Scriitorul Fabian Anton, realizatorul documentarului despre torționarul comunist Franz Țandără, a transmis sâmbătă redacției ActiveNews o mărturie despre cum era văzut filosoful Mihai Șora - prezentat recent de eMAG drept „susținător al libertății și al drepturilor omului” - de către colegul lui de generație rămas în Franța, scriitorul Eugen Ionesco. 

„Fiindcă tot este la modă Cazul Șora, las aici ca mărturie cuvintele lui Eugen Ionescu către Barbu Brezianu (fost deținut politic). Am mai publicat pagina asta din jurnalul lui Barbu Brezianu și acum vreo 10 ani dar văd că unii tot n-au înțeles cum stă treaba”, a scris Fabian Anton în descrierea fotografiei unei pagini din jurnalul scriitorului și criticului de artă Barbu Brezianu.

Iată transcrierea textului:

„-Mă întreabă ce cred despre Șora 

-Nimic bine.

-În 1940 și ceva era la Paris, era comunist și m-a îndemnat să colaborez cu românii iar Rodicăi i-a propus chiar să lucreze la Ambasadă. Firește că refuză. Este un suspect.

-E -Să afle toată lumea. Să nu fie ascunsă atitudinea lui de atunci. De la mine să se știe. Cînd a vrut sa revină în Franța nu i s-a mai dat voie. A fost turnător”, își amintea Barbu Brezianu că i-ar fi spus Eugen Ionesco despre Mihai Șora.
 
Potrivit Wikipedia, Eugène Ionesco (n. 26 noiembrie 1909, Slatina, Regatul României - d. 28 martie 1994, Paris, Republica Franceză) a fost un scriitor de limbă franceză originar din România, protagonist al teatrului absurdului și membru al Academiei Franceze. Tatăl său, Eugen Ionescu, era avocat român, iar mama, Marie-Thérèse (născută Ipcar), avea cetățenie franceză. La vârsta de patru ani își însoțește familia în Franța, unde va rămâne până în 1924.
 
După ce mama sa a pierdut procesul de încredințare a minorilor, copilul Ionescu și-a continuat educația în Regatul României, urmând liceul la Colegiul Național Sfântul Sava din București. Se înscrie la Facultatea de Litere din București, obținând licența pentru limba franceză. Terminând cursurile universitare în 1934, este inițial numit profesor de franceză la Cernavodă, ulterior fiind transferat la București. În 1936 se căsătorește cu Rodica Burileanu, iar în 1938 pleacă în Franța ca bursier. Acolo lucrează ca atașat cultural la legația României din Paris, unde facilitează traducerea unor autori români contemporani sau aranjează publicarea lor în revistele literare franceze.

Prima lui piesă de teatru, „La Cantatrice Chauve” (Cântăreața cheală), a fost reprezentată la 11 mai 1950 pe scena micului teatru parizian „Théatre de la Huchette”, în regia lui Nicholas Bataille, fiind primită cu răceală de public și de critică. Piesa relua o alta, scrisă în limba română și intitulată „Englezește fără profesor”, publicată din nou în limba natală abia după 1990. 

Urmează o perioadă foarte fecundă, în care autorul prezintă, an de an, câte o nouă piesă. Teatrul cel mai de seamă al Franței, La Comédie Française, prezintă în 1966, pentru prima dată, o piesă de Ionescu, „Setea și Foamea”, iar apoi piesa „Regele moare”. Anul 1970 îi aduce o importantă recunoaștere: alegerea sa ca membru al Academiei Franceze, devenind astfel primul scriitor de origine română cu o asemenea distincție.