Editura Predania a lansat de curând în România volumul „Titus, tovarăș al Crucii”, semnat de Florence Morse Kingsley. Cartea are o istorie foarte interesantă: a apărut prima oară în America, în 1894, în urma unui concurs inițiat de către un editor.

Acesta din urmă dorea să publice o carte despre viața Mântuitorului Hristos accesibilă copiilor, așa că a oferit un premiu de 1.000 de dolari celui care urma să scrie cel mai bun volum. „Titus, tovarăș al Crucii”.

Volumul de față a fost ales dintre 350 de manuscrise, fiind un best-seller: în două săptămâni de la publicare, vânzându-se peste 200.000 de exemplare.

Cartea urmărește povestea lui Titus, fiul unui pescar/hoț și a fratelui său, Ștefan, care trăiesc în aceeași perioadă cu Hristos. 

 
În exclusivitate, ActiveNews vă oferă un scurt fragment din carte:

„Adeseori, după ce treburile micii gospodării erau isprăvite, Maria își aducea fuiorul în odaia femeii bolnave și, stând lângă patul ei, lucra în tăcere în vreme ce aceasta dormea. Uneori vorbeau între ele. Odată îi zise Priscăi minunata poveste din Betleem, cu stelele, cântarea îngerilor și vizita înțelepților. Altă dată, când se afla și Ștefan alături de mama lui, le povesti cum au fost înștiințați de înger și au pornit în grabă spre Egipt. Le istorisi apoi despre oamenii ciudați și obiceiurile acelui tărâm îndepărtat, și cum în loc să se întoarcă la vechea lor casă și la prietenii din Iudeea, au venit în acest sătuc de munte, numit Nazaret.


Ștefan o asculta, sorbind cu nesaț din povestirile ei despre prima parte a vieții lui Iisus, când El era Prunc, apoi despre vremea în care, crescând, Se făcuse fecioraș, și despre anii tinereții Lui, când ajunsese bărbat.
– Pe această bancă, la umbra acestui smochin, învăța El pe când era copil, zise ea într-o zi, iar aici îmi aduceam eu fuiorul în după-amiezile lungi. Întotdeauna Îi plăcea să stea, pe când celorlalți copii din sat le plăcea cel mai mult să se joace la fântână, să vâneze păsări, gonindu-le din cuibul lor, sau să se joace, făcând larmă mare pe uliță. Cu toate acestea, era Cel mai fericit copil din lume, cântând tot timpul despre munca Lui, și având totdeauna pe buze un zâmbet asemenea răsăritului de soare. Cu toții Îl iubeau tare mult. Nimeni nu putea istorisi ca El povești atât de frumoase, și nimeni din sat nu se arăta atât de dornic ca El să aline oricând suferința vreunui copil bolnav, ori să liniștească vreun copil ce plângea, să bandajeze cuiva un deget tăiat. Și în toată vremea asta în care Lui, după cum am spus, Îi plăcea atât de mult să stea pe lângă mine și să petreacă îndelung ajutându-mă la treburile casei și în grădină, copiii vecinilor se strângeau toți în jurul Lui, așa cum se lipesc albinele de un trandafir. Îmi amintesc cum adesea stătea pe banca de acolo, cu un copil sau chiar doi în brațe, și cu alți zece micuți strânși grămadă împrejuru-I, unii stându-I la picioare și sprijinindu-se de genunchii Lui. Toți numai ochi și urechi, în vreme ce El le grăia despre păsări – cum și-au zidit ele cuiburile cu atâta răbdare și dragoste, trudind din greu în lungile zile de vară pentru a-și crește puii –, despre florile care au crescut neasemuit de frumoase și plăcute la vedere în văi retrase, pe care doar Dumnezeu le poate zări, despre zăpada care este presărată iarna de către nouri, așternându-se dalbă și smerită, cu toate că fiece mic fulg de zăpadă este o minunăție și o mare frumusețe. Uneori, în zilele de Sâmbătă le recita copiilor din Psalmi și le spunea povești lungi din Scriptură – despre Moise în micul său leagăn și prințesa cea frumoasă, despre Goliat și tânărul și cutezătorul David, despre Samson, bărbatul atât de puternic și totuși atât de nesăbuit, ca și despre mulți alții.

– O, spuse Ștefan, cu ochii strălucind și privirea plină de duioșie și râvnă. Ce mult aș fi vrut să trăiesc și eu pe atunci în Nazaret!”