Mesaj de condoleanțe din partea Custodelui Coroanei României: „Tamara Buciuceanu lasă o urmă de neșters în cultura română, după o strălucită și lungă carieră artistică”

Custodele Coroanei României, M.S. Margareta, și ASR Principele Radu au publicat pe pagina web România Regală un mesaj de condoleanțe, marți, după aflarea veștii decesului actriței Tamara Buciuceanu-Botez. Aceasta s-a născut în urmă cu 90 de ani în Basarabia, pe teritoriul Regatului României. Cu cinci ani în urmă, actrița a fost invitată la Castelul Peleș pentru ceremonia de învestitură în rangul de Ofițer al Ordinului „Coroana României”, oferit anterior din partea Regelui Mihai I.
„Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, și ASR Principele Radu au aflat cu multă tristețe vestea trecerii la Domnul a marii actrițe Tamara Buciuceanu, una dintre figurile emblematice ale teatrului și filmului românesc din ultimii 70 de ani.
Tamara Buciuceanu a primit de la Regele Mihai I rangul de Ofițer al Ordinului Coroana României. La Castelul Peleș, cu cinci ani în urmă, Tamara Buciuceanu a fost invitată de Majestatea Sa Custodele Coroanei, la ceremonia de învestitură în Holul de Onoare și la dineul oficial din Sufrageria de Stat.
Născută în Basarabia, acum 90 de ani, Tamara Buciuceanu lasă o urmă de neșters în cultura română, după o strălucită și lungă carieră artistică.
Majestatea Sa Margareta și Principele Radu transmit condoleanțe familiei îndoliate.
Dumnezeu să o odihnească în pace!”, se arată într-un mesaj publicat pe pagina web România Regală.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

Mort subit după vaccin, în floarea vieții - a debutat post-mortem...

Av. Florentin Țuca: Roagă-te, mănâncă, luptă și repetă

Un Chip al Luminii : Nil Dorobanțu - De unde vii Sfinte Desculț? De la Hristos. Și unde te duci? La Hristos

Luminița Arhire: CAREU DE INTELECTUALI CU DANILEȚ ÎN COADĂ

REACȚIUNEA: Cenzura euro-bolșevicilor se ascute ca lupta de clasă. Vlad Pârău: O nouă dezinformare de la Context.ro. Să verificăm factual știrile false răspândite de foștii verificatori factuali împotriva folkiștilor!
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Cultură
Locații: Castelul Peleș
Subiecte: mesaj de condoleanțe
Organizații: Familia Regală a României
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)