Se spune că orice creație artistică are un mesaj ascuns și chiar așa și este. Dar, nu întotdeauna ideea de a descoperi un secret a adus peliculei succesul de casă, ci o reclamă bine cumpănită. Nu despre aceste genuri de realizări vă voi vorbi, ci despre cele care nu poartă amprenta comercialului.

 

Să fim bine înțeleși. Eu nu condamn ideea de business, dar de multe ori genul acesta de filme falsifică realitatea, prezintă un trecut inexistent și promovează un viitor cel puțin dubios. Ați ghicit, este vorba despre Hollywood, dar, chiar și așa nu voi ocoli excepțiile. Oricum, va fi vorba despre filme nu neapărat noi, nici măcar obligatoriu anglofone, dar trebuie ca respectiva creație cinematografică să fi rămas în conștiința publicului pentru ceva. Un CEVA de care nu toată lumea a fost conștientă, deoarece mesajul subliminal este cel mai greu de identificat ca atare, cu toate că vei acționa în viață după aceea exact după schema filmului american "Inception".

 

A doua categorie de filme despre care vă voi vorbi va fi reprezentată de cele care au în centrul lor omul. Omul simplu, cu problemele sale existențiale, cu ceea ce face bine în viață sau cu ceea ce lasă moștenire spirituală. Dar, o introducere prea lungă este în dezavantajul mesajului articolului, așa că să purcedem la prezentarea filmelor. Repet, într-o ordine total aleatorie, fie ele alb-negru, color, mute sau 3 D, americane, daneze sau japoneze. 

Creație japoneză a maestrului Takeshi Kitano, considerat unanim în Țara Soarelui-Răsare ca fiind urmașul lui Kurosawa, filmul descrie problemele emoționale ale unui fost polițist care a luat decizii discutabile în timpul exercitării meseriei. Total dedicat soției sale, care suferă de un cancer galopant, încearcă să-i facă agreabile ultimele momente din viață celei pe care a iubit-o și o iubește cu fanatism. Încărcătura emoțională a filmului, dialogurile extrem de succinte, dar și imaginile statice alcătuite din flori și cireși creează un amalgam extrem de bine închegat și care lasă iluzia că nimic nu poate fi îndreptat. Totusi, stilul asiatic și filosofia oamenilor de acolo fac ca evenimentele să ia o întorsătură neașteptată, iar revolta interioară a fostului om al legii îl determină să încerce să se ia la trântă cu demonii trecutului. Deși făcut în anul 1997 și cu un buget mai degrabă modest, filmul i-a adus lui Kitano faima mondială. 

Documentar excepțional, făcut pentru a atrage atenția asupra pericolelor pe care îl reprezintă activitatea umană asupra mediului, are meritul de a prezenta, în același timp, lucrurile bune pe care le-a făcut și le face ființa umană pentru a da o nouă șansă pădurilor și oceanelor pe care, pe de altă parte, o altă parte a umanității le distruge. Geniul uman are două aspecte, unul pozitiv, care a creat lucruri inimaginabile, dar și unul negativ, nefiind de mult un secret că homo sapiens duce cu sine gena autodistrugerii. Filmul francezului Yann Arthus-Bertrand, vorbit într-o engleză demnă de BBC, ne convinge cu imagini de o frumusețe absolut unice, altele apocaliptice, iar mesajul propus este extrem de convingător. În plus, are meritul de a nu amesteca religiile și politica în film, ideea autorului fiind aceia că nu există băieți buni și băieți răi pe planetă, ci doar oameni care iubesc pe ceilalți oameni și natura, dar și oameni care se iubesc numai pe ei înșiși. Coloana sonoră a filmului are și ea meritul ei, probabil regizorul a împrumutat ideea din documentarul Baraka, primul de acest gen în care s-a demonstrat clar impactul coloanei sonore asupra auditoriului. Și, ca o ciudățenie, filmul este absolut nou. 

Film 2003 produs în Canada, după modelul tipic american de "love story", dar asemănările cu Statele Unite se opresc aici. O poveste de dragoste atipică între o femeie care ști că va muri și un bărbat ales practic la întâmplare, dar cu un scop precis și, poate, egoist. Ideea de a fi fost iubită de un singur bărbat și care i-a dat totul este depășită doar de groaza de a muri fără a fi cunoscut dragostea și pasiunea unui alt bărbat. Puritatea sentimentelor pe care le poartă noului amant nu poate îndepărta greșeala de a face acum să sufere doi bărbați în locul unuia singur. Niciunul dintre ei nu știe că există celălalt, după cum niciunul nu știe că ființa minunată cu care petrec momente unice este pe moarte. Un film-monolog despre greșeală și datorie, dar nu se poate spune că, în fața morții fiind, altcineva, bărbat sau femeie, ar fi acționat altfel. Ideea sinuciderii este imediat îndepărtată, dar este păstrată ideea dragostei. Chiar dacă aceasta va veni dintr-o altă parte decât din propria ei căsnicie. 

Produs în China anul trecut și filmat în deșertul înghețat din Mongolia Interioară, pelicula prezintă o realitate tristă, un loc în care nu se întâmplă nimic și în care ești obligat să trăiești. Asta, până în momentul în care un șir de crime ale unui asasin în serie declanșează vânătoarea... Dar, vânatul nu este ușor de prins, merge numai pe patine și apare în locuri și în momente neașteptate. Oricum, totul se leagă de o anumită femeie, pe care polițiștii o vor folosi drept momeală. Un tip neconformist de polițist, ură inter-etnică, un spațiu închis, dar în care sentimentele există, fac din acest film, după părerea mea, surpriza anului trecut. Iar reacția polițistului-anchetator în momentul reconstituirii crimelor după prinderea făptașului reprezintă orice, numai satisfacția datoriei împlinite nu. Oricum, un film bizar, produs într-o țară comunistă recunoscută pentru secretomania ei, dar un mesaj chinezesc extrem de clar: nicăieri, nici măcar în China, lucrurile nu sunt întotdeauna ceeea ce par a fi.

Cam atât deocamdată. Dar, sunt atâtea de spus despre filme...