ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Se spune că orice creație artistică are un mesaj ascuns și chiar așa și este. Dar, nu întotdeauna ideea de a descoperi un secret a adus peliculei succesul de casă, ci o reclamă bine cumpănită. Nu despre aceste genuri de realizări vă voi vorbi, ci despre cele care nu poartă amprenta comercialului.

Să fim bine înțeleși. Eu nu condamn ideea de business, dar de multe ori genul acesta de filme falsifică realitatea, prezintă un trecut inexistent și promovează un viitor cel puțin dubios. Ați ghicit, este vorba despre Hollywood, dar, chiar și așa nu voi ocoli excepțiile. Oricum, va fi vorba despre filme nu neapărat noi, nici măcar obligatoriu anglofone, dar trebuie ca respectiva creație cinematografică să fi rămas în conștiința publicului pentru ceva. Un CEVA de care nu toată lumea a fost conștientă, deoarece mesajul subliminal este cel mai greu de identificat ca atare, cu toate că vei acționa în viață după aceea exact după schema filmului american "Inception".

A doua categorie de filme despre care vă voi vorbi va fi reprezentată de cele care au în centrul lor omul. Omul simplu, cu problemele sale existențiale, cu ceea ce face bine în viață sau cu ceea ce lasă moștenire spirituală. Dar, o introducere prea lungă este în dezavantajul mesajului articolului, așa că să purcedem la prezentarea filmelor. Repet, într-o ordine total aleatorie, fie ele alb-negru, color, mute sau 3 D, americane, daneze sau japoneze.

Pentru azi, tema este iertarea. De fapt, acesta este doar un lucru cerut, nu neaparat obtinut, deoarece raul fizic nu mai poate fi indreptat. Dar, impacarea cu sine este cel putin la fel de importanta si acesta este un lucru care se intampla, cam de fiecare data, dupa prea multi ani. Greseala recunoscuta este pe jumatate iertata, dar aici avem de-a face cu asumarea vinei si cu aportul semnificativ adus de un gest cu totul si cu totul special al penitentului.

29. Atonement (UK, 2007)

O poveste de dragoste întreruptă pe nedrept de o soră mai mică, rea și îndărătnică, dar și reveniri și reîntâlniri între protagoniștii unei iubiri interzise. Totul pe fundalul izbucnirii celui de-al doilea război mondial. Se spune că minciuna are picioare scurte, dar nu și în cazul lui Briony, a cărei mărturie falsă condamnă un om să petreacă zeci de ani în închisoarea, dar este și cauza nefericirii surorii ei mai mari, care încearcă totul pentru a se reîntâlni cu iubitul de care a fost despărțită atât de brusc. După părerea mea, my best ever. Un film cu un mesaj pur uman și anti-militarist, dar și o peliculă cu niște imagini de o rară frumusețe. În context, tristețea soldatului învins la Dunkerque și reflectată pe ecranul cu imagini alb-negru în care Jean Gabin și Michele Morgan își jurau iubire veșnică este absolutul. Pentru că, la fel ca în celebrul Quai des Brumes, totul este o iluzie. Dar, atunci de ce este atât de puternică această iluzie? De ce speranța este atotprezentă? De ce buzele pe care se poate citi "Come back to me" produc o senzațíe atât de diferită? Oare de ce este altfel acest film made in England? Probabil, finalul are rolul lui, dar nu numai. Nu cred că geniul uman poate produce o altă poveste care să decurgă simultant în trecut, în prezent și în viitor, să introducă simultan atâtea simboluri vizuale și să o facă în crescendo, pe un fond muzical original și dozat de o ureche de maestru. Briony a greșit, dar își va cere iertare în felul ei...



