În Cer, îndepărtații aștrii ard ca niște vetre veșnice, alburii, aranjate precum orchestrele faimoase, cu dirijori și muzicanți neîntrecuți. Simțirile poeților încă mai aud și se stârnesc din nepământenele lor simfonii de foc, așternând pe pergamente inimitabile si indelebile versuri care brăzdează întinsele câmpii ale sufletelor iubitoare de sublim și mister ale celor, câți or mai fi rămas, de jos, din lumea de aici.

Înnăbușite nu atât de nesfârșitul spațial, ci, atât de trist, de propria derută ontologică, metafizică și estetică, rapsodiile simfoniilor celeste și stihurile sensibile ale poeților nu mai pătrund urechile omului de azi, ocupat până peste cap cu larma vremelnică, dar supărător de repetitivă, a lăutăriei consumeriste și politicianiste, de la noi si de aiurea. Cu un fond sufletesc prea-încărcat de vacarmul rotației brandurilor, a nouveau-urilor, a șiretlicurilor dezgustătoare ale unor companii – vezi cazul Volkswagen –, a discursurilor politicianiste interne și mondiale, unse cu rafinament, dar în spatele cărora se aud răcnetele asurzitoare ale zeului Marte, omului astfel „alarmat” și dez-bisericit nu-i mai rămân decât puține mijloace de a asculta vocile tainice, subtile, ale vieții sale lăuntrice și ale celei cosmice.

Nepriceperea de a mai desluși între alb și negru, bine și rău, frumos și urât, lege și fără-de-lege, rost și fără-de-rost, se vede, poate, cel mai bine în modul în care „salutăm” si tratăm pre-existența umană, a fetusului matern.
Se știe că, în primele zile de la facere, volumul embrionului (viitorul Făt-Frumos din mitologia străveche) crește de opt mii de ori, iar diametrul lui se mărește de douăzeci de ori.
 
O asemenea explozie de viață din pre-existența embrionului, care vrea cu ardoare să vină în ființă, în lumea de aici, se poate asemăna doar cu actul creației, cu lumea făcută de Dumnezeu prin cuvânt din nimic, sau, pentru liber-cugetători, cu Marea Explozie (Big Bang), fără de mână divină, din oul energetic primordial. Explozia fulgerătoare, aproape neînteleasă, a embrionului din primele zile este urmată de o creștere viguroasă în următoarele patruzeci de zile, momente în care se ivesc funcțiile biologice fundamentale ale fătului (inima, plămânii etc.).
 
Apar, pe urmă, în „sălașul” matern mișcările respiratorii, ale pleoapelor și buzelor, poziționale, pentru ca, pe la șase luni, să putem auzi enigmaticul „strigăt fetal” (vagitus uterinus), prima formă de glăsuire a fătului și, probabil, prima încercare de atingere pre-verbală dintre mamă și făt, care vorbește de la sine și în fața căreia orice teorie psiho-prenatală pare de prisos.

În locul încercării de a răspunde acestei glăsuiri pre-existențiale fără pereche cu dragoste maternă și de a duce la bun sfârșit intrarea în lumea de aici a fătului, la împlinirea vieții, multe perechi – din ce în ce mai multe dacă aruncăm o privire asupra evoluției avorturilor – aleg să curme atât de devreme întreaga minune de viață din pântecul mamei, prin avort. În locul diafanului „strigăt fetal” de la șase luni, se va auzi doar „strigătul mut” al fătului (de-acum Făt-Urât sau Făt-Țâpat) la simțirea bisturiului chirurgical – se pare că acest strigăt este cât se poate de real –, strigăt care ascunde o durere adâncă, sfâșietoare, „mută”, cum numai în cazul blestemului de moarte se poate auzi.

Dar cu ce urechi să mai audă cineva aceste simfonii delicate ale vieții și Cosmosului în larma generală, angoasantă și parcă perpetuă, în această lume tot mai amputată si, mai mult, mai dezrădăcinată?! Poate, cu mai multă liniște lăuntrică, am găsi și urechile și tihna de a asculta aceste glăsuiri simple dar atât de fine ale vieții… 
În vară, la o sărbatoare câmpenească ținută undeva între plaiurile Munților Zarandului, am cunoscut și ascultat doi lăutari, trecuți de vârsta tinereții, care aveau un fel anume de a închina când mai trăgeau câte un păhărel. Când toți închinau cu „multă sănătate”, „multă fericire” sau „noroc”, ei răspundeau mereu cu „liniște și pace”. „Liniște și pace” în sus, „liniște și pace” în jos, toată sărbătoarea... Mi-am dat seama atunci că, în înțelepciunea lăutarilor, liniștea și pacea veneau înaintea sănătății și norocului, că, fără liniște și pace, nimic nu poate începe, nici sănătatea, nici fericirea, nici norocul: nici nimic altceva.

Acum, în mijlocul orașului și-a lumii tot mai pline de larmă, îmi dau seama mai bine de „dreptatea” lăutarilor. Avem nevoie de liniște și pace pentru a putea surprinde și înțelege frumusețea vieții și a Cosmosului; de tihna necesară pentru a desluși și iubi necondiționat „strigătul fetal” și de a lua hotărârea de a nu mai auzi vreodată „strigătul mut” al Fătului – viitor Frumos – amenințat de un crud bisturiu…
Liniște și pace!


2% din impozitul pe salariu
Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 2% să meargă către articolele noastre și sprijinirea directă a siteului ActiveNews România, nu către stat. Companiile de publicitate și multinaționalele nu ne iubesc. Ajută-ne să luptăm în continuare pentru cele ce-ți sunt dragi: Familia, Credința și Țara.

Descarcă formularul și depune-l la agenția ANAF de care aparții până pe 31 iulie.