Într-un cuvânt de  învățătură rostit la Duminica Ortodoxiei, pe 25 februarie 2018, în biserica parohiei ortodoxe române „Nașterea Maicii Domnului și Sfnții Cuvioși Grigorie Decapolitul și Nicodim cel Sfnțit de la Tismana” din Copenhaga, Danemarca, Episcopul Macarie Drăgoi al Europei de Nord a explicat rostul cinstirii icoanelor, pe a cărui biruință se întemeiază sărbătoarea Duminicii Ortodoxiei (Dreapta Credință fiind urmată firesc de dreapta cinstire - n.n.), aducând în contextul lumii actuale nevoia de mărturisire și apărare, cu fapta și cu vorba, a adevărului de credință.

Această lume care a uitat chipul lui Dumnezeu și care, prin urmare, uită chipul și firea adevărată ale omului

„În Duminica Ortodoxiei am dat cu toții o mărturie de credință prin procesiunea cu icoanele. Astfel, am împărtășit harul, lumina și frumusețea Ortodoxiei pe aceste meleaguri, dând o mărturie de Ortodoxie celor cu care conviețuim în această lume secularizată, în această lume iconoclastă și idolatră, în această lume care a uitat chipul lui Dumnezeu și care, prin urmare, uită chipul și firea adevărată ale omului.

Dar ce înseamnă, mai exact, că trăim într‑o lume secularizată, iconoclastă și idolatră?

Înseamnă că omul, de îndată ce se desparte de harul dumnezeiesc, cade pradă idolatriei și își pierde rațiunea, ajungând să trăiască nu doar nelegiuit, din perspectiva poruncilor lui Dumnezeu, ci chiar împotriva firii.
Nu există cale de mijloc în această privință. Nu putem fi depărtați de Dumnezeu și lipsiți de har și, totodată, să continuăm să alcătuim o societate întemeiată pe bine, pe dreptate, pe rațiune. Istoria neamului omenesc, așa cum o vedem în Sfintele Scripturi, ilustrează din plin această realitate, această lege duhovnicească. (...)”

Nu este vizibil că, din ce în ce mai mult, se trăiește și se conduce după legi și reguli care desființează natura umană și care destabilizează profund înseși fundațiile pe care orice societate umană stă? Cum altfel să înțelegi legile care desființează familia, care desființează diferența dintre femeie și bărbat?

„Nu există a treia cale! Nu există altă cale, pentru cine se îndepărtează de la harul lui Dumnezeu! Nu poți să fii și cu Mamona, și cu Dumnezeu! Această ordine socială pe care o vedem în lumea occidentală și pe care de multe ori o invidiem, gândindu-ne la dezordinea și neorânduiala din țară, este doar o aparență, iar acest lucru este tot mai evident. Căci nu am ajuns noi să trăim în vremuri în care rațiunea și bunul simț sunt sfidate în modul cel mai strident? Nu este vizibil că, din ce în ce mai mult, se trăiește și se conduce după legi și reguli care desființează natura umană și care destabilizează profund înseși fundațiile pe care orice societate umană stă?

Cum altfel să înțelegi legile care desființează familia, care desființează diferența dintre femeie și bărbat ? Cum altfel să înțelegi amestecarea ha­otică și hazardată a neamurilor prin deschiderea fără discernământ a granițelor?

Nu trăim, oare, deplin, într‑o lume descrisă astfel de Sfântul Apostol Pavel?:

Pentru că, cunoscând pe Dumnezeu, nu L-au slăvit ca pe Dumnezeu, nici nu I-au mulțumit, ci s-au rătăcit în gândurile lor și inima lor cea nesocotită s-a întunecat. Zicând că sunt înțelepți, au ajuns nebuni. Și au schimbat slava lui Dumnezeu Celui nestricăcios cu asemă­narea chipului omului celui stricăcios și al păsărilor și al celor cu patru picioare și al târâtoarelor. De aceea Dumnezeu i‑a dat necurăției, după poftele inimilor lor, ca să‑și pângărească trupurile lor între ei, ca unii ca­re au schimbat adevărul lui Dumnezeu în minciună și s‑au închinat și au slujit făpturii în locul Făcătorului, Care este binecuvântat în veci, amin! Pentru aceea, Dumnezeu i‑a dat unor patimi de ocară, căci și femeile lor au schimbat fireasca rânduială cu cea împotriva frii; asemenea și bărba­ții, lăsând rânduiala cea după fire a părții femeiești, s‑au aprins în pofta lor unii pentru alții, bărbați cu bărbați, săvârșind rușinea și luând cu ei răsplata cuvenită rătăcirii lor. (Romani 1, 21‑27)

