Lumina dintre oceane este o carte recentă, primul volum publicat de australianca M.L.Stedman. Intriga, bagatelizată din plin de realizarea cinematografică având același nume, poate fi la prima vedere o dramoletă ieftină, lacrimogenă și cu final previzibil, nici bun, nici rău ci doar cuminte. Toată desfășurarea acțiunii are în fundal memoria catastrofală a primului război mondial oglindită într-un capăt de lume în care fiecare familie își pierduse câte un tânăr iar supraviețuitorii purtau în ei amintiri cumplite care le întunecau viețile. Tom, întors de pe front, a lăsat în urmă nu doar moartea din tranșee ci și o familie destrămată. Își găsește liniștea pe o insulă pustie, ca supraveghetor al farului, obiectiv necesar pentru ghidarea vapoarelor din toată zona. Se căsătorește cu Isabel cu care trăiește o lungă poveste de dragoste în singurătatea în care a ales să trăiască și în care fata i s-a alăturat cu entuziasm. Nu pot avea copii, ea pierde pe rând trei sarcini, iar crucile de lemn pe care le-au înfipt una lângă celalată stau mărturie a dramei lor, aparent fără ieșire. Imediat după a treia pierdere, într-o barcă aruncată de o furtună la țărm, găsesc cadavrul unui bărbat necunoscut. Pe fundul bărcii se afla un copil mic, de nici trei luni, o fetiță.
 
Disperarea femeii lovite de soartă îl face pe Tom să-și încalce datoria și să nu raporteze evenimentul, să îngroape cadavrul și să crească fetița ca fiind a lor, iubind-o din tot sufletul. Anii fericiți sunt întrerupți, însă, atunci când adevărata mamă apare în viața lor, la început doar cu numele și povestea, apoi, când el nu mai rezistă și dă totul în vileag, cu dreptul său de părinte natural. Isabel nu-l iartă ca a trădat, el încearcă să ia întreaga vină a mistificării identității copilui asupra lui și intră in inchisoare. Fetița nu se adaptează lângă noua mamă si suferă cumplit...
Iată o poveste în care nu știm cu cine să ținem și în care sorbim acțiunea așteptând un final în care nimeni să nu sufere. 

Și totuși...undeva, povestea ne este cunoscută. Dacă o dezvelim de dramatismul telenovelistic îi aflăm pe Adam și Eva într-un ținut paradisiac în care descoperă și denumesc fiecare bucată de pământ, în care umblă adesea goi și nu se au decât pe ei înșiși. Ochiul Farului este Lumina călăuzitoare cu care eroul principal se află într-o permanentă legătură și pe care o întreține. Pe insulă nu sunt șerpi, îi spunea Tom lui Isabel odată, cumva întâmplător. Destinul implacabil care dă măsura cărții de la un capăt la celălalt ne poartă pe tăcute într-un spațiu Vechi Testamentar în care lipsa pruncilor era o dramă și se foloseau căi lăturalnice spre a avea moștenitori. Ispita fructului oprit este, în Lumina dintre oceane, copilul adus de ape în viața unor oameni frustrați de același destin implacabil care i-a lipsit de sensul unei vieți binecuvântate. La rugămintea disperată a femeii, bărbatul își încalcă menirea lui de paznic al Farului, cel care trebuie să vegheze și să dea de veste superiorilor despre orice naufragiu. Deși Isabel interpretează că acest copil îi este hărăzit, el va trebui înapoiat după ani de zile mamei naturale. Aceasta, în ciuda vocii sceptice a Lumii, nu s-a îndoit niciodată că fetița ei trăiește. 

Este impresionantă și rămâne ca unica variantă posibilă într-o lume în care cei doi protagoniști îl căutau pe Dumnezeu, educația primită de copil pe insulă. Fiecare zi trecea în căutarea luminii, a liniștii și a mersului stelelor pe boltă. A ordinii divine, a iubirii și a candorii. 

