Hramul istoric al Catedralei Patriarhale va fi sărbătorit marți prin slujba oficiată de Patriarhul Daniel și pelerinajul la sfinții Constantin, Elena și Dimitrie cel Nou
Catedrala Patriarhală își sărbătorește hramul istoric în ziua Sfinților Împărați Constantin și Elena, marți, 21 mai 2019, informează Agenția de Știri Basilica.
Sărbătoarea va începe luni după-amiaza, cu Slujba Privegherii, oficiată la Catedrala Patriarhală între orele 16:00-20:00.
Cu ocazia hramului, marți la ora 07:00, moaștele Sfinților Împărați Constantin și Elena și ale Sfântului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, vor fi așezate spre închinare în baldachinul din apropierea Catedralei, urmând a fi reintroduse în catedrală marți seara, după ce ultimii credincioși își vor fi încheiat pelerinajul.
Sfânta Liturghie va fi oficiată marți dimineață de Patriarhul Daniel la altarul de vară de pe Dealul Patriarhiei. După slujbă va avea loc premierea participanților la Concursul Național Catehetic „Hristos: sufletul satului meu”.
Anul acesta s-au împlinit 361 ani de la sfințirea Bisericii "Sfinții Împărați Constantin și Elena" din București, ctitorie a domnitorului Constantin Șerban Basarab.
La 6 mai 1658, Patriarhul Macarie III al Antiohiei a oficiat slujba de sfințire a locașului care va deveni în 1668 Catedrală mitropolitană, iar, din 1925, Catedrală Patriarhală.
De-a lungul a trei secole și jumătate de existență, Catedrala din Dealul Mitropoliei a reprezentat locul în care s-a scris istoria Bisericii Ortodoxe Române, de la întronizări de mitropoliți și patriarhi și până la impresionantele pelerinaje de sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou, Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși, vizita Patriarhului Kirill la București sau slujba de înmormântare a Regelui Mihai I al României.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Diana Șoșoacă sau Ferească Dumnezeu!
Cine sunt propagandiștii anti-georgiști: Cristian Tabără, un alt Avramescu. Acuzat de bigamie și pedofilie: cercetat penal pentru viol asupra fetiței de 11 ani a partenerei sale. ”Da, mi-a alunecat degetul în vaginul fetiței” - DOSARUL MUȘAMALIZAT
Jurnalistul Paul Gabriel Andrei: Guru Sadgudur la Untold: "Fără oameni, această planetă ar fi fantastică!" - VIDEO cu show-ul oferit chiar de sărbătoarea creștină Schimbarea la Față
Cadou extraordinar pentru Călin Georgescu de la Pr. Ioan Gavrilă din inima României - Covasna: Icoana Maicii Domnului cu Pruncul de SFÂNTUL ARSENIE BOCA și Crucea Biruinței! Liderul naționalist, întâmpinat ca un voievod, cu pâine și sare - VIDEO
Ruinele podului roman din timpul Sfântului Împărat Constantin cel Mare, scoase la suprafață de scăderea cotelor Dunării îngroapă teoriile lui Roessler, Roller și alți posedați ideologic cu privire la etnogeneza românească - VIDEO
Hackerii și secătuirea apelor vin tot de la Dumnezeu. Ce trebuie să învățăm din asta: ÎNAPOI LA REALITATE! La documente pe hârtie, bani în numerar, cărbune, NORMALITATE. Avertismentul Părintelui Justin
Recomandările noastre
INTERVIU cu Generalul Radu Theodoru de la împlinirea a 100 de ani de la eliberarea Ungariei de hoardele maghiare bolșevice: „Victoria de la Budapesta a fost victoria aristocrației țărănești împotriva asupritorilor austro-ungari”. FOTO și VIDEO
4 August 1919: Ziua cuceririi Budapestei de către Armata Română. Medalia unui ION care a ajutat la urcarea Tricolorului României și a Opincii pe Parlamentul ungar. Ioan Aurel Pop: Béla Kun plănuia să unească Ungaria cu Rusia Sovietică. FOTO-GALERIE/VIDEO
3 AUGUST 1919. ZIUA DE GRAȚIE CÂND ROMÂNII AU CĂLCAT BUDAPESTA. Mărturiile sergentului oltean care a pus Opinca pe Parlamentul Ungariei și ale eliberatorilor români: Ocuparea Budapestei înseamnă stăpânirea cheii de boltă a imperialismului maghiaro-german
Hackerii și secătuirea apelor vin tot de la Dumnezeu. Ce trebuie să învățăm din asta: ÎNAPOI LA REALITATE! La documente pe hârtie, bani în numerar, cărbune, NORMALITATE. Avertismentul Părintelui Justin
Secțiuni: Cultură
Persoane: Patriarhul Daniel
Locații: București
Subiecte: Hram
Organizații: Patriarhia Română
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)