ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Despre Ion C. Pena, unul dintre poeții epigramiști peste care s-a așternut praful din pricina unui instinct vag al literaturii moderne, ne-a atras atenția domnul Marin Scarlat, un membru din familia acestuia, care are țelul declarat de „scoatere la lumină a lui Ion C. Pena, care este un necunoscut. Până în anul 2000 nu s-a știut mai nimic despre el.”, ne scrie el cu un oarecare regret ce se poate citi printre rânduri. 

Apoi, firav, domnul Scarlat și-a început istorioara, nu înainte de a sublinia un lucru dureros: Ion C. Pena a decedat la vârsta de 33 de ani, fiind născut în 1911. Rănit în războiul pentru eliberarea Transilvaniei el avea să moară în 1944, în spitalul din Alba Iulia, Capitala Unirii. Scriitorul n-a fost căsătorit și n-a avut copii: „eu sunt strănepotul său din partea mamei”, ne scrie dânsul, continuând cu oarecare regret: „Cu mine se termină totul, se va așterne din nou uitarea, de această dată va fi  totală.”


Dublu cenzurat, scos de comuniști din istoria literaturii

A scris și s-a impus într-o perioadă tulbure a istoriei noastre, urmată de epoca devastatoare a regimului comunist, care a dus la scoaterea sa în afara circuitului public prin includerea de către ciracii cenzurii în „fondul special interziși”- S- între 1945 și 1989. Viața lui s-a desfășurat sub zodia tragicului, ca să nu spun a blestemului. Ca prim născut, a avut parte de un destin frânt la doar 33 de ani, fiind al cincilea copil, din cei șapte, pe care părinții l-au pierdut în timpul vieții. Rugă pentru adormiți! 
 
Iată un poet!

Începând cu anul 1942 poetul Ion C Pena era publicat în ”Universul Literar”. Este de notorietate faptul că Palatul Universul, de pe strada Brezoianu, a fost centrul presei interbelice, „Universul Literar” fiind suplimentul celui mai popular și influent ziar din perioada interbelică, „Ziarul Universul”. La data de 7 martie 1942,  redactorul Ștefan Baciu (1918 - 1993) spunea despre Ion Pena că este - „ un poet plin, un talent robust, original și format, care face o figură cu totul aparte în corul celorlalți. Astăzi, Ion Pena vine între noi cu o liră cu totul înnoită, așezându-se dintr-odată pe primul plan al poeziei tinere....versurile lui trebuie citite cu toată atenția. În miezul lor se zbate un poet de rasă care semnează simplu și deslușit: Ion Pena. Celelalte poezii, toate, una mai integră decât celelaltă. Iată un poet!” , am exclamat către camarazii mei după ce isprăvisem lectura lor. Și nu mă înșelam deloc: Ion Pena, acest poet, i-a cucerit și pe ei, prin simpla lectură, fără reverențe și fără salamalecuri. Aceasta este pecetea talentului.”
 
 


 
 
 

 Înființează, în 1941, „Biblioteca Modernă"

Profesând ca finanțist - perceptor - a funcționat timp de 4 ani și 10 luni în Banat la Sichevița- Jud. Caraș Severin (1936 - 16 iulie 1941), ca delegat de agenție. Aici finanțează Căminul Cultural „Lumina”, cu sediul în incinta Primăriei, donează cărți bibliotecii și împreună cu sătenii procură un aparat de proiecție. 

Apoi, la Domnești-Muscel, actualmente în Argeș, Pena lucrează ca agent administrativ. Aici înființează, în 1941, „Biblioteca Modernă", prin care caută să satisfacă cerințele de lectură ale localnicilor, în special intelectualii comunei, precum și tineretul școlar. El este sprijinit de tineretul grupat în jurul normaliștilor Luca Ionescu și N. Ionescu. În Domnești se împrietenește cu Gheorghe Șuta, care-l găzduiește până la plecare sa pe front.
 