Autoarea nu încurcă planurile, nu relativizează Binele și Răul, nu părăsește perspectiva rece și sacră a destinului care se împlinește și căruia îi suntem mereu datori cu Adevărul. Noi, cititorii, construim o soapopera, doar noi trăim la nivel afectiv ceea ce, de fapt, e simplu și taie ca o lamă de cuțit: realitatea brută. 

Nimic nu e întâmplător, la fel ca în Cartea Sfântă. Nefericitul părinte, aflat mort în barcă, plecase pe mare cu pruncul în ziua următoare celei în care acesta fusese botezat. Peste doi ani, ceilalți părinți auzeau despre existența mamei naturale, nebune de durere, exact în ziua în care își botezaseră din nou fetița găsită pe apă, fără să știe că Taina se săvârșise demult. Iată cum Botezul apare ca element decisiv pentru destinul copilului, căruia îi naște și îi limpezește apoi destinul.

 Nu voi ști niciodată dacă autoarea australiancă și-a construit prima sa carte folosind schela biblică în chip conștient , sau dacă regia acestei lucrări nu a ieșit din subteranele ei creștine. Privită ca romanță, cartea îți smulge lacrimi și te poartă într-o melancolie vecină cu romantismul. Totuși, esențiale rămân Taina lui Dumnezeu sub care se țes destinele noastre și, firește, ascultarea. 

***
Această carte ar putea fi adresată românilor pentru a le aminti că lumina lui Dumnezeu se revarsă nemijlocit peste toți de mii și mii de ani.  Avem nevoie mai mult decât oricând de o exegeză biblică profundă, avem nevoie să ne întoarcem, iar și iar, la rădăcini.  Aflat între apele mișcătoare ale postmodernității, neamul românesc a uitat să-L roage pe Dumnezeu să-i îndrume pașii către izbăvire.

Am uitat să îi cerem fii sănătoși și Buni, cum îi cereau lui Iahve evreii în Vechiul Testament. Poporul român își condamnă o parte din fii la dispariție încă din clipa concepției lor. Cei care supraviețuiesc primesc din partea noastră rețete de adaptare construite cu migală în alte părți ale Lumii. 

Deunăzi am participat la o activitate, Centenarul României Mari, adresată profesorilor de istorie și învățătorilor din București, având, deci, în centru, destinul educațional al Copilului român. Activitatea s-a derulat în aula Politehnicii și, ceea ce m-a atras, a fost anunțata prezență a Dianei Mandache, autoare ce i-a făurit un portret unic reginei Maria în atâtea cărți. La eveniment au participat reprezentanți din ISMB, Casa Corpului Didactic și Ministerul învățământului. Într-un colț al mesei se așezase istoricul Mandache căreia mă pregăteam să îi pun câteva întrebări dificile.  

Evenimentul s-a derulat într-o singură direcție. Sub cupola unei acțiuni ce promitea o retrăire a Marii Uniri, toate oficialitățile prezente în seara aceea de decembrie i-au învățat pe profesorii de istorie care umpleau până la refuz aula în speranța obținerii unei hârtii pentru dosarul de merit, despre cum să nu predea istoria cu adevărat. Teme arhicunoscute în presă și care au fost dublate de imagini constructive se derulau pe portativul scenei: caricaturi simpatice cu puști ce țin căști în urechi care nu trebuie deranjați din preocupările lor, dojana făcută celor ce-i obligă pe copii să învețe, să ajungă undeva, să facă o școală bună, să se caute pe ei înșiși. Filosofia lui Salinger se creiona deștept prin imaginile proiectate auditoriului. Profesorii ascultau și-și notau pe alocuri pe foile pregătite de gazde din timp. Li s-a spus pe mai multe voci că sunt depășiți dacă predau istorie folosind cartea, caietul și temele pentru acasă și că este o crasă lipsă de caracter profesional dacă nu se adaptează modei facebookului. Au urmat mese rotunde în care s-au adoptat teme reprezentative pentru istoriografia marxistă, dintre care aș aminti problema țărănească văzută dintr-o perspectivă strict revendicativă, soldații morți degeaba în războiul de reîntregire, folosirea telefoanelor la ore pentru a nu se consuma hârtie. 

