ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Multe s-au spus și puține s-au făcut cu ocazia împlinirii Centenarului Marii Uniri. Cu această ocazie am primit pe adresa redacției un mesaj din partea unui monah, Iustin T.

Iată-l în integralitatea sa:

 

Cât valorează un gând bun, care ne poate ordona puterile sufletești în ziua de 1 decembrie 2018, la 100 de ani de la Marea Unire? S-ar putea ca acest gând bun să valoreze cât Unirea însăși, pentru că ne readuce în gândirea strămoșilor noștri de acum un secol care au făcut Unirea. S-ar putea să avem surpriza să constatăm că tot ce ne desparte pe noi de ei e acest gând. Nu economia. Nu reformele. Nu corupția. Ci un gând fundamental, care conține totul. Pacea. Credința. Și Unirea însăși. Să-i spunem „Gândul Unirii”.
 
Ei bine, ce au ei și n-avem noi?
 
Noi, românii anului 2018, ne uităm la noi înșine și ne evaluăm în păcatele noastre. Ne vedem cu predilecție prin prisma autostrăzilor pe care nu le-am făcut, a corupțiilor care s-au întâmplat, chiar și a eșecurilor unor inițiative nobile precum Referendumul pentru Familie. De aici ideea profund debilitantă pentru puterile noastre sufletești, un perpetuu complex de inferioritate care nu e de la Dumnezeu, ci de la Cel Viclean: „Iată binele pe care trebuia să-l facem și nu l-am făcut. Nu ne mai putem iubi pe noi înșine în păcatele noastre”. Este o logică moralistă, ce pare virtuoasă, dar e greșită fiindcă ratează vindecarea omului și-l menține bolnav. În schimb, ne uităm la românii din 1918 și-i evaluăm mai presus de păcatele lor. Căci oricât ne-ar părea de greu s-o credem, au fost și atunci destui lași, oportuniști și opozanți vehemenți ai Unirii („protestatarii” de atunci) sau politicieni corupți. Dar alegem să-i vedem mai presus de păcatele lor, ca neam, în Actul Unirii pe care l-au făcut, fiindcă de fapt așa s-au văzut ei înșiși. Ei, românii de la 1918, prin logica credinței, au înțeles că un neam trebuie construit și trebuie iubit mai presus de păcatele lui, prin ceea ce a pus Dumnezeu bun și durabil în el. Prin coabitarea tuturor acelor suflete hotărâte de Dumnezeu să se nască acolo și atunci, românești, înzestrate cu calitățile potențiale necesare neamului. Iar Dumnezeu e același furnizor de „șanse” și în 2018, și oricând. La El, nimic nu se schimbă.
            Să fim siguri că românii din 1918 nu s-ar fi văzut pe ei înșiși neapărat mai buni decât noi. Și nu ne-ar fi considerat mai prejos decât ei. Dacă ei au avut capacitatea să se iubească pe ei înșiși și România Mare mai presus de păcatele lor, să fim convinși că acești oameni mari de suflet la fel s-ar uita și la noi, urmașii lor peste 100 de ani. Ne-ar iubi mai presus de păcatele noastre. Ceea ce nu înseamnă că nu le-ar părea rău, sau nu ne-ar compătimi pentru slăbiciunile și dezbinarea noastră. Dar aceasta este cu totul altceva. Este distincția fundamentală între natura noastră coruptibilă și acel „mai bine” pe care l-a sădit Dumnezeu în noi, chipul Lui în noi. Acel „mai bine” – fie el și potențial, netrezit, blocat sub complexul de inferioritate al momentului – ne face dragi și prețuiți oricărui om care vede cu ochii lui Dumnezeu lumea. Românii momentului 1918, dacă ne-ar vedea, nu ne-ar disprețui pentru binele pe care nu l-am făcut, ci ne-ar întinde mâna cu căldură pentru binele pe care suntem capabili să-l facem, și-l avem de făcut. Iar acesta este însuși felul în care se uită Dumnezeu la noi. Pentru că El ne-a creat pe fiecare dintre noi și tot El a creat un neam la 1918, dând fiecăruia gândul: „Să fiți împreună mai presus de păcatele voastre”.
            Gândul Unirii, atât de puternic, nu poate fi decât un gând smerit. Să (re)înveți să te iubești pe tine însuți, ca popor și ca neam, mai presus de păcatele tale. Să crezi în binele pus de Dumnezeu în tine mai presus de slăbiciunea de fiecare zi, pe care ți-o recunoști mereu. Acceptare și transcendere. Păi, asta nu e altceva decât logica pocăinței creștine, care înnobilează orice om, și-l face să trăiască în smerenie și recunoștință.
...și, mai ales, în Unire!

La Mulți Ani împreună!

Monah Iustin T., 1 decembrie 2018