Acesta era președintele Partidului Național Țărănesc, mare industriaș și comerciant, unchiul Elisabetei Rizea din Nucșoara, Argeș, pariticipantă activă la Rezistenșa Anticomunistă din Munții Făgăraș, ”Haiducii Muscelului”. În fapt, Gheorghe Șuta era fratele avocatului Nicolae Șuta, șeful de cabinet al Vicepreședintelui PNȚ, Ion Mihalache și deputat de Muscel în Camera Deputaților. A fost susținător al PNȚ, de aici și prietenia lui cu Gheorghe Șuta, președintele PNȚ din Domnești. Orientările amintite aici i-au adus- decedat fiind pe 29 iulie 1944 - în perioada 1945-1989 - represaliile sistemului care l-a înscris în „Fondul Special Interziși”. 
 
 Poezii publicate în diferite ziare și reviste ale vremii
 
„Dintre sutele de poezii doar 50 am reusit sa recuperez de la Biblioteca Academiei si din Arhivele Statului din Alexandria. De la Domnesti Muscel s-a venit cu o valiza plina cu manuscrise. Multe au fost arse chiar de catre mama sa, care n-a mai suportat controalele militiei si securitatii. El a fost primul nascut si al 5 lea copil pe care
strabunicii din partea mamei l-au ingropat in timpul vietii. Facusera poteci catre biserica si cimitir pentru inmormantari si parastase.”, ne scrie domnul Scarlat. Iată, dintre acestea, redăm și noi o parte, pentru cititorii  ActiveNews: 
                                                                         
                                                                                 Alpinism 

Pe piscuri goale, fără viață,
Unde nici vulturi nu s’avîntă
Eu mi-am tîrît povara sfîntă
A trupului flămînd de viață.

Cu patimă m-am strîns pe stîncă
Strîngînd spasmodic piatra tare …
Și-i drept că gura-mi, nu arare
Cerșea un sprijin de la stîncă.

Prăpăstii mi-au surîs sarcastic,
Guri de-abia înfiorătoare,
Dar prins de culme cu ardoare,
Am rîs și eu – la fel – sarcastic …

1928

Publicată în „SO4H2”, anul  I, nr. 1, din 15 aprilie 1932


     Noapte la Turnu Măgurele (1930)

Noaptea caldă ... noapte pasăre nocturnă
Aripa de neguri grele și-a lăsat-o
Pe oraș ca un „Adio del Passato”
Fredonat într-o lagună taciturnă.

Pietonii pe trotuare trec în grabă.
Liniștea se sparge’n uși de cafenele.
Catedrala’nalță turlele spre stele
În mirosul de grătar și de tarabă.

Stingerea se sună lung la regimente,
Cu ecouri prelungite. În grădină
Teatrul râde-n revelații somnolente,
Pe când paznic al luminilor de lapte
 - Sfinx pe soclul său de piatră carpatină – 
Stă eroul de la șaptezeci și șapte ...

Publicată în „Graiul tineretului”, anul  II, nr. din 11 iulie 1933

 Voiaj 

Sbor alb, aruncat peste zare,
Trec albe legiuni de gânduri –
Nici-o stea, nici-o statuie de sare,
Înfipte-n trecut, în curânduri.

Alergam, aur, printre platanii suri,
Ceas deșteptător pentru fluture și cuc,
Iarba ne mângâie, plopii mahmuri
Și Dumnezeu e bun ca un eunuc.

Privire departe, cer larg, deschis,
Ne jucăm cu focul, cu inima mea;
Somnul e mort, visul e deschis
Către viață, moarte, aer, catifea.

Plouă la sud, fulgeră norii,
Peste noi țipă cocorii de spaimă –
Numai un puț numără călătorii
Și rugăciuni adânci singur îngaimă.

Publicată în „DRUM”, anul  II,  nr. 4 – 5 din 1 ianuarie 1937

 Anii mei 

Anii mei ca merele toamnei trec
Cu dragostea, cu tristețea, cu bucuria;
Peste calendar, peste zile m-aplec
Și-mi plac colindele și Sântamaria.

Visez ades la biserica din copilărie,
Bătrână, cu denie, cu joc, cu prohod;
La bâlciuri o fată, o menajerie
Și eu evoluând, între ele, Irod.

Drumuri în apă, berzele călătoare,
Feerie de primăveri și uimire.
Blândul Isus între copii, sunătoare
În frunza de plopi – aninată vuire. 

Anii mei, lunile și zilele mele,
Frați și surori cu viața, cu amintirea
Merg către unde? Și vă scutur nuiele
În sufletul negru cum este cernirea.

 Publicată în „DRUM”, anul  III, nr. 3 din 27 noiembrie 1937
 
Melancolie

Stăm așa gravi, timpul ne plouă,
Cu destinul alături îmbătrânim;
Altă lumină, aer, lume nouă
Și călătorim etern către țintirim.

Scocul nădejdii sec, gândul coclit,
Prin sânge trece cornul tristeții:
Plânge, aripa ruptă, vag infinit
În care coboară pâraiele vieții.

La răsărit zările pară,
Alămuri ruginite țipă strident,
Vrerea uitată, surdă, amară,
Și cortina lăsată funebru, atent.

Poate mai știi idila de an, de zece,
Crește-n noi amintirea cenușie,
Toamna, moarte, visul falnic trece
Și privim în ram pe Sfânta Marie.

Publicată în „DRUM”, anul  III,nr. 8 - 9, 24 aprilie 1938
 
Poetul din urmă

Pe-aici poetul este rătăcit,
Prin hârburi de anafură și besnă,
Heralzii în tăcere i-au murit
Și plânsu-i-au durerile în glesnă.

De vreme îndelungă-i călător – 
Cu pietrele și roua din grădină,
Cu pulberea, cu norul tunător,
Cu toamna îmbrăcată în rugină.

A năzuit o țară de povești – 
Naiade în albastră legiune,
Luceferi în betele îngerești
Și verile cu umbră de cărbune.

Să fluture alaiele în zob,
Pe lanuri să se scuture belșugul,
Din cupe să hălădue -  și rob
Ca neaua să-i  lucească meșteșugul.

O țară de lumină și de vis
Poetul peste ani a căutat-o;
I-e sufletul de negură, închis
Și țara pân’acuma n’a aflat-o.

Publicată în „DRUM”, nr. 1 din 15 iunie 1938 și în „PREPOEM” an II, seria II, nr.19 din iunie 1941
                   
Opriți-vă

În drumul meu opriți-vă fierbinți,
În carnea mea cu târnăcoape.
Am să vă dau mistere și arginți,
Ca fumul, bogăția să vă’ngroape.

Mi-e inima de fulgere ocean.
Mi-e palma năzdrăvană și haiducă.
Opriți-vă cu sufletul ochean
Să beți înfiorarea hăbăucă.

Pe steiul ars de foc și’nchipuiri 
Să vă înalț o clipă, să vă doară.
Crepuscul de altare și zefiri
Și vorba peste moarte să vă moară.

Nu închinați cu mine rugăciuni
Ci treceți, ca barbarii, mai departe,
Mă jefuiți de grâne și tăciuni.
Deschis îmi e pătulul ca o carte.

Eu voi rămâne singur, vagabond, 
Un cerșetor de soare și de vise.
Voi ocoli destinul rubicond
Cu porțile de marmură, închise.

Publicată în „DRUM”, an IV, nr. 1 din 15 iunie 1938 și în „UNIVERSUL LITERAR” an I, nr. 21 din 23 mai 1942

                            
    Vântule !

Te caut, vântule, cu palma sus
Ca să te prind și să te fac pândar
Pe toate vorbele ce nu s-au spus –
Să le păzești cu veghe de ogar.

Din ele eu apoi să împletesc
Minune de lumină și noroi,
Stindarde cu argint împărătesc
Și noapte cu luceferii strigoi.

Nu vămuiesc tratate și comori –
Istoria-i bolnavă de eres.
Tu să-mi aduci din soare și din nori
Hambare de cuvinte cu’nțeles.

Te-oi pune autor, deopotrivă, 
Cu mine pe coperte, pe uluci,
Dar, iată, ți-este glezna colestivă 
Și aripa copaie de năluci.

O! vântule, cu palma către cer
Zadarnică e plasa ce ridic
Ai ostenit bătrâne cavaler
Și eu rămân, departe, mai calic ...

Publicată în „DRUM”, an IV nr. 2 – 3 din 24 octombrie 1938
      
Moartea Mariei

Ce să însemn în gând, în noaptea groasă,
Din ceasul rău, din apele tăriei?
Întinse moartea mâna fioroasă
Și, cald, culese sufletul Mariei.

Odihna veșnică îi stă acuma
Pe ochi, pe buze și pe mărțișoare,
N’o mai călca, zglobie, toamnele și bruma
Și n-o mai pune vara’n chiotoare.

Cinci oameni vor veni după amiază
Cu pași de pâslă și cu mâini uscate – 
O vor culege parcă ar fi trează
Și-or aștepta să-i dea niște agate.

Dar pân’ la urmă rece va rămâne,
Cu cer și cu țărâna măritată;
Isuse ’nalte, nobile stăpâne,
Dece chemași, la tine, mândra fată?

(Din volumul în manuscris „Iarmaroc”)

Publicată în „DRUM”, an IV nr. 4, noiembrie – decembrie 1938

    Hei, moarte

Hei, moarte, ce treci ca un vânt,
cu zile de cer și pământ,
oprește trasura dealatul cu noi,
dealatul atâtui gunoi.

și stai ca să bem un cotnar
magnific de bun și de rar,
cotnar bătrânesc,
cu pulpă de lut românesc.

Hei, moarte, ursuză și rea,
cu fruntea de negură grea
deshumă focoșii cârlani
să bem un milion de ani,
să bem sacadat și urât
cu toată durerea în gât.

Tu, moarte, nimic nu câștigi
că noaptea în ochi mi-o înfigi
și-alături de-atâția nebuni
un hoit obosit mai aduni.

Tu, moarte la fel hăuești
cu lupii și câinii cerești,
că omul în viață adastă
o vârstă mai vastă.

Ci lasă porunca eternă
și vino cu noi în tavernă
la mese bălțate și mici,
cu turme de palizi calici.

Petrece cu noi și te joacă,
bizară, hidoasă, potroacă,
retează-ne palma, ne fură din bile
dar lasă-ne sacul de zile.

Ah, iată și iată – n’asculți
ruga atâtor desculți.
Hei, moarte, aceeași rămâi
în legile astea lălâi ...
un rece tăcut negustor
pe-al vieții pridvor.

Te bucuri s’adoarmă drumețul
dai prețul. 
și-alături cu frații și nașii
îi iei chiuitul și pașii.

Hai, trage’n bătătură, 
să mă sui în trăsură.

Publicată în PREPOEM” an I, nr. 3 din septembrie 1939 și în „UNIVERSUL LITERAR”, an I, nr. 12 din 21 martie 1942 
Amintirea  vârstei

Amintirea vârstei fără prihană
Ca un cocor fâlfâie peste suflet;
Aud clopote, chiote, dojană,
Iarba cum crește și melcii la umblet.

Copil fug, alunec peste băltoace,
Munților le fac căciulă de azur.
Port în palmă pietre, lemne de toace
Și cioburi de sticlă gunoaelor fur.

Vârsta trecută, mamă ești uitată,
Acum am crescut, urmărul e mare:
Furtuni de neguri, apă tulburată, 
Cruce pe gânduri peste amplă zare,

Duc prin viață trecutul, colbul aprins,
Pasăre cu lat de picior, aplecat,
Efigie de stele pe cerul întins
Sau lac din care nuferii albi au secat.

Publicată în „DRUM”, anul  III, nr. 46, Crăciun 1939

Golănească

Să bem, prieteni, mult și anonim,
hârdaie cu vin roșu ne adastă, 
la urma urmei tot ne poticnim
și ni se culcă greerii în țastă.

Același basm urît e împrejur
cu aripa de plumb și coiful rupt,
deasupra cerul pus în abajur
și îngerii ce visele ne-au supt.

În ăst peisaj călătorim mereu
dealung de ani și veștede tristeți,
halucinați cătăm un empireu
ce nu se mai ivește’n dimineți.

Zădărnicia stă cu noi la cot
și’n suflete ne urlă când și când.
Măcar să bem cotnarul lumii tot
învinși, nemîngîiați și fluierînd.

Publicată în „DRUM”, an VI nr. 1 din aprilie 1940 și în „PREPOEM” an I, 
nr. 10 din aprilie 1940
 Scrisoare scurtă

Bunul meu prieten, n’am
nici un câine ca să facă ham!
Nicio mâță oarbă ca să țipe
la soboli și la aceste clipe.

N’am un greer mic în grindă
veșnicia’n cîntec să aprindă.
N’am un strop de seu, o lumînare
ca să-ți scriu misivă mare.

Iată un bătut de ger,
de hârtoape și de nopți de fier,
De stafii mărunte ca un zob
și durerii mele rob.

