ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Britanicii de la The Guardian apreciază faptul că filmul lui Radu Muntean te obligă la introspecţie, potrivit digi24.ro.

În schimb Variety, una dintre cele mai influente publicaţii din showbiz, laudă scenariul filmului regizat de Radu Muntean şi performanţa actorului principal,Teodor Corban, aflat mereu în centrul atenţiei. El interpretează rolul unui bărbat măcinat de o dilemă morală demnă de Dostoievski.

La rândul său, Hollywood Reporter scrie că regizorul Radu Muntean a ieşit mereu în evidenţă datorită scenariilor lui laconice, iar „Un etaj mai jos” nu face excepţie. Multe informaţii sunt bănuite, doar sugerate. De asemenea, jurnaliştii spun că filmul pare aproape monoton când prezintă viaţa obişnuită a personajului principal, dar impresia este distrusă brusc de un val de violenţă. În acest context, Hollywood Reporter aminteşte că regizorii din noul val românesc dau titluri fantastice filmelor pe care le fac şi reuşesc să găsească poezie în viaţa de zi cu zi.