În luna octombrie, la împlinirea a 100 de ani de la apariția primei ediții care a reunit cărțile scrise de Regina Maria a României în timpul războiului, Editura Predania a reeditat acest volum.

Apărută în condiții grafice deosebite, cartea redă impresiile Reginei României despre țara noastră, poporul nostru și felul nostru de-a fi. Cititorul va găsi în interior rânduri așternute cu sinceritate și dragoste de către Suverană către poporul său.

ActiveNews vă oferă, în exclusivitate, prefața volumului:
 
Această carte a fost scrisă la epoci deosebite. Partea întâi a văzut lumina într-un ceas când simțeam că războiul se apropia de hotarele noastre și, știind în ce parte ne vom hotărî, am pregătit o serie de schițe ușoare pentru a fi trimise în Anglia când ne vom fi declarat aliații ei.

 

România e puțin cunoscută marii Împărății de peste mări și doream să fie condeiul meu acela care va vădi unele din frumusețile ei tării mele de naștere. Cu intenție nu am pomenit în volumul întâi nume, cu intenție am trecut atât de repede de la una la alta, căutând ca în cât mai puține cuvinte să vrăjesc atmosfera șesurilor noastre întinse, a nesfârșitelor noastre drumuri prăfoase, a munților și a pădurilor noastre, a satelor noastre smerite, a pitoreștilor noastre biserici și a pașnicelor noastre mănăstiri, a lunilor noastre de căldură și de frig. Mai voiam și aceea: să fac a se cunoaște sufletul, de o melancolie stranie, al poporului nostru.

Într-un timp cu totul deosebit a fost scrisă partea a doua. Grozava depresiune a înfrângerii și a retragerii zăcea ca o povară asupra noastră a tuturora. Trei sferturi din țara noastră ne fuseseră smulse; ca o ceată de oi pierdute fuseserăm goniți din adăposturile noastre.

Simțind cât de deznădăjduit era necazul poporului meu, întrebai pe profesorul Iorga ce pot face pentru sufletele lor în acest ceas de întuneric. „Descrieți-le locurile pe care le-au pierdut,” i-a fost răspunsul. „Ați scris o carte pentru țara nașterii Voastre; acum e vremea să scrieți una pentru țara a cărei nenorocire o împărțiți.” Îndemnată de cuvintele cuiva care credea că aș putea să mișc inimile oamenilor cu condeiul meu, am făcut o a doua serie de schițe, și le-am făcut la un ceas când toți râvneau să-și amintească, să spere…

Le-am spus numai despre ce-mi era tot așa de scump ca și lor, și pot spune că s-au citit larg cărticelele mele. Fiind scrise în zile de necaz, ele au mers drept la inimile acelora pentru care fuseseră scrise, ajutând să întărească acea simțire de încredere între mine și poporul meu, pe care nădăjduiesc ca nimic nu o va putea nimici.
Era numai o biată ediție tipărită pe hârtie de război, dar în multe mâini a ajuns…

Mi s-a spus că acei din Ardeal, aceia pe care i-am așteptat așa de îndelung și care așa de îndelung ne-au așteptat pe noi, ar vrea să citească și ei cartea mea; de aceea se tipărește o nouă ediție în țara lor, care e și a noastră.

Cândva, poate, dacă Dumnezeu mă ajută să trăiesc, voi scrie o altă carte, o carte despre acele scumpe țări care au umplut de dor toate inimile românești, despre acele țări pentru a căror liberare atâtea vieți tinere s-au jertfit, atâta sânge s-a vărsat… Dar întâi, ca în pelerinaj, trebuie să le străbat, din loc în loc. Căci pot descrie bine numai lucrurile pe care le-am văzut, lucrurile pe care le-am simțit.

Dacă aceasta a treia parte va veni vreodată la lumină, simt ca și cum sufletele celor care au murit pentru idealul nostru ar sta lângă mine, simt ca și cum mâinile lor de umbre mi-ar călăuzi condeiul. Ar fi scrisă pentru cei vii întru pomenirea morților.

Dar prezentul singur e al nostru; viitorul stă în mâinile lui Dumnezeu. Și fiindcă acea carte visată nu s-a înfăptuit încă, trimit aceste două cărticele fraților noștri de peste munți, sperând că vor primi cu simpatie ceea ce cu atâta iubire s-a scris.