Mihail Neamțu, cunoscut teolog și om politic, face o recenzie necruțătoare ultimei cărți a filozofului Gabriel Liiceanu.

În articolul său, publicat pe platforma ko-fi.com, Neamțu spune că ar fi așteptat „într-un fulminant episod dostoievskian, închinarea și prosternarea filozofului – pe urmele magilor Persiei – la picioarele lui Hristos: ofranda gândurilor curate, predarea armelor retorice, renunțarea la mască, depoziția finală, deschiderea totală a inimii, lacrimile și spovedania. Ne-am imaginat, pentru câteva clipe, că profesorul își va întâlni Confesorul. Că dascălul va redeveni ucenic pentru a-L onora pe cel din urmă Învățător: Rabbi Yeshoua....”.

Din păcate, însă, cartea lui Liiceanu „e mai puțin o meditație despre Salvator Mundi, cât o răfuială cu scăderile, neputințele sau erorile creștinismului instituțional”, după cum afirmă Neamțu.

Neamțu notează că Liiceanu face teologie, iar „hristologia domnului Liiceanu are tendințe semi-ariene și nuanțe adopțianiste. Deși se consideră un modern dezvrăjit, autorul se înscrie într-o gândire veche despre relația între Dumnezeu, Logos și creație: „afirmând cu toată tăria că este, fără să fie, ceea ce pretindea a fi, Isus a devenit ceea ce pretindea”. Filozoful ne sugerează, astfel, că divinitatea Mântuitorului ar fi întemeiată pe-o exemplaritate morală, fără să aibă origini în veșnicia Tatălui”.

Mihai Neamțu critică faptul că „ În loc să dezlege misterul conversației între vechiul Israel și noul Adam, paginile cărții cedează tentației anticlericale și presiunii moralistului enervat de scăderile preoților (dar și ale creștinilor de duminică) incapabili să se ridice, vezi Doamne, la înălțimea societății (zise) civile. Intelectualul care a asistat neputincios la falimentul unor inițiative precum Grupul de Dialog Social (organizație non-profit, dar sprijinită guvernamental) denunță reușita unor organizații creștine, criticând mecanismele de supraviețuire (sub comunism) sau extindere a puterii ecleziastice (în libertate)”.

În continuare, cartea lui Gabriel Liicean „ne propune un creștinism liberal, îndulcit, poate chiar diabetic, golit așadar de rigori ascetice, gesturi cultice și coerență doctrinară”.   
 
„Dar, până la urmă, ereziile teologice, erorile istorice și minusurile bibliografice ale cărții ar conta prea puțin, dacă filozoful ar fi înțeles că viața începe acolo unde poți să spui „mulțumesc.” Cui? Lui Dumnezeu și semenilor tăi. Celor care te-au învățat carte, celor care te-au făcut om mare, cumsecade, bogat și faimos. Gabriel Liiceanu este unul dintre cei mai norocoși oameni ai culturii române din ultimul secol. Ne-am fi dorit să-l vedem împăcat și fericit.”, adaugă Neamțu.

Recenzia integrală poate fi citită aici.