În Duminica Tuturor Sfinților, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea Antim din București, cu prilejul hramului lăcașului de cult, transmite Basilica (FOTO mai sus și în Galeria FB)

Sfânta Mănăstire bucureșteană clădită de Sfântul Antim Ivireanu a fost și leagănul Rugului Aprins și al generației de la 1990, sub aripa Sfântului Sofian (Fotografie urmată de citate de folos de la Sfinții Antim și Sofian):

„Nici un lucru nu iaste atâta de priimit înaintea lui Dumnezeu ca facerile de bine ce să fac la săraci și la sfintele bisérici. Și pentru aceasta vedem în Sfânta Evanghelie cum că Domnul nostru Iisus Hristos pre alții nu face moșténi cereștii Sale împărății, fără numai pre aceia ce au făcut faceri de bine întru această lume, adecă pre cei ce au miluit pre cei săraci, au săturat pre cei flămânzi, au adăpat pre cei setoși, au îmbrăcat pre cei goli, au mângâiat pre cei streini și au căutat pre cei bolnavi și închiși.

Drept acéia și fericitul Pavel fiind de Dumnezeu învățat, știind cum că acéste bunătăți mijlocesc creștinilor mântuire sufletească, ne învață la 13 capete cătră evrei, acéstea să avem pururea întru pomenire și să le facem cu osârdie, zicând: „Și facerile de bine și împărtășirea să nu uitați, că cu jărtve ca acéstea să îmblânzéște Dumnezeu”.

Deci, cu această socoteală și eu, smeritul mitropolit al Ungrovlahiei, Anthim Ivireanul, pentru ca să fac puțin folos sufletului mieu și să aib pomenirea mea cea de toate zilele și în viață și după moarte, m-am apucat de am înălțat din temelie acest sfânt lăcaș în slava lui Dumnezeu și întru cinstea Tuturor Sfinților și cu acea puțină agonisită ce mi-au dăruit mila lui Dumnezeu și am câștigat și eu cu multe osteneli și cu sudoarea féței méle am săvârșit-o și am înfrumosețat-o, precum să véde. Și i-am hotărât și puțin venit după putința mea; întâi, pentru ca să aibă casa lui Dumnezeu cuviincioasa ei podoabă și chiverniseală. A dooa, pentru ca să aibă și săracii oarecare ajutoriu și mângâiare. Și a treia, pentru ca să aibă împreună cu mine, de-a pururea, pomenire câți vor milui casa aceasta.”

(Sfântul Antim Ivireanul, fragment din Predoslovia Așezământului Mănăstirii Tuturor Sfinților, 1715)

*

„Dintru ostenélele méle céle multe, din tipăritul cărților și din milosteniile îndurătorilor creștini, ne-am învrednicit de am înnălțat din temelie bisérică frumoasă aici, în București, întru slava și mulțemita Însuși Celui ce întru Troiță Se proslăvéște, Dumnezeu, și întru cinstea și lauda tuturor sfinților denpreună, încât să fie și să se numească cinstita mănăstire a Tuturor Sfinților, cărora o am și închinat-o și pe numele lor o am zidit-o, ca să se prăznuiască întru ia cu mărire și să să cinstească necontenit cu laude și cu cântări ca niște priateni ai lui Dumnezeu și ajutători și sprijinetori tuturor pravoslavnicilor creștini.

Zidit-am și înprejurul ei chilii destule și alte lăcașuri pentru odihna egumenului care va fi după vremi și a celora ce vor vrea să aleagă viața sihăstrească, adăogând întru ia și altele multe trebuincioase, la caré am închinat multe de toate câștiguri mutătoare și nemutătoare pentru îndestularea celor ce vor lăcui întru ia, adecă moșii, vii, mori, stupi și dobitoace de tot feliul.

Încă și bisérica am înpodobit-o și am înfrumusețat-o cu ajutoriul lui Dumnezeu, pe dinnafară și pe dinlăuntru, cu multe odoară de argint și cu veșmânte scumpe, cu cărți de multe féliuri și cu altele ce să obicinuesc a să înzestra zidirile céle cuvioase.”

(Sfântul Antim Ivireanul, fragment din Hrisovul arhieresc, 1715 via PaterMihail)

