ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Alegeri cu scandal și tertipuri murdare la Academia Oamenilor de Știință din România. Vicepreședinta AOSR, Doina Banciu (foto dr.), vrea să ajungă acum președintă. În spatele ei s-ar afla actualul președinte, Adrian Badea, care o sabotează cu tactici securistice pe candidata Ecaterina Andronescu (foto st.), fost ministru al Educației. Alegerile au loc miercuri, 24 mai. Pe vremea când era șefă la ICI, Doina Banciu încasase, doar în luna decembrie 2015, 47.678 de lei (circa 11.000 de euro), reprezentând salariu de bază, bonusuri de performanță și prime. Dacă nu i se acceptă candidatura Ecaterinei Andronescu și necunoscuta Doina Banciu este aleasă președintă ca candidată singură pe post va încasa (doar) 21.840 de lel lunar.

Ecaterina Andronescu îl acuză pe Adrian Badea, actualul președinte, că îi blochează candidatura. Motivul ar fi că acesta vrea să își impună propriul om în fruntea instituției care, în opinia fostului ministru, nu are anvergura științifică necesară, după cum transmite chiar și Digi24.

Ecaterina Andronescu a depus o plângere penală la Parchet pentru abuz în funcție și fals în înscrisuri oficiale. În replică, Adrian Badea spune că... Ecaterina Andronescu a ajuns cu câteva minute întârziere pentru înregistrarea actelor, iar dosarul nu a mai putut fi validat.

Adrian Badea, aflat în ultimele sale minute de președinte al Academiei, nu mai poate candida pentru un nou mandat și este acuzat că vrea să o impună la șefia AOSR pe Doina Banciu, astfel încât să controleze în continuare instituția din umbră.

„Informație fără bază, ca să mă exprim așa mai colorat, fumigenă, pentru că domnul președinte Badea nu poate impune pe nimeni pentru că sunt alegeri.”, spune Doina Banciu, actuală vicepreședinte AOSR, potrivit Digi 24. Alegerile presupun însă cel puțin doi candidați. În situația în care Ecaterinei Andronescu i s-a blocat candidatura, Doina Banciu va merge singură în alegeri. Ar fi culmea să nu câștige...

 

Actuala conducere AOSR este acuzată de abuz în serviciu și fals în înscrisuri oficiale. Cu alte cuvinte, dosarul Ecaterinei Andronescu și al echipei sale a fost respins pe motiv că ar fi fost depus cu cinci minute întârziere față de termenul stabilit. Adică la ora 16:05 și nu 16:00. Ecaterina Andronescu spune că la momentul respectiv în niciun document oficial al AOSR nu era prevăzută vreo oră limită pentru depunerea candidaturilor, iar respingerea dosarului este un abuz, transmite sursa citată.

„Ora era ilegal pusă, într-un document ilegal elaborat și chiar și în situația acestei ore la patru eram în curtea AOSR-ului. La ora patru eram în curtea AOSR, până am urcat în secretariat s-a făcut patru și cinci.”, spune Ecaterina Andronescu.

Adrian Badea dă o replica de Caragiale: „Era ora 16:03. Până când a ajuns la secretariat s-a făcut 16:05, deci la ora 16:00 dânsa nu era în sediu.”

Indemnizația brută a președintelui AOSR este la nivelul unui ministru și se ridică la 21.840 de lei în timp ce vicepreședinții câștigă cât un secretar de stat: 16.640 de lei brut, informează sursa.

Ecaterina Andronescu crede că Doina Banciu nu ar trebui să fie președintele AOSR pe motiv că activitatea sa științifică nu se ridică la înălțimea funcției: „O personalitate științifică care își asumă un asemenea rol de conducere, după opinia mea, ar trebui să aibă și o operă științifică în spate.”

Adrian Badea trece la atacuri triviale: „Când alegi un conducător de instituție îl alegi după prestigiu științific, prestigiul național, prestigiul internațional și mai ales atașamentul față de instituție și ce a făcut pentru instituție. Păi ce atașament pentru instituție, că dânsa, vorba aia, cum se spune, își ridică fustele în fața...”

Ecaterina Andronescu, la aflarea acestor declarații se arată șocată: „Doamne Dumnezeule, sunt șocată, când mă gândesc că am lucrat cu această persoană la care nu mă așteptam.”

Alegerile vor avea loc pe data de 24 mai. Și cum Doina Banciu este singurul candidat, nu există nicio surpriză în privința învingătorului. Ar fi și culmea!

Cine este Doina Banciu

Fiindcă aproape nimeni din România nu o cunoaște pe această doamnă inginer Doina Banciu, ca să fim foarte obiectivi vă punem la dispoziție mai jos imaginea ei dintr-o înregistrare video, ca să vedeți nivelul celei care vrea să preia complet controlul acestei onorabile instituții:

Inginera Doina Banciu și-a înșurubat și un titlu de doctor honoris causa, la Universitatea din Pitești. De la Universitatea din Pitești până la Universitatea din București nimeni nu știa că laudatio, în latinește, este de genul feminin și ar fi trebuit să scrie că lauda este adresată nu „adresat”, după cum apare în programul manifestării sterile.

