În fiecare an, la fiecare sfârșit de iunie românii așteaptă cu mare bucurie două sărbători: Sânzienele și Sânpetru de vară, după cum a precizat etnologul Marcel Lutic de la Muzeul Etnografic al Moldovei: „Ambele sărbători fac parte dintr-un scurt ciclu de renovare rituală a timpului, nu întâmplător aflându-se în preajma solstițiului de vară, una din cumpenele prin care trece, personificat desigur, anul născut în noaptea Sfântului Vasile".

„Sub numele «sânziene» se ascund trei elemente strâns legate între ele. Primul se referă la zânele, de obicei bune, zâne extrem de «harnice» în noaptea de 23 spre 24 iunie, adică noaptea Sânzienelor; al doilea este reprezentat de florile galbene ce înfloresc în preajma zilei de 24 iunie, flori având importante atribute divinatorii și apotropaice, aceste flori fiind substitute vegetale ale zânelor cu același nume. Ultimul element vizează chiar sărbătoarea de pe 24 iunie, sărbătoare numită, mai ales în sudul României, și Drăgaica”, menționează muzeograful Marcel Lutic.

În preajma acestei sărbători, zânele devin plante de leac. „Nu întâmplător, după sărbătoarea Sânzienelor, toate plantele dau îndărăt, adică nu mai cresc deloc”, a menționat același etnolog.

Există o serie de practice premaritale, legate de sărbătoarea Sânzienelor, fetele mari având, cândva, obiceiul să arunce o cunună de sânziene pe acoperișul casei. Astfel, „cununa rămasă pe acoperiș era un motiv de mare bucurie pentru fata care o arunca, aceasta așteptându-se la un măritiș grabnic, poate chiar în acel an. Cununa căzută era aruncată încă de câteva ori, pentru ca fata măcar să știe câți ani are de așteptat! Uneori, cununa era aruncată pe colțul casei, fata venind să o ia a doua zi dis-de-dimineață. Emoționată, ducea cununa în ocolul vitelor, aici, cu ochii închiși, dând-o de mâncare unei vite. Se spune că după cum arăta această vită, așa urma să arate și viitorul soț!", a menționat Marcel Lutic, adăugând că, de Sânziene, fetele de măritat își puneau sânziene sub pernă, acest fapt atrăgând, după cum se spunea, visarea ursitului. „Dacă nici așa nu le apărea ursitul, atunci, a doua zi, spre a fi măcar privite, fetele își prindeau buchete de sânziene în păr sau le puneau în sân!"

Scăldatul în rouă din dimineața zilei de 24 iunie este un obicei care necesită îndeplinirea unor condiții aparte: „în zori, din locuri necălcate, babele strângeau roua sânzienelor într-o cârpă albă, de pânză nouă, apoi o storceau într-o oală nouă. În drum spre casă, babele nu vorbeau deloc și mai ales nu trebuiau să întâlnească pe nimeni. Dacă toate acestea erau împlinite, despre cine se spăla cu rouă se spunea că va fi sănătos și drăgăstos peste an”. De asemenea, alte fete obișnuiau ca în timpul zilei, considerată ca fiind o perioadă extrem de benefică, să se supună descântecului de întors inima unuia către altul, de unde se concluzionează că aproape toată ziua de 24 iunie era dedicată, în special, iubirii.

24 iunie: Nașterea Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul, primul om care l-a salutat pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos, chiar din burtica mamei sale