PREZENȚA SFÂNTULUI DUH ÎN VIAȚA NOASTRĂ

 În capitolul al doilea din Faptele Apostolilor ni se istorisește
că, la Pogorârea Duhului Sfânt, „fără de veste”,
s-a auzit „un vuiet, ca de suflare de vânt ce vine repede” și
pe capetele Apostolilor „s-au arătat, împărțite, limbi ca de
foc”. Aceste semne nu constituie însă Pogorârea Duhului
Sfânt, ci ele sunt numai niște simboluri. Momentul Cincizecimii
este un mister, ca tot ceea ce este divin. Dumnezeu
este cea mai mare Taină și acțiunile Lui sunt tot tainice.
După felul cum se raportează la acest fapt biblic, credincioșii
se pot împărți în trei categorii. Unii „creștini” se
îndoiesc de asemenea evenimente istorice și le socotesc invenții
sau mituri. Alții sunt formaliștii religioși; ei reduc întreaga
credință la forme și afirmă că în viața lor n-au simțit
vreodată cum Se pogoară Duhul Sfânt. Iar unii cred și afirmă
cu putere adevărul relatat în Sfânta Scriptură, însă nu toți
dintre aceștia cunosc și învățătura Sfinților Părinți, care ne
ajută foarte mult la înțelegerea Bibliei.
De la început trebuie să spunem un mare adevăr: nu este
posibilă o viață creștină complet lipsită de Duhul Sfânt. Fiecare
creștin ortodox L-a primit măcar o dată pe Duhul Sfânt, la
Taina Botezului.
Trebuie spus, de asemenea, că o bună parte dintre minunile
și semnele văzute la începuturile creștinismului s-au produs
atunci și au fost necesare pentru acele vremuri. Unii sectanți,
cum ar fi penticostalii, încearcă și azi să reproducă – exact ca
atunci – astfel de manifestări materiale. Felul cum acționează
este o blasfemie, denaturându-se adevărul, căci o singură dată
în istorie s-au produs semnele materiale de la Rusalii.
Esența evenimentului Cincizecimii – adică Pogorârea
Sfântului Duh în ființa umană – există dintotdeauna în Biserică,
iar creștinii au datoria de a fi căutători și păstrători
ai Duhului Sfânt. Însă nu toți reușesc acest lucru.
În istoria Bisericii există perioade când Duhul Sfânt Se
revarsă în viața oamenilor mai mult sau mai puțin. În zilele
noastre, se resimte o criză a Duhului Sfânt în viața creștinilor.
A avea Duhul Sfânt înseamnă a trăi în Dumnezeu, a fi unit
cu Dumnezeu, a avea cât mai mult dragostea lui Dumnezeu.

Mărturia pentru Hristos

Problema este următoarea: ce atitudine avem față de Duhul
Sfânt? Suntem sau nu suntem plini de puterea Lui? Ca să putem
răspunde corect la aceste întrebări, este bine să cercetăm
cu atenție ce s-a întâmplat cu Sfântul Apostol Petru la zece
zile după Înălțarea Domnului (Faptele Apostolilor 2).
După evenimentul Cincizecimii, Apostolul Petru a ținut
prima predică. Îl cunoaștem pe Sfântul Petru în diferite
ipostaze: curajos, uneori iluminat, făcând mărturisiri fundamentale,
alteori șovăitor, plin de gânduri omenești, înfricoșându-
se și lepădându-se de Hristos în curtea arhiereului
(Luca 22, 54-62).
După Pogorârea Duhului Sfânt, Apostolul Petru este
un om cu totul nou, cu un curaj infinit – este ca un monolit
de granit, cu o puternică lumină interioară. El predică Evanghelia
simplu, fără talent oratoric, face numai unele mustrări,
cu scopul de a-i îndrepta pe cei păcătoși. Predica lui
însă are un efect formidabil, căci se convertesc la creștinism
în jur de trei mii de suflete. Acum se întemeiază, în chip văzut,
Biserica!
Datorită lucrării Duhului Sfânt în sufletul său, Apostolul
Petru este dispus la orice sacrificiu. La fel au fost toți sfinții,
căci prezența Duhului Sfânt se vădește în roade. Predica Sfântului
Petru a deșteptat conștiin țele și a adus la viață credința
puternică ce se naște din pocăință. În fond, nu este doar o
simplă predică, ci este mai ales o mărturie vie pentru Domnul
Iisus Hristos.

Procesul deschis împotriva Mântuitorului

De două mii de ani, în lume se dezbate procesul deschis de
Satana împotriva Mântuitorului Hristos. Stăpânitorul acestei
lumi (Ioan 12, 31) nu vrea să se lipsească de supușii săi.
De două mii de ani, Biserica este prigonită pe pământ,
uneori chiar de cei dinăuntrul ei. Fiecare generație și fiecare
membru al Bisericii trebuie să depună mărturie în acest
proces care depășește orice timp și orice spațiu. Pe cei care
Îl mărturisesc pe Hristos, Domnul Iisus îi va recunoaște în
fața Tatălui Său (Matei 10, 32). La capătul acestui proces se
va învedera tuturor cum L-am cunoscut pe Domnul și cât
de mult am simțit puterea Duhului Sfânt în viața noastră,
cât de mult ne-am căit de păcate, cât de mult Duhul Sfânt
a străpuns inimile noastre. Așadar, ne sunt de neapărată trebuință
pocăința, spovedania, împlinirea poruncilor Bisericii
și apoi – ca rezultat – viața nouă în această lume, o viață
trăită în Dumnezeu.
Adevărul că Dumnezeu există, că Dumnezeu este Iubire
nu trebuie mărturisit prin tomuri de predici, ci prin viața
celor care cred. Credința este viață!
Nu de rău să ne plângem, ci de lipsa binelui. Lipsesc martorii
lui Hristos în lume! Lipsește Duhul Sfânt în viața noastră!
Nu bomba atomică trebuie să ne înspăimânte, ci bomba mâniei
lui Dumnezeu, care apare pentru păcatele noastre grele
și pentru lipsa noastră de pocăință!
Să ne întoarcem la viața în Dumnezeu, fapt care depinde
numai de noi! Să Îl chemăm pe Duhul Sfânt în toate împrejurările,
în orice gând sau faptă, și atunci, când El va fi
prezent în viața noastră, vom merita să ne chemăm creștini!

(Sfântul Cuvios Mărturisitor Sofian de la Antim, „Smerenia și dragostea însemnele trăirii ortodoxe”, Editura Basilica, București, 2025)