ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Postul Adormirii Maicii Domnului începe anul acesta vineri, 31 iulie 2015, deoarece ziua de 1 august căzând sâmbătă, iar ziua de dinainte fiind zi de vineri, adică zi de post, după rânduiala liturgică a Bisericii noastre se mută ziua de început a Postului Sfintei Mării de pe 1 august pe 31 iulie.
 
Postul acesta (popular - al Sântă-Măriei), care precedă sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, e rânduit de Biserică spre aducerea aminte de virtuțile alese ale Sfintei Fecioare și de postul cu care ea însăși, după tradiție, s-a pregătit pentru trecerea la cele veșnice.

Ca vechime, este cel mai nou dintre cele patru posturi de durată. Originea lui trebuie căutată, probabil, prin sec. V, când cultul Maicii Domnului a început a cunoaște o dezvoltare mai mare și când sărbătoarea Adormirii ei a început a căpăta o mai mare importanță. La început însă, nici timpul din an, nici durata și nici felul postirii nu erau la fel peste tot; unii, în părțile Antiohiei, posteau o singură zi (6 august), alții mai multe zile (4 la Constantinopol, 8 la Ierusalim); în răsărit posteau în luna august și de aceea postul era numit și Postul lui August, alții în septembrie (apusenii, cum fac până azi), iar alții nu posteau deloc, socotind că sărbătoarea Adormirii este zi de mare bucurie, deoarece Maica Domnului a trecut de la amărăciunea pământească la bucuria cerească, unde stă în nemijlocită apropiere de Fiul ei iubit.
 
Data și durata postului au fost uniformizate în toată Ortodoxia abia în secolul XII, la Sinodul Local din Constantinopol, ținut la 1166, sub patriarhul ecumenic Luca Crysoverghi, care a hotărât ca postul să înceapă la 1 august și să dureze 14 sau 15 zile, până la Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului (15 august), așa cum, de altfel, se practica mai înainte prin unele părți. Anul acesta Postul începe la 31 iulie şi ţine până la Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului.

Se lasă sec în seara zilei de 30 iulie, deoarece când această dată cade miercurea sau vinerea, se lasă sec cu o zi mai înainte; de asemenea, postul se prelungește și în ziua sărbătorii înseși, dacă aceasta cade miercurea sau vinerea, făcându-se dezlegare la untdelemn, pește și vin.

Postul Sântă-Măriei este mai ușor decât al Patruzecimii, dar mai aspru decât al Nașterii Domnului și al Sfinților Apostoli.

Tipicul cel mare (cap. 35, p. 44) și învățătura pentru posturi din Ceaslovul mare (ed. cit., p. 707) prescriu ajunare lunea, miercurea și vinerea, până la Ceasul IX, când se consumă mâncare uscată; marțea și joia se consumă legume fierte, fără untdelemn, iar sâmbăta și duminica se dezleagă la untdelemn și vin. La 6 august (sărbătoarea Schimbării la Față), în orice zi ar cădea, se face dezlegare la untdelemn, pește și vin, dar în Pravila mare (glava 385) se dă dezlegare la vin și untdelemn nu numai pentru sâmbete și duminici, ci și pentru marți și joi. În timpul acestui post se citesc în bisericile mănăstirești, zilnic (alternativ),cele două Paraclise ale Maicii Domnului din Ceaslov. 
 
Sursă: Basilica.ro
 
Sfântul Paisie Aghioritul spunea că nu trebuie să ne temem să arătăm că postim: " Când e vorba de posturile rânduite de Biserica noastră – miercurea, vinerea, posturile mari – atunci trebuie, pentru că aceasta este o mărturisire a credinţei. Însă celelalte posturi, care se fac din nevoinţă, pentru dragostea lui Hristos, sau pentru a fi auzită rugăciunea noastră într-o anumită cerere, trebuie să se facă în ascuns”.
 
O situație des întâlnită este aceea în care, la muncă, sunt stabilite întâlniri sau petreceri în zile de post. Iată ce trebuie făcut în acest condiții:
 
"Postul şi sărbătorile
S-a pus adesea întrebarea dacă se îngăduie să se servească mâncare de dulce în cazurile sărbătorilor ono­mastice, evenimentelor excepţionale, întrunirilor cu prie­tenii etc, din perioada posturilor. Stareţul spunea că atenţia faţă de oameni este o mare virtute, faptă care nu se poate suspenda în perioadele de post. Insă pe masă să se pună în mod obligatoriu mâncăruri de post. In cadrul unor limite, ele pot fi mai drese sau mai gustoase dacă vrem să cinstim pe cineva, însă absolut obligatoriu de post.

Postul şi primirea de străini
Este precumpănitor la mulţi punctul de vedere că pentru motive de primire de străini se îngăduie dezle­garea postului. Ca exemplu, din istoria Bisericii, se scoa­te în evidenţă tactica Părinţilor pustiului care încetau pos­tul lor cu prilejul primirii unui oaspete sau a unui frate, când erau în călătorie.

Stareţul a limpezit lucrurile:

– Nicăieri în Pateric – spune el – nu se laudă vreun pustnic şi nu se consideră ca exemplu deoarece a dezle­gat postul pe motivul primirii de străini. Ceea ce s-a spus este faptul că acei pustnici şi nevoitori sfinţi dezlegau postul lor ascetic personal, care era mult mai aspru decât cel rânduit de Biserică. Mâncau, de pildă, puţine crudităţi, legume muiate sau verdeţuri crude, sau puţin posmag muiat şi asta nu în fiecare zi, ci la 2-3 zile, sau mai rar.

Dacă se întâmpla, aşadar, să găzduiască pe cineva, atunci fierbeau legumele, sau verdeţurile şi dacă era zi cu dezlegare la untdelemn, puneau peste ele puţin unt­delemn sau beau puţin vin. Se întâmpla să mai adauge puţină osteneală ca să mai dea puţin gust mâncării uscate pentru a cinsti astfel pe oaspeţii lor. Cu smerenie primeau şi ei înşişi o găzduire asemănătoare de foarte puţinele ori când ieşeau din chiliile lor. Iar când motivele primirii de străini dispăreau, se întorceau la postul aspru, sau la încă şi mai aspru ca să recâştige terenul pierdut, adică nu cumva să se fi înşelat pe ei înşişi, încât primirea de străini să le fi fost un pretext de a slăbi postul lor.

Când un oarecare pustnic, continuă Stareţul, mergea să cerceteze pe alţi pustnici în pustie, aceia îl cinsteau cu puţin vin (fie deoarece era dezlegare la vin, fie deoarece aplicau iconomia pentru osteneala călătoriei). Şi acesta îl bea mulţumind, din politeţe, dar când se întorcea la chi­lia sa, rămânea atâtea zile fără apă câte pahare de vin pri­mise în călătoria sa. Ucenicul său, căruia i se făcuse milă de el, atunci când călătoreau împreună, ruga în ascuns pe cei la care găzduiau să nu-i dea vin.

* * *

M-am spovedit la Stareţ cu mai mulţi ani înainte, îşi aduce aminte un fiu duhovnicesc al său, că un oarecare frate ne-a găzduit în casa sa. Avea cugetul puţin cam lumesc şi n-am postit în zilele de post. Stareţul însă mi-a spus cu asprime:

– Pe deoparte vărul, pe de alta cumătrul, dincolo cum­natul, apoi prietenul. Bine faceţi că primiţi oaspeţi. Şi v-o recomand asta. Chiar şi în zilele de post. Dar veţi servi mâncăruri de post. Ingrijite şi gustoase dacă vreţi să cin­stiţi pe cineva, dar de post. Să le-o spuneţi simplu: "Astăzi este post, de aceea vă servim mâncare de post. Nu vrem să călcăm legile Bisericii”.

Postul şi întrunirile
Mulţi dintre fiii duhovniceşti ai Stareţului aveau de în­fruntat multe probleme cu postul când luau parte la întruniri prieteneşti sau de breaslă (a vechilor colegi de şcoală, de muncă, de facultate etc). Este de observat că în societăţile creştineşti contemporane de nuanţă occidentală, astfel de întruniri se rânduiesc de regulă miercurile şi mai ales vinerile, deoarece următoarea zi, sâm­bătă, este nelucrare şi se încheie săptămâna de lucru. (Stareţul în asta vedea o lucrare diavolească ascunsă. "S-au pierdut celelalte zile”, spunea el). Evident că nimeni nu ia în considerare marile perioade de post, nici nu are grijă să pună mâncăruri de post. Eventual, ceva salate, este singura rezolvare pentru cei ce vor să postească. Linia Stareţului era categorică:

– Dacă vreţi să luaţi parte la aceste întruniri, aveţi binecuvântare, dar să postiţi mâncând orice se află de post. Dacă nu v-aţi săturat, mâncaţi după aceea acasă sau la restaurant. Dacă nu puteţi ţine postul, atunci nici să nu luaţi parte.

Postul şi sminteala
Unii spun:

– Nu postim când ne aflăm la vreo întrunire ca să nu supărăm sau să smintim pe cineva cu ceea ce facem. Şi comentau, spunând: oare, Hristos n-a spus ca să nu ne arătăm că postim, precum făceau şi fariseii cei făţarnici?

Stareţul a răspuns la asta în felul următor:

– Când postim, sau şi atunci când facem orice altă faptă bună, trebuie să acţionăm cu cuget smerit, ca nişte "robi netrebnici”, ascultând de poruncile Bisericii. Şi asta indiferent dacă ne văd sau nu ne văd oamenii. Aşa cum nu trebuie nici să ne temem de dojana şi comentariile lor când ne facem datoria faţă de poruncile lui Dumnezeu. Nu este corect ca în privinţa asta să depindem de faptul că se mâhneşte sau "se sminteşte” cineva.

Dacă noi ne facem datoria noastră, responsabilitatea smintelii cade asupra celui ce se sminteşte, care într-o ultimă analiză fie nu recunoaşte autoritatea lui Hristos şi a Bisericii Sale asupra vieţii noastre, fie că încearcă să-şi justifice propria sa slăbiciune. Ne gândim la aceia ce se vor "sminti”, când ne vor vedea că postim, şi nu ne gândim la cei ce ne văd că nu postim, eventual, că suntem creştini ortodocşi. In acest din urmă caz responsabilita­tea smintelii cade în întregime asupra noastră, deoarece noi suntem călcătorii poruncii.

Pe de altă parte dacă această silogistică o aplicăm şi în celelalte porunci ale Bisericii, desfiinţăm toată legea morală a lui Dumnezeu. De pildă vreau să merg la biserică. Dar aproape întotdeauna voi întâlni oameni pe drum. Şi mă gândesc: "Dacă intru înlăuntru şi mă văd, dacă sunt atei şi potrivnici lui Hristos, se vor deranja şi se vor întărâta. Dacă sunt creştini evlavioşi, vor spune: "Ce creştin bun! Merge la biserică!” şi lauda lor îmi va răpi folosul mergerii la biserică. Aşadar, să nu merg la bise­rică. Voi merge la biserică atunci când nu mă va vedea nimeni”. Şi astfel s-a dus cu mersul la biserică. Unde s-au mai auzit acestea? Care Evanghelie spune astfel de lucruri?

Cum putem sa postim atunci cand un prieten ne gateste ceva de dulce: daca mancam incalcam postul, iar daca nu mancam nu tinem dragostea aproapelui?

– E o intrebare care se pune de foarte multi oameni. Porunca dragostei este porunca desavarsirii, dragostea este cununa tuturor virtutiilor. Sa ne intrebam intai: cine ne-a adus intai porunca dragostei? Porunca dragostei ne-a adus-o Mantuitorul Hristos. Biserica este pastratoarea poruncilor Lui. Biserica insa ne recomanda postul, atunci ce facem? Nu ascultam de Biserica, nu ascultam de Mantuitorul Hristos. Atunci in numele carui fel de dragoste sa incalcam porunca postului? Si aici este vorba de o neintelegere. As zice ca atunci cand este un post randuit de Biserica, trebuie sa il respectam.

Nu este dragoste adevarata aceea care incalca postul. Faptul de a ne cere cineva sa nu ascultam de Biserica dovedeste ca el nu asculta de Biserica, deci in numele cui ne cere sa ascultam de porunca dragostei? Ce fel de dragoste este?

Deci atunci cand Biserica ne randuieste vreme de post, trebuie sa ascultam mai mult de Ea, pentru ca daca vom asculta de Ea, ascultand-o vom ajunge si la dragoste pe calea credintei si a postului. Sa renuntam la post din dragoste pentru aproapele, pentru a nu-l intrista, numai atunci cand e vorba de un post particular, adica avem noi o nevointa a noastra, in afara celor randuite de Biserica. Atunci putem sa reununtam la ea de dragul aproapelui, pentru a nu-l mahni.

Deci cand e vorba de un post particular, renuntam la el pentru aproapele, dar cand e vorba de un post randuit de Biserica, e mai bine sa spunem cu smerenie ca postim, caci vom marturisi prin asta pe Hristos".