește să fie mângâiată, pentru că ei nu mai sunt». După moartea lui Irod, iată că îngerul Domnului s-a arătat în vis lui Iosif, în Egipt, și i-a zis: Scoală-te, ia Pruncul și pe Mama Sa și mergi în pământul lui Israel, căci au murit cei ce căutau să ia viața Pruncului. Iosif, sculându-se, a luat Pruncul și pe Mama Sa și au venit în pământul lui Israel. Dar, auzind că domnește Arhelau în Iudeea, în locul lui Irod, tatăl său, Iosif s-a temut să meargă acolo și, luând poruncă în vis, s-a dus în părțile Galileei. Și, venind, a locuit în orașul numit Nazaret, ca să se împlinească ceea ce s-a spus prin proroci, că Nazarinean Se va chema” (Ev. Matei 2, 13-23).

În predica rostită la duminica de după Sărbătoarea Nașterii Domnului din anul 2012, pr. prof. dr. Vasile Mihoc a atras atenția asupra faptului că, deși imediat după marea bucurie a Întrupării Mântuitorului, a urmat marea tragedie a pruncuciderii în massă puse la cale de Irod, Dumnezeu Își împlinește planul Său de mântuire în ciuda celor răi și a răutăților lor.

„Evanghelia duminicii acesteia ne arată că îndată după bucuria Nașterii Domnului a venit și jalea de care vorbește evanghelistul, care s-a petrecut în Betleem și în hotarele lui: uciderea pruncilor. Se întâmplă și în viața noastră de multe ori că după o bucurie vine o întristare. Și, în toate acestea, este important să putem descifra prezența și lucrarea lui Dumnezeu în viața oamenilor și să înțelegem precaritatea existenței noastre pământești și faptul că scopul vieții noastre este mult mai înalt decât să trăim bine pe pământul acesta. Viața noastră este o călătorie spre adevărata Viață, spre viața pe care Mântuitorul Iisus Hristos o dăruiește credincioșilor Săi, El, care este Învierea și Viața. 

Prima parte a capitolului II de la Matei ne-a vorbit despre venirea magilor și despre modul în care ei L-au aflat pe Hristos în Betleem și cum steaua i-a călăuzit până acolo, iar apoi, luând poruncă în vis, s-au întors pe altă cale spre țara lor din Răsărit. În această pericopă a fost vorba despre bucuria magilor. Se spune că atunci când ieșeau de la Irod au revăzut steaua pe care o văzuseră în Răsărit și s-au bucurat cu bucurie foarte mare. Și apoi au ajuns la locul unde era Pruncul și mama Lui și, căzând la pământ, s-au închinat Lui și au adus daruri din vistieriile lor: aur, tămâie și smirnă. Și Sfântul Luca ne vorbește despre închinarea păstorilor și prezintă Nașterea Domnului ca pe o bucurie mare. Îngerul le spune păstorilor pe câmpul acela: „Vă vestesc bucurie mare, care va fi pentru tot poporul”.

După bucurie, însă, iată că  auzim de glasul din Rama, cu plânset și cu jale multă, despre Rahela care-și plânge copiii și nu vrea să se mângâie, pentru că nu mai sunt. Și aceasta, urmare a poruncii ucigașe a lui Irod. Domnul, însă, a prevenit acest lucru. Același înger al Domnului, în care îl putem vedea pe îngerul păzitor al Mântuitorului – a avut și El înger păzitor – i-a vestit lui Iosif, îndată după plecarea magilor: „Scoală-te, ia Pruncul și pe mama Lui și fugi în Egipt și stai acolo până ce-ți voi spune, fiindcă Irod are să caute pruncul ca să-L omoare”.

