MICUL TRONOS A PRINS ARIPI! Pr. Arhid. Mihail Bucă: Dumnezeu să binecuvânteze viitorul României, prin acești copii minunați și frumoși!
În naosul frumoasei biserici Foișorul Mavrocordaților, cu hramul Nașterea Maicii Domnului și Sfântul Trifon, o bijuterie a artei bizantine românești, s-a născut astăzi, la odovania praznicului Botezului Domnului, proiectul micul Tronos. Felicitări gazdelor ospitaliere și inițiatorilor! Pr. Arhidiacon Mihail Bucă, protopsaltul Catedralei Patriarhale și conducătorului marelui Tronos, a surprins momentul în care micii psalții își flutură aripile:
„Cu binecuvântarea lui Dumnezeu, astăzi am demarat proiectul, micul Tronos.
Sub îndrumarea ucenicului meu Ionuț Balaban, acest proiect are în vedere descoperirea muzicii bizantine, redescoperirea colindelor și a cântecului patriotic în inimile celor mici.
Este nevoie la stranele bisericii, de copii care aduc bucuria și pot închega la rândului lor alți tineri spre înfrumusețare cantarilor.
Acești copii după ce vor performa, pe viitor vor participa și la concertele grupului psaltic Tronos, cu formula cea mare, a grupului.
Dumnezeu să binecuvânteze viitorul României, prin acești copii minunați și frumoși!”
Mai multe imagini și filmări aici:
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Hackerii și secătuirea apelor vin tot de la Dumnezeu. Ce trebuie să învățăm din asta: ÎNAPOI LA REALITATE! La documente pe hârtie, bani în numerar, cărbune, NORMALITATE. Avertismentul Părintelui Justin
Cine credeți că a scris Cuvântul Înainte la cartea lui Robert F. Kennedy Jr. ADEVĂRATUL FAUCI, ediția în limba română? CĂLIN GEORGESCU! Cine credeți că o publică, împreună cu FILMUL tradus? ACTIVENEWS! VIDEO/DOC AICI
Diana Șoșoacă sau Ferească Dumnezeu!
Cine sunt propagandiștii anti-georgiști: Cristian Tabără, un alt Avramescu. Acuzat de bigamie și pedofilie: cercetat penal pentru viol asupra fetiței de 11 ani a partenerei sale. ”Da, mi-a alunecat degetul în vaginul fetiței” - DOSARUL MUȘAMALIZAT
Cadou extraordinar pentru Călin Georgescu de la Pr. Ioan Gavrilă din inima României - Covasna: Icoana Maicii Domnului cu Pruncul de SFÂNTUL ARSENIE BOCA și Crucea Biruinței! Liderul naționalist, întâmpinat ca un voievod, cu pâine și sare - VIDEO
Nicolae Steinhardt despre Pleșu și Liiceanu: CATARII DE LA PĂLTINIȘ (29 iulie 1912 – 30 martie 1989)
Recomandările noastre
INTERVIU cu Generalul Radu Theodoru de la împlinirea a 100 de ani de la eliberarea Ungariei de hoardele maghiare bolșevice: „Victoria de la Budapesta a fost victoria aristocrației țărănești împotriva asupritorilor austro-ungari”. FOTO și VIDEO
4 August 1919: Ziua cuceririi Budapestei de către Armata Română. Medalia unui ION care a ajutat la urcarea Tricolorului României și a Opincii pe Parlamentul ungar. Ioan Aurel Pop: Béla Kun plănuia să unească Ungaria cu Rusia Sovietică. FOTO-GALERIE/VIDEO
3 AUGUST 1919. ZIUA DE GRAȚIE CÂND ROMÂNII AU CĂLCAT BUDAPESTA. Mărturiile sergentului oltean care a pus Opinca pe Parlamentul Ungariei și ale eliberatorilor români: Ocuparea Budapestei înseamnă stăpânirea cheii de boltă a imperialismului maghiaro-german
Hackerii și secătuirea apelor vin tot de la Dumnezeu. Ce trebuie să învățăm din asta: ÎNAPOI LA REALITATE! La documente pe hârtie, bani în numerar, cărbune, NORMALITATE. Avertismentul Părintelui Justin
Persoane: Mihail Bucă, arhidiacon
Locații: București
Subiecte: Muzică psaltică Muzica Românească
Organizații: Grupul Psaltic Tronos Tronos Junior
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)