30. Un long dimanche de fiancailles (France, 2004)De data aceasta, un mare film francez și un Atonement cadou pentru fanii poveștilor de dragoste total atipice. Într-un fel, deloc surprinzător, dacă e să ne gândim că francezii au inventat cinematograful. Cei trei care M definesc acest film și care, fonetic vorbind, reprezinta o declarație de dragoste (Mathilde Aime Manech, Manech Aime Mathilde) sunt cheia unui quest da capo al fine. O femeie simte că iubitul ei este undeva, încă în viață și pornește în căutarea lui. Asta, cu toate că este doar o fată simplă de la țară care își târăște un picior deformat de poliomielită. Știe că a greșit lăsându-și iubitul să plece pe front și dorește să se împace cu ea însăși... Dar, unde este Manech? Declarat oficial mort, dar corpul său nu a fost niciodată descoperit. Audrey Tautou este o mare actriță și chiar se depășește pe sine în acest film. Problema este că poate Manech nu vrea să fie descoperit sau poate că un adevăr și mai teribil învăluie misterul dispariției sale. A fost laș și dezertor? A cedat psihic? Mathilde VREA să știe. Mathilde TREBUIE să știe. O poveste emoționantă despre regăsirea de sine și despre refugiul într-un viitor atât de nesigur.



31. Nuovo Cinema Paradiso (Italia, 1989)

Au trecut destui ani de la apariția primului film al regizorului Tornatore, dar acesta nu și-a pierdut niciodată farmecul. Dedicat, desigur, Siciliei și felului de a fi un pic diferit al oamenilor de pe această insulă antică. Pentru că, vorba regizorului, nu trebuie să vedem doar mafie și sărăcie acolo unde, iată, există și atâta frumusețe. De data aceasta, un Atonement în stil italian sau povestea unui puști obsedat de cinema și care, pentru a-și urma visul de a deveni cineva în lumea celei de-a șaptea arte trebuie să plece definitiv din Sicilia și să nu se mai întoarcă niciodată. Dar, de ce ar pleca? De ce ar părăsi casa părintească, dar și iubita căreia i-a jurat fidelitate? Este nevoie ca un "cualcuno" să potrivească puțin lucrurile, destinul trebuie un pic canalizat pe o anume direcție, dar poate că nu aceasta este calea. După ani și ani, acel "cineva" își dă seama că a greșit și că a contribuit la succesul și la faima unui regizor celebru, dar care nu și-a mai regăsit nicioadată dragostea și fericirea. Pentru ca puștiul de odinioară căruia i-a distrus fericirea cu bună știință să înțeleagă mesajul, acesta trebuie să fie codificat. În limbajul copilăriei iremediabil pierdute, dar și în acela, etern al dragostei. Așa cum au cunoscut-o ei doi, pe marele ecran, atunci când satele siciliene de-abia făceaucunoștință cu pelicula cinematografică. Filme mute, alb-negru, cu jocul acela parcă un pic fals al protagoniștilor.

32. Das Leben der Anderen (Germania, 2006)

Technically speaking, ca să zic așa, nu este chiar un Atonement în stil german, dar am considerat că aș putea forța un pic nota și să-l trec în aceeași categorie. Probabil, pentru că aici Atonement înseamnă sinucidere, gest cu care mulți nu prea ar fi de acord. Dar, o poveste atât de familiară nouă, românilor, cei ce am trăit în regimul comunist. Pe scurt, un regizor de teatru este spionat de STASI, celebra poliție politică a micii Germanii comuniste, dar cel care ascultă discuțiile începe să-l simpatizeze pe slujitorul Thaliei, drept pentru care începe să modifice cu de la sine putere transcriptul oficial al celor ce se discutau în familia regizorului. Dar, STASI avea și o a doua ureche, iar aceasta era chiar prietena celui în cauză, o actriță foarte apreciată pentru prestațiile ei pe scenă. Deși încearcă să iasă de sub controlul filajului și chiar apucă să regrete viața dublă pe care o duce, femeia cedează psihic. Ajutorul moral oferit de "omul bun" al STASI nu o ajută cu nimic, probabil și pentru că este greu de acceptat că erau și oameni de treabă în acel serviciu condamnat de istorie. Pentru că, de fapt, istoria este cea care schimbă totul, iar destinul acelor personaje se schimbă în mod dramatic. Un film în care nimeni nu este nevinovat, dar asta nu pentru că acei oameni erau răi în mod obligatoriu. Problema este că inclusiv cei care încearcă să reziste și să păstreze calea cea dreaptă se schimbă chiar și ei. Comunismul este un virus, o boală necruțătoare care distruge creiere, vieți și destine.