Înainte-prăznuirea Bunei Vestiri; Sf. Ier. Artemon, Episcopul Seleuciei - 24 martie

Astăzi este Înainte-prăznuirea Bunei Vestiri către Stăpâna noastră și pururea Fecioară Maria. Vestea cea bună a Arhanghelului că, în sfatul cel tainic, Făcătorul lumii a ales-o pe Fecioara Maria să fie maica lui Dumnezeu-Cuvântul, Care S-a făcut Om pentru mântuirea lumii. „Iar în a șasea lună a fost trimis îngerul Gavriil de la Dumnezeu, într-o cetate din Galileea, al cărei nume era Nazaret, către o fecioară logodită cu un bărbat care se chema Iosif, din casa lui David; iar numele fecioarei era Maria. Și intrând îngerul la ea, a zis: Bucură-te, ceea ce ești plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată ești tu între femei” (Luca 1, 26-28).
Să ne sârguim la fapte bune și la rugăciune încă și mai
mult în aceste zile sfinte. Căci acestea sunt zile de Dumnezeu așezate
spre curățirea sufletelor și a trupurilor noastre și nu se cade ca să le
cheltuim în lenevire și în fapte rele, ne îndeamă Pr. Ștefan Sfarghie în ziarul Lumina.
Tot astăzi, Biserica Ortodoxă face pomenirea Sfântului Artemon,
Episcopul Seleuciei. Acest sfânt a avut patrie în Seleucia, cetate din
Pisidia, în care, fiind născut și crescut, viață cinstită ducea, în
zilele Sfinților Apostoli care luminau lumea cu vestirea lui Hristos
Mântuitorul. Așadar, Sfântul Apostol Pavel, mergând în Seleucia, l-a
aflat pe Artemon ca pe un luminător, strălucind cu fapte bune între toți
cetățenii și care nu se cădea să stea ascuns sub obroc. Astfel,
Apostolul Neamurilor, aflându-l pe acesta întărit în credința în Hristos
și plin de dumnezeiasca înțelepciune, l-a pus păstor și învățător al
poporului, hirotonindu-l pe el Episcop în Seleucia Pisidiei. Iar Sfântul
Artemon, bine păstorind turma încredințată lui, a fost tuturor liman de
mântuire, purtător de grijă văduvelor, doctor sufletelor și trupurilor,
precum și făcător de minuni. Și astfel, în toate zilele sale
ostenindu-se în chip plăcut lui Dumnezeu, și-a sfârșit viața la adânci
bătrâneți. (Ziarul Lumina)

la lupta pentru Adevăr!
Pe același subiect

Cercetătorul CNSAS care îl acuza pe Patriarh de colaborare cu Securitatea îl apără pe Bănescu. Documentul care-l anihilează pe calibanul Hodor: Cancelarul lui Nicolae Ceaușescu, Silviu Curticeanu, a intermediat vânzarea sașilor și evreilor. FACSIMIL

ActiveNews își cere scuze pentru informațiile eronate prezentate de Cartepedia, Citești, Librărie și Polirom cu privire la soția lui Bănescu, Cristina Popa - Curticeanu. Care este situația cu șeful Cancelariei lui Ceaușescu și cea de la Colegiul Goethe

A murit Tina Turner

Fost activist homosexual îndeamnă la rugăciune și la luptă în „războiul invizibil” împotriva agendei LGBT. “E un război împotriva sufletelor”

SABOTORII REFERENDUMULUI, SABOTORII ROMÂNIEI. Elita homosexualistă de la Dilema: Pleșu, Baconschi, Cărtărescu - intelectualii preferați ai lui Bănescu. Căsătoriile homosexualilor triumfă la CEDO după torpilarea Referendumului pentru Familie

Larry Watts lansează ”bomba atomică românească” la ora 13 la Bookfest. EXCLUSIV: Excerpts from "Romania, Nuclear Energy & The Atomic Bomb". ENGLISH
Recomandările noastre
Secțiuni: Biserica Cultură Prima pagină Știri
Subiecte: BunaVestire Sfinții Zilei
Organizații: Biserica Ortodoxă Română Poporul Român
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)