Mă pregătisem să-i adresez câteva critici Dianei Mandache fiindcă îi dădea Mariei noastre în cărțile ei doar trăsături saxone, pentru că nu amintea nimic de români, și prea puțin de legătura ei adoptivă cu țara...dar am sfârșit prin a o felicita cu emoție atunci când evenimentul a ajuns la final. Diana Mandache a fost singura dintre invitați care a vorbit despre istorie în acea seară dedicată Centenarului românesc. Cu pasiune, voce tremurată, cu citate lungi memorate după ani întregi petrecuți în arhive, Diana Mandache ținea în mână manuscrise rare cu semnătura reginei unirii noastre. Mă simțeam recunoscătoare pentru recuperarea unei părți din istoria mea, istorie pe care eram învățată de șefii mei să o arunc la coșul de gunoi. 

Lumina dintre oceane. De la Centru s-a transmis în repetate rânduri că trebuie să deturnăm copilăria pruncilor noștri. În școli, educația pentru sănătate, o educație sexuală mascată, a pătruns prin grija managerilor. Inspectoratele și ministerele au ajuns unicii protectori ai acestor manageri după ce l-au gonit împreună pe Dumnezeu din școli. De sus, de la Centru, micii șefi de școală au primit obligația de a include sexologia educată în dauna culturii generale printre materiile studiate de copii. O disciplină opțională pentru care părinții devin obligați să semneze. Fiindcă aceeași părinți trebuiau să accepte pe nemestecate prezența în curriculuum a noii materii, cel care urma a o preda era profesorul de biologie pe care copiii îl cunoșteau și care nu putea, deci, să pună la cale ceva rău. O găselniță deșteaptă, gândită de mult timp în laboratoarele psihologilor școlari. Tot prin înțelegere cu cei de la Centru erau aleși diriginții claselor V-XII în fiecare an. Doar cei dispuși la compromisuri, cei care-și asumau răspunderea de a dărâma bariera de moralitate, ultima redută pusă de părinții înapoiați primeau girul managerului școlii și al onoratului protector.    

Lumina dintre oceane. Tot mai mult, oceanele ignoranței și promiscuității intră în servietele fiilor noștri. Ar fi de ajuns să ridicăm ochii spre Farul călăuzitor și să ne temem. 

Dragă cititorule,
dacă ți-a plăcut acest articol, te rugăm ceva.

De peste 5 ani, ActiveNews este vocea pe care sute de mii de români o primesc în fiecare zi, dar care în același timp fisurează stabilimentul politic și economic care dorește să supună și România.

ActiveNews este un site independent din punct de vedere editorial, ceea ce înseamnă că ne stabilim singuri prioritățile și strategia. Jurnalismul nostru este liber de influențe comerciale și nu este influențat de către moguli, milionari sau acționari.

Nimeni nu-l editează pe editorul nostru. Nimeni nu ne direcționează opiniile.

Aceste aspecte sunt de o importanță critică într-o țară în care mass-media corporatistă face legea. Într-o Românie în care interesele economice ale marilor jucători dictează reacția presei, și nu interesul pe termen lung al acestui popor.

ActiveNews este singurul loc din .ro unde ați putut citi despre fapte și oameni care altfel nu ar fi apărut niciodată pe piața media din România. Știi bine asta.

Am câștigat împreună multe bătălii, văzute și nevăzute, dar Țara are nevoie de mai mult decât simpla noastră supraviețuire. Țara Noastră are nevoie de jurnalism curat, scris cu gândul la valorile pe care le-am primit de la înaintașii noștri. Țara noastră are nevoie de curaj pentru a expune impostura și trădarea, iar pentru asta e nevoie de informație. Informație, nu diversiune sau divertisment.

Implică-te Susține ActiveNews