Ce să fac prin ceasul greu?
Morții putrezesc mereu.
putrezește și Isus în gînd,
i-auză-l  plîngînd.

(Din volumul în manuscris „Iarmaroc”)
  Publicată în „DRUM”, an VI nr. 1 și
 în „PREPOEM”, an I, nr. 7, ambele din aprilie 1940

    P a r a b o l ă

Unde sunt miresmele,
Cocorii, catapetesmele?
Cine e hoțul, cine e blestematul
Care ne-a jefuit satul?

Plecați în toate părțile,
Cercetați pădurile, cercetați hărțile,
Răsturnați împărățiile
Și aflați bucuriile.

Până la veacul mic
Mai e un drum de nimic,
O șchioapă, o săritură de pițigoi.
Să n-ajungem cu desagii goi.

Arhanghelii, îngerii, sfinții
Așteaptă să le ducem arginții
Și din toate cele câte ceva.
Măcar o ață, o mucava.

Altfel nu dau zapis
Că vom intra în paradis
Că vom săruta mereu și mereu
Bocancii lui Dumnezeu.

Publicată în „DRUM”,  anul  I, nr. 11 și în
„PREPOEM”, ambele din mai 1940
           
S i n d r o f i e

Feți frumoșii, harapii, călăii,
broscoii, țînțarii, dulăii
veniră la mine’n pridvor
din toate ghiocile lor.

Domnilor, iubiți vizitatori!
iată scaune, merinde, viori, 
parabole, sîrme, cotnar în bărdace.
Luați de unde vă place.

În seara aceasta bătrînă
sîntem o apă, o targă, o mînă, 
mari evadați din povești
fără căciuli și fără calești.

Și eu sînt frate cu voi.
Mi-e fruntea stelară, piciorul gunoi
atîtea cuvinte încurc
și tot către moarte mă urc.

Ci poate vreodată
O glorie pală, ușor deșelată
ne-o rîde, ne-o plînge pe crestele mici
pe unde fugirăm așa de calici.

Publicată în „DRUM”, anul  I, nr. 11 și în
„PREPOEM”, ambele din mai 1940
       
E p i l o g

Lăsați licuriciul să vie
la pasărea din colivie
să i-aducă lumină sacră
în colivia acră.

Pasăre sunt și eu
în colivia lui Dumnezeu
dar sărăcia și migrenele
mi-au escamotat penele.

C-o schiloadă mînă
stau rezemat de țărînă.
C-o slabă cutremurare
holbez ochii a mirare.

Licuriciul meu e mort.
Nu-mi mai aduce steluțe în cort,
nu mai rîde, nu mai luminează
ceasul ca o amiază.

Poate Maica Precestă
o ieși pe secetă
cu Isus feericul,
s’alunge întunericul.

Publicată în „DRUM”,  anul  I, nr. 11 și în
„PREPOEM”, ambele din mai 1940

 Scrisoare  din  oraș

Comuna mea cu leat pierdut în ciață,
Cu liniști mari, cu case de argilă,
Prin visul meu, prin alba dimineață
Te năzăresc îndepărtată și umilă.

Eu am plecat în larguri de migdale
Din anii mici ca nasturii și melcii
Tu ai rămas pe coastele ogale
Cu grâu și flori și râurii zuvelcii.

Poate-i mai bine, dreaptă în natură
Să stai așa de dor de catapeteasmă,
Arar să-mi joci în orele de sgură
Pe canavaua gândului mireasmă.

Prin jurul meu e colb amar și trudă,
În creștet nici-un înger nu coboară
Cu bozi în păr nu văd o paparudă
Și chiar regina vântului e chioară.

Căsoaie mari, cu pântece bălțate
Sudalme sure bucură peisajul,
Poemele sunt frânte, lăbărțate,
Pe vârfuri e actor cabotinajul.

Și nimeni nu visează o minune.
Un boloboc de logică e traiul,
Pe-aici e mort și timpul în tăciune
Și luna nu-și mai vântură mălaiul.

Ci tu ești doar un pumn de sărăcie
Dar eu te simt, comună de pe zare.
Luceafăr înălțat în veșnicie
Cu Dumnezeu în frunte și altare.

Publicată în  „ZARATHUSTRA”, ianuarie 1941, Buzău, 
placheta 3 și „UNIVERSUL LITERAR”, an I, nr. 10,
din 7 martie 1942