În curriculum vitae, în capitolul Informații suplimentare, găsim, într-o harababură de cea mai bună calitate, tot felul de premii, diplome, premii de fidelitate, diplome de onoare, diplome de excelență, diplome jubiliare, diplome aniversare, însă unele din aceste onoruri, când sunt internaționale, nu pot fi găsite pe site-urile din țările indicate.

Din amalgam găsim cel puțin o informație incorectă, de exemplu, când doamna Doina Banciu își atribuie toți laurii numai pentru ea însăși, trecându-și în CV „Diploma ”Best Book 2012” pentru cartea ”Internet și domeniile.ro” acordată de Comunicații Mobile, Revista afacerilor Telecom @ Mobile Media". Dar, în realitate, această diplomă este o onorare pentru un întreg colectiv de cercetători, doamna Doina Banciu fiind doar coordonatorul cărții.

Închipuindu-și că este o personalitate despre care trebuie să se afle, Doina Banciu și-a mai organizat o aniversare la 75 de ani de viață și 50 de ani de cunoaștere și inovație. În titlul articolului din „Ora nouă”, doamna vicepreședinte al AOȘR ne informează că a fost „omagiată la sediul Academiei" (care academie?) și „al Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I" din București". Necunoscătorii ar putea crede că a fost omagiată la sediul Academiei Române. Care academie ar avea același sediu cu Biblioteca Centrală Universitară „Carol I".

O informație deloc stupefiantă este că programul sărbătoririi a beneficiat și de un concert pe versuri de Matei Vișniec, un poem minor din generația 80, trimis în Franța prin 1988. În limba română, s-ar putea zice chiar așa: nu-i așa că-i așa?

Doamnă Doina Banciu s-a priceput totuși să-și mărească salariul și să-și acorde prime și sporuri de performanță la instituția pe care o conducea:

Ziariștii publică un articol devastator, articol care ar trebui să producă retragerea doamnei Doina Banciu din versiunea periculoasă de a deveni președinte al Academiei Oamenilor de Știință din România:

„Dezmăț din taxele pentru domeniile de internet .ro: fosta directoare și-a dat 11.000 de euro pe lună! A angajat pile pe câte două salarii și a cumpărat parfumuri „de protocol”

La Institutul de Cercetare în Informatică (CIT), care administrează și încasează taxele pentru domeniile de internet .ro, se face un jaf de proporții, reclamă Cornel Zainea, deputat USR și președinte al Comisiei de IT din Parlament.

Deputatul cere înființarea unei comisii de anchetă care să investigheze cazul, după ce un control al Curții de Conturi a scos la iveală lucruri incredibile.

Ce fac șefii instituției care ar trebui să se ocupe de "cercetare în informatică”: se autopremiază cu milioane pentru performanțe, își angajează pilele și toacă banii de protocol.

Potrivit lui Zainea, care a accesat raportul inspectorilor de la Curtea de Conturi, conducerea CIT a folosit banii încasați de la cetățeni și firme pentru închirierea domeniilor .ro ca și cum ar fi fost averea personală.

Șefii și-au acordat prime de milioane de lei, au angajat pile pe câte două funcții, și-au mărit singuri salariile și au tocat banii de protocol pe lucruri incredibile.

"Conducerea și-a autorepartizat prime de milioane de lei. Le-a numit «adaos de plus de acord direct». Angajații au cheltuit bani din protocol pentru a-și cumpăra parfumuri. Sau pentru covrigeii, iaurtul și berea de zi cu zi. Au contractat o linie de credit pentru a plăti salarii!?! Fosta Directoare Doina Banciu și-a majorat nelegal remunerația de la 6.691 la 7.793 lei. Au angajat pe funcții vacante temporar, fără concurs, personal propriu care avea deja contract de muncă, dându-le de 2 ori salariul pentru aceeași muncă. Au achiziționat servicii medicale fictive. Și multe, multe altele, cu totaluri de milioane de lei! Un asemenea dezmăț nu poate fi lăsat nepedepsit”, acuză Zainea, declarația fiind publicată pe site-ul USR.

Într-o singură lună, directoarea Doina Banciu a încasat aproape 11.000 de euro din salariu, bonusuri de performanță și prime

Doina Banciu a condus ICI în perioada 2009-2016, apoi a ieșit la pensie și a fost numită consilier onorific al ministrului Lucian Șova (PSD) la Ministerul Comunicațiilor. Lucian Șova fusese coleg cu soțul Doinei Banciu la Ministerul Transporturilor pe vremea când titularul postului de ministru era Miron Mitrea.

HotNews.ro a scris pe larg despre scandalul izbucnit la ICI în decembrie 2017, când Lucian Șova l-a dat afară brusc pe fostul director, Decebal Popescu.

Deși ICI nu avea nicio activitate și nicio performanță (încasa banii pentru închirierea domeniilor .ro și atât), banii curgeau pentru șefi, care se autopremiau cu dărnicie.

Doina Banciu încasase, doar în luna decembrie 2015, 47.678 de lei (circa 11.000 de euro), reprezentând salariu de bază, bonusuri de performanță și prime. Banii încasați de fosta directoare în acea singură lună (decembrie) reprezentau 8,5% din profitul ICI pe 2015."

Ar fi foarte indicat ca onorabila Academie a Oamenilor de Știință din România să evite această autoare de inginerii periculoase, pe numele ei Doina Banciu.