ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!


Discuție în biroul unui distins diplomat român la Viena. Doctore, (așa ne spuneam între noi, ca austriecii cu facultate), vine un poet de la București , i-au dat premiul Herder. Stăncescu, Stoicescu, stai să văd cum îi zice (ia telegrama "în clar”)… Daaa, Stănescu, Nichita Stănescu. Îl cunoști? Eu da, el nu mă cunoaște. Te ocupi tu de de el cât stă aici, tu scrii, ai ce vorbi cu el, ai și mașină, da? Da.

Era vară, nu mai știu, pe la început, spre toamnă. În 1975. L-am luat de la gară (venise cu trenul), l-am cazat la renumitul Sacher Hotel. Nu l-am mai văzut niciodată de atunci atât de elegant îmbrăcat. Dar și-a scos urgent impecabilul costum nou nouț abia cumpărat de la București pentru ocazie, l-a trântit pe pat, am comandat la recepție niște vodkă și ne-am așezat la vorbă.

Am început cu poezia. A "altora”. Mult despre Eminescu, despre Arghezi – a schimbat vorba, Bacovia – "drojdie de Eminescu”, Baconsky - idolul meu de atunci, iar tăcere.

Bătrâne, mi-a zis Jebi (Eugen Jebeleanu, care luase și el premiul cu doi ani înainte), mi-a zis să nu cumva să vin cu banii acasă că mi-i ia și-mi dă pe ei câțiva lei acolo, să-i cheltuiesc pe toți aici. Văd eu cum. Și așa avea să și facă.

Ieșim să vizităm orașul, bulevardele, străzile comerciale cu prețurile ca pentru români, îi arăt de unde să cumpere una-alta. Iar seara bineînțeles în Grinzig

În dimineața festivității de decernare a premiilor era emoționat. Te rog ceva, o scurtătură. Păi știu eu pe unde, ajungem într-un sfert de oră. Nuu bătrâne, scurtătură, adică să luăm ceva tare, la repezeală. Berea, vinul, astea nu-s scurtătură.

Am coborât la bar, am luat – el trei scurtături, eu – una, că eram cu mașina și am mers la ceremonie.

Era emoționat peste poate, abia a îngăimat câteva cuvinte banale de mulțumire, n-avea nimic din inegalabilul "binevorbitor” Nichita ("binevorbitor” avea să-i spună el odată, malițios, lui Paler, într-o "respirare” din revista "Luceafărul”).

Seara, o mică adunare tovărășească cu membrii ambasadei și comunitatea românească din Austria. Adunare crispată, protocolară, noroc de preotul român de la parohia din Viena, eruditul Gheorghe Moisescu, pentru că ne-am retras cu el într-un colț. Am venit și eu aici să iau duh, ne-a spus cu subînțeles. De la tovarășul ambasador sau de la poet?, l-am întrebat.

Nici aici n-a fost în vervă Nichita, tot crispat, era clar că nu-i plăceau adunările scorțoase, "organizate”.

În zilele următoare, după cumpărături. A preferat să meargă singur pe unde-i mai spusesem, pe unde mai descoperea el câte ceva interesant. Îl așteptam în camera la hotel.

Venea cu tolba burdușită de jucării și cu pungi multe – mașinuțe, tancuri, dulciuri, fel de fel de bucurii pentru micuți. "Pentru copiii lui Gabriela”, îmi explica. Gabriela Melinescu, marea lui dragoste (una dintre ele) se căsătorise și se stabilise în Suedia. Alte câteva fleacuri pentru câtiva prieteni, pentru el nimic.

La fundul sacului, un teanc de fâșii de hârtie lungi și late având imprimate pe o parte bancnota de 1 dolar. Pe verso, nimic, hârtia albă. Când merg la cineva și nu-l găsesc acasă, îi scriu aici "Te-a căutat Nichita” și i-o bag pe sub ușă.

Știi ce fac cu banii? (uitase că se hotărâse să-i prăduiască pe toți la Viena.) În prima zi mi-a zis: îmi iau și eu o casă și o mașină și îmi mai rămân și mie de cheltuială.

A doua zi, după multe alte mărunțișuri cumpărate și cu bani mai puțini, zice: Nu-mi mai iau mașină, mă vezi pe mine conducând o mașină?

A treia zi, teancul și mai subțire. Alte cumpărături, alte planuri. Am casă, ce-mi mai trebuie mie altă casă.

Programul vizitei se terminase, și rezervarea la hotel, dar nu se îndura să plece. Bătrâne, hai la un hotel mai ieftin. L-am mutat la Hotel Bristol, în apropiere. La mansardă, însă mai ieftin.

În cămăruța de la Bristol l-am găsit într-o dimineață agitat. Aruncase toate jucăriile și acadelele cumpărate pe geam și fiindcă se opriseră pe o copertină înclinată, pusă chiar sub fereastra lui, se străduia să coboare pe fereastra și să le adune. Se cam clătina, l-am oprit. Eram la etajul 8 sau 9.

De la Viena a trimis două ilustrate. Una Gabrielei, în Suedia, cealaltă la București, îngerului său păzitor Constantin Chiriță, care lucra la CC și îi rezolva toate problemele și încurcăturile. Uite bătrâne cum îi scriu: Lui Constantin Chiriță. La CC al PCR. Așa se scrie, cu "la”.

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews