L-am întâlnit pe marele actor Mircea Diaconu pentru prima oară în 1990, când vântul schimbării sufla puternic peste România. Eram tânăr, cu elanul specific vârstei, și poate că acesta a fost atuul meu în ochii lui. Realizasem emisiunea Gaudeamus la TVR1, iar acest lucru părea să îi fi câștigat respectul.

Îmi amintesc acea întâlnire la Uniunea Cineaștilor din România – o clipă în care pasiunea mea pentru artă și respectul meu pentru actorii care scriau istorie s-au întâlnit cu generozitatea unui om remarcabil.

Câțiva ani mai târziu, Mircea Diaconu mi-a propus să colaborăm la o emisiune matinală, un proiect care s-a dovedit inovator și deosebit de apreciat. Am acceptat fără ezitare, iar ceea ce a urmat a fost o experiență memorabilă. Emisiunea noastră a deschis un drum nou, devenind un model pentru imitatorii care s-au grăbit să reproducă formatul pe alte posturi. Era o perioadă în care creativitatea își găsea, încă, spațiu să înflorească.

Nu am avut o relație personală apropiată cu domnia sa, însă drumurile noastre s-au mai intersectat sporadic. Îmi amintesc revederea de la premiera filmului Doar cu buletinul la Paris – o ocazie de a schimba câteva impresii, de a redescoperi aceeași noblețe și căldură care îl defineau.

Deși viețile noastre au urmat direcții diferite, dispariția lui m-a zguduit profund. O astfel de pierdere lasă un gol imens în inima celor care iubesc și apreciază adevărata valoare artistică. Mircea Diaconu nu a fost doar un actor; a fost o expresie vie a culturii noastre naționale, într-o vreme în care această cultură este amenințată de interese obscure, ce par să ne împingă spre o dezumanizare sistematică.

Maestre Mircea Diaconu, acolo, printre stele, vei străluci, fără îndoială, în constelația valorilor nepieritoare. Cei care ți-au admirat talentul și ți-au prețuit sufletul nu te vor uita niciodată. Te salut, cu respect, ca pe un fost interlocutor în această vastă scenă a vieții. Ai lăsat în urmă o moștenire care ne amintește că spiritul acestui popor este mai presus de vremuri.

VIDEO: