Marian Munteanu: NOI ÎNȘINE. (VIDEO)

Rafael Udriște: "La finalul anului trecut apărea în peisajul editorial românesc o carte despre care autorul ei spunea că este „un pelerinaj antropologic în lumea noastră de altădată.” Și tocmai această afirmație atrage pentru început atenția. De ce? Fiindcă este nu numai captivant, dar și spectaculos să poți coborî în adâncurile ființei propriului tău popor, adică în adâncurile propriei tale ființe culturale, nebănuit de profunde.
Cartea despre care vă vom vorbi astăzi se numește "Noi Înșine", iar autorul ei este antropologul Marian Munteanu. Dacă pentru omul modern timpul și spațiul sunt continue, desfășurându-se doar pe orizontală, pentru omul acela îndepărtat al civilizației arhaice românești, spațiul și timpul căpătau sens doar pe verticală. Spațiile pe care le traversa acest roman primordial erau bune sau rele, în funcție de prezența sau absența credinței în Dumnezeu. Casa era un loc al sacrului, așa cum dezrădăcinarea era percepută ca o formă a răului. Căci pentru țăranul arhaic, abandonarea propriei case ducea la ruperea de neamul său și implicit la pierderea tradiției, văzută ca amprentă identitară.
Odată ce accepți provocarea pe care Marian Munteanu ți-o face și pornești, prin intermediul volumului "Noi Înșine", în acest pelerinaj simbolic către tine însuți, către noi înșine, înțelegi mult mai bine de ce, pentru străbunii tăi, străbunii noștri, lumea era o taină care doar prin existența lui Dumnezeu căpăta sensuri. Marian Munteanu și-a propus nu doar să îi prezinte cititorului articulațiile unei lumi apuse și ale „genomului cultural” care o definește, ci și să facă lumină asupra unor erori și controverse legate de satul românesc de altădată.
Despre tradiții, despre satul românesc arhaic și legile lui, despre rânduială și ritualuri, dar și despre amprenta identitară pe care o purtăm noi, cei de azi, viețuitori pe aceleași meleaguri ca și bunicii și străbunicii noștri, vom vorbi cu antropologul Marian Munteanu."
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

Mort subit după vaccin, în floarea vieții - a debutat post-mortem...

Av. Florentin Țuca: Roagă-te, mănâncă, luptă și repetă

Un Chip al Luminii : Nil Dorobanțu - De unde vii Sfinte Desculț? De la Hristos. Și unde te duci? La Hristos

Luminița Arhire: CAREU DE INTELECTUALI CU DANILEȚ ÎN COADĂ

REACȚIUNEA: Cenzura euro-bolșevicilor se ascute ca lupta de clasă. Vlad Pârău: O nouă dezinformare de la Context.ro. Să verificăm factual știrile false răspândite de foștii verificatori factuali împotriva folkiștilor!
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Cultură Opinii Prima pagină Știri
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)