Crăciunul, deși nu are importanța Paștilor, are duhul său, unic și irepetabil, al bucuriei nașterii pruncului, Iisus, Cel care ne-a adus Mântuirea.

De remarcat ar fi faptul că, poate mai mult decât alte popoare, românii trăiesc cu o intensitate extraordinară sărbătorile în general și Crăciunul în mod special.

Bineînțeles, există și o componentă nostalgică a sărbătorii Crăciunului, deoarece adulți fiind, ne amintim cu emoție de trăirea în copilărie a acestei mari sărbători, fiind acea zi care „ține timpul împreună” pentru noi.

Totodată,  pentru a putea prețui cum se cuvine această sărbătoare, este util să ne imaginăm cum cu multe decenii în urmă, Crăciunul nu însemna neapărat cadouri scumpe, nici decorațiile stradale sclipitoare ale doamnei Firea, nici festinuri exagerate, nici vacanțe la schi, ci doar un brad împodobit cu lumânărele și globulețe, colinde adevărate, nu contrafăcute și multă, multă emoție, legată de minunea Nașterii Domnului.

Astfel, Crăciunul devine cel mai adevărat Crăciun, atunci când îl sărbătorim dând lumina iubirii celor care au cea mai mare nevoie și păstrând vie amintirea celor care au întreținut tradiția creștinească în secolul trecut, în pofida tuturor convulsiilor pe care le-a cunoscut țara noastră.

Iar acest lucru este valabil, ținând cont că în anii cumpliți ai regimului comunist, cei mai mulți dintre compatrioții noștri trăiau Crăciunul cu frica în suflet, fiindcă a sărbători  Nașterea Domnului era ceva compromițător în fața căpeteniilor nemernice care ne asupreau. Și totuși, marea majoritate a românilor, împodobeau bradul și se adunau în familie în seara de Ajun.

Decembrie 1989, a venit Revoluția și milioane de oameni s-au putut bucura din nou de libertatea de a-și manifesta credința creștină. Niciodată bisericile nu au fost mai pline și zeci de mii de pelerini se îndreaptă în fiecare an pentru a se închina  la Sf. Parascheva de la Iași, Sf. Dumitru  de la București, precum și altor figuri bisericești, cum a fost părintele Arsenie Boca. Crăciunul fiind sărbătoare legală, reprezintă pentru foarte mulți o scurtă și frumoasă vacanță, dar parcă azi lipsește ceea ce poate fi numit „duhul sărbătorii”.

Oamenii fac cumpărături masive, mulți pleacă la munte, se mănâncă mult (uneori prea mult ), se dansează și se chefuiește  ca într-o sărbătoare laică. S-ar părea că destul de puțini își mai amintesc de Pruncul Iisus născut la Betleem în umilința unei iesle, pentru a mântui lumea.

N-aș dori să se creadă că pledez pentru un Crăciun fără bucurii lumești. Crăciunul de altă dată  aduce și astfel de bucurii în sufletele oamenilor, dar acel „duh” al sărbătorii creștine  conferea acestei sărbători ceea ce astăzi , în mare măsură îi lipsește.

Păcat !

Cred că sărbătoarea Crăciunului nu constă în a ne deschide cadourile către cei iubiți, cât a ne deschide inima către aproapele nostru. Personal, când mă gândesc la Crăciunul de altă dată și la cel de azi, și îmi imaginez cum au putut trăi această sărbătoare românii de-a lungul ultimului veac, astfel, nu pot să nu visez la cel de mâine.

Oamenii ar trebui să se bucure (cu moderație) de progresul material care este incontestabil, dar nu trebuie să uite că fără Nașterea Domnului la Betleem, omenirea ar fi fost și mai suferindă decât este azi.

Mai mult, indiferent de modul în care îl percepem pe Dumnezeu, nu trebuie să uităm contribuția pe care a avut-o creștinismul la formarea identității europene actuale și că la baza progresului material stă confortul spiritual inițiat de religia creștină.

Astfel, să ne bucurăm creștinește de sărbătoarea Nașterii Domnului, așa visez că ar trebui să fie în viitorul apropiat, cu pace și dragoste în suflete, astfel, vom afla acel autentic duh al sărbătorii.