Aici trebuie să facem puțină istorie, care este bine-cunoscută – istoria lui Irod. Un istoric evreu a scris o carte în limba germană despre Iisus – cartea lui Joseph Klausner, „Jesus von Nazareth”/„Iisus din Nazaret”. Și el spune despre Irod acest cuvânt: „Irod s-a suit pe tron ca o vulpe, a domnit ca un tigru și a murit ca un câine”. N-o să mă refer nici la prima afirmație, nici la ultima, că ar trebui să facem prea multă istorie. Dar se spune că a domnit ca un tigru, și caracterizarea este foarte bună. 

Irod, uzurpator al tronului, și-a temut tronul toată viața și a nimicit orice încercare sau orice suspiciune că cineva putea să-i ia tronul. Și cel mai grăitor este felul cum s-a purtat cu însăși familia lui, căci a ucis și mai mulți membri din propria lui familie. […] Îndată după ce a luat domnia, ca să-și legitimeze venirea la tron, s-a căsătorit cu o prințesă hasmoneană, nepoata fostului rege, care era atunci prizonier la parți. […] Iar pe fratele soției sale, pe fratele Mariamnei, pe Aristobul, l-a făcut mare preot, deși avea numai 17 ani. Numai că la primul Paște, când Aristobul a ieșit îmbrăcat în veșmintele preoțești în fața mulțimii, la templu, toată lumea l-a aclamat cu atâta râvnă, ca pe ultimul descendent din familia hasmoneană, cu drept la tron, încât Irod s-a speriat și îndată a pus să fie omorât în palatal lui. […] Mariamne, una din cele 10 soții ale lui Irod, sigur că n-a trecut ușor peste uciderea fratelui ei. În orice caz, Irod începea să fie foarte suspicios și, la câțiva ani după aceea, Mariamne a fost condamnată că uneltește împotriva soțului său și a fost executată. Teama era așa de mare, încât mama însăși a Mariamnei, prințesa Alexandra, când fiica ei era pusă la moarte, o blestema. Dar nici ea n-a scăpat, căci, foarte curând, și Alexandra a fost ucisă. Între timp, s-a întors și Ioan Hircan al II-lea din prizonieratul de la parți, care îl mutilaseră – îi tăiaseră urechile, ca să nu mai poată domni - și, măcar că nu mai era un pericol, că nu mai putea domni, totuși, Irod l-a ucis și pe el. I-a ucis apoi pe doi cumnați de-ai lui, soți, pe rând, ai surorii sale Salomeea. Și i-a ucis chiar pe 3 din copiii lui. […] Ba, aflat pe patul de moarte, i-a lăsat surorii sale Salomeea, singura cu care se înțelegea, o poruncă cumplită, ca în momentul în care el va muri să fie omorâți 500 de fruntași din țară. El adunase în hipodromul din Ierihon, arestase, pe 500 de fruntași din țara lui. Și a dat ordin ca, în momentul în care el va muri, toți cei 500 să fie omorâți, ca țara să plângă, să nu se bucure poporul că a murit Irod. Sigur, Salomeea a avut atâta simț politic ca, odată ce fratele său a murit, să nu mai execute acest ordin nebun, ci să-i elibereze pe cei 500 de fruntași iudei. 

În acest context, înțelegem că Irod, când a auzit de la magi că S-a născut Împăratul Iudeilor, I-a pus imediat gând rău și c-a dat și această poruncă atât de crudă ca să fie uciși toți pruncii de sub doi ani de prin hotarele lui. Atunci, spune Sfântul Matei, s-a împlinit ceea ce se spusese prin proorocul Ieremia: „Glas în Rama s-a auzit, plângere și tânguire multă; Rahela își plânge copiii și nu vrea să se mângâie, pentru că nu mai sunt”. Ieremia scria în timpul robiei babiloniene. Ieremia a trăit și a văzut distrugerea pe care babilonienii o aduseseră în țară, când au cucerit Țara Sfântă și Ierusalimul la anul 586 înainte de Hristos și el descrie jalea războiului, a uciderilor, a cuceririi țării și a ducerii în robie a tuturor evreilor cât de cât mai răsăriți – vestita robie babiloniană. Dar, Sfântul Evanghelist Matei spune: acum s-a împlinit profeția cu adevărat! „Rahela își plânge copiii și nu vrea să se mângâie, pentru că nu mai sunt”. Rahela, mama prin excelență a poporului ales. Rahela, care-și avea, și-și are până azi, mormântul la Betleem. Cei din Betleem vorbesc de Rahela ca „mama noastră”. […] 

Dar, Irod n-a mai trăit mult timp după aceea. Nu știm cât de mult, poate, cel mult, doi ani, poate câteva luni numai, sau câteva zile, pentru că nu știm exact momentul când S-a născut Mântuitorul. Când a murit Irod, îngerul Domnului i-a dat din nou poruncă lui Iosif: „Scoală-te, ia Pruncul și pe mama Lui și mergi în pământul lui Israel”. Și Dreptul Iosif a ascultat și s-a întors din Egipt în pământul lui Israel.

Stătuseră în Egipt nu mult, maximum trei ani, poate câteva luni numai. Dar, în orice caz, Egiptul se laudă cu faptul că Hristos a trecut pe acolo. Și calea Mântuitorului prin Egipt este presărată peste tot cu biserici. Măcar că Egiptul este o țară majoritar musulmană, cei circa 7 milioane de creștini din Egipt sunt foarte fericiți și mândri că Hristos a trecut prin țara lor. […] Mai târziu, iudeii necredincioși spuneau că Hristos face minuni cu vrăjitoria, că ar fi învățat vrăjitoria în Egipt. […] Vedeți, necredincioșii nu pot nega minunile Mântuitorului, dar încercau o explicație adversă Mântuitorului. Mântuitorul n-a stat să învețe vrăjitoria în Egipt. Mântuitorul a fost copil acolo și Dreptul Iosif, ascultând de porunca dată prin înger, s-a întors în Țara Sfântă, dar, auzind că în Iudeea domnește Arhelau în locul tatălui său, Irod, s-a temut să meargă în Iudeea. […] Iosif, luând din nou poruncă în vis, s-au dus cu toții și s-au așezat în Nazaret, ca să se împlinească Scripturile, „că Nazarinean se va chema”. […] Și stim că Mântuitorul a fost cunoscut de contemporanii Săi ca Iisus Nazarineanul, ba chiar acest nume este pus pe Crucea Lui – Pilat a pus să se scrie deasupra, pe Cruce, „Iisus Nazarineanul, Regele Iudeilor” […].

Iubiți credincioși, din această istorie, sigur că putem trage, cu adevărat, învățăminte pentru noi. Citim istoria ca să înțelegem ce s-a întâmplat, dar și ca să înțelegem ce avem noi de făcut. Istoria ne arată cum cei răi își agonisesc răul și că Dumnezeu Își împlinește planul Său de mântuire în ciuda celor răi și a răutăților lor. Și Mântuitorul Hristos n-a putut fi ucis de toată puterea și toată răutatea lui Irod, pentru că El trebuia să-Și împlinească lucrarea Sa mântuitoare și să moară pentru noi pe Cruce. Iar noi, astăzi, care ne îngrozim de mulțimea de irozi contemporani, de mulțimea mare-mare, de multe zeci de milioane, de copii uciși în fiecare an, atât de crunt, ne îngrozim și putem urmări și noi cum sfârșesc cei răi. Pentru că se împotrivesc lucrării lui Dumnezeu și nu pot să înțeleagă că răul lor îngrozitor nu poate să le aducă bine, lor sau altcuiva. Bunul Dumnezeu să ne ajute să învățăm și să trăim conform cu această învățătură verificată iar și iar în viața noastră!”, a îndemnat pr. prof. dr. Vasile Mihoc în predica rostită la duminica de după Sărbătoarea Nașterii Domnului din anul 2012.