Acestea le vedem cu ochii noștri, le trăim și le mărturisim cu dure­re și dragoste și cu gândul la mântuirea tuturor. Odată ce renunțăm la adevărul dumnezeiesc și ne luăm după minciună, căderea este inevita­bilă, nu doar în cele nelegiuite, ci și în cele împotriva naturii noastre.”

Mântuirea nu este opțională, cu mântuirea nu ne putem juca. Nu putem fi și secularizați, și în Biserică, și ghidându-ne după minciuna acestei lumi, și închinându-ne la sfintele icoane. Nu putem arde tămâie și la idoli, și la sfinți.

De aceea, cu atât mai mult, noi avem o responsabilitate față de ade­văr, față de creația lui Dumnezeu, față de mântuirea noastră și a aproa­pelui nostru.

Avem o datorie sfântă de a da mărturie acestei lumi secularizate și idolatre, care alunecă tot mai iute pe calea stricăciunii și a pierzării, asupra rostului omului, asupra chemării și demnității sale. Avem o vocație profetică de a fi martori ai dreptății lui Dumnezeu, ai lumii celei nevăzute pe care o mărturisim în Crez. Fiecare după măsura sa, la locul său, cu înțelepciune, cu dragoste evanghelică, dar și cu fermitate, căci mântuirea nu este opțională, cu mântuirea nu ne putem juca. Nu putem fi și secularizați, și în Biserică, și ghidându-ne după minciuna acestei lumi, și închinându-ne la sfintele icoane. Nu putem arde tămâie și la idoli, și la sfinți. Să ne ajute Bunul Dumnezeu să înțelegem aceasta și să ne punem, cu hotărâre, sub umbra aripilor dumnezeiești, lepădând orice părtășie cu lucrarea întunericului și a răutății!

Prin icoană avem o străvedere despre lumea de care aparținem, de fapt despre destinația vieții noastre și despre cine suntem noi cu adevărat.

„Cinstirea icoanelor, în special astăzi, dar nu numai, este o mărturie de credință adevărată într‑o lume iconoclastă și idolatră, într‑o lume care a uitat Chipul lui Dumnezeu și, prin urmare, uită și adevăratul chip și adevărata fire ale omului. Pentru că icoana nu este doar despre reprezentarea lui Dumnezeu. Icoana este o fereastră către un alt univers, către lumea cea nevăzută pe care o mărturisim în Crez. Așadar, prin icoană avem o străvedere despre lumea de care aparținem, de fapt despre destinația vieții noastre și despre cine suntem noi cu adevărat. De aceea, respingerea icoanelor nu înseamnă doar refuzul unei reprezentări prin imagine a Cuiva, fie El și Dumnezeu, ci înseamnă o orbire duhovnicească, o negare și o dezicere de lumea celor nevăzute, de împărăția harului.

Prin procesiune, prin acest act de mărturie publică, împărtășim și celor de aici din harul și din frumusețea Ortodoxiei noastre. Nu de puține ori, cei străini de Ortodoxie au devenit interesați intrând în contact, la început, cu frumusețile acesteia.”

Predica ierarhului rostită anul trecut la Duminica Ortodoxiei poate fi consultată pe larg în articolul dedicat de site-ul Cuvântul Ortodox sau răsfoind cartea „Să topim ghețarii sufletului! 10 ani cu Hristos în Scandinavia”, publicată de Episcopul Europei de Nord, Macarie Drăgoi, la Editura Sophia, în 2018.