Sever Voinescu este, din gașca neoconservatorilor autohtoni, unul dintre cei mai articulați, care atinge, măcar în treacăt, și temele reale conservatoare, ce pot fi subsumate marii teme a noului totalitarism roz in the making.

Focalizez pe dl Voinescu nu pentru a personaliza, ci pentru că văd în el o reprezentare tipică a neonconservatorului român. Redactor-șef la Dilema Veche, nu e pentru prima oară când cauționează editorial abordări strâmbe, parțiale și curat anti-conservatoare. Subliniez: abordări, nu opinii, căci o revistă de orientare conservatoare poate găzdui și opinii progresiste într-un cadru asumat polemic. Ultima astfel de abordare este despre identități: „Cine ești?” Și cum abordează tema identității redactorul-șef conservator al revistei Dilema Veche? Asigurând spațiu editorial pentru un activist trans, care ne spune că genul e performativ, dincolo de masculin și feminin, pentru un teolog care ne spune că etnocentrismul este un monstru al identității, și, în general, opinii care reiterează deja răsuflata și stereotipizata idee că identitatea este relativă, fluctuantă, poveste/narațiune în desfășurare etc bla bla bla.

Nu-mi pot imagina cum poate un gânditor conservator să fie împăcat cu sine girând editorial așa ceva. Când există deja autori - nici măcar conservatori - care consideră că epoca post-adevărului este cauzată, printre altele, și de „identity politics”; când tot mai multe voci critice occidentale consideră că aceeași obsesie a identitarilor de gen și rasă este o ușă deschisă totalitarismului; când ai atâtea cazuri notorii de transformare în armă politică și în pretext de cenzură pornind de la afirmarea noilor identități; tu te mulțumești cu opinii stereotipe, de mâna a doua dpdv academic, deja expirate față de stadiul actual al dezbaterii, de orientare stângist-culturală. Asta deja arată a blocaj mental și retard programatic.

Fake-conservatorul român este, în realitate, un liberal burghez aliat cu stânga aia marxist culturală pe care o critică pentru a-și face un oarecare capital local. Pentru fake conservatorul român, adevărații inamici sunt cei pe care-i etichetează drept „naționaliști” (sau „național-ceaușiști”), „ortodocsiști” (sau „fundamentaliști”) și „putiniști” (sau „dughiniști”). Blocajul mental are și el rostul său: nivelul dezbaterii „conservatoare” trebuie menținut sistematic jos, fără a fi racordat la cel din Occident (apropo de cât de occidentaliști suntem), tocmai pentru a prezerva acest război cultural în care inamicul principal este în interior, și nu amenințarea structurală a noului totalitarism.

În acest sens, fake-conservatorul român stă de pază ca ideile periculoase vehiculate acum în Occident să nu are cumva să intre și pe „piața ideilor” locale, ca nu cumva să strice, Doamne, feri, mintea românașilor: să nu vadă în capitalism ceva care scârțâie îngrozitor și care e aliat cu bolșevismul cultural; să nu care cumva să vadă că acum amenințarea totalitarismului nu mai vine (doar) din Est, ci și din Vest, care se apropie fulgetător de o Chină mai roz decât originalul. Nu, românașul trebuie să rămână la stadiul infantil de liberal ușor retrograd - prin inerție - care se roagă Bunului Dumnezeu să-l scape de Tudor Gheorghe și de pesede și să ajungă, în fine, să fie acceptat în „familia” occidentală (care se află în plin paricid în desfășurare).

Evident, cele de mai sus nu se referă (doar) la Sever Voinescu. Și la ceilalți purtători de stindard ai conservatorismului intelectual românesc. Oricum, vestea cea bună este că sunt cultivați sistematic de ierarhi și de trustul media al Patriarhiei Române. Și uite-așa reinventăm și adaptăm gândirea unică...